Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru AȘA CUM ESTE

 Rezultatele 921 - 930 din aproximativ 1278 pentru AȘA CUM ESTE.

Gheorghe Asachi - Cerbul la fântână

... o fântână limpide, La codru, pe la munte, Văzându-și cerbul coarnele Ce-i se-nalță pe frunte, Lăuda podoaba gemine, Dar bănuit-au foarte Cum și picioare-asemene Nu-i dă nedreapta soarte, Zicând Ramosul creștetul, Mândria fruntei mele, Chiar ca copacii codrului Se nalță cătră stele Aleu, cum și picioarele N-au formă, nici tărie, Că ele chiar ca fusele Sunt făr-analogie Dar când așa se critică, Răsună-n giur tufarii, Din care fără tropote Ies sprintenei ogarii Cerbul de spaimă tremură C-un salt la fugă împunge Și din ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Complotul bubei

... alungă, Trecând pe de lături în dungă, Alb, vânăt, și galben, și sur! S-așează pe gânduri în iarbă, Și buba pe bubă se-ntreabă: Cum merge și ce-i de făcut În lume să nu mai domnească Tăria și fala trupească, Frumosul călcând pe cel slut? Se scoală atunci din ... care ca toți să-l auză, Îl trage prin nări și prin buză, Sudoarea curgând peste răni! "De prin puțuri și izvoare Toată lumea bea Așa el zicea - Fraților, pricepeți oare Cugetarea mea? Apa-i pentru noi scăpare, Iute la fântâni, Din glezne și mâini Dați-le cu mic și mare ... Se mișcă pas la pas: Prin târguri și prin sate, Cu ape-nveninate, Ea țările răzbate, Puțin i-a mai rămas! Priviți-o cum pătrunde În turnurile unde D-abia se mai ascunde Seniorul tremurând; Bordeiul și palatul, Săracul și bogatul, Opinca și-mpăratul O vor simți pe rând ... De secoli învechită, E cea mai strălucită: Lepros ereditar! În urmă, se-nțelege, Veți născoci o lege, Că nimeni nu s-alege De nu va fi bubos: Căci este cu dreptate Ca prin majoritate Rotund să meargă toate Sub cerul luminos! O goană-nverșunată Se va porni pe dată În lumea ...

 

Mihai Eminescu - Romancero espa%C3%B1ol

... e viitor și viitorul e trecut. ­ Anul 15... a furat pe anul 1870 într-un mod oribil și cu precauțiunea viclenește zâmbitoare cum că n-are să fie recunoscut. Odată... în timpi mai... în anul 1870 trăia în România un scriitor care se ocupa din principiu și meserie ... caraghioslâcuri, moldovenește de mascarade, s-apucă-ntr-o bună dimineață sau într-o bună seară sau într-una din zile (căci două nu i-ar fi trebuit genialei Lopăți) să scrie-n românește o comedie: Viclenie și amor , în trei acte, cu boschet și cu ascunzători secrete și tainice totodată, și ... scrisă românește în anul 1870, să aibă cel puțin precauțiunea ca să puie pe doșcă: tălmăcită de pe moldovenie în anul cutare ­ da' nu așa!... Romancero español A.­ De ce pângi, o, dona Diana, De ce ochiu-ți lăcrimează? Nu ești sântă și frumoasă Ca o ... Ideal al lui Moretto, Au în limba cea germană N-au tradus ei comedia, Ei, străinii! Îns-EspaÅ„a Te adoră, o, Madona, Cum mi te-a creat Moretto. D. ­ Neci n-aș plânge, caro mio, De ar ...

 

Grigore Alexandrescu - Tismana (Încheiere)

... iar nu pe legi. "Când Marcu Aurelie muri, zice Chateaubriand ­ romanii se readânciră în relele năravuri cu o astfel de înfocare, încât i-ar fi luat cineva de oameni care și-au dobândit de curând libertaea, ei însă nu scăpaseră decât de virtuțile celor din urmă stăpânitori." Ca să zidească ... a sfântului Nicodim, care se află egumen al Tismanei. Călugării și locuitorii de primprejur vorbesc multe despre minunile acestui sfânt; și negreșit trebuie să fi făcut, de vreme ce putea să locuiască așa de sus, pe un perete de piatră, fără să aibă aripi. Un singur călugăr, un tânăr frate, s-a deprins să se suie ... a sfântului, haina cu care a trecut prin foc, și un patrahir de o stofă bogată, ce se zicea a fi dăruit de mateiaș Corvin, regele Ungariei. În această mânăstire se adunau la 1820 vitejii panduri ai Mehedințului sub steagul lui Tudor Vladimirescu, om mărginit și ... de același sfânt care slujea în aceeași zi la câteșitrele biserici; întreprindere cam anevoie, și pot zice peste putință pentru un om care nu ar fi ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Calul, vulpea, lupul

... de dascăl, geambaș ori maimuțar. La ce mă-ntrebi, cumetre, nu mă pricep de loc: Îți spui că-i «ăla mare, un frunteș dobitoc»." Așa vorbea-ntre ei Meseriașii mei; Și-n sfatu-nsuflețit Nici prinseră de veste Când, iat', au și sosit La locul de poveste: Chiaburul, teleleica, acum ... ți propunem a te uni cu noi. Dar, ia, și prezidentul sosește dinapoi Și va să-ți dezvelească Materia frățească. Să spui lui cum te cheamă, că el pe loc te-nscrie În condica cea mare și-ți dă și vrednicie." Iar calul, ce prea lesne cu omul se ... vulpii se-ndoiește Și cugetul viclenei îndată îl pătrunde; Și, făr-a pierde vreme, rânchează și răspunde: "Jupâni republicani, Vestiți americani! D-aveți așa dorință al meu nume să știți, E ici scris pe potcoavă. Puteți să mi-l citiți." La aste vorbe vulpea îndată o sfeclește, În laturi ...

 

Grigore Alexandrescu - Răzbunarea șoarecilor sau moartea lui Sion

... a meritat), A scris nu de multă vreme, într-un stil neomenos, Că a șefului Arhivei pană noi o am fi ros. Apoi suferi-vom oare ca acel cutezător, Vrednic a purta mai bine nume de defăimător, Să vie, precum venise, chiar într-al ... Unde-ți zări că se mișcă vârful de la coada mea, Ce pe a gloriei cale pururea o veți vedea." Zise, și auzitorii așa mult au aplaudat, Cât dulapurile toate în Arhivă s-au mișcat. A doua zi șoricimea cu mare grabă porni Făcu la Focșani gustare ... zadar: Pe patul lui de odihnă Sion zăcea sângerat, Ca un cașcaval de Parma pe jumătate mâncat: Urechile lui și nasul, chiar dacă le-o fi avut, Atuncea să le găsească deloc nu s-a mai putut. Numai l-a doua-nviere eu cred că se vor ... nici am mai cercetat, Căci de pierderea aceasta foarte mult m-am întristat, Sion amic îmi fusese, talent și inimă-avea, Și crez c-ar fi trăit încă dacă atunci nu murea; Literaturii române el ar fi

 

Alexandru Vlahuță - No. 2

... cocoanele în hohot, Cu ochi dulci cătînd la el. "M-am trezit din somn în friguri; Cine mi-a bătut în geam ?... Uite cum vă prinde movul  ! Nici nu vă mai cunoșteam... Știți că doamna X, aseară, După ce ne-am despărțit, De mustrare-a vrut să ... ți duci viața C-un bărbat așa urît... Dar din toată daravera S-a ales c-un semn la gît... Uite junele Borcescu, Cum se plimblă de-ncruntat — Bacaraua de ieri noapte Strașnic l-a descurajat !... Dar migrena dumneavoastră Ce mai face, v-a trecut ... o salut. Apropo, știți că Margulis Cu nemțoaica a fugit, Și-a uitat, în grabă, birtul Și otelul neplătit... Ia priviți cum șade domnul, Ca un iepure-mpăiat..." "Ah, ce mucalit e Mișu, I-o grădină de băiat !..." A trecut o săptămînă, Mișu stă-n ... drumul Și schimbările de loc. Va găsi, la urma urmei, Alte băi mai cu noroc ! ............................. Ce tristețe pe cocoane ! Unde-i cavalerul lor?... Cine-ar fi

 

George Coșbuc - La logodnă

... piară! Pentru-un dulce vis Aș pierde lumea-ntreagă! Greu suflă pieptul; raze vii Apar în răsărituri, Se duce calul pe câmpii Ca-n gând, așa ca-n mituri, Dar iat-un lup! Stă roibu-n loc, Nechează, sare plin de foc Și-aleargă fuga spaimei. În piept sta capul, coama ... A fost rănit, dar nu din greu, Precum credeai tu, Trille El azi trăiește și-i al meu! De mâine-n șepte zile Vom fi, amor în Crist jurat, Nevastă eu, și el bărbat; Azi, Trille, e logodna. Și m-ați chemat voi, să vă fiu Eu martor fericirii? Hah ... Aș rumpe-n dinți?! Vai fugi, vai fugi, Că-mi pari vampir, că tot îmi sugi Răsufletul din suflet! Spre Nora-ntoarce-un ochi zdrobit: Așa să-l vezi, în rană Pierind, pe cel ce l-ai iubit, Tu fiară, tu Satană! Apoi el moare blăstămând, Căci lui îi pare ca ...

 

Ion Luca Caragiale - Nedescifrabil

... un efect analog cu întâlnirea neprevăzută a Sfinxului antic. Sunt oameni cari au urâtul obicei sau capriciul de a se iscăli așa încât nimeni afară de ei să nu poată citi iscălitura. Le recomandăm următoarea anecdotă istorică, ce se cuvine a le fi dedicată: Împăratul Nicolae Pavlovici primește odată de la guvernatorul general al Siberiei un raport foarte frumos scris, iscălitura generalului însă nedescifrabilă. Numaidecât trimete stafetă să ... la post. Alte trei luni de drum înapoi. N-apucă s-ajungă la Tobolsk și o stafetă îl ajunge de pe urmă. Îndărăt, la Petersburg. Cum ajunge, cere iar audiență, și iar e trimes urgent înapoi la post. Alte trei luni pe drum. Și iar o stafetă, și iar îndărăt peste ... și Volga la Neva. În sfârșit zdrobit — cincisprezece luni de plimbare, trei ierni și două veri — ajunge la curte. Împăratul îl admite și cum îl vede: — Cine ești dumneata? — Sunt guvernatorul general al Siberiei, sire. — Ce poftești? — M-ați chemat, nu știu de ce. â ...

 

Alecu Donici - Țiganii

... mai vreu. Și tu măcar pân' la moarte De m-ai bate, de m-ai arde, Și bucăți de m-ai tăia Tot voi face cum voi vrea. Alecu Ce nu mai taci, că am urât A voastre cântece țigănești. Zamfira Dreptate ai să le urăști, Că tocmai pentru ... Prea înfocat ne îndrăgesc Și iar degrabă ne urăsc. De-aceasta tu să nu te miri, Că uită-te-n albastrul cer Prin nouri luna cum plutește Ea tuturor împărtășește A sa lumină mângâioasă, Dintr-un oraș intră în alt, Și din acela vrea să iasă Lăsându-l iar ... Și cine poate zice lunei: Stăi într-un loc fără mișcare, Sau cine stavilă va pune Femeii la a ei plecare? Alecu Dar cum mai înainte ea Pe mine tare mă iubea? Moșneagul Ascultă, eu să-ți spun de mine: Și eu în lume am iubit Mai mult pot ... fac! Și cine poate În silă dragoste a scoate? Iar oamenii petrec în lume Mai multe rele între bune. Alecu Eu nu-s așa! eu pân' la moarte Voi răzbuna a mea dreptate Găsindu-mi dușmanul dormind, Pe malul mării, neștiind, Că eu aproape sunt de dâns ...

 

Alexandr Pușkin - Țiganii

... mai vreu. Și tu măcar pân' la moarte De m-ai bate, de m-ai arde, Și bucăți de m-ai tăia Tot voi face cum voi vrea. Alecu Ce nu mai taci, că am urât A voastre cântece țigănești. Zamfira Dreptate ai să le urăști, Că tocmai pentru ... Prea înfocat ne îndrăgesc Și iar degrabă ne urăsc. De-aceasta tu să nu te miri, Că uită-te-n albastrul cer Prin nouri luna cum plutește Ea tuturor împărtășește A sa lumină mângâioasă, Dintr-un oraș intră în alt, Și din acela vrea să iasă Lăsându-l iar ... Și cine poate zice lunei: Stăi într-un loc fără mișcare, Sau cine stavilă va pune Femeii la a ei plecare? Alecu Dar cum mai înainte ea Pe mine tare mă iubea? Moșneagul Ascultă, eu să-ți spun de mine: Și eu în lume am iubit Mai mult pot ... fac! Și cine poate În silă dragoste a scoate? Iar oamenii petrec în lume Mai multe rele între bune. Alecu Eu nu-s așa! eu pân' la moarte Voi răzbuna a mea dreptate Găsindu-mi dușmanul dormind, Pe malul mării, neștiind, Că eu aproape sunt de dâns ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>