Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE OM DE STAT
Rezultatele 901 - 910 din aproximativ 1088 pentru DE OM DE STAT.
... său. După ce privi, se scutură și zise: Haidem! Călărașul descălecă, cei doi flăcăi nu se mai codiră, veniră și dânșii. Băiețandrul se întorsese; privea de pe mal. Țăranul desfăcu funia ce o avea încolăcită pe după umăr: — Așa! Să-l legăm. Își suflecă mânecile, înnodă capul frânghiei de un braț al înecatului, subțioară, apoi luă capătul celalt, îl trecu de două ori împrejurul pieptului calului și-l aduse să-l lege de celalt braț, ca un ham. — Bine! Acum desfaceți rădăcinile. Flăcăii dădură la o parte rădăcinile, călărașul apucă de căpăstru calul și, încet-încet, îl scoaseră în susul apei, pe mal. Tocmai atunci venea și morarul, moș Vasile. Flăcăii îl chiuiră și dânsul coborî ... vreunul o vorbă. Boierul Toma privea de la fereastră cum creșteau, văzând cu ochii, troienele în ogradă. Niciodată nu i se păruse iarna mai plină de întristarea aceea care o răspândește căderea molcomă a fulgilor înfoiați de zăpadă. Cădea întruna ninsoarea, cădea fără să contenească, legănându-se ca penele, înceată, gânditoare parcă unde să se așeze. Îngropase ograda, legând-o de ...
... a-ncremenit. Ci prin flori întrețesute, pintre gratii luna moale Sfiicioasă și smerită și-au vărsat razele sale; Unde-ajung par văruite zid, podele ca de cridă, Pe-unde nu - părea că umbra cu cărbune-i zugrăvită. Iar de sus până-n podele un painjăn prins de vrajă A țesut subțire pânză străvezie ca o mreajă; Tremurând ea licurește și se pare a se rumpe, Încărcată de o bură, de un colb de pietre scumpe. După pânza de painjăn doarme fata de-mpărat; Înecată de lumină e întinsă în crivat. Al ei chip se zugrăvește plin și alb: cu ochiu-l măsuri Prin ușoara-nvinețire a subțirilor mătăsuri ... foc, Zburător cu plete negre, umbră fără de noroc Și nu crede că în lume, singurel și rătăcit, Nu-i găsi un suflet tânăr ce de tine-i îndrăgit. O, tu umbră pieritoare, cu adâncii, triștii ochi, Dulci-s ochii umbrei tale - nu le fie de diochi!" El s-așază lângă dânsa și o prinde de mijloc, Ea șoptește vorbe arse de al buzelor ei foc: - "O, șoptește-mi - zice dânsul - tu cu ochii plini d-eres Dulci cuvinte nențelese, însă pline
Mihai Eminescu - Călin (file din poveste)
... a-ncremenit. Ci prin flori întrețesute, pintre gratii luna moale Sfiicioasă și smerită și-au vărsat razele sale; Unde-ajung par văruite zid, podele ca de cridă, Pe-unde nu - părea că umbra cu cărbune-i zugrăvită. Iar de sus până-n podele un painjăn prins de vrajă A țesut subțire pânză străvezie ca o mreajă; Tremurând ea licurește și se pare a se rumpe, Încărcată de o bură, de un colb de pietre scumpe. După pânza de painjăn doarme fata de-mpărat; Înecată de lumină e întinsă în crivat. Al ei chip se zugrăvește plin și alb: cu ochiu-l măsuri Prin ușoara-nvinețire a subțirilor mătăsuri ... foc, Zburător cu plete negre, umbră fără de noroc Și nu crede că în lume, singurel și rătăcit, Nu-i găsi un suflet tânăr ce de tine-i îndrăgit. O, tu umbră pieritoare, cu adâncii, triștii ochi, Dulci-s ochii umbrei tale - nu le fie de diochi!" El s-așază lângă dânsa și o prinde de mijloc, Ea șoptește vorbe arse de al buzelor ei foc: - "O, șoptește-mi - zice dânsul - tu cu ochii plini d-eres Dulci cuvinte nențelese, însă pline
Antim Ivireanul - Cazanie la Adormirea preasfintei Născătoarei de Dumnezeu
... masă duhovnicească. De multe ori au stătut în socoteala mea, că doară aș putea afla ceva nou să zic întru cinstea și lauda preasfintei Născătoarei de Dumnezeu și pururea fecioarei Mariei, dară n-am putut afla nimica. Nu doară că nu sunt cuvinte multe și de multe feliuri de vorbe a să grăi întru lauda mărirei ei, ci pentru că fiind mintea mea turburată de norul neștiinții și mai vârtos întunecată de socoteala dumnezeeștilor și prealuminatelor ei daruri, îmi înfruntez și-mi ticăloșesc nevredniciia și neștiința învățăturii mĂ©le. Că de vrĂ©me ce cei învățați și pedepsiț întru bunătăț stau de să miră de mărirea ei, dară eu, cel neînvățat și departe de toate bunătățile, ce voiu face? Drept aceia dară, îmi caut și fărde voia mea a conteni de a mai iscodi să aflu înălțimea fecioriei ei, întru carĂ© acu anevoe să sue gândurile omenești și adâncimea darurilor ei, carele nu să ... au văzutu-o Ghedeon, ca o lână, Avvacum ca o dumbravă umbroasă, Daniil ca un munte și Solomon ca un pat. Aceasta astăzi să mută de pre pământ la ceriu; lasă întristăciunea și să duce la bucurie, lasă cĂ©le ...
... George Coşbuc - Scara Scara de George Coșbuc Am găsit-o ieri în prun, Dar să nu grăbiți ocara! I-am luat în pripă scara. Ea mă-njură: Ești nebun? Pune ... mereu: Orice-ați spune, orice-ați face, Nu știu cum, dar mie-mi place Să sărut așa sunt eu! Orice-ați face, Doar e dat de Dumnezeu! Dar te uită! Azi mă duc Pe la ei, și iată scara! Vrând să pui la cale țara, N-am de lucru și m-apuc Să-ntorc scara, Și când colo, stau năuc! Dau să număr la fuștei Uite-i, frate, doisprezece! Și-un cuțit prin ... a știut Când vorbea din prun cu mine? Dar i-a numărat ea bine Scoborându-i și-a tăcut! Nu de mine, Mi-e de dânsa, ce-a făcut! M-a scurtat așa, știind! Dacă-i fire mincinoasă, Ce folos e că-i frumoasă? Maica mea ...
Garabet Ibrăileanu - Amintiri din copilărie și adolescență
... din lectura acestor pagini, care cuprind fapte necunoscute chiar de mulți dintre prietenii lui Ibrăileanu." Duminică 31 iulie 1911 Încep să-ți scriu câteva lucruri de altădată, așa cum mi-or veni sub condei, fără nici un plan și fără nici o pretenție. Cele mai vechi lucruri, de care mi-aduc aminte, sunt casa de la Roman, unde am stat până la vârsta de 5 ani, și familia câtă stătea în acea casă. S-a întâmplat să mă nasc într-o familie de mică burghezie, cu tradiții, cu ,,viață de familie", compusă din sentimentul datoriei, din iubire și din solidaritate. Ce voi fi având bun în caracterul meu vine de acolo. Dar această viață a ținut puțină vreme, și la o vârstă aproape inconștientă. După aceea, am trăit fără familie, așa că m ... iar ghebos. Ca să nu răspund cuiva cu vorbe aspre, trebuie să fac o sforțare; uneori uit să fac sforțarea. Dacă m-aș fi obișnuit de la 3 până la 18 ani, în viața de familie, să vorbesc cum se cade, acum acest lucru ar fi foarte ușor, mi-ar fi un lucru natural, fără nici o cheltuială de energie. Bineînțeles e vorba și de ...
Titu Maiorescu - Asupra poeziei noastre populare
... zilele Mutând căpătâiele Când la cap, când la picioare, Când la umbră, când la soare. — Oh! dragă muierea mea, Nu pot, nu pot, chiar de-aș vrea. Boala mea nici că s-a duce Pân’ ce tu nu mi-i aduce Mură-albastră și amară, Sloi de gheață-n miez de vară. — Oh! drăguț bărbatul meu, Ajuta-ți-ar Dumnezeu! Eu toți munții am călcat, Mură-albastră n-am aflat, Sloi de gheață n-am găsit, Că pământu-i încălzit. — Muierușcă din Brașeu! Mură-albastră-i ochiul tău, Care mă ucide rău. Sloi de gheață netopită E chiar inima-ți răcită Și de mine deslipită! (pag. 53) BUSUIOCUL — Busuioace, busuioace, N-ai mai crește, nici te-ai coace! — Dar de ce să nu mă coc, Că mă port fetele-n joc? — Trandafire, n-ai mai fi, Nici în cale-ai înflori! — Dar de ... justețea comparărilor; d. e., când zice Păunașul Codrilor (pag. 24): Nu, eu mândra nu ți-oi da Pân’ ce capul sus mi-a sta, Că eu când o am luat În cosițe i-am jurat Să n-o las de
Ion Luca Caragiale - Literatura și artele române în a doua jumătate a secolului XIX
... artistice, darul sfânt de a ne inspira o adâncă simțire sufletească nouă, strânepoților pietoși, la amintirea duioasă a vitejiilor și iubirii de moșie, de neam și de credință ale întru fericire repauzaților noștri voivozi?... Cine? Cine oare, amice Gion? Cine, bunul meu amic? Cine? Mizericordie divină!! Ar fi pe atât de bizar pe cât de straniu să fie acela un români... Nu! Să depărtăm aceste gânduri pesimistci să nu ne lăsăm a fi atinși de neagra boală a veacului! Pesimismul este lipsa de voință, lipsa de vlagă, lipsa de avânt, lipsa de curaj, lipsa de bărbăție, lipsa de energie, lipsa de speranțe, lipsa de viitor! Nu! să avem avânt! Da! să avem curaj! Să avem mai ales speranța că putem răspunde* hotărât la întrebările de mai sus — întrebări de la cari atârnă viitorui nostru intelectual, cultural, național, - astfel: acela nu este, nu poate fi un român, nu este, nu poate fi decât un străin ... lângă o statuie. Romanul? Dar romanul e viața, nu a unui individ, ci a unei societăți întregi, cu tot cortegiul ei de necazuri, de porniri, de devotamente, de meschinării, de
Cincinat Pavelescu - Serenadă (Pavelescu, 1)
... Cincinat Pavelescu - Serenadă (Pavelescu, 1) Serenadă de Cincinat Pavelescu Domnișoarei Lily Istrati Ca să-ți cânt dintr-o chitară Sub fereastră ți-am venit. Era vară! Liliacul înflorit Și cu rozele semețe ... tinerețe. Iar în părul tău cel blond Caldul soare vagabond, Raza vrând să-și poleiască, S-a-ncurcat în adevăr, Și-n zadar vrea să ghicească În al buclelor tezaur, Care-i raza lui de aur, Care-i firul tău de păr! Viu și astăzi, din chitară Să-ți mai cânt ca astă-vară Serenade, Însă, vai, găsesc în poartă Frunza moartă! Toamna cade! Ploaia cerne ... lasă, Pe cărare e noroi, Și sub zarea cenușie Toamna rochia și-o sfâșie -N pomii goi! Sub balcon când se ridică Glasul meu pătruns de frică, De la geamul tău, iubită, Pică-o floare veștejită. Atunci inima-mi se frânge Și-un ecou departe plânge! Și-n zadar mă lupt în vânt ... la geam, Azi e iarnă! S-a-ntunecat a toamnei ceață, Pe strune mâinile-mi îngheață, N-o să mă vezi de azi-nainte Cu flori în păr și în cuvinte, Căci, vai, balconul ți-e-nflorit Cu reci podoabe ...
Alecu Russo - Cântarea României
... va așeza iarăși pe urmașii voștri în volnicia și puterea de mai înainte. (Cronică moldovenească) 1 Domnul Dumnezeul părinților noștri înduratu-s-a de lacrimile tale, norod nemângâiat, înduratu-s-a de durerea plămâilor tale, țara mea?.. Nu ești îndestul de smerită, îndestul de sfâșiată? Văduvă de feciorii cei viteji, plângi fără încetare pe mormintele lor, precum plâng și jelesc femeile despletite pe sicriul mut al soților. 2 Neamurile auziră țipătul chinuirii ... bucurat cu bunuri felurite, cu pomete și cu flori, cu avuție și cu frumusețe... Pentru ce gemi și țipi, țară bogată?... 6 Dunărea bătrână, biruită de părinții tăi, îți sărută poala și îți aduce avuții din ținuturile de unde soarele răsare și de unde soarele apune; vulturul din văzduh caută la tine ca la pământul său de naștere; râurile cele frumoase și spumegoase, pâraiele cele repezi și sălbatice caută neîncetat lauda ta... O, țară falnică ca nici una, pentru ce fața ți ... umbra puterii și aducerea-aminte a vitejiei tale?.. 12 Cum a slăbit pieptul tău de oțel?.. mâna ta cea tare cade de
Paul Zarifopol - Caragiale și Domnul X
... tânărul care descoperea cu superioară siguranță inferioritatea lui Caragiale. Cine știe cum îl supărase vreodată scriitorul de comedioare! În adevăr, Caragiale avea o deosebită capacitate de a lovi fără să glumească, când incarnările diverse ale Dlui X îl plictiseau peste măsură. Pe cât era uneori de ușoară cordialitatea lui meridională, pe atât de aspru respingea autorul de comedioare pe domnii care-l năpădeau cu o intimitate nepoftită. Erau destui Domni X, care umblau să se împodobească afișând nerăbdător o prietenie, căreia căutau ... vede că e imprudent să arate atâta supărare, și că se face suspect. Supărarea lui permanentă slujește să confirme mai tare decât orice că autorul de farse râde cu bună dreptate. Și apoi supărarea Domnului X e atât de nemăsurată, încât el nu mai vrea să cunoască opera lui Caragiale până-n capăt. Deoarece sufletul Domnului X e al unei majorități, el are norocul să pătrundă, în fugă și vremelnic ... ce, vă rog mult, uită, acum ca și întotdeauna, atât de sistematic Domnul X, pe Popa Niță din Podeni și pe Cuțitei primarul, uită impresiile de natură din povestea hanului Mânjoloaiei; de