Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DIN CÂND ÎN CÂND
Rezultatele 911 - 920 din aproximativ 1437 pentru DIN CÂND ÎN CÂND.
Ion Luca Caragiale - Luna de miere
... țigaretă. Sunt hotărât deși nu-nțeleg românește să stau în compania cocoanei în coridor, până o crede dumneaei de cuviință să intre iar la loc în compartiment. A trecut, nu pot să-mi dau seama bine, cât timp, și din compartimentul nostru se aude tușind de trei ori... Cocoana intră... Peste două-trei momente, intru și m-așez la loc, lungindu-mă cât mă-ncape ... e armată... parcă e un stol de porumbei... iată doi... cum se sărută și se giugiulesc... Visez?... Dar ce e? ce bufnitură!... ce duduială! Sar în sus... Am dormit! am visat! E lumină bună de ziuă. Cum m-am speriat! am crezut că e un accident... Când colo, ce? Doamna cea tânără, cine știe cum, din somn, a alunecat de pe banchetă ci și a lovit cu picioarele pe domnul cel gros, care s-a deșteptat ... Schachmann? — Mașina electrică... — Da Urechiă? — Hapurile alea americane... cum le zice? Cocoana, tare și adânc în comet: — Pink... Trei medici cunoscuți din București; cel din urmă, umoristul Alceu Urechiă, unul din
Ion Creangă - Moș Nichifor Coțcariul
... Ion Creangă - Moş Nichifor Coţcariul Moș Nichifor Coțcariul de Ion Creangă 1880 Moș Nichifor nu-i o închipuire din povești, ci e un om ca toți oamenii; el a fost odată, când a fost, trăitor din mahalaua Țuțuenii din Târgul Neamțului, dinspre satul Vânătorii Neamțului. Cam pe vremea aceea trăia moș Nichifor în Țuțueni, pe când bunicul bunicului meu fusese cimpoiaș la cumătria lui moș Dediu din Vânători, fiind cumătru mare Ciubăr-vodă, căruia moș Dediu i-a dăruit patruzeci și nouă de mioare, oacheșe numai de câte un ochi ... de a răzbate în căruța lui moș Nichifor. De inima căruței atârnau păcornița cu feleștiocul și posteuca, care se izbeau una de alta, când mergea căruța, și făceau: tronca, tranca! tronca, tranca! Iară în belciugul de la carâmbul dedesubt, din stânga, era aninată o bărdiță, pentru felurite întâmplări. Două iepe, albe ca zăpada și iuți ca focul, se sprijineau mai totdeauna de oiștea căruței; mai ... ți venea să pornești la drum, mai ales în luna lui mai, cu asemenea om vrednic și de-a pururea vesel! Câteodată numai, când ...
Ion Luca Caragiale - Calul dracului (Ion Luca Caragiale)
... ședea jos o babă, ghemuită pe niște zdrențe de cergă, și morfolea-n gingii un crâmpei de covrig muiat într-o năstrapă cu apă rece. Când vedea drumeț, or pe jos, or călare, or cu carul, lăsa baba covrigul din gură, întindea dreapta și se milogea tânguios numai din vârful limbii: "Faceți-vă milă și pomană, măiculiță, de o biată păcătoasă fără putere!" Dacă-i da cineva ceva, zicea baba: "Bogdaproste, măiculiță! Dumnezeu drăguțul ... mereu de când lumea și cât lumea n-o să mai stea... Baba-nchisese ochii și, cu gândul cine poate ști la mai ce, ofta din când în când... și nu-i venea somnul; iar se mai gândea, ofta și mișca, să-și potrivească oscioarele mai odihnit, geaba! nu putea măcar ațipi. Se urcase ... N-ai aflat tu că, până nu plânge copilul, nu capătă țâță?... - Ba, aia am aflat-o eu; da, dacă m-ai năvălit cu întrebările, când era să-ți spui? -Vino-ncoace, terchea-berchea! Și zicând astea, scoate din traistă o costiță de purcel, niște colaci și turtă dulce și mere, și i le dă: - Ia colea și trage-i fălci, că dinți, slava ...
Ion Heliade Rădulescu - Destăinuirea
... ființa-i, rază de nemurire, Fala vieții mele și însuși al meu post. III Sub degete-mi răsună, liră, te-nfiorează, Spune ce e poetul în ast loc osândit, Cum el dintr-însul raiul oriunde-nființează Și-și face fericirea din bine-nchipuit. Când cântă el, s-aude, veacurile răsună; . Când se închină, cerul el îl coboară jos; Dragostea lui e flăcări și ura lui detună, Blândețea-i e seninul acel mai luminos. Ferice de acela ... pe care el slăvește! La nemurire zboară, ce el i-o pregătește; În buza lui e slava ce duhu-i și-a croit; În mână-i e cununa ce-n veci stă înverzită, În pieptu-i e altarul pe care e slăvită Aleasa frumusețe ce el a-nvrednicit. IV Cerul e al meu templu și singura-nchinare ... înainte-i taină nu este al meu dor. Muza-mi se umilește, lira-mi abia suspină, Geniu-și pierde zborul și fruntea-mi se înclină; Din versuri îndrăzneala cu totul a lipsit. Inima-mi în
... se îmbrățișară, și plânseră ca niște copii. Mai nainte d-a se despărți, își împărțiră câte o basma și se înțeleseră zicând: "Atunci când basmalele vor fi rupte pe margini, să mai tragă nădejde unul de altul că se vor mai întâlni; iară când basmalele vor fi rupte în mijloc, să se știe că unul din ei este pierit". Mai înfipse și un cuțit în pământ și ziseră: "Acela din noi, care s-ar întoarce mai întâi și va găsi cuțitul ruginit să nu mai aștepte pe cellalt, fiindcă aceasta însemnează că a murit ... Greuceanu de Aur; dar și pe acela c-o lovitură îl voi culca la pământ. Greuceanu, auzind, ieși pe pod și strigă: - Vino, zmeule viteaz, în săbii să ne tăiem, sau în luptă să ne luptăm. - Ba în luptă, că e mai dreaptă. Se apropiară unul de altul și se luară la trântă. Aduse zmeul pe Greuceanu și-l băgă în pământ până în genuchi. Aduse și Greuceanu pe zmeu și-l băgă în pământ până în gât și-i tăie capul. Apoi, după ce aruncă leșul zmeului și al calului sub pod, se puse să se odihnească. ...
Gheorghe Asachi - Vulpea cu coada tăietă
... Gheorghe Asachi - Vulpea cu coada tăietă Vulpea cu coada tăietă de Gheorghe Asachi Fabulă O vulpe veche, din cele istețe, Ce-nghițea iepuri, găini și rețe Umblând noaptea la vânat, Încăpu în o capcană, Dar ghibace și vicleană Din cea cursă au scăpat, După ce ea în secret Ș-au lăsat de amanet O bună parte din coadă. Dar, deși cu necomplect, Ideat-au un proiect De-a-ntroduce drept moadă Într-a vulpelor popor Acest port mult ... n capitală În o serie formală, Vulpele să adunasă. După ce să săturasă Să dizbată-n parlament Despre oi amandament, Vulpea cu nările-n sus În ist mod planul ș-au spus: Pănă când vulpea va căra Coada ce-i povoara sa? Să măture toate cele Stercuri din drum și pavele? Omul nu mai poartă coadă, Să-i urmăm în astă moadă, S-o tăiem, o propun eu, Cine-m dă azi votul său? Dar o vulpe din congres, Ce țintirea au înțăles, Ca proiectul să-ți dispic, Zisu-i-au, cumătră dragă, En întoarnă-te un pic, Ș-adunarea-ndată întreagă Da ...
Vasile Alecsandri - Buruiana de leac
... puicuță de română, Și de-atunci dorul mă frânge, Soarele din cer mi-l stinge, Și la groapă mă împinge. Dragostele tinerele Nu se fac din viorele, Ci din buze subțirele. Blestemat să fie locul Unde mi s-a aprins focul De-mi tot plâng acum norocul. Blestemat să fie ceasul Când ... Și i-am auzit eu glasul. Cu pasul m-a rătăcit, Cu glasul m-a amețit; Liniștea mi-am prăpădit! ↑ În toate satele sunt babe care au specialitatea de a lecui bolnavii cu buruiene culese mai cu seamă în ziua de Sânziene după Rusalii. Ele întrebuințează cu destulă dibăcie unele leacuri ce se numesc doftorii băbești; dar mai totdeauna acele leacuri sunt întovărășite cu ... și de iele ; mai adăugăm aici altele trei. Acele de pocitură , de săgetătură și de mușcătura șerpilor . Descântec de pocitură Păsărică albă Cu aripa albă! Din piatră-ai crescut, Cu nori te-ai bătut, Trei picături din tine-au căzut: Una de lapte, una de vin Și una de venin. Cel ce-a băut laptele s-a săturat ... pielea de carne, carnea de os Și prin trup trece un fulger veninos. Dar cum iese dintre nori Fulgerii strălucitori, Celui șerpurel Așa să iasă ...
Alexandru Macedonski - Odă la condeiul meu
... Și mă voi culca să mor! Însă nu... S-avem putere, O! tovarășe unic; Tu mi-ești singura avere, Tu mi-ești singurul amic! Dumnezeu din cer te vede... Știe scopul tău dorit, În dreptatea lui te-ncrede Și vei fi nebiruit! Dacă-l chemi, el nu te lasă El lovește în mârșavi Și-n mișeii ce apasă Pe popoarele de bravi! Scrie, luptă cu putere, Fără teamă de nimic; Tu mi-ești singura avere, Tu mi ... mare A-mblânzi, a lumina, A-nfrăți pe orișicare, Orice frunți a-nsenina; A plivi din piepturi ura Și în inime-a sădi Tot ce are bun natura, Om cu om spre-a se-ngrădi!... Înainte!... Și putere Aibi, tovarășe unic ... te turbura! Dumnezeu din cer ajută Rău-n vânt a-l spulbera!... Fără milă, — fără teamă, Să urmăm al nostru zbor!... Până când oare să geamă Împilatul muritor? Până când?... S-avem putere!... Focul naște din nimic... Tu mi-ești singura avere, Tu mi-ești singurul amic! N-auzi groaznic cum răsună Tunetul ascuns
Ion Luca Caragiale - Noaptea învierii
... teribilă, înfiorătoare, oribilă înfățișarea teatrului crimei. Aceasta o putea afla Leiba Zibal de la cei doi pasageri, studenți, care ospătând subt umbrar, discutau despre crimă în genere, foarte emoționați de cele ce văzuseră. Ei erau doi din acei tineri care înțeleg năzuințele unei lumi viitoare, care, la lumina științei, văd păsurile și nevoile societății, și suferind de suferințele altora, dorind dorințele tuturor ... fricosul jidan intră într-o grijă omorâtoare. Se puse să încuie hanul și să se închidă înăuntru ca într-o cetate, de unde să reziste în ruptul capului la atacul lui Gheorghe. Așa, închis în cetățuia lui, ca un senior din evul mediu, care știe că are să fie atacat de un măreț suveran însoțit de o puternică oaste, el așteaptă prins de frigurile groazei... Noaptea ... momentul oribil. Tâlharii, cu Gheorghe în frunte, încep atacul cetățuiei. Ei au un plan lesne de înțeles: să facă patru găuri cu un burghiu mare în scândura groasă de stejar a porții; pe urmă, cu un ferăstrău, să unească toate găurile, și, când acestea vor fi toate unite, pătratul dintre ele să-l tragă afară, apoi, prin locul rămas gol, unul să introducă mâna înăuntru, să apuce bârna ...
Ion Luca Caragiale - O scrisoare pierdută
... și membru al acestei societăți POPESCU , asemenea GHIȚĂ PRISTANDA , polițaiul orașului UN CETĂȚEAN TURMENTAT ZOE TRAHANACHE , soția lui ZAHARIA TRAHANACHE UN FECIOR ALEGĂTORI, CETĂȚENI, PUBLIC În capitala unui județ de munte, în zilele noastre ACTUL I (O anticameră bine mobilată. Ușă în fund cu două ferestre mari de laturi. La dreapta, în planul din fund o ușă, la stânga altă ușă, în planul din față. În stânga, planul întâi, canapea și un fotoliu) Scena I TIPĂTESCU, puțin agitat, se plimbă cu „Răcnetul Carpaților" în mână; e în haine de odaie; PRISTANDA în picioare, mai spre ușă, stă rezemat în sabie TIPĂTESCU (terminând de citit o frază din jurnal) : „...Rușine pentru orașul nostru să tremure în fața unui om!... Rușine pentru guvernul vitreg, care dă unul din cele mai frumoase județe ale României pradă în ghearele unui vampir!..." (indignat) Eu vampir, 'ai?... Caraghioz! PRISTANDA (asemenea) : Curat caraghioz!... Pardon, să iertați, coane Fănică, că întreb: bambir... ce-i aia, bampir? TIPĂTESCU ... Până să plec se făcuse vreo unul după douăspce. O iau prin dosul primăriei, și apuc pe maidan ca să ies la bariera „Unirii". Când dau să trec maidanul, văz lumină la ferestrele de
... ceva înfășurat înăuntru... Voi să-l desfacă. O înțepătură... Un ac cu gămălie! Ce păcăleală proastă! Supărat trânti ghemotocul și începu să șteargă degetul împuns în vârful căruia, după fiece storsătură, creștea repede la loc o mărgea mare roșie. Ghemotocul izbit cu necaz în pământ se desfăcu... Între cutele lui o floare!... Cu mirare și cu mai multă luare aminte ca-ntâia oară, el ridică binișor hârtia... în adevăr era o garoafă - ca sângele ce-i curgea din deget - ruptă de curând... Desfăcu atunci mai bine... Ceva scris... Trupul tânăr se simți furnicat din creștet până-n tălpi de un fior fierbinte... Căldura toată i se urcă la frunte... Ascunse în sân hârtia și floarea, cercetă de jur împrejur cu ochii să nu fi văzut cineva din școală cele petrecute, și fugi înăuntru fără a mai cuteza să ridice ochii la fereastra unde se mișcau perdelele. Bolnav... Friguri și bătaie ... neputința de a sta singur cu închipuirea lui... și frigurile... și ferestrele tot închise... și perdelele veșnic lăsate. Doctorul, un om de spirit, când părintele-directorul i-a prezentat pe Niță, l-a mângâiat pe tânăr, apucându-l în ...