Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CU CE
Rezultatele 901 - 910 din aproximativ 1851 pentru CU CE.
Vasile Alecsandri - Iașii în 1844
... de vax; divanurile late s-au cioplit în forme de canapele elegante, și în urmarea tuturor acestor noutăți și a mai multor alte ce s-au introdus cu moda, casele au trebuit negreșit să primească o formă străină și potrivită cu natura ideilor de astăzi. Ele au început a se supune regulilor proporției, a se împodobi cu coloane, cu ferestre largi și luminoase, cu balcoane desfățate; au început a ieși în fața ulițelor, părăsind fundul ogrăzilor unde se ascundeau mai înainte, a se îngrădi cu ... zidiri noi formează partea europenească a orașului. Cât pentru cea orientală, ea este reprezentată prin o mulțime de hardughii vechi, nalte, strâmbe, mucede, cu pereții afumați și crăpați, cu ferestrele mici și chioare, cu streșinile putrede și ascuțite, cu scările întunecate, cu odăile ofticoase, cu ogrăzile mari și pustii, cu grădinile pline de buruieni sălbatice și cu ziduri groase primprejur. Cuiburi de buhne, locuințe de stahii ce te înfiorează și unde ți se pare că vezi zăcând câte un matuf gârbov, ...
Anton Pann - Suflet altu n-are
... astfel de mare, Foc astfel de greu. Trăiesc moarte vie, Fără să mă știe Altul decît eu. Ziua nu-mi dă pace, Noaptea n-am ce face, Greu mi-e într-ascuns. Unde cer dreptate, Surdă răutate; Nu-mi dă nici răspuns. Mă-ntinz în putere Cu glas, cu vedere; În sus și în jos. Nu e nici o fire Să aibă pornire A-mi fi spre folos. Ce e sus ascunde Cine știe unde, Supt acea perdea Carea n-o ridică, Zicînd că e frică Nu-l putem vedea. Ale lui slugi sfinte ... nu aude, D-ai striga cît poți. Nu găsești ființă Să aibă credință, Nici într-acel ceas Cînd păharul morții Stă în pragul porții. Alt ce-a mai rămas? Căci n-am o putere, Să trec printre sfere, Doar va fi vrun loc? Unde e astîmpăr, Nici vînz, nici ...
... batistă, Cum trece singuratec, neliniștit, un stol... Și ție ți se pare că pleacă dela tine Aceste călătoare spre alte zări mereu, Spre alte țări, cu soare, spre vară, spre mai bine, - Și toamna asta tristă te-apasă tot mai greu... Și ție ți se pare că duc cu ele vară, Că duc cu ele visul, că duc cu ele tot, Aceste călătoare tăcute ce se luară Cu dorul lor de ducă, și-a se opri nu pot... Și ție ți se pare că n'o să mai revie Nici stolul ... care nu e — și 'n camera pustie Rămâi cu gându-aiurea, rămâi mereu tăcut... De te deșteaptă-o clipă un pas pela fereastră, Ridici cu
Panait Istrati - Chira Chiralina
... el îi zicea iute: “Cutare prieten te așteaptă în cutare cafenea; aleargă repede!â€�. Dar ceea ce entuziasma pe Adrian erau glumele lui Stavru, cu capetele de țâri și cu tabachera. În cursul unei conversații, limonagiul scotea din buzunar un cap de țâr și-l atârna pe poala hainei altui flecar ca el. Bietul om ... cădea din nou pe pavaj! — Ah, cât sunt de stângaci! — Nu e nimic, răspundea de obicei păcălitul, examinându-și scula turtită, în vreme ce privitorii se prăpădeau de râs. Dar Stavru nu se mai întâlnea după aceea cu tabacherele pe care le batjocorise o dată. Astfel, Adrian începuse să iubească acest om pentru farsele sale. Cu toate astea, lucruri ciudate se întâmplaseră, care-l tulburau și-l încurcau: câteodată în plină glumă și năzdrăvănie, Stavru, serios, se întorcea către Adrian pironindu ... văzu deodată apărându-i “celălalt Stavruâ€�. Adrian se înfipse în ochii lui. Într-un colț al magazinului puțin luminat, Stavru cu zbârciturile feței suprimate, cu trăsăturile îndulcite, cu ochii mari deschiși, ficși și luminoși, privea pe băcanul cu chip umflat și posac și zicea, sfios, dar hotărât, în vreme ce ...
Dimitrie Anghel - Fluturul morții
... aleargă pretutindeni, aducîndu-i din vreme în vreme prada culeasă. Și acei ce poartă pe aripele lor diafane întunerecul, cît ține ziua făcîndu-se una cu scoarța copacilor ori cu pulberea cenușie a drumurilor, încep să zboare și ei bătînd aerul, zdrențe de catifea și bucăți de mătase, cusuții cu fir și stropiții cu purpură, somnoroși întîi și nesiguri, mai vioi pe urmă și mai îndrăzneți, căutînd raza care cheamă și nălucește, nectarul care îmbată și dă viață. Un ... și doarme somnul o gînganie infimă, ca un faraon sub o piramidă. Și diafanele aripi încremenite pe totdeauna, țintuite în cruce, povestesc toate splendorile. Libelula cu ochii de peruzele și cu aripele fine, abia bănuite, ca de gază, amintește fața apelor în care se resfrînge cu zborul ei fulgerător, cocinele scînteind ca niște pietre pierdute dintr-un inel parcă îndoaie încă un firicel de iarbă ; cosașul cu picioarele strînse pentru salt spune de liniștea mohoarelor, îndoliatul greier cu cîntecul lui, de liniștea ce era la începutul lumilor, păiajenii cu picioarele lor încremenite de mătasa firului scăpat pe totdeauna... Și toată răcoarea pădurilor se ridică parcă, stârnită de bietele aripi, toată lumea florilor și tot ... ...
... ale lui și, ieșind afară, începe a face un tărăboi de s-a sculat toată ograda în gura lui. — Dar ce-ai pățit, mă pohonțule, de te-ai sculat cu noaptea-n cap și faci așa larmă, ziseră oamenii boierului, care dau chiori unul peste altul, de parcă aveau orbul găinilor. — Ce să pățesc? zise Ivan dârz. Ia! am căptușit niște iepuroi și am de gând să-i jumulesc. Boierul, în zgomotul ista, se scoală și el ... și întreabă: — Ce vuiet e acolo prin ogradă? — Ia, mai toată noaptea nu ne-am putut odihni din pricina rusului celuia. Dracul știe ce are... Cică a prins niște iepuroi și vrea să-i jumulească, să iertați d-voastră! În vorbele aceste, numai iaca ce se înfățișază și Ivan înaintea boierului, cu turbinca plină de draci, care se zbăteau ca peștii în vârșă. — Iaca, gospodin, cu cine m-am vânjolit toată noaptea... dar încaltea ți-am curățit și eu casa de draci și vi-i aduc poclon dis-dimineață. Poruncește să ... Atunci Ivan dezleagă turbinca în fața tuturor, numai cât poate să încapă mâna, și luând câte pe un drăcușor de cornițe, mi ți-l ardea ...
Mihai Eminescu - De-aș muri ori de-ai muri
... candela de-argint, De-i auzi cum tristă aripa unei șoapte Te-atinge aiurind, De-i auzi vreo arpă sfărmată, plângătoare, Vuind ca jalea neagră ce geme prin ruini, Să știi că prin a nopții de întuneric mare, La tine, înger, vin! Și să-mi deschizi fereastra, să trec ... flori, Să mângâi cu suflarea-mi a ta față pălindă, Ochii tăi gânditori. Dar de-i muri tu , înger de palidă lumină, O, ce m-aș face-atuncea, mărite Dumnezeu? O să te plâng cu vântul ce fluieră-n ruină În rece zborul său? Înger venit din ceriuri, oi plânge al tău nume, L-oi sămăna-n flori palizi și-n stelele ... te-aș ca și râul cel scuturat de spume În nopți ce stau pe loc. Și aș primbla durerea-mi pe mări necunoscute, Prin stânci ce stau în aer, prin munți cu cap de fier, Prin selbele bătrâne și prin pustii tăcute  Prin nourii din cer. Pân-ce bătrân și palid, cu cap pleșuv ca stânca, Aș rumpe de pe liră-mi coarde ce nu mai sun' Și aș culca în piatră inima mea adâncă, Cu
Ștefan Octavian Iosif - Amorul sfărâmat
... Ştefan Octavian Iosif - Amorul sfărâmat Amorul sfărâmat de Paul Verlaine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Ieri peste noapte vîntul a sfărîmat Amorul Ce-n colțul cel mai dulce ce-l tăinuiește parcul Adesea ne oprise din drum, săgetătrul, Cu zîmbetul pe buze, tinzînd în aer arcul. Ieri peste noapte vîntul l-a sfărîmat. Și-acuma Puzderia de marmor rotește-n zori - și ... pustie... E trist din cale-afară... Chiar tu, așa-i, femeie? Rămîi pierdută parcă, deși firea-ți ușoară Se bucură de-un flutur de purpură ce
Paul Verlaine - Amorul sfărâmat
... Paul Verlaine - Amorul sfărâmat Amorul sfărâmat de Paul Verlaine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Ieri peste noapte vîntul a sfărîmat Amorul Ce-n colțul cel mai dulce ce-l tăinuiește parcul Adesea ne oprise din drum, săgetătrul, Cu zîmbetul pe buze, tinzînd în aer arcul. Ieri peste noapte vîntul l-a sfărîmat. Și-acuma Puzderia de marmor rotește-n zori - și ... pustie... E trist din cale-afară... Chiar tu, așa-i, femeie? Rămîi pierdută parcă, deși firea-ți ușoară Se bucură de-un flutur de purpură ce
Antioh Cantemir - Stigletul și canarul
... Stigletul şi canarul O față schimbătoare ș-un grai meșteșugit Sunt chipuri lesnicioase pre om de amăgit; Dar prin așa mijloace Nu-nșeli pre dobitoace Ce nu știu vorbă dulce, nici zâmbet iscusit. Cu un stigleț canarul îmblând după mâncare, Sosi-ntr-un loc, pe care Sta lațuri coperite cu cânepă de-ajuns Ș-un om pândea-n ascuns. Canarul de îndată, Având ispita-n faptă, Căci nu de mult scăpase din temnița vărgată. A ... putem să ne robim; Acea sămânță bună scop rău în sine are. Nu este nici un om Atât de galantom Să lase pe câmp roduri cu bună cugetare; Haideți în altă parte!.. — Așa! îți vine bine să dai poveți deșarte, Răspunse lui stiglețul. — Cu gușa plină, vrei Și hrana să mi-o iei! Zicând aceste, zboară, la cânepă se lasă, Ciupește două fire, le află prea gustoase; Dar vai ... a și prins, Și pentru jucărie l-a dat unor băieți. Din fabulă vedeți: Că sfaturile bune ne sunt de trebuință La relele ce
Ion Luca Caragiale - Toxin și toxice
... de unde nu se scoate ușor o castă nobiliară! Și voi, părinți ai noștri, obscuri entuziaști, cari ați plâns de bucurie când v'ați sărutat cu feciorii de boieri pe câmpul Libertății sub binecuvântarea lui Popa Șapcă, n'aveți de ce fiți mâhniți. Iată urmașii voștri liberali. Iată haitele catilinare de politicieni liberali, de diplomați de mahala, de vânători de slujbe și de mici gheșeftari: avocăței ... pe mititelul veninos și ridicol, care se sbătea ieri în noroiu, cât e de mare acuma, cât e de arătos și de senin. Iată-l cu ce bravură încalecă milionul! Privește emfaza desgustătoare a parvenitului! Vezi ce indiferență crudă pentru suferințele semenilor și tovarășilor lui de adineaori! Vezi această mândră lipsă de liberalitate, de generozitate, de orice avânt nobil. El n'are ... chiar repulsiune pentru tot ce e frumos, pentru tot ce face mulțumire umană fără imediată utilitate practică. Stropește cu noroiu și pe mamă-sa. Nesăturat cu milioane, e'n stare să-și mânjească mâinile în gheșefturi spurcate. Credință, talent, merit, onoare, sentiment? - Ť le cumpăr pe toate - am cu ce! Å¥ Fraternitate? - gheșeft și chiverniseală! Egalitate? - impertinență față cu distincțiunea, ...