Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE��I
Rezultatele 911 - 920 din aproximativ 2247 pentru DE��I.
Ștefan Octavian Iosif - Stropi de nectar
... Ştefan Octavian Iosif - Stropi de nectar Stropi de nectar de Johann Wolfgang von Goethe Traducere de Ștefan Octavian Iosif Când Minerva, ca s-arate Prețuirea pentru-alesu-i Prometeu, din cer i-aduse De nectar o cupă plină, Spre a-și ferici pe oameni Și spre-a le sădi în suflet Simțul artelor frumoase; Sprintenă ...
Johann Wolfgang von Goethe - Stropi de nectar
... Johann Wolfgang von Goethe - Stropi de nectar Stropi de nectar de Johann Wolfgang von Goethe Traducere de Ștefan Octavian Iosif Când Minerva, ca s-arate Prețuirea pentru-alesu-i Prometeu, din cer i-aduse De nectar o cupă plină, Spre a-și ferici pe oameni Și spre-a le sădi în suflet Simțul artelor frumoase; Sprintenă ...
Titu Maiorescu - O cercetare critică asupra poeziei române
... retragă unul câte unul din viața publică, iar în locul lor năvălește mulțimea mediocrităților și, cu steagul naționalismului și al libertății în frunte, acea gloată de exploatatori, pentru care Dunărea nu e destul de largă ca să-i despartă de Bizanț. În contra lor rezistența, fie și violentă, era o datorie. De aci critica! Însă critica unde trebuie și constructivă unde poate. Paginile următoare cuprind un șir de cercetări critice asupra câtorva forme de cultură română din ultimele decenii. Scrierile astfel împreunate în volumul de față sunt o retipărire din Convorbiri literare. Prezentându-se acum singure înaintea publicului și lipsite de vecinătatea și de sprijinul scriitorilor uniți cu noi în aceeași tendință, ele sunt silite să răspundă îndată la o întâmpinare de principă iuî, care caută să le tăgăduiască dreptatea și folosul. Direcția cea nouă — ni se zice — nu putea să se introducă în conlucrare ... ar trebui neapărat să figureze ast[...]ntr-o asemenea antologie. [1] Unele din ele au înălțat limba, forma, ideea poeziei române cu mult peste treapta de la 1866. Cercetarea noastră critică de acum 25 de ani rămâne dar numai ca un indicator pentru distanța străbătută pe calea evoluțiunii
Duiliu Zamfirescu - April (Zamfirescu)
... Duiliu Zamfirescu - April (Zamfirescu) April de Duiliu Zamfirescu Parcă n-a fost de cînd lumea iarna ce de-abia s-a dus, De cînd firea iar, cu mîna-i nevăzută, ne-a adus Soare tînăr sus în slavă, în crăiia lui albastră Și de cînd răsună lunca de o pasăre măiastră. Că-și dă viers privighetoarea și-n tăcere se desfac Note limpezi din tufișul parfumat de liliac. Parcă n-ar fi mai fi aceeași fire tristă și săracă De cînd frunza-mbracă codrul, de cînd iarba cîmpu-mbracă, De cînd vîntul nu mai plînge, ci suspină-n frunze blînd Aducînd miros de floare sărutată și de cînd Sub desiș umbros de sălcii gîrla cîntecul și-ngînă. Mama noastră-a tuturora, fire bună și bătrînă, Veche ești, vechi al tău farmec ș-ale tale frumuseți ... calde raze de la soare, Cînd pămîntul varsă valuri de miresme-mbătătoare, Reîntinerești deodată-n dimineața lui april, Ca un basm din alte vremuri spus de-o gură de
Alexandru Macedonski - Noaptea de februarie
... stare Ca să smulgă trandafirii dintr-un suflet virginal, Sau să facă să tresară patimile-n amorțire Dintr-un suflet peste care, ca un vânt de pustiire, A trecut desfrâul rece cu instinctu-i bestial. Însăși fetele pieirei o priveau cu îngrozire, Sau cu scârbă, de la dânsa, întorceau a lor privire, Nevorbindu-i timp de ore, și de zile, și de luni; Ea-nfrunta cu nepăsare revoltatele furtuni... Trăsnetul putea să cadă, c-ar fi râs și-atuncea încă... Inima i se schimbase în prăpastie adâncă, Pe-ale cărei margini triste nu mai crește iarbă chiar. Și din care nu reurcă nici răsunetul afar'. Unde se ... care suflă Bate-n geamuri, bate tare, și le zguduie cumplit... Fâlfâiesc în candelabre lumânările deodată... Însă ea se îndreptează, palpitând transfigurată, Spre clavirul ce-i zâmbește printre fildeșu-nvechit. Degetele-i deșirate calcă clapele sonore... Armonia se deșteaptă, lenevoasă, la-nceput, Visătoare ca fecioara cugetând în timp de ore, La bărbatul ce iubește fără ca să-l fi văzut. E melancolia dulce dintr-o tainică-adiere... E murmurul plin de șoapte al pârâului duios... E o voce ce șoptește, ca să-și uite
Gheorghe Asachi - Învățătorul și urmașii săi
... Gheorghe Asachi - Învăţătorul şi urmaşii săi Învățătorul și urmașii săi de Gheorghe Asachi Alegorie Cătră-apostolii săi zis-au dinioară Domnul lor: Cel ce vra a fi cu mine de-astăzi fie-mi următori. Calea noastră va să fie Spre cerească-mpărăție... Un stol mare, strigând, vine: Unde-i merge, noi cu tine! Cu un zâmbet Domnul pasă Înainte prin pustiu, Călătorii se îndeasă Să s-adăpe la vreun riu. Vântul cald, focosul soare ... lor frunte a umplut De arine, de sudoare, Deși nu prea le-au plăcut, Pănă-n seară a suferit. Umbra când i-a răcorit, Doar aicea vom mânea, Între dânșii toți șoptea. Însă Domnul urma-n cale Preste râpi și preste vale, Pe loc unde ... la a sa vatră, Unul pe iarbă s-întinde, Altul gustă a lui merinde, Din drum alții se abat, Însă Domnu-i neschimbat; În tunericul pământ Nici le zice vrun cuvânt Apoi când s-a luminat, Fața sa a înturnat. Din câți vrură ...
Gheorghe Asachi - Acii doi catâri
... Gheorghe Asachi - Acii doi catâri Acii doi catâri de Gheorghe Asachi Doi catâri călătoreau Și-n desagii lor duceau Unul ceapă de câmpie, Altul bani de visterie Cest din urmă, îngâmfat Că-i de aur încărcat, Chiar de șelile-i apasă, Nu vra sarcina s-o lasă. Mândru calcă, parcă-i leu, Și suna un zurgălău. Când deodată, din tufari, Iesă o ceată de tâlhari. Toți la cel catâr dau bustă Ce ducea de aur soamă, De urechi îl prind, de soamă, Alți împung și-l bat c-o fustă. Încât bietul, gemând foarte, Zice: Oare asta-i soarte Carea mi s-au giuruit Pe ist drum când m-au pornit? Al meu soț ce cară ceapă Fericit de daună scapă, Dar eu, făr de agiutori, În bataie, aleu, mor! Iar catârul celalalt Zis-au: Vere, totdeauna Pe copaciul mai înalt Darmă repede fortuna; De-ai fi șerb la un cepari, Iar nu casă de
Andrei Mureșanu - Glasul unui român
... Eșiți, voi umbre moarte, eroii gintei mele! Și dați dovezi la lume, ce atât v'a înegrit; Strigați în gura mare, că voi de-atâtea rele, Ce cercă strănepoții, nu v'ați vinovățit! Să spuie Retezatul, acel asil de pace, D'a fost Românul trândav în timpuri de nevoi? De n'a păzit credința, de n'a vrut toate-a face, Să scape numai țara din curse de războiu! La undele de sânge, ce-au curs în Câmpul Pânii, Vărsat prin iatagane și paloș de Osman: Au n'au învins Corvinul p'acel cumplit dușman? Au n'au avut în parte amestec și Românii? Ah ! căci nu-mi pot răspunde ... și renume Pusese sub picioare p'ai lumei domnitori. Nu mai e timp s'apuie o viță strălucită, Ce-a dat în zeci de secoli din sînul său eroi! De-a și supus'o soarta a fi nefericită: Răsare-i însă steaua și scapă din nevoi! E verde încă bradul și umed după fire; Dar' razele căldurei au nu-l vor sci usca? E nor ...
Ion Creangă - Amintiri din copilărie
... a pus părintele pravilă și a zis că în toată sâmbăta să se procitească băieții și fetele, adică să asculte dascălul pe fiecare de tot ce-a învățat peste săptămână; și câte greșeli va face să i le însemne cu cărbune pe ceva, iar la urma urmelor, de fiecare greșeală să-i ardă școlarului câte un sfânt-Nicolai. Atunci copila părintelui, cum era sprințară și plină de incuri, a bufnit în râs. Păcatul ei, sărmana! — Ia, poftim de încalecă pe Balan, jupâneasă! zise părintele, de tot posomorât, să facem pocinog sfântului Nicolai cel din cui. Și cu toată stăruința lui Moș Fotea și a lui bădița Vasile, Smărăndița ... un bădița Vasile, cuminte, harnic și rușinos ca o fată mare. Era în sat și dascălul Iordache, fârnâitul de la strana mare, dar ce ți-i bun? Știa și el glasurile pe dinafară de biserică, nu-i vorbă, dar clămpănea de bătrân ce era; ș-apoi mai avea și darul suptului... Așadar, școala a rămas pustie pentru o bucată de
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Palatul de cleștar
... norod. Nu era crai pe care împăratul cu stema ruptă din soare să nu-l fi domolit, că nici o oaste dușmană nu putea să-i stea împotrivă. La vreme de adânci bătrâneți sta înzăuat în fruntea ostașilor, călare pe un bidiviu ce arunca pe nări trâmbe de fum și limbi de foc. Și toți ai săi prindeau la inimă și biruiau, căci așa li se păreau lor cum era el de bătrân și înzilizit, tocmai ca o lance ruginită, care de-a pururea răpusese pe oricine izbise. Dar cât era de mare și de vestit, că se dusese vestea până unde pământul e drob și piftie, de-a surda îi fură toate. Într-o sfântă de vineri, cam pe la chindii, numai ce i se păru că stema din cununa împărătească se umflă și crește, crește, ba cât oul de gâscă, ba cât un boșar, și-i îndoi grumajii, și-l plecă la pământ. Înfricoșat, împăratul se luptă ce se luptă cu namila de diamant, iar la urma urmei căzu cu fața în jos, podidindu-l un plâns de foc. Nu trecu cât ai scăpăra din amnar, și se apropiară de împărat, cu mângâieri și dezmierdări
Paul Zarifopol - Delicate lucruri vechi
... luat din însăși cartea dlui Ibrăileanu. Când, la despărțirea finală, femeia întreabă pe adoratorul care, cu nici un chip, nu a vrut să i se mărturisească de ce natură e sentimentul lui pentru ea, bărbatul răspunde: e un sentiment foarte curios. Femeia încheie, firește, aproape ofensată: Adică bun de pus la muzeu. Adevărat, jurnalul doctorului Emil Codrescu dă impresia delicată a unui capitol de arheologie sufletească. De optzeci de ani viața societății românești curge în prestissimo. Totul în ea se învechește cu o iuțeală straniu distrugătoare de valori. Iar Moldova a rămas până azi, poate numai până ieri, provincia conservării elegante. Sfioasele umbre ce joacă în romanul acesta ne apar ... grozăvia se întâmplă: îi vede piciorul gol. De azi înainte demența mea a intrat în o altă fază, consemnează jurnalul, nu fără spirit de analiză. Acum cititorului, chiar cât de străin de lumea și timpul doctorului Codrescu, i se va fi deschis, credem, drumul limpede pentru a simți accentele și valorile acestui roman de analiză, atât de minuțios și atât