Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FI PURTAT
Rezultatele 911 - 920 din aproximativ 1017 pentru FI PURTAT.
Duiliu Zamfirescu - Tănase Scatiu
... multe, de când erau la grajd:pripoare, zăpezi, ape mari, și mai cu seamă țăpoiul lui Stoicavizitiul; așa că greutățile de acum nu i-ar fi oprit din mers, dacă nu-i opreau hățurile. În adevăr, Stoica, beat mort, ca să-și țină cumpăna pe capră, se rezema în hățuri. Atunci ... pe coana mare? întrebă Tincuța pe fecior. — Am chemat-o, cuconiță. Tănase dete dușcă pe gât o sticluță pântecoasă de țuică, din care ar fi băut trei inși, și după aceea o puse pe masă cuzgomot, pocnind din limbă. Apoi luă cu degetele două măsline, pe care le aruncă în ...
Mihai Eminescu - Povestea magului călător în stele
Mihai Eminescu - Povestea magului călător în stele Povestea magului călător în stele de Mihai Eminescu I În vremi de mult trecute, când stelele din ceriuri Erau copile albe cu părul blond și des Și coborînd pe rază țara lor de misteruri În marea cea albastră se cufundau ades; Când basmele iubite erau înc' adevăruri, Când gândul era pază de vis și de eres, Era pe lumea asta o mândră 'mpărăți Ce - avea popoare mândre, mândre cetăți o mie. Domnea în ea atuncea un împărat prea mare, Bătrân, cu ani o sută pe fruntea lui de nea Și mâna lui sbârcită, uscată însă, tare, A țărilor lungi frâuri puternic le ținea. Și țările 'nflorite și 'ntunecata mare La glasul lui puternic gigantic se mișca. Dar nu se miră lumea de brațu-i ce supune, Ci de a lui adâncă și dreaptă 'nțelepciune. În sala cu muri netezi de-o marmoră de ceară, Pe jos covoare mândre, cu stâlpi de aur blond, Cu arcuri ce-și ridică boltirea temerară, Cu stele, ca flori roșii pe - albastrul ei plafond, Cu arbori ce din iarnă fac blândă primăvară Și 'ntind umbre cu miros pe-a salei întins ...
Mihai Eminescu - În vremi demult trecute...
Mihai Eminescu - În vremi demult trecute... În vremi demult trecute... de Mihai Eminescu În vremi demult trecute, când stelele din ceriuri Erau copile albe cu părul blond și des Și coborând pe rază țara lor de misteruri În marea cea albastră se cufundau ades; Când basmele iubite erau înc-adevăruri, Când gândul era pază de vis și de eres, Era pe lumea asta o mândră-mpărăție Ce-avea popoare mândre, mândre cetăți o mie. Domnea în ea atuncea un împărat prea mare, Bătrân, cu ani o sută pe fruntea lui de nea, Și mâna lui zbârcită, uscată însă tare, A țărilor lungi frâuri puternic le ținea. Și țările-nflorite și-ntunecata mare La glasul lui puternic gigantic se mișca. Dar nu se miră lumea de brațu-i ce supune, Ci de a lui adâncă și dreaptă-nțelepciune. În sala cu muri netezi de-o marmoră de ceară, Pe jos covoare mândre, cu stâlpi de aur blond, Cu arcuri ce-și ridică boltirea temerară, Cu stele, ca flori roșii pe-albastrul ei plafond, Cu arbori ce din iarnă fac blândă primăvară Și-ntind umbre cu miros pe-a salei întins rond, Acolo sta-mpăratul... ...
Vasile Alecsandri - Muntele de foc
Vasile Alecsandri - Muntele de foc Muntele de foc [1] de Vasile Alecsandri Legendă din Munții Apenini Pe cei munți pustii, sălbatici, Din Lombardo-Veneție, Unde noaptea în orgie S-adun demonii lunatici, Hoți de moarte doisprezece Stau în rond sub vântul rece Care șuieră și trece! Focul cerului s-aprinde, Urmărit de groaznic tunet, Și al munților răsunet Printre văi adânci se-ntinde. Hoții râd cu voie bună. Șeful lor, purtând cunună, Cântă astfel în furtună: Varsă-n cupa mea de aur Acest vin ce desfătează Și mă-mbată, mă turbează, Ca sângele roș pe taur. Toarnă, drege tot aice, Și când eu destul voi zice, Pe-al meu cap trăsnetul pice! Beți, voinici, până la moarte! În ceas vesel de plăcere Să uităm orice durere, Orice chin a relei soarte. Beți, copii, toți după mine Și-nchinați cupele pline L-a fulgerelor lumine! Vântul bate, cerul tună, Munții urlă, Satan râde, Iadul vesel se deschide Și cu noi cântă-mpreună. Pe când lumea se-ngrozește, Omul brav benchetuiește Ș-al lui suflet se-ntărește! Tremure-se tot în lume Cât va fierbe sânge-n mine! Facă-și cruce și se-nchine Cel ce-aude ...
Dimitrie Anghel - Cântec (Anghel)
Dimitrie Anghel - Cântec (Anghel) Cântec de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 17 dec. 1906 Garoafele din glastră, stând gata ca să moară, Vorbesc de-o fată blondă cu fața diafană, Vorbesc de-o prea frumoasă și mândră castelană Ce le-a purtat de grijă o-ntreagă primăvară... Vorbesc, și pun la cale garoafele din glastră: - "Carminul să ni-l strângem, și-n pulbere măruntă, Pe-obrajii ei să cernem ușor, în zi de nuntă, Să nu mai fie alta cum e stăpâna
Antim Ivireanul - Învățătură la noemvrie 8, în zioa Săborului sfinților îngeri
... minuna când acestaș Iisus ar zice soarelui, nu să stea nemișcat pre ceriu, ci să se pogoare din ceriu pre pământ. Adevărat, înfricoșat lucru ar fi acesta, iar nu iaste nimica întru asemenare cu acĂ©ia ce face preotul în toate zilele, în sfântul jărtăvnic. El nu poruncĂ©ște soarelui cestui ...
Gheorghe Asachi - Rânduneaua și paserile
Gheorghe Asachi - Rânduneaua şi paserile Rânduneaua și paserile de Gheorghe Asachi Fabulă Călătoarea rândunică, Ce țări multe vizitasă, Și chiar pentru că e mică Multe bune învățasă, Nu ca alții, carii fac Un voiaj cu ochi-n sac. Rânduneaua, din cercare A tâmplărilor trecute Ce au văzut, deși pe mare Erau vânturile mute, De pe semne totdeaună Prezicea orice fortună. Deci în timp de primăvară, Când ogoarele se ară, Văz-un om cu ceata sa Cânepă cum sămăna Și, temând de urme rele, Au zis cătră paserele: Feții mei, deși în pace Acest lucru azi se face, Nu e bun și-mi pare rău Despre voi, pentru că eu, La tot cazul neplăcut, Peste mări pot să mă mut. Videți acea blândă mână, Care samănă-n țărână Niște fire mărunțele, Când vor crește toate acele, În loc să vă deie mană Să fac lațuri și capcană, Să vă prindă, să vă taie, La frigare, la tigaie. Pănă relele-s mănunte Să mâncați a lor grăunte! Îns-acel june popor, Ușurel în al său zbor, Își bătea de sfatul gioc, Că nutreț afla-n tot loc. Cânepa când răsărisă, Rânduneaua iar le zisă: A ...
Costache Negri - Cîntic haiducesc
... S-a dus vremea cea bogată, De-și punea nevasta spată Și prn zemnic și pe-afară, Apoi vindea pînză-n țară Și purta la gît odoară. Iar românul cu opt boi Și cu șaptezeci de oi Tot mulgea, mereu mulgea, Habar de nimic n-avea Și birul ușor ...
Mihai Eminescu - Murmură glasul mării
Mihai Eminescu - Murmură glasul mării Murmură glasul mării de Mihai Eminescu Murmură glasul mării stins și molcom, Înconjurând a Italiei insulă mândră Â O, luminați, a cerului stele albe, Câmpilor noștri. Vă vărsați icoanele voastre în Tibur, Nori, zugrăviți pe câmpie umbre fuginde, Tu, măreție a nopții, a mării, a lumei, Împle Italia. Mare, poartă pe undele tale corăbii, Unele grele ni-aducă aur din Ofir, Altele înfoiate de roze d-Egipet, Vinuri și smirnă. Ah, trimiteți popoare vulturii voștri Cei de lemn să zboare pe marea măreață, Căci a Romei eterne picioare marmorei Daruri așteaptă. Numai singur asupra lumei în pace Nepăsător tămâii și laudei voastre, Învăluit în maiestatea tăcerei Stă-mperatorul. Vezi-l atins de umbra gândirilor regii! Vorba-i va să fie o rază-n lume; Orele lui sunt izvoare la anii istoriei, Salve-
Alexandru Macedonski - Romanța garoafei
Alexandru Macedonski - Romanţa garoafei Romanța garoafei de Alexandru Macedonski Garoafele ce le-ai purtat Au sângerat și s-au uscat. Dar alte flori de foc nestins Pe buze ele mi-au aprins. În ochii tăi, — de raiuri porți, -- Al tinereții soare porți Și neștiind de ce nicicum Eu te respir ca un parfum. Mă-mbăt de tine ca de-un vin, De câte ori spre tine vin, Un vin de struguri de Șiraz Ce pune flacări pe obraz. Când dormi străbat în al tău somn Și-ți sunt și rob, și-ți sunt și domn, Iar cu plăceri ce istovesc Te-nnebunesc, și-nnebunesc. Știu că voiești și nu voiești, Știu că dorești, și nu-ndrăznești Dar eu voiesc, și îndrăznesc, Și te urăsc, căci te
Vasile Alecsandri - Frații Jderi
Vasile Alecsandri - Fraţii Jderi Frații Jderi de Vasile Alecsandri I E ger, e întuneric! Nori negri duși de vânt Se târâie pe șesuri, se lasă pe pământ Ca aripi urieșe de paseri nevăzute Ce curăță de sânge văi, șanțuri și redute. E vânt cu ploaie rece și noapte cu fiori, Căci umbra e țesută de fulgeri trăsnitori. Nu-s însă focuri nalte de-a cerului furtună, Dar fulgeri mii de tunuri ce-n zare crunt detună. L-a lor lumină roșă în clipă se ivesc Mari tabăre de oameni armați ce se pândesc, Și crâncene redute, și-n dos de parapete, De Văpăi de ochi sălbatici, luciri de baionete. Românii uzi la pele, flămânzi, lipsiți de foc, În șanțul lor, sub arme, stau gloată la un loc, De moarte și nevoie râzând cu nepăsare ... Voinici ei sunt la luptă, voinici și la răbdare! „Măi, oameni! zice unul, un șoim de la Bicaz, De mult ne spală cerul cu ploaie de obraz! Mâni, când s-a face ziuă, Jder Neagu, fără veste, Frumos a să ne-apară cât Albul din poveste.“ „Urât, frumos, alb, negru, eu nu știu, ...