Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru TREMUR(AT)
Rezultatele 91 - 100 din aproximativ 504 pentru TREMUR(AT).
Ana Conta-Kernbach - Iarnă Îndemn de Ana Conta-Kernbach Informații despre această ediție Năruite stau în preajmă plăsmuirile de-o viață! Firea gerul o doboară.... teama sufletele-nghiață.... Visule, înger de pază, ocrotirea-ți dă-mi-o iară: Zâmbetul nădăjduirii... vraja serilor de vară, Dă-mi-o iară! Tremură pe ramuri frunze... tremur' lacrime pe gene, Vad despică-n nouri vântul... zările adun' troene .. Gândule, pribeag tonatec, ia-ți toiagul, cale bună! înspre miriștea cu soare, înspre iazu-n solzi de lună, Cale
Anton Pann - Vînătorul Vînătorul de Anton Pann Un vînător în pădure Văzînd pe urs mîncînd mure, Pușca la dînsul întinse, Dar bine nu i să prinse; Așa făcu judecată Ca să vie altă dată, Fiindcă, cum trebuiește, Văzu unde lăcuiește. Asfel gîndind, aci-l lasă Și să duce trist acasă. Deci într-o zi să-ntîlnește C-un cojocar ce cîrpește Și fără nici o-ndoială Să apucă la tocmeală, Zicînd : -Frate cojocare ! Am o piele de vînzare Bună de tot, nestricată, Tocma prin șale-mpușcată. Cojocarul îi vorbește : -Dară, frate, trebuiește. De lup e, or de ce treabă ? -E de urs, răspunse-n grabă. -Aici o ai, or acasă ? -Ba, zise,-n pădurea deasă, Că-i știu vizuina bine; De vei, poți merge cu mine. -Ce ceri pe ea ? Este mare ? Îi făcu iar întrebare Este ca cea de berbece ? -Ba zice, d-un stînjin trece. Ursul în pădure șade, Ei să tocmesc cum să cade. După ce i-a dat arvună, Și bea-ldamașu-mpreună, Să apucă vînătorul. Vrînd să-și împlinească dorul, Umple pușca o gătește, Cu glonțuri o-nțepenește, Cînd pe umăr s-o ardice, Atunci cîrpaciului zice : -Ai frate, acum cu mine, ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Marele duce
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Marele duce Marele duce de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Cine, după război, n-a cunoscut pe cazacul Lomiliev? Grăsun, roșcovan, cu barba rară și cu părul ca untdelemnul, retezat drept pe ceafa lui rasă. Totdauna călare pe un cal mic și iute, care știa să facă atâtea minuni, că te prăpădeai de râs. Da în genunchi, da din cap, murea, învia după porunca cazacului. Lomiliev bea ca un adevărat cazac. De obicei intra cântând, cu ghiozdanul de hârtii, în curtea consulatului rusesc. Într-o zi mă plimbam prin pădurea Băneasa cu bunul meu amic E. Discutam pe Zola. Amicul meu susținea că ceea ce va rămâne din acest scriitor va fi criticul, sistemul, direcțiunea, iar nu artistul. Eram în toiul discuțiii când auzirăm un strigăt desperat: „Turki! turki!â€� Era Lomiliev; călare ; cu sabia scoasă; beat; abia se ținea pe cal; și gonea printre copaci; lovea cu sabia în ramuri și striga: „Turki! turki!â€� Îl cunoșteam. Învățase românește. Altă dată îi dasem ceva de băut și ne povestise mult din război. Cum ne văzu, își opri calul. Se munci cât se munci, și băgă sabia în teacă. Dăscălecă. Dăte drumul calului și ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Complotul bubei
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Complotul bubei Complotul bubei de Bogdan Petriceicu Hasdeu "Descrierea pe care anticii ne-au lăsat-o despre leproși provoacă orare. În 1321 acești nenorociți ajunseră să creadă că, dacă s-ar găsi un mijloc de a transmite întregii lumi oribilul flagel de care erau contaminați, ar putea și ei să ajungă la ranguri înalte..." CIBRARIO I Era-ntr-o bătrână pădure, Din care vrăjmașa secure Nu smulse o creangă de brad: P-o stâncă de fulger crăpată, P-o râpă de șerpi îmbălată, P-o beznă cu fundul în iad. În cuibul acei văgăune Precum într-o cronică spune Din secolul patrusprezeci - A fost o petrecere mare: Leproșii din mii de hotare Veniră pe mii de poteci. Vedeai o icoană grozavă! Tot bube, pocnind de otravă, Pe brațe, pe coapse, pe frunți! Otrepuri, de mult închegate, Lipite pe răni destupate, Ca niște oribile punți! Obrajii lor - cronica spune Păreau ca un foc de tăciune Cu spuză-nvelit împrejur, Când negrul cu roșul s-alungă, Trecând pe de lături în dungă, Alb, vânăt, și galben, și sur! S-așează pe gânduri în iarbă, Și buba pe bubă se-ntreabă: Cum merge și ce- ...
Cezar Bolliac - Ai vrea, precum se vede, să-ți mai aduci aminte
Cezar Bolliac - Ai vrea, precum se vede, să-ţi mai aduci aminte Ai vrea, precum se vede, să-ți mai aduci aminte de Cezar Bolliac Ai vrea, precum se vede, să-ți mai aduci aminte D-acea miniatură a sexului frumos, D-a ei vioiciune, spirituasele-i cuvinte, D-ocheada cea focoasă din ochiu-i amoros; De ochii ei cei negri ce-ar sparge o-ntristare A lumii toată în doliu, d-acel surâs ceresc Ce veselește lumea ca ziua de sărbare, De gestele-i vioaie și timbrul îngeresc; De buclel-ebenine, lucioase și flotânde Pe sânul d-alabastru, ca aripe de corbi Ce fâlfâie pe bruma ninsorilor căzânde Cu toată răsuflarea-i ce tu în drag absorbi? – Pleca când am văzut-o, și tremuram de frică; Căci inima-mi sta gata cu dânsa a zbura. Purta pe piept o cruce, o cruce mititica, Pe care și evreii părea c-ar săruta. 1840, mai
Cincinat Pavelescu - În goana artei
... peste câmpii, Sărind bariere și hotare Și șanțuri largi și garduri vii, Fugea un cal, fugea mai tare Ca vântul prin pustii. Sub el pământul tremura Și orice piatră scăpăra Scânteietor, Dar el, în vraja unei ținte Pe care nimeni n-o vedea, Fugea, fugea-nainte, Mai iute, tot mereu mai ...
Cincinat Pavelescu - Într-un amurg de toamnă
... demult?... Deși trecut-au anii, parc-ascult Cum îmi șopteai pe bancă triolete... Dar mai cu seamă, n-am uitat, poete, Înfioratul glas, ce-ți tremura Ca frunzele, ce-n păr îmi scutura Al serii vânt, mângâietor în plete! Nu te iubeam, mi-erai străin. Departe Eram cu gând, cu inimă ...
Cincinat Pavelescu - Antoniu și Cleopatra
Cincinat Pavelescu - Antoniu şi Cleopatra Antoniu și Cleopatra de Cincinat Pavelescu (HĂ©rcdia) Priviră împreună de sus, de pe terasă, Egiptul cum adoarme sub cer năbușitor, Și Nilul ce prin deltă își duce călător Spre Sais și Bubaste, alene, unda grasă. Și-atunci romanul simte sub zaua ce-l apasă, Ostaș robit ce-n somnu-i adoarme zâmbitor, Cum tremurând leșină pe sânu-nvingător Frumosul trup ce moale pe umeri i se lasă. Și-ntoarce chipul palid, din părul ei cel brun, Spre dânsul, beat de vraja parfumului nebun, Și gura i-o întinde și-al ochilor tezaur... Și-asupra-i împăratul, plecându-se-n tăcere, Văzu, ca-n vis, în ochii stelați cu punte d-aur, O mare fără țărmuri... și-o fugă de galere. Posada, iulie
Cincinat Pavelescu - Castelul solitar
Cincinat Pavelescu - Castelul solitar Castelul solitar de Cincinat Pavelescu Prietenului meu Georges Schina Bizar, castelul solitar Pe-o stâncă arsă priveghează, Și feudal împrăștiază Poema timpului barbar, Bizar, castelul solitar. Un cavaler în za de fier Pe-un cal de umbră-naintează, A lui armură scânteiază Sub mortul lunii hemisfer, Un cavaler în za de fier. Pe turnul nalt e un semnal, Dar poarta este ferecată Și nici o umbră nu s-arată, Ci roșu arde un fanal, Pe turnul nalt, suprem semnal. Mai face-apoi un singur salt, Apoi descalecă îndată... Azvârle scara fermecată În sus, în sus spre turnul nalt, Mai face-apoi un singur salt. L-așteaptă buzele de jar, L-așteaptă sânurile calde, Și ochii două mari smaralde , Iar sub al dragostei pojar L-așteaptă buzele de jar. E sus pe turlă... dar un corb Croncănitor îl ocolește... La lună zaua lui sclipește, Înaintează ca un orb, Sub croncănirile de corb. Și iată-l într-un coridor Întunecos ca și mormântul, Dar nu-n zadar și-a dat cuvântul... Nestrămutat e al său dor, Și iată-l într-un coridor. Fantasme ies din orice unghi Și pe sub bolte feudale Răsună ...
Cincinat Pavelescu - Citind romanul
Cincinat Pavelescu - Citind romanul Citind romanul de Cincinat Pavelescu Nu-și amintește să fi plâns, Simțindu-și inima cum bate... Și mâini de dor înflăcărate Nici un amant nu i le-a strâns. Și nici părerile de rău Sau vorba dulce, ruptă-n șoapte, N-a turburat în nici o noapte Tăcerea sufletului său. Azi neaua vremii-i ninge-n păr, Și-n ochi cu lacrime deșarte Ce lacom soarbe dintr-o carte Ispititorul adevăr! Și melancolica bătrână Ce nu știuse să trăiască, Ar vrea-nainte să citească, Dar cartea-i tremură în mână. Își vede viața, an cu an, Și-adânc suspin din pieptu-i scoate: Ar fi iubit și dânsa, poate, Ca eroina din
Cincinat Pavelescu - Dramă mută
... și a pajului poet... Pe când ochii lui pe sânu-i se opresc din întâmplare. Ea, privind la mâna-i albă cum pe coarde tremura