Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE ZI
Rezultatele 911 - 920 din aproximativ 1206 pentru DE ZI.
Ion Luca Caragiale - Ploaie de primăvară
... Ion Luca Caragiale - Ploaie de primăvară Ploaie de primăvară de Ion Luca Caragiale Informații despre această ediție Publicată în Moftul român seria I și retipărită în seria II, nr. 2 de la 26 August 1902. I. Pastel optimist Când plouă lin în primăvară, Toți zic: „Să dea Domnul să dea!â€� Și de te culci pe prispă-afară, Mai vezi pe cer și câte-o stea... E cald, și ploaia răcoroasă Ozon în aerul curat În urmă-i ... rândunea... Și-o barză calcă cu măsură Cu pasul grav, explorator, Se plimbă chiar prin bătătură Cu aerul nepăsător. Când plouă toate germinează, Pământul liber de zăpezi, Spălat de ploi se decorează Cu mii de mii de muguri verzi. În țarini grâul încolțește, În dealuri via o desgrop; De ploaie tot se-nveselește Pe orice frunză e un strop. Și soarele o caldă rază Trimite pe furiș prin nori; Iar flori și pasări ca ... deal la vie, Cobesc din nou a iarnă grea; Plouate vrăbii cad o mie, Nu vezi zburând o rândunea. O barză, cu pas de ...
Ion Luca Caragiale - Primăvara (Caragiale)
... Ion Luca Caragiale - Primăvara (Caragiale) Primăvara de Ion Luca Caragiale Pastel optimist Când plouă lin în primăvară, Toți zic: “Să dea Domnul, să dea!â€� Și de te culci pe prisp-afară, Mai vezi pe cer și câte-o stea... E cald, și ploaia răcoroasă Ozon în aerul curat În urmă-i ... rândunea... Și-o barză... calcă cu măsură Cu pasul grav, explorator, Se plimbă chiar prin bătătură Cu aerul nepăsător. Când plouă toate germinează; Pământul liber de zăpezi, Spălat de ploi, se decorează Cu mii de mii de muguri ve'zi... În țarini grâul încolțește, În dealuri via o dezgrop; De ploaie tot se-nveselește, Pe orice frunză e un strop. Și soarele o caldă rază Trimite pe furiș prin nori; Iar flori și pasări ca ... o stea. E frig... și apa mocirloasă Infectă aerul curat, La câmp e baltă mlăștinoasă Și codrul doarme întristat. Sunt triști și corbi-n deal de vie, Cobesc din nou a iarnă grea; Plouate vrăbii cad o mie, Nu vezi zburând o rândunea. O barză, cu pas de ...
Ion Heliade Rădulescu - Mihaida
... se simtă, Ș-alboarea nu-ntârzie, la răsărituri spuntă; Se colorează-n urmă și purpura-și destinde Ridenta auroră, și pier umbrele nopții. Concerte mii de păsări salută dimineața. Natura se deșteaptă, și cerul își deschide Eterne porți de aur, și soarele răsare. Primarele lui raze, lucirea matinală Inundă de lumină peloria lui frunte, Simbol independenței la cugete române. Pe loc el se îndreaptă, se crede față-n față Cu însăși providența, al cărei ochi ... inima sa numai se exprima fierbinte Și-și dezvolta simțirea ce limba nu e-n stare Material să spuie; iar pietosu-i cuget Pe aripe de flăcări ce-i prumuta credința Svola până la tronul cerescului părinte, Ca sacru olocaust de umil și drept suflet, Și se-nturna în sânu-i reîncălzit, fierbinte, Aducător de pace. Așa-ngenunche-eroul Ș-ațintă la cer mintea, ce încă ca icoană Cingea în tot cuprinsu-i cea vizie nocturnă, Și grația divină în ... a prețuit românul. Boierul e rea fiară! el numai se orbește Și toate și le vinde pe o speranță numai Când are înainte o umbră de domnie. Ci om e și boierul, și omul e amestec De
Ion Luca Caragiale - Plagiatul Zola-Bibescu
... o răsucește, o răstoarnă pe toate fețele, o multiplică așa că, dintr-o povestire ce ar putea, cu tot aparatul cuviincios, să încapă în patruzeci de file, el reușește să scoată un volum de 400 de pagini. Garnitura documentară consistă în cea mai mare parte din vocabularele tehnice. Așa, de exemplu, aproape jumătate dintr-un roman consistă din cuvintele tehnice ale mecanicilor de la drumul-de-fier. Zola a făcut cu multă răbdare vocabularul lor: taie cuvintele, face o grămadă mare din ele, și apoi ia câte un pumn ... la cari balivernele militare ale documentalistului nu puteau trece cu atâta ușurință neluate-n seamă. În adevăr, încep rectificările. Zola, neștiind el însuși cât erau de grave greșelile lui, nu se astâmpără și aruncă prin Figaro o sfidare: “Persoanele cari au asistat, ca militari sau civili, la tragedia de la Sedan și cari au cetit La DĂ©bâcle, poftesc oare să spună daca au găsit vreo inexactitate sau vreo greșală de amănunt în acest roman?â€� Ține-te, apoi, o cascadă, o furtună întreagă de denunțări: inexactități, greșeli imposibile, vocabular tehnic pocit șcl. Cu ocazia aceasta, însă, câțiva din acei ce căutau cu
Garabet Ibrăileanu - Viață și moarte
... Garabet Ibrăileanu - Viaţă şi moarte Viață și moarte de Garabet Ibrăileanu 1. Se zice că trece timpul. Timpul nu trece. Timpul nu trece niciodată; noi trecem prin timp. După cum unui călător din tren i se pare că trec ... pe partea ei tragică. Scriitorul comic și scriitorul tragic. (Pentru inteligența pură, viața apare comică; pentru sentiment, apare tragică...). 24. În genurile în care este de ajuns inteligența, știința, ori sentimentul, cineva poate ajunge până la treptele supreme ale producției științifice ori literare chiar în prima tinerețe. De aceea, știință, filozofie, poezie, critică estetică, toate de primul rang, pot fi semnate și de oameni sub treizeci de ani (...). Când însă e nevoie de o lungă observație personală, genul nu poate fi cultivat cu succes decât de oamenii maturi. Și singura observație care cere timp lung și nu poate fi împrumutată de la alții e aceea a vieții sufletești, a altora și a noastră proprie, materialul romanului, al criticii psihologice și ... căci morții mor și ei mereu. Când voi dispărea și eu, va fi murit și ea complet din univers. 26. Tinerețea -- plutire pe un râu de munte cu mlădieri capricioase, sub jocurile ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Palatul de cleștar
... tăișul paloșului. Cu mintea cântăreau și hotărau, iar cu paloșul împărțeau. Și spun unii că pe atunci mergea mai bine cu minte dreaptă și fără de legi, decât, ca în zilele noastre, cu legi drepte și cu minte strâmbă. Pe-așa vremuri se zice că ar fi văcuit împăratul cu stema ruptă din soare, în cel mai frumos palat de cleștar și peste cel mai înțelept și mai viteaz norod. Nu era crai pe care împăratul cu stema ruptă din soare să nu-l fi ... nu putea să-i stea împotrivă. La vreme de adânci bătrâneți sta înzăuat în fruntea ostașilor, călare pe un bidiviu ce arunca pe nări trâmbe de fum și limbi de foc. Și toți ai săi prindeau la inimă și biruiau, căci așa li se păreau lor cum era el de bătrân și înzilizit, tocmai ca o lance ruginită, care de-a pururea răpusese pe oricine izbise. Dar cât era de mare și de vestit, că se dusese vestea până unde pământul e drob și piftie, de-a surda îi fură toate. Într-o sfântă
Ștefan Octavian Iosif - Adio (Iosif)
... Ştefan Octavian Iosif - Adio (Iosif) Adio de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Da, mult mai bine ar fi fost Să fi rămas în sat la noi, De-ai fi avut și tu vreun rost, De-am fi avut pămînt și boi. Că sîntem nevoieși de tot, Și ai frați mici, și sînteți mulți... Muncesc din greu, fac tot ce pot Și tot flămînzi, și tot desculți ! Tu ești mai mare ... pe tine-i las, Și multe de la tine-aștept : Nădejdea-n tine mi-a rămas. Noroc măcar dac-ai avea Să dai de vreun stăpîn milos : Să-mi scrii mereu, cît 'ei putea, Că doar tu știi să scrii frumos ! Și-acuma — ochii să-i sărut : Mergi ...
Mihai Eminescu - O,-nțelepciune, ai aripi de ceară!
... Mihai Eminescu - O,-nţelepciune, ai aripi de ceară! O, -nțelepciune ai aripi de ceară! de Mihai Eminescu Ce mâni subțiri s-apucă de perdele Și într-o parte timide le trag! În umbra dulce, după vechi zăbrele Suspină gură-n gură, drag cu drag. Lucește luna printre mii ... de stele, Suspină vântu-n frunzele de fag, Se clatin codri mângâiați de vânt  Lumini pe ape, neguri pe pământ. * O,-nțelepciune, ai aripi de ceară! Ne-ai luat tot făr- să ne dai nimic, Puțin te-nalți și oarbă vii tu iară, Ce-au zis o vreme, altele deszic ... în fiece gândire, Cum lacul poartă-o stea pe orice val; A zorilor suavă înflorire Se prelungea până-n amurgul pal, În văi de vis, în codri plini de cânturi, Atârnau arfe îngerești pe vânturi. Și tot ce codrul a gândit cu jale În umbra sa pătată de lumini, Ce spun: izvorul lunecând la vale, Ce spune culmea, lunca de arini, Ce spune noaptea cerurilor sale, Ce lunii spun luceferii senini Se adunau în râsul meu, în plânsu-mi, De ...
Mihai Eminescu - O, -nțelepciune ai aripi de ceară!
... Mihai Eminescu - O, -nţelepciune ai aripi de ceară! O, -nțelepciune ai aripi de ceară! de Mihai Eminescu Ce mâni subțiri s-apucă de perdele Și într-o parte timide le trag! În umbra dulce, după vechi zăbrele Suspină gură-n gură, drag cu drag. Lucește luna printre mii ... de stele, Suspină vântu-n frunzele de fag, Se clatin codri mângâiați de vânt  Lumini pe ape, neguri pe pământ. * O,-nțelepciune, ai aripi de ceară! Ne-ai luat tot făr- să ne dai nimic, Puțin te-nalți și oarbă vii tu iară, Ce-au zis o vreme, altele deszic ... în fiece gândire, Cum lacul poartă-o stea pe orice val; A zorilor suavă înflorire Se prelungea până-n amurgul pal, În văi de vis, în codri plini de cânturi, Atârnau arfe îngerești pe vânturi. Și tot ce codrul a gândit cu jale În umbra sa pătată de lumini, Ce spun: izvorul lunecând la vale, Ce spune culmea, lunca de arini, Ce spune noaptea cerurilor sale, Ce lunii spun luceferii senini Se adunau în râsul meu, în plânsu-mi, De ...
Dimitrie Bolintineanu - Fecioara
... Dimitrie Bolintineanu - Fecioara Fecioara de Dimitrie Bolintineanu Plângeam pe sânu-i fraged un plâns d-amarăciune Și lacrimi înfocate pe frunte-mi se scura, Căci tânăra vergină șoptea o rugăciune ... ca o fantasmă ce-n noapte fără stele Trecând printre morminte, șoptește: am trăit! Odată, dimineața când vesel se răsfrânge Purpura matinală ce omu-i zice zori, Când muritorul palid, sub lanțul ce îl strânge, Salută aurora în cerul fără nori; Mergeam atunci la dânsa cătând la alba lună Ce-n ...
Petre Ispirescu - Făt-Frumos cu părul de aur
... că nu știa cum să le întrebuințeze; calul îl învăță, și apoi copilul încălecă pe dânsul și porni. După ce ajunse în orașul cel mai de aproape și se văzu întru mulțimea aia de oameni, furnicând în sus și în jos, se cam spăimântă copilul de atâta zgomot, și îmbla tot cu frică, mirându-se de frumusețea caselor și de tot ce vedea; băgă însă de seamă că fiecare lucru-și are rânduiala sa. Dară calul, îmbărbătându-l, îi zise: - Vezi, stăpâne, aici toate sunt cu șartul lor; de aceea trebuie să știi să-ți faci și tu un căpătâi. Și, după ce șezu acolo câteva zile, mai dedându-se cu lumea și mai ... sale de argat și începu a drege ceea ce se stricase. Când veni acasă grădinarul și văzu stricăciunea ce se făcuse, se luă de gânduri; începu a certa pe argat de ce n-a îngrijit de grădină, și era atât de supărat, cât p-aci era să-l și bată. Dară fiica împăratului, care privea