Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ȚARĂ
Rezultatele 931 - 940 din aproximativ 1140 pentru ȚARĂ.
Paul Zarifopol - Alecsandri (Zarifopol)
Paul Zarifopol - Alecsandri (Zarifopol) Alecsandri de Paul Zarifopol Cu generația lui Alecsandri, occidentalizarea societății și a literaturii românești se modifică: tineretul moldovean, cultivat în Apus, începe a critica însăși influența aceasta apuseană. Îl cuprinsese grija de a nu fi decât imitator. E preocupat de a se emancipa de Apus, cum se emancipase de Orient; și bucuros ar fi adoptat formula naționalistă din timpurile noastre: prin noi înșine! Alecu Russo, unul dintre prietenii de aproape ai lui Alecsandri și insuflător de idei al acestuia, formulează precis simptomul nou ce caracteriza tinerimea intelectuală de la 1848. El zice: oamenii de astăzi uită că nu au avut tinerețe. În ziua răsăririi lor, pe la 1835, cel mai tânăr din ei era mai bătrân încă decât cel mai bătrân din bătrâni. Într-un curs de 20 de ani, mai mult a trăit Moldova decât în cele de pe urmă două veacuri. Întâmplările lumii de primprejur mureau la granița țării; vălmășagul veacului îi găsea și-i lăsa liniștiți. Ei au deschis ochii într-un leagăn moale de obiceiuri orientale; noi am răsărit în larma ideilor nouă ochii și gândul părinților se îndreptă la Răsărit, ...
Petre Ispirescu - Înșir-te mărgăritari
Petre Ispirescu - Înşir-te mărgăritari Înșir-te mărgăritari de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un fecior de boier mare, și după ce cutreierase țările, răzbătând prin toate unghiurile, se întorcea la moșia sa. Și trecând printr-o cânepiște, văzu trei fete ce munceau la cânepă. El își căuta de drum în treaba lui, fără să ia aminte la cele ce tot spuneau fetele. Când ajunse la urechile lui niște vorbe ce-l trezi, căci era dus pe gânduri. Se întoarse la fete și le întrebă: - Ce ați zis, fetelor? - De m-ar lua pe mine feciorul ăla de boier ce trece p-aci, eu i-aș îmbrăca curtea cu un fus, zisese fata cea mai mare. - De m-ar lua pe mine feciorul ăla de boier ce trece p-aci, eu i-aș sătura curtea cu o pită, zisese fata cea mijlocie. - De m-ar lua pe mine feciorul ăla de boier ce trece p-aci, eu i-aș face doi fețiÂlogofeți cu totul și cu totul de aur, zisese fata cea mică. După ce îi spuseseră fetele ce ziseseră, el stătu de se socoti gândindu-se: mă, ...
Petre Ispirescu - Găinăreasa Găinăreasa de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat și o împărăteasă. În căsătoria lor ei au trăit ca frații, și numai o fată au fost făcut. Ca și mumă-sa, această fată, din naștere, era cu o stea în frunte. Murind împărăteasa, a lăsat cu sufletul la ceasul morții ei și cu jurământ ca împăratul, soțul ei, să nu văduvească, ci să ia de soție pe aceea la care se va potrivi condurul ei. Împăratul o iubea, nevoie mare. Și nici în ruptul capului nu voia să se însoare de a doua oară. Un an întreg, întreguleț o plânse după înmormântarea ei. Sfatul împărăției, știind hotărârea împărătesei, lăsată cu grai de moarte, se tot ținea de câra împăratului ca să se însoare, și mai multe nu. El se tot împotrivea cu fel de fel de cuvinte. Daca văzu și văzu că scăpare nu este, se lăsă și el după sfatul mai-marilor împărăției. Dete condurul răposatei împărătese și doi trimiși ai Sfatului împărătesc răzbătu țări și cetăți, căutând la cine s-ar potrivi condurul. Nu trecu mult și se întoarseră precum ...
Antim Ivireanul - Pricinile pentru care fieștece preot are voie să slujească în noriia altuia
Antim Ivireanul - Pricinile pentru care fieştece preot are voie să slujească în noriia altuia Pricinile pentru care fieștece preot are voie să slujească în noriia altuia de Antim Ivireanul 1. De să va întâmpla cuiva nevoe de moarte și preotul acelui sat / nu să va afla acolea, ce va fi lipsind undeva, departe, sau va fi cumva și el bolnav, atuncea pentru nevoia morții, preotul din enoriia care va fi mai aproape, să aibă voe să-l ispoveduiască și să-l cuminece, și de va muri să-l și îngroape, pentru ca nu cumva să moară negrijit cu cĂ©lea ce să cad creștinului. Așijdirea și la botez. 2. Așijdirea pentru întâmplarea morții să cade preoților carii au enoriile lor aproape să dea unul altuia înștiințare când vor vrea să meargă undeva și va lipsi vreunul din enoriia lui și întracea / norie va veni cuiva ceasul morții, să vie preotul aceiialalte enorii să-l ispoveduiască și să-l cuminece. 3. Încăși de va lipsi preotul vreunii enorii întru care s-ar afla omul în cumpăna morții și preotul ceiialalte enorii fiind chiemat de oamenii bolnavului, pentru ca să-l ispoveduiască și să-l cuminece și el nu va vrea ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Șuer
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Şuer Șuer de Barbu Ștefănescu-Delavrancea La răspântia căilor singuratice, unde călătorul e minune și glasul omului poveste, o colibă, dusă pe jumătate în pământ, stă locului neclintită. Stăpânul lumii e vântul, și aruncă, ca în bătătură la el, clăi de nori posomorâți peste întinsul cerului. Frunzele uscate scot sunete seci și, repezite în depărtări, se pierd spre roata pământului. Noaptea învăluie tot ca într-o trâmbă de întuneric. Prin crăpăturile ușii licăresc fâșii de lumină, ce se mișcă, ca și când s-ar țese, schimbându-se între ele. Înainte vreme, în așa loc și-așezau pragul cei care, biruiți de dorul libertății, fugeau de mincinosul trai al iobăgiei. N-aveau nici plug, nici boi, nici sapă. Pământul înțelenea nespart. Dar parcă se săturau cu bucuria de-a se mișca încotro i-or duce picioarele și cu goana ce dădeau în huzmetarii vitregi. Așa sta, în limpezimea câmpiilor, coliba haiducului cu poturi ceadirii, cu șerparul verde, smead la față, cu mustața rară și cu ochii ca solzul de crap. Șuer aține, în plaiuri depărtate, poteca arnăuților cu fes roșu și cu iatagan adus. Când făcu crucea, dând drumul murgului, Kira îi strigă, țintindu-l ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Irinel
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Irinel Irinel de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Așa am fost eu: să scriu tot ce-mi trece prin minte și să nu spui nimic oamenilor. Oamenii sunt teribili. Privire grea și vorbă cu atâtea înțelesuri... Nu pumnul, ci ochii omului mă sperie; prin ei, ca prin niște lunete, văd ce se petrece în adâncimea unei tăceri viclene. Da, sunt nesuferite aceste supape de lumină. Mi-e cu neputință să privesc în ele fără să mă cutremur. Așa m-am născut. Sunt mulți ca mine. Un singur lucru mă deosebește de ei: eu am priceput devreme de ce sufăr printre oameni, fără a-i urî, iar ei îi urăsc fără să știe de ce. După cum vedeți, nu sunt curajos — ferească Dumnezeu! — dar nici poltron. În fața unui revolver nu tremur. Dacă m-ați vedea cum mă reped printre muncitori — închizând ochii, bineînțeles, — desigur că m-ați crede un erou și n-ați înțelege deloc cum un asemenea cavaler să fie așa de timid în fața domnilor liniștiți și galanți. Dar când vorbesc cu o femeie frumoasă? Ah, femeile, femeile! Nu, nu, ele nu vorbesc ca noi, nu privesc ca noi, nu ...
Dimitrie Anghel - Aducerile-aminte...
Dimitrie Anghel - Aducerile-aminte... Aducerile-aminte... de Dimitrie Anghel Publicată în Tribuna [Arad], XIV, 231, 28 oct. [10 nov.] 1910, p. 1—2 Eram doi călători în pustiul larg al lumei, și întîmplările ne aruncase ca pe doi naufragiați pe coasta unei furtunoase mări. Averi nu pierdusem în acest naufragiu nici unul, nici celalt; pentru bunul cuvînt că eram săraci amîndoi și că tot avutul nostru nu era făcut decît din luciu de lună, din rime rare și versuri sonore. Eu aveam un palat ca locuință, ca un senior fabulos, cu fereștile deschise pe orizontul mării. Sub terasa de piatră, valurile își cîntau concertul lor milenar, și în afară de corăbiile ce treceau însemnîndu-și dunga lor de fum pe cer, alți oaspeți n-aveam decît doar pe fantasticii delfini ce-și ridicau cozile lor din valuri ca niște ancore. Era un murmur etern, o sfadă de valuri, o convorbire, ecouri. Pescarii albi, iubitori de furtună, cu zborul lor grațios, se jucau de-a pururi arătîndu-și piepturile lor mai albe decît spuma, se înălțau ca ridicați de un fir nevăzut, se alungau o clipă prin spațiu, apoi cădeau săgeată, pășind parcă pe apă, și se înălțau ...
Dorin Ștef - Antologie de folclor din Maramureș
Dorin Ştef - Antologie de folclor din Maramureş Antologie de folclor din Maramureș de Dorin Ștef Argument → Editura Ethnologica, Baia Mare (2007), ISBN 978-973-87953-7-2 . Cuprins 1 Argument 2 Artistul popular între stil și semnificare (prof. Delia Suiogan) 3 I. Poezia obiceiurilor de iarna 4 II. Horea 5 IV. Cântece de dragoste și dor 6 V. Pețitul. Orații de nuntă. După nuntă. De leagăn 6.1 Cântece de pețit 6.2 Orații de nuntă 6.3 Cântece după măritiș 6.4 Cântece de leagăn 6.5 Cântece de bătrânețe 7 VI. Cântece de cătănie și război 8 VII. Cimilituri 9 VIII. Cântece de înstrăinare. Noroc / nenoroc 10 IX. Descântece. Scurt tratat de medicină alternativă 11 X. În Marea Trecere 12 XI. Legende și mituri 13 Postfață (Ștefan Mariș) 14 Bibliografie pentru Antologie 15 Indice de localități 16 Indice de culegători Argument Artistul popular între stil și semnificare (prof. Delia Suiogan) I. Poezia obiceiurilor de iarna Mare iarnă și-o pticat Vine Crăciun cel bătrân Scoală gazdă din pătuț Darurile colindătorilor ( Pă drănița fântânii-ța ) Mulțămitură după colindă . Stărostitul colacului Colo jos, colo mai jos / Păcurarul sătul de oi Zeului Soare ( Răsai Soare, mândru, roată ) Merele căpătate ...
... simțit nici părere de rău, nici dușmănie; așa a omorât pe doi cu mâna lui. Iar când s-a întors în țară, când, după câteva zile, regimentul și-a luat mersul obișnuit, lipsit de zbucium, al vieții de pace, colonelul simți că de acum înainte ...
... e felul calului. Bălanul îmbătrânise mai tare, dar și boierul, pe zi ce mergea, se făcea tot mai morocănos. Fata dumisale, văduvă, se mutase la țară, doar l-o mai urni din mohorala ce-i întuneca zilele. Ți-ai găsit! Numai Bălanul îl făcea să zâmbească. Dimineața, când ieșea în cerdac ...
George Coșbuc - Moartea lui Fulger
George Coşbuc - Moartea lui Fulger Moartea lui Fulger de George Coșbuc În goana roibului un sol, Cu frâu-n dinți și-n capul gol, Răsare, crește-n zări venind, Și zările de-abia-l cuprind, Și-n urmă-i corbii croncănind Aleargă stol. El duce regelui răspuns Din tabără. Și ține-ascuns Sub straiul picurând de ploi Pe cel mai bun dintre eroi Atâta semn de la război, Și-a fost de-ajuns! Pe Fulger mort! Pe-un mal străin L-a fulgerat un braț hain! De-argint e alb frumosu-i port, Dar roș de sânge-i albul tort, Și pieptul gol al celui mort De lănci e plin. Sărmanul crai! Când l-a văzut Și, când de-abia l-a cunoscut, Cu vuiet s-a izbit un pas De spaimă-n lături și-a rămas Cu pumnii strânși, fără de glas, Ca un pierdut. Să-i moară Fulger? Poți sfărma Și pe-un voinic ce cuteza Să-nalțe dreapta lui de fier Să prindă fulgerul din cer? Cum pier mișeii dacă pier Cei buni așa? Dar mâne va mai fi pământ? Mai fi-vor toate ...