Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DAC��
Rezultatele 901 - 910 din aproximativ 1469 pentru DAC��.
Dimitrie Anghel - În Luxemburg
Dimitrie Anghel - În Luxemburg În Luxemburg de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 6 aprilie 1903 Ți-aduci aminte, după ploaie, ce albe străluceau la soare Statuele străvechi și scumpe, și cât de drag ți-era cu mine, Să povestești, umblând sub ramuri, de viața moartelor regine Înmărmurite-n piatra rece de-o biată mână peritoare? Deasupra lor porumbii vineți roteau voioși din vreme-n vreme! Părea că lor li este dată grădina asta toată-n pază, Și-arar o lacrimă de ploaie, ca un diamant aprins de-o rază, Se desprindea, vuind un zgomot, din naltul unei diademe. În straturi florile-nclinate iar se-nălțau cu bucurie, Și-n cer, făr' de veste-atuncea lumina zilei liniștită Se preschimba în fel-de-fețe ș-o clipă sta ca aiurită, Pân să-și recapete cuprinsul din nou divina-i armonie. Pe sub copacii jilavi încă, roiau copiii cu grămada, Iar spre habuzul vechi, ții minte, cu fețele de plâns udate, Câți îngeri nu jăleau de soarta vreunei nave fărâmate Ce se pornise pe furtună cu pânze albe ca zăpada? Fanfarele sunau un zgomot înfiorând prelung platanii Sub umbra cărora voioase treceau eternele idile, Născute dintr-o sărutare și moarte după ...
... mai căta pe unde ai trecut – Nu plânge-a tale pânze sfâșiate, Ci stăruiește spre necunsocut, Oricâte uragane te vor bate. Iar dac-o fi ca totuși să te-ngroape A valurilor răzvrătită turmă – Nu părăsi pe cei ce-ți sunt aproape: Fă tot ce ...
Dimitrie Anghel - A. D. Holban
Dimitrie Anghel - A. D. Holban A. D. Holban de Dimitrie Anghel Publicată în Ordinea , II, 428, 17 mai 1909, p. 1. Sunt unii oameni senini și blînzi, cari împrăștie în jurul lor o atmosferă de bunătate ce te farmecă și te cîștigă cu fiecare vorbă, cu fiecare gest al lor ; iar alții care te resping de la început și față de cari nu știu ce sîmțămînt tainic îți dă de știre să te ferești. Unul dintre aceștia din urmă este și veteranul om politic A. D. Holban, o interesantă figură a Iașului din alte vremuri. Mi-am adus aminte de dînsul citind într-un ziar recent reflecțiile sale pline de răutate la adresa artiștilor noștri de astăzi. Îl cunosc de cînd eram copil; pot zice că m-am trezit cu el în casă, căci, cît timp a trăit tatăl meu, nelipsit a fost din casa și de la masa noastră. În anii din urmă însă, îl pierdusem din vedere aproape cu desăvîrșire ; glasul lui parcă amuțise în larma uriașă ce o fac luptele zilelor noastre, cu alte aspirații, cu alte idealuri, cu altă pornire de muncă. Arar ...
Dimitrie Anghel - A patra Parcă
Dimitrie Anghel - A patra Parcă A patra Parcă de Dimitrie Anghel Harnice, posomorite și sinistre torc cele trei surori la lumina lividă a opaițului ce le luminează. Severă ține una în mîna-i vestejită furca fatală, cu lîna albă și neagră din care scapătă un fir de întuneric și altul de lumină ; cu luare-aminte învîrtește cealaltă fusul neastîmpărat pe care vine să se cercuiască firul; implacabilă și nerăbdătoare așteaptă ce-a de-a treia cu ascuțita-i foarfecă gata să întrerupă deșirul. O vorbă nu-și spun, căci ce-ar putea sa-și spună ? Un zîmbet nu schimbă, căci gurile lor nu-s făcute să zîmbească ; o înduioșare nu trece în ochii lor, căci ele n-au vreme să se înduioșeze. În albul lor veștmînt, pe care joacă lumina albastrului opaiț ca pe niște giulgiuri, cele ce n-au cunoscut divinul farmec al tinereții, nici bucuria ce-o resimte frumusețea în fața oglinzii, nici reveriile dulci ce le dă amorul, torc înainte nesfîrșita lînă ce-o scapătă caierul înfrățind firul de lumină și firul de întuneric pe care așteaptă să-l taie recele fier al foarfecei... Sinistră toarce ...
Dimitrie Anghel - Alaiul vechiturilor
Dimitrie Anghel - Alaiul vechiturilor Alaiul vechiturilor de Dimitrie Anghel Publicată în Scara , II, 520, 25 iunie 1911, p. 1—2. Regina Mab încă singură a rămas stăpînă pe spațiul infinit. În cărucioara primitivă, ea sfidează fără frică, întîlnind în calea ei păsările cu aripi de trestie și pînză, pe care le-a făcu omul în setea lui de libertate. Ea singură aleargă stăpînă pe vînturi, călătorește pe drumuri de nouri ce i se aștern, face popasuri pe poduri de senin, trece triumfală sub arcurile multicolore ale curcubeilor. Că o aripă frîntă de furtună a fîlfîit cu deznădejde undeva, în univers, și că o viață mai mult s-a stins, ei prea puțin îi pasă... Și un zbor întreg de aripi se avîntă cu toate acestea după ea, care ține recordul spațiului. Moartea nu-i decît un cuvînt van, căci e și ea o înălțare. Scăpați de greul lest al lutului, ne vom înălța cu toții și vom pluti ca și Mab, frumoasa regină, în sferile albastre. Fascinați de infinit ori de aurul care strălucește la capătul fiecărei etape, cei ce țin aripele merg fără să întoarne capul înapoi, să vadă dacă ...
Dimitrie Anghel - Arivistul Arivistul de Dimitrie Anghel Publicată sub titlul "Reflexiile unui poet", în Tribuna [Arad], XV, 74, 1 [14], apr. 1911, p. 1—2. Arivistul e un om care nu pierde nici o ocazie pentru a se manifesta. El se pleacă, se multiplică, șerpuiește, ciulește urechea ici să asculte, prinde o vorbă pe care o reține, căci îi va trebui mai tîrziu, violează intimitățile și are o serie nesfîrșită de măști pe care le preschimbă după împrejurări. Calități mari de inteligență, ori substrat de cultură serioasă nu e nevoie să aibă. Pospaiul e de ajuns și, cînd nici nu te gîndești, din omul infim de ieri, din nevoiașul ce împărțea cu noi toți, cei nepăsători de soartă, nevoile, îl vezi deodată ajuns cine știe unde. Pentru aceasta e drept că a cheltuit o energie incontestabilă. Visurile nu l-au ținut pe loc, idealurile de asemeni i s-au părut un bagaj inutil, și e știut că, cu cît ai mai multe bagaje, cu atît e mai greu de călătorit. Eu unul am cunoscut mulți de aceștia și le dau dreptate, pentru că, oricum, au muncit în felul lor. Și-au trudit mintea în fel ...
... vestală. Mor florile mîhnite, toamna, în casa cui n-a fost mireasă... Înc-un mănunchi, și cîte visuri și primăveri — cîtă ruină ! Dac-ar avea grai ca să spuie, oglinda cîte n-ar mai spune; A tale brațe obosite putere n-ar avea s-adune Troienele ...
Dimitrie Anghel - De vorbă cu un afiș
Dimitrie Anghel - De vorbă cu un afiş De vorbă cu un afiș de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , II, 577, 26 iulie 1910 p. 1. Un afiș uzat, găsit într-o carte, mi-aduce aminte de teatrul vechi și de actorii lui, și mă gîndesc cu ce plăcere mergea lumea la teatru pe vremea aceea, cînd toaleta era de rigoare și cucoanele se găteau ca de bal, ca să vadă și să fie văzute. Era o întrecere între frumoasele de atunci, și pregătirile începeau cu ceasuri înainte. Părul era pus în papiliote de dimineață, fierele de frizat pentru zuluf uri, cari se purtau de-a lungul tîmplelor, stau gata la locul lor. Inelele scumpe, cerceii și brățările erau scoase din bisactele, rochiile încercate și potrivite, și slujnicile gata, care c-un ac în mînă, care cu o sponcă, care cu pămătuful de pudră. Și toaleta începea în fața oglinzei, ochii vioi se aprindeau de plăcere, sprinceana se arcuia cu negru, gura se rumenea de trandafiriu, unghia se împurpura de carmin și dinții își încercau fildeșul, schițînd surîsuri nevinovate. Apoi părul, cu pieptănătura lui complicată, o dată așezat, puful stîrnea un nor alb de pudră, și umerii și ...
Dimitrie Anghel - Ex voto Ex voto de Dimitrie Anghel Publicată în Viața românească , V, 7. iul. 1910. p. 49—57. Prieten bun, fantomă acuma și tu, nu știu de ce-mi amintesc de tine în seara asta misterioasă... Afară fulgeră și geamurile întunecate ale odăiei mele se luminează la răstimpuri, ca de apropierea unui albastru flutur uriaș, rătăcit prin noapte. Un suflu de vînt trece și un miros tulburător de floare de tei își face loc și se strecoară în casă, adus de cine știe unde. Poate mireasma asta ce stăpînea romanticele nopți de iunie ale orașului adolescenței noastre să te fi adus cu ea, sau poate apropierea furtunei ce se pregătește să fi dat simțurilor mele îndurerate o limpezime deosebită. Acum, o picătură de ploaie, ca o pietricică zvîrlită în geamuri, m-a făcut să tresar cu zgomotul ei sec, și nu știu pentru ce, în tăcerea care s-a lăsat mai mare parcă, te văd și mai lămurit. Să n-aibă oare sufletele pace nici după moarte ? • Oricum, în țintirimul îndepărtat de țară, în care te-au îngropat ai tăi, somnul tău trebuie să fie tulburat de puterea amintirilor mele, care au ...
Dimitrie Anghel - Farmec de noapte
Dimitrie Anghel - Farmec de noapte Farmec de noapte de Dimitrie Anghel Publicată în Literatura și arta română , 25 oct. 1897 (sub titlul "În grădină II") În pragul scărilor rămas-am și nu-mi mai recunosc grădina. E noapte,-o noapte viorie, de parc-ar fi trecut lumina Prin ochii cei mai duși de visuri, prin inima cea mai blajină, E-o dulce noapte alungată dintr-un serai, de vreo cadînă. Un pas nu îndrăznesc, de teamă să nu rump farmecul uimirii, Se frînge umbra-nduioșată pe-alocuri unde trandafirii S-aprind prin crengi; iar nalba toată și micșunelele-bătute Par lacrimi mari de nestimată pe-un tort de catifea cusute. Și blînd s-abate-un vînt, trezit e umbrarul tot și-n dulce larmă Se clatină crengile, iar umbra se clatină și ea, se farmă, Și-n luminiș de drum scăpată, pe unde aiurit s-abate Nu mai cunoști de-s flori de umbră sau dacă-s flori adevărate. Mi-i dor, o, noapte fermecată, de nu știu ce mi-i dor.. pe-aproape Parc-au trecut un pas, o șoaptă, ușor ca zgomotul pe ape De vîsle-ntîrziate-n neguri prin depărtări, ori ca fiorul Bătăilor pripit de ...
Dimitrie Anghel - Hefaistos Hefaistos de Dimitrie Anghel — Incendiul unei fabrici de panglici — Ciudat, fantezist și proteiform e focul. Joacă deasupra mlaștinilor în vîlvătăi albastre, înșelînd drumeții rătăciți ; tremură aureole viorii deasupra comorilor ascunse, își prelungește viața în fosforescențe, închizînd-o în putregaiuri, se urcă în stea și se coboară leneș pe suprafața oceanelor, mijește tihnit aprinzînd lumini trandafirii la gura vetrelor, arde ascuns și înflorește în roză uriașă deasupra craterelor vulcanilor, se furișează în zigzagurile fulgerelor albastre, știe să fie uriaș precum știe să fie și scînteie, îi place să se facă temut precum a adorat să fie și divinizat de la începutul vremurilor. Același și divers, fie ascuns îndărătul ochilor noștri sau după colțurata imagine a unei stele, metamorfozat în flacără sau în mare de jăratec, în rază sau scînteie, el tot Hefaistos este, fiul strălucitorului Zeus și al mult geloasei Hera. Eu l-am iubit ca unul căruia îi sunt drage strălucirile, am stat de multe ori de vorbă cu el pînă în tîrziu la gura sobei, în serile de iarnă, ascultîndu-i mitologicele legende, și, deși într-un moment dat mi-a fost potrivnic și mi- ...