Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CE MAI FACI?
Rezultatele 921 - 930 din aproximativ 1850 pentru CE MAI FACI?.
Vasile Alecsandri - Român Grue Grozovanul
... Și cu tătărițele Că la hanul năvălesc Și cu toate așa-i grăiesc: ,,Alei! Doamne han bătrân Cu hamger bogat la sân! Fă cu Grue ce vei face Sufletul să ni se-mpace, Că de când s-a ridicat Și-n Bugeac Grue-a intrat, Mulți tătari el ți ... Și vă lasă-n urma lui Ca momâi de-a câmpului! Apoi Grue se pornește Și-n Moldova se ivește Ca un soare ce-ncălzește, Încălzește și rodește, Că mult bine-n lume face Sufletul să și-l împace. Creștinează [19] Și botează, Da de fin Câte-un tretin Și de fină O tretină. Și cunună fete mari, Fără ... 20] Iar pe negru sprintenel Îl face frate cu el, Că românu-i frate bun Cu-orice cal viteaz nebun! ↑ Ialpău, râu din Basarabia, ce se varsă în lacul numit Ialpug. ↑ Ființe fantastice care joacă un mare rol în basmele poporului. ↑ În broșura întâi a baladelor ... de tătari. Asemenea și în Dobrogea, pe malul drept al Dunării, în față cu Basarabia de jos, se găseau herghelii de soi bun. Caii cei mai buni însă, cei mai
Ion Heliade Rădulescu - Elegie I. Trecutul
... Ion Heliade Rădulescu - Elegie I. Trecutul Elegie I. Trecutul de Ion Heliade Rădulescu Aură scumpă ce pieptu-mi poartă, Nume prea dulce ce glăsuiesc. Și buza-mi, limba-mi se-nsuflețesc, A vieții mele senina soartă! Soție bună, îngerul meu, Tovarăș vecinic, ce-o sfântă lege Prin vecinici noduri vru să ne lege, Din doi să facă un singur eu; Chip ce ca fulger ce-n nor trăiește Ș-alt nor d-atinge, atunci pe loc Repede șarpe lucește-un foc, Aprinde, arde tot ce-ntâlnește; Astfel, îndată ce s-a ivit, Lucește-n minte-mi, mă-nflăcărează, Prin vine-mi repede circulează Focul ce m-arde, și-s fericit. Cerească, limpede fericire Ce raiul naște, dar foarte rar, L-Adam, la Eva întâiul dar Ca să cunoască din nemurire! Ești fericită, căci te iubesc, Și-nflăcărata asta simțire ... sfânta noastră unire. Și-ndată pacinicul Imeneu Pe capul nostru mâna lui pune, Și înțeleptele-i griji și bune Însânuiește în pieptul meu. Nod și mai tare dup-asta vine, Minuturi sfinte sărbătorim: Cerul ne face părinți să fim, Brațele noastre acum sunt pline. Numele tată de două ori Coboară focul ce ...
... tort. Cred că dacă părintele Bremond, înainte să-și dea pe față ideea lui mistică despre poezie, ar fi avut ca mine răbdare să cerceteze ce este poezia pentru majoritatea oamenilor, Souday și ceilalți ziariști, care s-au pornit contra lui, l-ar fi înțeles mai bine, deși tot furioși ar fi rămas pe dânsul. Alexandrinul celebru, la fille de Minos et de PasiphaĂ©, îl ascultă poate mulți francezi fără a ... și o regină din povești. În tragedia franceză toată, acest vers este poate singurul misterios și catastrofal... Dar vorba era să știm dacă și de ce e poetic, de ce e poezie pură. Dicționarele sunt descurajate și descurajatoare în privința cuvântulul poezie. Larousse mărturisește că e unul din cuvintele cele mai greu de definit. LittrĂ© se mulțumește mai întâi, simplu de tot, cu ideea școlară: lart de faire des ouvrages en vers. Dar în explicarea sensurilor, ajunge la această formulă: se dit de ... ori nu, dar reală și fecundă cu Dumnezeu. Preotul literat lasă astfel ideea poeziei pure confundată în ideea experienței religioase. Așa încât tot nu aflăm ce e specific propriu atitudinii poetice, independent de orice realizare expresivă. Teologul mistic a pierdut din vedere că
Paul Zarifopol - Introduceri la ediția critică I.L. Caragiale, opere
... abatere obraznică și proastă de la adevărurile bine hotărâte, era, probabil, mai întâi un semn firesc al energiei unui talent care se simțea sigur pe ce apucase odată să știe și refuza cu superbă îndârjire orice i se părea măcar o umbră de obiecție la cele hotărâte ca bune și învățate ... Ibsen ori al lui Strindberg, aproape ca și cum ar fi fost, și ei, niște stâlpi ai progresismului român de la 1860. Era o obstinație ce nu se mai poate înțelege ca rezistență a cunoscătorului de meserie. Așa s-a făcut ca arta lui să fie în adevăr o artă ... și e sigur că versurile lui Boileau din fruntea Copiilor de pe natură cuprind o caracterizare exactă a metodei sale. Din metoda clasică face parte și construirea nu rareori călăuzită de intenții didactice, vizând ceea ce numea el, la bătrânețe: înțelepciunea poveștilor și proverbelor orientale. Din cea dintâi tinerețe, Caragiale s-a interesat cu dragoste de Anton Pann. Construirea ... deplin caragialiană. În același an, 1880, apar, în Convorbiri literare, Amintirile din copilărie ale lui Creangă și Amintirile din teatre ale lui Caragiale. Zece ani ...
... de-un roi de visuri de aur, studenți care dormeau cu capul pe cărți visând ministerii, dandi visând vânări și cai, proști nevisând nimica — ce îmi păsa mie de lumea asta ce dormea, pe care o uram și o părăseam spre a nu reveni poate în ea? Pasurile mele grele pocneau în pietrele pătrate ale ... a lunilor, stropeam unul în altul cu lungi șiroaie și stropi de stele care, rămâind pe sânul ei, străluceau pe albul ei corp până ce, uscându-se într-un cerșaf țesut din argint, corpul ei alb era și mai neted, și mai dulce, și mai strălucit. Adesea ea se prefăcea că se supără și se ascundea prin tufișele labirinticei grădini. Deși o strigam, ea nu răspundea până ce nu-mi prefăceam vocea în privighetoare, astfel încât, plângând dureros prin frunze, o vedeam cum vine în extaz și cu ochii umezi, până ce o prindeam în brațe și o mângâiam pe pieptul meu pe nebunateca copilă! Ca să petrecem făcurăm un joc de cărți. Regii, reginele și fanții ... le vărsă pe masă. Astfel jucam cărți pe o frumoasă masă de marmură, și jocul nostru era o poveste lungă și încurcată, căreia nu-i ...
Dimitrie Anghel - "Sunt lacrimae rerum"
... Sarcastic rîdea pianul cu dinții lui de fildeș, stăruitor se rugau ochii celor din rame, dar toate erau zadarnice. Covoarele întinse pe funii singure știau ce pățeau, căci pe atunci nu era încă inventată mașina asta minunată, a cărei trompă intrată pe fereastră culege ca prin farmec, fără a ... vreo molimă prin casă sau s-ar fi așezat moartea o clipă la căpătîiul cuiva. Fugeau gîngăniile și fluturii, și pînă și încăpățînatele furnici nu mai călcau pe acolo de atîta neliniște. Păianjen nu cred să-și fi țesut în vreun ungher al lui, nevăzut, mreaja, nici stăruință de rîndunică să ... umblau și mobilele după dînsa. Foșnind trecea rochia ei ca un val obosit, pe parchete, și pumnul acela de oase fără de astîmpăr, energia aceea, ce poate dacă ar fi avut alt scop ar fi dat cine știe ce roade, se cheltuia așa zadarnic. Pentru ea singura mobilă ce a stat nemișcată vreodată a fost desigur numai sicriul, căci moartea plictisită de atîta mișcare într-o zi i-a ... și nevăzut al liniștei se întindea parcă pe sofa și-și lăsase capul obosit pe o pernă de mătase, știind că n-o s-o
Gheorghe Asachi - Voichița de Românie
... Imperatorul meu, cărui ceriul deie ani îndelungați, și țara ta au în comun tot acel enemic puternic pe Ștefan a Moldovei, care nu mai pune în teacă sabia cea însângerată. El nu mai lasă în repaos nici pe poloni, nici pe unguri, nici pe tatari, nici pre noi și chiar nici pre voi, ce sunteți cu dânsul de un sânge și d-o lege! Iaca acuma că țara ta, moștenirea și corona părintească cată a ț-o ... neamicul comun cu toată puterea sa militară și cu furia religiei sale. Vlad: Propun ca prin mijlocirea cavaleriii sale, care repede ca vântul cutrieră deșertările ce-l despart de moscoviți, să cerce a întrerumpe cale ambasadei lui Ștefan, ce peste puțin s-a îndrumat spre Moscva cu mireasa, ca să o conducă în brațele fiului țarului. Osman: Ce minunat vânat am face prin asta! Eu cred că Ștefan, care iubește foarte pe fiia sa, ar fi dispus a răscumpara a ei eliberare prin ... și acum, cungiurată de nourii înunecați, calea care o voi răzbate cu a mea spadă. Scena VIII Vlad și Codrat Vlad: În lovirea ce ...
Dimitrie Anghel - Oglinda fermecată
... dușmănie contra alcătuirii firești a lucrurilor fierbea în sufletul meu, monotonia acelorași decoruri înălțate de ani și în care mă îngrădise o voință ce nu era a mea mă răzvrăteau. Înșiruirea liniară de oșteni disciplinați a plopilor ce se îndrumau veșnic spre arcul porții, fără a putea trece niciodată dincolo de ea, în largul cîmpului, spre libertate, mă chinuia parcă. Înalții ... se ridicase căutînd să furișeze o rază piezișe în oglinda mea, dar eu o țineam strînsă cu grijă la piept, ferind-o de lumini, pînă ce am ajuns pe înaltul unei coline, din vîrful căreia se vedeau zările. Nemișcate, priveliștile ce le știam din totdeauna dormeau sub feeria astrelor... Și nu știu cum, atunci am ridicat oglinda sus cu amîndouă mîinile spre șiragul nemișcaților plopi, ale ... din obișnuitul lucrurilor existente și, rușinată parcă de fapta mea, își trase un nor peste mască și se acoperi. Iar așa, întunecat, peisagiul rămase și mai straniu. Eu însă simțeam frumosul și în acest fel și mă gîndeam cu bucurie ce surprinși o să rămîie vecinii cînd se vor deștepta și vor vedea toate acestea. Schimbasem ordinea firească și mă bucuram de puterea mea, eram fericit ...
Vasile Alecsandri - Doina haiducească 3
... a venit timp de iubit. Strigă-n capul satului Pe fata fârtatului, Mândra vine alergând, Eu îi zic cu glasul blând: ,,Copiliță, Liță, fa, Mai dat-ai gură cuiva?" Ea prinse a se jura: ,,Să mă bată anaftema De-am mai dat gură cuiva Afară de dumneata!" Iar de dreaptă ce era Soarele se-noura. De-atunci, vere,-am pribegit Și m-am dat la haiducit. Că mi-e sufletul amar Și mi-e traiul în ... mai știu ce-i rău, ce-i bine. De când mama m-a făcut, Tot prin codri am șezut Și lumea n-am mai văzut Decât numai soarele, Decât căprioarele. Căprioară a codrului, Du-mă-n valea Oltului, Doar oi mai
Alexandru Odobescu - Doamna Chiajna
... domnești, ce se îngrijiseră a face la caii lor lăcrimarea ochilor cu praf de pușcă [3] , și, în sfârșit, cu tot norodul orașului, ce umbla cu capetele goale, pentru jălire. Alaiul colindă ulițele povârnite ale micului orășel ce abia atunci începuse, numai pe malul stâng al gârlei [4] , a se împlini ici cu gardul unei colibe de vecin, mai colo cu ulucele unei căscioare de brăslaș ori de scutelnic, mai dincolo cu zidurile unei case de boier sau boiernaș ajuns; trecu și prin Piața Mare, unde șetrele precupeților, scaunele măcelarilor și tarabele gelepilor [5] turci ... și cu ochirea-i fulgerătoare îi opri în loc: – În lături, mârșavilor! strigă ea cu glas puternic. Asta vă e, biet, vitejia, nerușinați păgâni ce necinstiți un mormânt?! Spuneți, ce știți mai mult a face, mișeilor, uneltitori de rele, iscoditori de dezbinări, ce priviți de sub ogheal1 păsul țării și alergați, ca dulăii, la pradă?! Ce?! Oare socotit-ați voi că, unde a răposat Ciobanul, o să rămână turma în ghearele voastre, ca să jefuiți după cum vă place ... și dindu-le în mânile fiu-său: – De e șchiop și mărunt, zise ea, iată cârja
Alexandru Vlahuță - Nunquam ridenti
... Alexandru Vlahuţă - Nunquam ridenti Nunquam ridenti de Alexandru Vlahuță Ciuli urechile și, fluturând din cap, Se depărtă bodogănind: Că multe lighioane, Doamne, mai încap Și-n lumea asta!... Însă eu mă prind Că nu e alta mai netrebnică sub soare Ca secătura asta de privighetoare... Stai, frate, zice calul. Ce ți s-a-ntâmplat De ești așa de supărat? Tu n-o auzi?... Eu aș turba să stau mai mult Aici. Ce naiba? Nu ca să-i ascult Același și același țârlâit Cu-așa de lungi urechi am fost cinstit. Ș-apoi să-ți spun pe lângă ... știi să râzi, și asta-i foarte rău; Nu-ți faci idee cât îți șade de urât Când stai așa posomorât. Pe mine cântecul mă face visător, Și nu că-s cine știe ce cunoscător, Dar, uite, dimineața mai ales, Când ronțăi iarba-nrourată-n șes, Și când încep privighetorile, De parcă plâng și florile De-atâta viers, de-atâta duioșie, Îmi uit de ... pustiuri pasc, în turmă, Neștiutor de frâu, Pe-ncântătorul țărm al unui râu În care, noaptea, dorm minunile cerești... O, caii năzdrăvani de prin povești, Ce