Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru URMĂ DE PICIOR
Rezultatele 91 - 100 din aproximativ 511 pentru URMĂ DE PICIOR.
Ion Luca Caragiale - Grand H%C3%B4tel "Victoria Română"
... Ion Luca Caragiale - Grand H%C3%B4tel "Victoria Română" Grand HĂ´tel „Victoria Românăâ€� de Ion Luca Caragiale Apărut în 1890 Eram ș-așa indispus de neodihnă. Toată noaptea trecută moțăisem ghemuit în unghiul unui vagon de clasa a doua, înghesuit de o companie veselă de bucureșteni care se-ntorceau de la expoziție - un potop de impresii și amintiri... Mă despărțisem de ei de dimineață, ș-acu pe-nserate intram în orășelul meu natal, unde nu mai fusesem de copil... Trebuie să mărturisesc că n-am simțit "acele palpitări", care se simt la orice revedere de acest fel; ce-i drept, nici pomii și altele n-au manifestat față cu "vechiul lor prieten" vreo deosebită emoție. De la gară trec prin niște uliți triste: miroase a scăpătare și părăginire. Asta mă indispune și mai mult. Să plec cu trăsura 'nainte ... se pironesc asupră-mi. Opresc o cameră și stau la o masă în partea restaurantului să beau o bere... Privirile mă săgetează; pe lângă cei de la mese, ies acuma să se uite la mine și cei din cafenea... Un băiețel ca de vreo cinci ani se scoală ...
Mihai Eminescu - Codru și salon
... deci ea l-au învățat Să tâlcuiască semne și-a păsărilor spuse Și můrmura cuminte a râului curat. În curgerea de ape, pe-a frunzelor sunare, În dulcele-nmiitul al paserilor grai, În murmurul de viespii, ce-n mii de chilioare Zidesc o mănăstire de ceară pentru trai, De spânzură prin ramuri de sălcii argintoase O-ntreagă-mpărăție în cuib legănător, A firii dulce limbă de el era-nțeleasă Și îl împlea de cântec, cum îl împlea de dor. Visa copilul... Fruntea-i de-o stâncă răzimată, Privea uimit în râul ce spumega amar, Și arunca vo piatră în apa-nvolburată. Râdea, cânta degeaba... plângea chiar în zădar. El ... n flori, Unde ades pe brațu-i, în noaptea înstelată, Ședea pe stânca neagră spuindu-i ghicitori. Da, ghicitori, enigme. Ce știa el pe-atunce De-a vieții grea enigmă, de anii furtunoși? În lacu-adânc și neted, în mijlocul de lunce, Părea că vede zâne cu păr de aur roș. Și trestia cea naltă vuind de vânt mai tare... La glasu-i asculta el ca basme triste, dulci, Când rețele din codru pe creții apei clare, Scăldându-se prin papuri lăsau
Constantin Negruzzi - Aprodul Purice (Negruzzi)
... când soarele-a răsărit În oraș la Roman, unde pre pârcălabul aflând, Și primejdia ce vine abia a-i spune-apucând, De osteneală și de trudă a căzut jos leșinat, Iar calul său lângă dânsul răsuflarea ș-a și dat. De îndată pârcălabul un minut n-a zăbovit Și un curier în pripă la Ștefan a răpezit; Iar satelor de pe mărgini, porunci se găti Cu săcuri, topoare, coase, cu ce vor putea găsi, Totodată dând de știre și pre la boierânași Ca cu oamenii de oaste, cu vecinii și slujbași, Cu toții, și mic și mare, să grăbeasc-a alerga La șesurile Moldovei unde el se va afla ... zice: — „Iată dușmanul, flăcăi! Năvăliți la el cu toții, voinicește vă luptați, țara și casele voastre în pradă-i să nu lăsați. Dați de tot! să n-aveți milă d-an vrăjmaș ce ne-au prădat, Care cu foc și cu sânge urma lui ș-au însemnat; Buciumați, și Doamne-ajută!“—Cu toții strigă: „Amin Aideți frați din țara noastră să alungăm pre păgân!â ... ...
Ion Luca Caragiale - Ultima oră
... Ion Luca Caragiale - Ultima oră Ultima oră de Ion Luca Caragiale 1900 Mă aflam în toiul conflictului româno-bulgar, în parcul de la Sinaia. Vreme splendidă, deși prea călduroasă, și o mișcare neobicinuită: pe de o parte afluența trenurilor de plăcere, ale căror bilete, fiindcă lunea cădea între două sărbători, erau valabile până miercuri dimineața; astfel, se-ngrămădea lumea pentru bâlciul de a doua zi marți, sf. Maria, când e și hramul mănăstirii; pe de altă parte, era hotărâtă pentru după amiazi plecarea suveranilor noștri spre străinătate. Fizionomia parcului era destul de caracteristică. Persoanele oficiale - curtea regală era în mare doliu - redingotă și mănuși negre, pălărie înaltă; generalii și ofițerii în uniformă de mare ținută; mult public de elită și lume de jos destulă. Unii steteau la mese în fața bufetului, pe când alții se plimbau în sus și-n jos. Așteptând să-mi aducă o cafea ... dinamita și să-l lege, repede a dat brânci unuia dintre agenți, pe alt agent l-a răsturnat cu o lovitură de picior în pântece, pe urmă a scos un pumnal și un revolver și amenințându-i s-a făcut nevăzut... Se crede că
Alexandru Macedonski - Răspuns la câțiva critici
... să mă-nvăț... Alții să umble călări pe băț... Genul meu este al Rațiunii ! Rima din urmă mi-aduce-aminte C-am pus pe iune de trei silabe; De la pășune venind pe labe Un critic, însă, mă cam dezminte; Urmeze-și treaba, că-i fac hatârul... De-o vrea pășunea să-și prelungească, Nimenea n-are ca să-l oprească, Și cal de astăzi va fi catârul! Aici desigur că este vreme A-mi lua seama și a mă teme C-am început-o ... ar fi fost bine, barem pe-o stea Ca să-mi iau zborul până la ea. Ș-ajuns acolo, să bat în cer Un cui de aur sau chiar de fier, Ca să-mi leg sacul și să mă leagăn; Închis într-însul ca într-un leagăn, Să văd pământul stând la picioare Și dând ... târcoale pe lângă soare, Iar între soare și-ntre pământ Să stau să cânt! Vânturi turbate găseam destule, Câte și-n lume ființe nule! Raze de stele lesne găseam Puteam prea bine să iau un dram! Praful de ...
... hățașe de vulpi și de lupi, ardea un foc în jurul căruia doisprezece oameni ședeau culcați la pământ și sfătuiau între dânșii. Căciulile lor țurcănești, de blană de oaie brumărie, îndesate pănă la sprâncene, mintenele de abÅ• albă, împestrițate cu găitane negre și aninate câte pe un umăr, mănunchiurile de cuțite ce ieșeau din turetce și oțelele de pistoale ce străluceau în curălele de la brâu, le dădeau o înfățișare fioroasă, văzuți mai ales noaptea prin desimea copacilor luminați de foc. Ceva mai departe sub crengile unui stejar frunzos se vedea o piramidă de puști pe țevile cărora se oglindeau scânteile, și mai departe încă, la marginea întunericului, unde focul nu mai arunca decât slabe luciri, doisprezece cai priponiți ... cineva ceva?... adause căpitanul. Nici o vorbă, nici o șoaptă nu ieși din pieptul hoților încremeniți. — Ascultați, copii!... zise el cu un glas poruncitor de care erau deprinși să tremure cei mai aprigi din banda sa. Cine v-au scăpat pe voi de zapcilic , de bir, de havalele , care vă topeau munca și vă uscau puterile, cine v-a pus pușca-n mână și v-a insuflat dor ... ...
Paul Zarifopol - Delicate lucruri vechi
... cu miros de ferigă..., impresie saturată de exactitate poetică. În același plan de interpretare ca și natura este tratat, în subtilă simbolizare, mecanismul ceasornicului: angrenaj de forțe, lecție de determinism cu sistemul lui de sori strălucitori, cu palpitul spiralei nelămurit și sur închipuind o nebuloasă, cu pretenția coardei de perpetuum movens al rotației dintre cele două capace e un univers în miniatură, pe care maistrul îl descompune prin analiză și-l recompune prin sinteză ... grozăvia se întâmplă: îi vede piciorul gol. De azi înainte demența mea a intrat în o altă fază, consemnează jurnalul, nu fără spirit de analiză. Acum cititorului, chiar cât de străin de lumea și timpul doctorului Codrescu, i se va fi deschis, credem, drumul limpede pentru a simți accentele și valorile acestui roman de analiză, atât de minuțios și atât de delicat. Cadrilul acesta pasional, cu doi pași înainte și opt înapoi, este plin de farmecul lucrurilor care au fost. Asupra figurilor din trecut ne înduioșăm în felul în care ne înduioșează copiii; cu o ușoară tristețe în plus. Trecutului ... este de
Dimitrie Bolintineanu - Braha căpitanul
... Dimitrie Bolintineanu - Braha căpitanul Braha căpitanul de Dimitrie Bolintineanu Noi te lăsăm, o, patrie, O, țară de suspine! Vom trece viața-n lacrime, Înstrăinați de tine! Sub greutatea lanțului Al nostru braț s-abate; Prin mărăcini picioarele Se-mlădiu sângerate. Și când ne las puterile, Când inima slăbește, Sub lovitura ... Virtutea noastră crește. Dar dorurile corpului Uităm cu toții-ndată Când umbra dulce-a patriei Prin lacrimi ni s-arată. Astfel cânt moldavii de tătari robiți, Astfel cânt pe cale abătuți, zdrobiți. Întâlniră cete ruse și române Ce-au scăpat din spada hoardelor păgâne. Dar moldavii cată robii-a ... rânduri, fărâmă ș-ucide. Rușii nu cutează calea-i a închide. Apoi dă năvală și fărâmă amar, Pân' la cea din urmă viață de
Constantin Stamati - Eroul Ciubăr-Vodă. Fabula fabulelor vechi populare sau Rolando furios moldovene
... nevăzut. Iar Bogdan, mire erou, Pohodnicul și-au întors, Spre apus l-au îndreptat, Cu pintenul l-au împins, Și ca săgeata din arc Slobozită de un brav La fugă l-au repezit. Aleargă negrul comos, Și zdravănul său picior Unde calcă peste stânci Scapără mii de scântei. Aleargă negrul țintat De nu seamănă a cal, Ci chiar negru nouraș Gonit de un vânt cumplit, Lucind la mijlocul său O steluță când și când Ca ținta din fruntea lui; Fugea negrul pintenog Și lasă în urma sa Munți, câmpii, văi și păduri Și companionii toți; Iar în vârtejul de colb Ale lui picioare iuți Se văd numai fluturând Ca patru albe aripi. Și fuge negrul mereu Prin dumbrăvi de pomi rodiți, Ce clatină a lor crengi, Și cheamă a lui stăpân, Măcar să guste din ei; Dar Bogdan râdea de ... limpezi Ca cel mai curat cristal; Și-n acel timp liniștit Altă nu se auzea, Decât numai sfârâind Nisipul ce arunca Calul cu al său picior Sau vreun țânțar flămând Bâzâind pe la urechi. Însă deodată zări Obositul călăreț, În pustiul acel sterp, Pe un troian de nisip, Înălbind un șirag lung ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Zobie
... îi numeri petricelele rotunde rostogolite la vale. Morile vuiesc pe malul stâng, învălmășind în spițele roatelor talazurile albite de spuma ce fierbe și se sparge de bolovanii de piatră. Peste hălăciuga de verdeață, copacii de la moara lui Crasan. Mai sus decât clădirile orașului, așezată în lungul șoselei, stă neclintită turla lui Negru-vodă. De-o parte și de alta, dealurile smărăldii se încovoaie și, depărtându-se, se prefac în muscele, muscelele se azvârlă în munți năprasnici cu creștetele brăzdate de puhoaie și pârlite de arșița soarelui. Și munții, încălecând unul peste altul, ceafă pe ceafă, se amestecă la hotarele țării în albăstrimea cerului. Acolo, pe creștetele Craiului, Cetățuii și ... uriașele minuni, omului îi răpește mintea, îi fură măreția inimii... Deschizându-i belșugul sânului, îi răpește bogăția minții. Peste ce-a făcut natura de prăpăstios, numai geniul și prostia stăpânesc. Aici numai pătrunderea fără seamăn și neghiobia fără pic de înțeles pot prididi. A stăpâni sau a nu înțelege e singurul mijloc de-a nu suferi. A pricepe tot sau a nu te sinchisi de nimic, aceasta e singura taină a vieții. * * * Pe zăblăul verde al platoului Bughea, bubat
Mihai Eminescu - Diamantul Nordului
... stânci ce grămadă stau una pe altă. Un munte e poartă și streșini păduri Și scările-s dealuri... În falnicii muri, Prin aspru arcate boltiri de fereastră, Priveai o lumină ca cerul albastră. Cum marea de valuri nu știe repaos, Astfel se frământă al norilor caos, O stea nu lucește pe bolta cea largă  Pornit ca de vânturi sirepul aleargă. Un tunet cutremură lumea-n temei. Venea parc-o oaste călare de zei... Cu-a lui erghelie-nspumată de cai, Vuind vine mândrul al mărilor crai. Cu gâturi întinse sirepi de omăt Prin norii cei negri zburau spăriet, Mânați de gigantul cu barb-argintoasă, Ce vântul în două despică frumoasă. Văzându-l pe tânăr înalță toiagul O aspră privire i-aruncă moșneagul, Cumplit amenință, în ... în urmă Și stelele-n râuri gonite, o turmă. Și munții bătrâni îl urmau în galop Cu stâncele negre, gigantici ciclopi, Greoaie hurducă pământu-n picior, Prăval de pe umeri pădurile lor. Se-ntreabă: Fug eu? sau că lumea întreagă A rupt-o de fugă nebună, pribeagă? Sau mări subterane duc munții cu sine, Purtându-m-o frunză pierdută pe mine? O dată-ncă pintenu-nfige  aleargă!... Deodată