Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru MORT

 Rezultatele 901 - 910 din aproximativ 1375 pentru MORT.

Mateiu Caragiale - Trântorul

Mateiu Caragiale - Trântorul Trântorul de Mateiu Caragiale În trândavă-aromeală stă tolănit grecește Urmașul lor. Urât e, bondoc, sașiu, peltic. El antereu alb poartă, metanii și ișlic. În puf, în blăni și-n șaluri se-ngrașă și dospește. Și gura-i strâmbă numai măscări bolborosește. E putred, deși tânăr: sărmanu-a fost de mic Crescut pe mâini străine. El joacă din buric, Înjură, se răzgâie și râde-apoi prostește. Îl leagănă maneaua, e veșnic beat de vutcă, Să-ncalece i-e frică, pe brațe-l duc la butcă; Dar, el, ce os de domn e și viță de-mpărat, Ades, făr' să-și dea seama, își mângâie hangerul, Și când în fața morții odată s-a aflat, În trântorul becisnic s-a deșteptat

 

Mihai Costăchescu - Cântecul mioarei

Mihai Costăchescu - Cântecul mioarei Cântecul mioarei Poezie populară culeasă de Mihai Costăchescu Lungani—Pașcani S-aude, s-aude, departe la munte, gomăn, gomănaș, glas de buciumaș, de trei ciobănași, gomăn, gomănind, oile pornind, pe-un picior de munte cu hățașuri multe. Ș-apoi suie și coboară, zi mare de vară, din vărsat de zări, pân la țărcători și din țărcători, pân la sâniori, trei cârduri de oi, de oi bucălăi, la lână țigăi, la coadă pârnăi, cu coarnele ciute, cu steluță-n frunte, cu trei ciobănei, tustrei verișori, că-s din trei surori. Unu-i ungurean, unu-i moldovean și uni-i vrâncean. Da cel ungurean și cu cel vrâncean pe cel moldovan, ei mi s-o grăit, mi s-o dămolit, ca să mi-l omoare în apus de soare, umbre când pornesc, negure s-opresc pe munți și pe ape… dorm apele toate. Dară cea mioară, de trei miei în vară mult mi-i năzdrăvană. De trei zile-ncoace, iarba nu-i mai place, gura nu-i mai tace — Cioban stăpânesc, fecioraș domnesc, ciobănaș de oi, de pe ieste văi, cu sumanul lăi, mâncat de nevoi și bătut de ploi… Ciobănaș cu lance, dă-ți oile- ...

 

Mihai Eminescu - Îmbătrânit e sufletul din mine

Mihai Eminescu - Îmbătrânit e sufletul din mine mbătrânit e sufletul din mine de Mihai Eminescu Îmbătrânit e sufletul din mine Ca un bordei pustiu în iarnă grea. Unde te-ai dus, pe cari căi străine O, tinereță, tinereța mea! Suspine n-am ­ ah, de-aș avea suspine, De-aș avea lacrimi, plânge de-aș putea! Durerea cea mai crudă, cea mai mare, Aflând o formă, află ușurare. Nimic, nimic! Cântarea spăimântată, Popoare ce-o ridic la Dumnezeu. Imnuri de glorii pe mărimi ce-mbată, Amorul blând și dulce glasul său, Ah! toată lumea este fermecată De umbra unui dor... și numai eu Mă furișez o umbră și nu pot Să scap de ea... de mine... și de tot! Oricine-a plâns și spune că ferice În lume nu-i, acela e-un nebun. Ce știe el ce sunt dureri când zice Că-ntr-al lui suflet armonii răsun ­ Căci armonie-i orice plâns aice, E-o împăcare plânsul... e un bun. Cel ce nu poate plânge, acela știe Ce-i viața moartă, ce e moartea vie? Acela are-ntr-însul grămădită Vecia-ntreagă de dureri și chin, A ei mărime; ochiul nu ...

 

Mihai Eminescu - În căutarea Șeherazadei

... antica-mi navă: Nu știu pe vane căi-s ori menite? Viața mea-i ca lanul de otavă: E șeasă făr-adânc și înălțime. Vulcanul mort și-a stins eterna lavă. Dar ah, ce văd? E vis? O-ntunecime Ridică colți înalți din frânta mare. Cine îmi spune ce ...

 

Mihai Eminescu - Și oare tot n-ați înțeles...

Mihai Eminescu - Şi oare tot n-aţi înţeles... Și oare tot n-ați înțeles... de Mihai Eminescu Și oare tot n-ați înțeles        Cum nu mi-i lumea dragă, Când cu nimic nu m-am ales        Din viața mea întreagă. Când al meu suflet mistuit        De chin și de părere A fost un trist, necontenit        Prilej pentru durere. Când fu menit ca pe pământ        Dorința să-l alunge Dup-un noroc atât de sfânt        Cum nu se poate-ajunge. E un miraj de necrezut        Pe-un orizon de stepe: De al lui farmec străbătut        Eu tot nu-l pot pricepe. El stăpânește amorțit        Pustiile uitării Ca și o stea din răsărit        Singurătatea mării. Și-l rog încet, îl rog pe veci        Ca să-mi asculte plânsul, Când ale apei valuri reci        Călătoresc spre dânsul. Atâtea blânde rugăminți,        Atâtea calde șoapte, Atâtea lacrime fierbinți        Vărsate zi și noapte. Le-am îndreptat despre apus        Durerea să-mi alunge, Dar el se nalță tot mai sus        Ca să nu-l pot ajunge. Va fi în veci necunoscut,        Va fi în veci departe... E steaua negrului trecut:        Iubirea făr- de moarte, Ce mărginește-n orizon        Și ocean și stepe Ș-al ...

 

Mihai Eminescu - Și oare tot n-ați înțeles... (variantă)

Mihai Eminescu - Şi oare tot n-aţi înţeles... (variantă) Și oare tot n-ați înțeles... de Mihai Eminescu (variantă) Și oare tot n-ați înțeles        Cum nu mi-i lumea dragă, Când cu nimic nu m-am ales        Din viața mea întreagă. Când al meu cuget mistuit        De-o stranie părere A fost un lung, necontenit        Prilej pentru durere. Și a păstrat în fundul său        Ca în cenușa rece Taina părerilor de rău        După un vis ce trece. Ca un luceafăr răsărit        Din liniștea uitării Dând orizon nemărginit        Singurătății mării, Nainte de-a luci deplin        Menit îi pare stinsul, Iar ale apei valuri vin        Călătorind spre dânsul. Și totuși va luci în veci        Aprins de zeul Amor Și ale sale raze reci        Pe frunte lumina-m-or. În urma lui un dor nespus        S-alerg o să m-alunge, Deși se nalță tot mai sus        Ca să nu-l pot ajunge. Va rămânea necunoscut,        Va stăpâni departe, Cum stăpânește pe trecut        Întins, eterna moarte. Căci stăpânește tot ce-a fost        Și tot ce o să vie Și câte nu avură rost        Și nu au fost să fie. Câte iubiri fără-nțeles,        ...

 

Mihai Eminescu - Archaeus

Mihai Eminescu - Archaeus Este posibil ca această lucrare să necesite standardizare conform indicațiilor manualului de stil . Dacă dorești să ajuți citește pentru început paginile de ajutor . Archaeus de Mihai Eminescu Netăgăduit că sunt multe lucruri la priceperea cărora nu-l ajunge capul pe-un membru gros de la primărie sau pe-un subcomisar de poliție — deși aceștia sunt în genere oamenii cari pricep tot. Cel puțin când e vorba de espropriarea unei găinării , de insuflarea de respect în cetățeanul măcelari cu măsuri false, oameni mai îndemânatici decât cei doi de sus nu cunosc. Totuși ni se pare — se 'nțelege că nu impunem nimănui părerea — că, afară de cumpene strîmbe și găinării în fața uliții, mai există oarecari lucruri , de-o însămnătate secundară într-adevăr, de ex. filozofia, poezia, artele , tot lucruri cari scapă perspicacității numiților domni, dar a căror existență nu se poate nega. Se vede că autorul vrea să 'nceapă de la az buchi . Într-adevăr, lumea cum o vedem nu există decât în crierul nostru. Nimeni nu va tăgădui că este deosebire între gânsac și câne . Privirea cânelui e inteligentă , el pricepe din lumea această o porție mult mai bună decât gânsacul ; ...

 

Mihai Eminescu - Când te-am văzut, Verena...

... blândă ca un înger de-ai fi cântat în psalme, Sau dacă o heteră jucând băteai din palme, Priveam deopotrivă c-un rece ochi de mort. De dulcea iscodire eu mă feream în laturi. În veci cătam în suflet mânia s-o întărt, Ca lumea ș-a ei chipuri ...

 

Mihai Eminescu - Cântecul lăutarului

... lumea o-nvoc. Crucea-mi pară gânditoare, Parca arz-a vieții-mi tort, Căci prin neguri mormântare Voi să văd fața-mi de mort

 

Mihai Eminescu - Cărțile

Mihai Eminescu - Cărţile Cărțile de Mihai Eminescu Shakespeare! adesea te gândesc cu jale, Prieten blând al sufletului meu; Izvorul plin al cânturilor tale Îmi sare-n gând și le repet mereu. Atât de crud ești tu, ș-atât de moale, Furtună-i azi și linu-i glasul tău; Ca Dumnezeu te-arăți în mii de fețe Și-nveți un ev cum poate să te-nvețe. De-aș fi trăit când tu trăiai, pe tine Te-aș fi iubit atât ­ cât te iubesc? Căci tot ce simt, de este rău sau bine, ­ Destul că simt ­ tot ție-ți mulțumesc. Tu mi-ai deschis a ochilor lumine, M-ai învățat ca lumea s-o citesc, Greșind cu tine chiar, iubesc greșala: S-aduc cu tine mi-este toată fala. Cu tine da... căci eu am trei izvoară Din care toată mintea mi-o culeg: Cu-a ta zâmbire, dulce, lină, clară A lumii visuri eu ca flori le leg; Mai am pe-un înțelept... cu-acela iară Problema morții lumii o dezleg; Ș-apoi mai am cu totul pentru mine Un alt maestru, care viu mă ține... Dar despre-acela, ah, nici ...

 

Mihai Eminescu - Către Mercur

Mihai Eminescu - Către Mercur Către Mercur de Horațiu , traducere de Mihai Eminescu Ode, III, 11 O, Mercur, a cărui poveți deprins-au Amphion, urnind după cântecu-i pietre, Și tu liră, care-n cald avânt din șapte                       Coarde suna-vei Templelor, ospețelor mari amică ­ Nu c-altădată, fără de grai ­ o, spune-mi Cântul, cărui nenduplecata Lyde-i                       Plece urechea. Ea ca mânza tretină-n câmp se joacă, S-o atingi chiar nengăduind. Nu știe Rostul nunții; crudă rămâne pentru-a                       Soțului patemi. Tigri după tine se iau și codri, Râul care fuge spumând opri-l-ai, Alintându-l, fere-ndărăt portarul                       Orcului groaznic, Cerber ce cu sute de șerpi în creștet Ca ș-al furiilor, esalează ciumă Pe când spume fac și venin tustrele                       Limbile gurii. Chiar Ixion, Tytios chiar în silă Au zâmbit, deșartă rămas-au urna, A lui Danau fiici auzind cântarea-ți                       Fermecătoare. Lyde-ascultă crimele-acelor fiice, Căci pedeapsa lor e să umple vasul, Ce de-a pururi fără de fund se scurge ­                       Soarta-ndelungă Urmărește crimele mari în iad chiar: Căci păcat mai nelegiuit putea-s-ar Decât moarte soților lor cu ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>