Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru TREZI
Rezultatele 91 - 100 din aproximativ 436 pentru TREZI.
Dimitrie Anghel - Fata din dafin
Dimitrie Anghel - Fata din dafin Fata din dafin de Dimitrie Anghel Publicată în Viața socială I, 10 nov. 1910, p. 196—107 Ce dulci erau serile de vară în cerdacul casei noastre. Stîlpi albi îi sprijineau bătrîna streșină plină de cuiburi și perdelele de salcîm albastru o înfloreau întotdeauna. Lespezile de piatră sură ale scărilor, printre crăpăturile cărora portolacul își prindea rădăcinele îndărătnice, rămîneau calde pînă tîrziu, și greierii, odată cu luceafărul de seară, își începeau eterna lor cîntare. Sfios prindea unul să cînte ca încercînd un acord, apoi sute de glasuri răspundeau de pretutindeni, ca la o poruncă, și monotonul refren se prelungea pînă la ziuă. Stelele, una cîte una, se aprindeau licăritoare, de la cele mari pînă la cele mici, și-apoi în tîrziu, ca și cum un alt Prichindel nevăzut ar fi aruncat în urma lui risipitele fărmături ca să-și însemne drumul pe unde a trecut, o spuză lucitoare de stele se arăta de-a curmezișul cerului. Umbrarele se întunecau și minunatele flori înviorate de rouă îmbălsămau mai tare, ca și sufletele noastre după un plîns tăcut. Fîntîna cînta, și pe apa havuzului împresurat de teii înalți, sădiți laolaltă și crescuți ...
Dimitrie Anghel - Melancolie (Anghel)
Dimitrie Anghel - Melancolie (Anghel) Melancolie de Dimitrie Anghel Publicată în Pagini literare , 14 nov. 1899 (sub titlul "În grădină") Miresme dulci plutesc în aer sub bolți umbrite de liane, Și-i liniște-n grădina toată și pace ca-ntr-o săhăstrie În care-ar fi murit viața învinsă de melancolie. Din trandafiri, ici-colo, pică petale albe, diafane. Ș-un glas de greier nu s-aude macar să-nalțe imnul vieții, Să rupă liniștea țăsută în jurul celor ce-au să moară; Își face cuib uitarea tristă și pacea crește funerară, Pe unde pasul nu mai calcă și nu mai cîntă cîntăreții. Cu visuri, cu gînduri frumoase, cu fantazia mea, cu viață, Învins de-o milă nesfîrșită aș vrea să-npoporez natura; Dar brațele îmi cad trudite și mută îmi rămîne gura, Simțind-nelămurit în mine că numai liniștea-i măreață. Un cînt, cît de duios, acuma n-ar fi el oare-o pîngărire, Cînd e atîta armonie în ne-trerupta, sfînta pace? Grădina e-o poemă dulce și, vezi tu, vîntul care tace, E ca o mînă adormită pe coarda rupt-a unei lire. Somn bun ș-odihnitor, natură, somn bun; cîntărilor vieții Azi prețuiesc tăcerea ...
Dimitrie Anghel - Moartea narcisului
Dimitrie Anghel - Moartea narcisului Moartea narcisului de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 5 februarie 1906 Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V I Trăiește încă floarea frumoasă de ieri sară, Surîde lîngă mine, pe-o margine de cupă; Căci eu îi port de grijă cu drag, ca să nu moară, În amintirea mînii ce s-a întins s-o rupă. Trăiește încă floarea, dar inima mea bate, Văzînd-o cum pălește din ce în ce mai tare. Sunt alte flori desigur mai mîndre și bogate; Dar numai eu știu taina Narcisului ce moare. Trăiește floarea încă, dar mîne-ncet va plînge Alăturea de cupă, petală cu petală, Și flacăra ce arde în mine se va stinge, Ca focul care-l uită pe vatră o vestală... II Mă urmărește floarea într-una, și mi-i teamă, Iar inima-mi se strînge de-o grijă nențeleasă; Mă urmărește-ntr-una, și pare că mă cheamă, Ca o ființă scumpă ce sufere, acasă. Mă dojenește dulce, și lung mi-aține drumul, Trimite după mine neliniștita floare : Sfioasă își trimite pe urma mea parfumul, Ș-atunci mă-ntorn acasă învins ca de-o mustrare. Învins mă-ntorn ...
Dimitrie Anghel - Pastel (Anghel)
Dimitrie Anghel - Pastel (Anghel) Pastel de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 17 dec. 1906 Ce zarvă e în lumea porumbilor în zori, Și câtă bucurie în jurul casei voastre: Privește, vin păunii cu crestele albastre Și cozile învoalte ca un ghiveci de flori. Și-n urma lor, curate și lucii ca zăpada, Pășind pe cărăruia cu albe romănițe, Coboar-acum alaiul de mândre păunițe, Că de-atât alb, deodată s-a-nveselit ograda. Și s-a trezit măgarul zbierând duios la soare, Vroind să spună parcă ce vede și-nțelege; Dar trist își pleacă fruntea ca Midas, vechiul rege, Văzând albasta-i umbră culcată la
Dimitrie Anghel - Preludiu (Anghel)
Dimitrie Anghel - Preludiu (Anghel) Preludiu de Dimitrie Anghel Publicată în Înfrățirea , I, 15, 12 mai 1913, p. 1 Sunt departe, în mijlocul naturei, unde clevetirile și vorbele rele nu ajung. Liniștea prielnică visurilor și gîndurilor bune mă împresoară, așa că pot să văd limpede în adîncul sufletului meu, să-mi domolesc pornirile, să-mi pun în cumpănă dreaptă simpatiile, să arunc ca un ciurar destoinic bobul ales pentru sămînța rodnică deoparte și netrebnica pleavă nerodnicilor vînturi. Și fiind așa, cînd un apel vine spre mine încrezător că eu, un visător ce nu a urmărit în viața lui decît frumosul, un poet trist ce dezgustat de viața de toate zilele a căutat să-și creeze o lume imaginară, un fantezist ce s-a îndoit totdeauna de el însuși, fascinat de toate mirajurile, un revoltat ce și-a ironizat singur pornirile-i sentimentale, nu am crezut că pot refuza slabul meu ajutor unei cauze drepte. Încă din anul trecut mi s-a cerut părerea asupra acestei mișcări și nu am stat în cumpănă a mi-o da cu toată sinceritatea și cu tot cugetul curat. În acel articol explicam ...
Dimitrie Anghel - Prinosul unui iconoclast
... A exprima inexprimabilul, a da o formă lucrurilor informe, ați pierde timpul cu alternarea monotonă a cadențelor, a trezi prin ritm sensibilități adormite, a face din cuvinte un leagăn cu care sa adormi durerile altora, a desena un surîs pe ...
Dimitrie Anghel - Spre Cythera
Dimitrie Anghel - Spre Cythera Spre Cythera de Dimitrie Anghel Publicată în Cumpăna , 5 martie 1910 O, ascultați chemarea primăverii Și dacă mai puteți veni cu mine, Luați-vă ghirlănzi și mandoline, Să ne-mbarcăm spre insula Cytherii... Veniți acolo unde palmierii Împresură un templu în ruine, Spre care-atrași de farmece divine Plecau și nu mai reveneau năierii... Profiluri fine, dulci iubite moarte, Treziți-vă prin farmecul cîntării, Veniți, o jertfe-a tristei mele arte Ca să plutim în voia întîmplării Pînă ce templul va luci departe, Ca un mărgăritar deasupra
Dimitrie Anghel - Stejarul și vîscul
Dimitrie Anghel - Stejarul şi vîscul Stejarul și vîscul de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 9 aprilie 1906 Unui critic Pusese ani de zile să crească nalt stejarul... Rotundă umbră scrie acum sub el umbrarul, Dar dînsul singur știe în lumea lui umilă, Ca un poet ce-adună visînd filă cu filă, Comoara lui de visuri, cît timp a fost să-ndure Mîhnitul întuneric ce doarme în pădure Păn' să-și înalțe fruntea, și-n nopțile cu lună, Să-și potrivească-n creștet frumoasa lui cunună. El singur și-amintește acum duios și cîntă, Căci azi se simte tare, și nu-l mai înspăimîntă, Cumplitele furtune ce-odat' îl cercetară, Senin își pleacă fruntea sub arșița de vară, Lung răbdător stă-n fața suflărilor de ghiață, Căci îndărăt se simte bogat de-o-ntreagă viață De visuri și revolte, de lacrimi și-augurii, Cu care să trezească tăcerile pădurii. Duios își amintește, și crengile lui toate, Asemeni unei harpe cu strune fermecate: Cu viers de păsărele, cu lacrime de ploaie, Cu taina ce și-o spune mereu foaie cu foaie. La cele patru vînturi ce plîng din boltă-n boltă Sonor pornesc să cìnte, cînd imnuri de ...
Dimitrie Anghel - Tovarășii (Anghel)
Dimitrie Anghel - Tovarăşii (Anghel) Tovarășii de Dimitrie Anghel Din romanul plănuit "Arca lui Noe" Publicată în Ilustrațiuna română , II, nr. 11, nov. 1912. Apărută și în Minerva , III, 1074, 12 dec. 1911, p. 3, sub titlul "Doctorul, trăsura, vizitiul și caii". Era odată un doctor, o trăsură veche, doi cai fără culoare hotărîtă și un vizitiu bătrîn... Zic așa, pentru că sunt anumite ființe pe care nu ți le poți închipui decît ca o pluralitate. Ei singuri nu există, pentru că cer o întregire, ei trebuie să se îngemăneze ca să poată fi, trebuie să-și întovărășească pe alții ca să fie siguri că sunt cineva. Era deci un doctor, plus toate derivatele lui, și ei de douăzeci de ani stăpîneau un oraș. La anumite ceasuri, se trezeau cu toții, privind prin opt ochi somnoroși lumina, tot atîtea fălci se deschideau formînd un uriaș căscat, diferite combustibile înghițeau fiecare și apoi ciudata mașină alcătuită se punea în mișcare. Cînd începuseră tovărășia asta nu erau ca astăzi; doctorul era brun, vizitiul blond, iar bidiviii suri, și uitam să spun că și adecvata trăsură la care erau înhămați cu toții, pe vremea ceea, era solidă, strălucitoare și juca ușoară și legănată ...
Dimitrie Anghel - Ultimele pagini
Dimitrie Anghel - Ultimele pagini Ultimele pagini de Dimitrie Anghel O, misterioasă și tainică pasăre cu nevăzute aripi, suflet, cum știi tu să renaști și să-ți iei zborul din nou ; Phoenix misterios, ce dreptate am avut să cred în tine, cînd am început să scriu primele pagini ale acestui volum ! Ca un Lazăr reînviat, mi-am scuturat giulgiul albelor pagini și am privit din nou viața și n-am blestemat-o ca dînsul, ci cu soarele ce mi-l dăruia primăvara, cu viorelele și toporașii presărați subt pașii mei, cu galbena floare a cornilor timpurii înfloriți, cu sfiosul verde ce abia îndrăznia să mijească în vîrful fragedelor ramuri de liliac, m-am bucurat și am binecuvîntat prisosul de putere ce rămăsese în mine. Albe, zăpezile acum se aștern, mistice roze de jăratec fărîmă focul în gura vetrei, prietenos luminează cercul alb de lumină subt globul lămpii, spre seară, și noile mele visuri laolaltă cu gîndurile vechi, trecutele mele amintiri și cele de mai curînd, se strîng iarăși în jurul meu și mă îmbie să nu le las să piară și să le dau prinosul ce li se cuvine. Tihnitul sanatoriu, cu mobilele lui albe, îmi revine în ...
Dimitrie Anghel - Zi de sărbătoare
Dimitrie Anghel - Zi de sărbătoare Zi de sărbătoare de Dimitrie Anghel Publicată în România ilustrată , IX, 3—4 dec. 1912 — ian. 1913. Apărută și în Minerva , IV, 1225, 16 mai 1912, p. 2. sub titlul "Kermessa". Eu credeam că numai pe mine mă întristează nourii și că numai eu sunt trist cînd nu se arată soarele, și nu bănuiam că cele ce mă încunjurau, lucruri ori dihănii, sunt aplecate șl ele spre un pesimism ciudat, cînd cerul se întunecă și e vreme de ploaie. Găini și rațe, îngîmfați cocoși și claponi cu arcuite pene, pestrițe picherițe, precum și emfatici și irascibili curcani trăiau într-o deplină frăție în curtea mea, în afară de puținii imaculați porci și alte multe lighioane. Pe streșeni, lumea celor mai sus cu o treaptă, porumbeii de-a pururi amorezați și în neastîmpăr, schimbînd după plac orizontul cu o bătaie de aripă, nu m-au făcut să cred niciodată că au melancoliile lor, și singurul, poate, care-mi da de bănuit în această republică, al cărei președinte eram de drept, era numai păunul văduv, care, neavînd cui să-și arate strălucirile și podoabele, tînjea și protesta în graiul lui strident de cîte ...