Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru TRÂNTIT
Rezultatele 91 - 100 din aproximativ 171 pentru TRÂNTIT.
Vasile Alecsandri - Chirița în provincie
Vasile Alecsandri - Chiriţa în provincie Chirița în provincie de Vasile Alecsandri Comedie cu cântece, în 2 acte Cuprins 1 PERSONAJELE 2 ACTUL I 2.1 SCENA I 2.2 SCENA II 2.3 SCENA III 2.4 SCENA IV 2.5 SCENA V 2.6 SCENA VI 2.7 SCENA VII 2.8 SCENA VIII 2.9 SCENA IX 2.10 SCENA X 2.11 SCENA XI 2.12 SCENA XII 2.13 SCENA XIII 3 ACTUL II 3.1 SCENA I 3.2 SCENA II 3.3 SCENA III 3.4 SCENA IV 3.5 SCENA V 3.6 SCENA VI 3.7 SCENA VII 3.8 SCENA VIII 3.9 SCENA IX 3.10 SCENA X 3.11 SCENA XI 3.12 SCENA XII 3.13 SCENA XIII 3.14 SCENA XIV 3.15 SCENA XV 3.16 SCENA XVI 3.17 SCENA XVII PERSONAJELE CUCOANA CHIRIȚA GRIGORI BÂRZOI, soțul ei GULIȚĂ, copilul lor LULUȚA, orfană SAFTA, sora lui Bârzoi Dnul ȘARL, profesor francez LEONAȘ, tânăr ieșean ION, fecior boieresc TREI ȚĂRANI ȚĂRANI, JANDARMI, POFTIȚI LA MASĂ, UN CURCAN Reprezentată la Teatrul Național din Iași, în beneficiul dlui Millo, la 1852. ACTUL I Teatrul reprezintă o ogradă ...
Constantin Stamati - Eroul Ciubăr-Vodă. Fabula fabulelor vechi populare sau Rolando furios moldovene
Constantin Stamati - Eroul Ciubăr-Vodă. Fabula fabulelor vechi populare sau Rolando furios moldovenesc Eroul Ciubăr-Vodă. Fabula fabulelor vechi populare sau Rolando furios moldovenesc de Constantin Stamati Cuprins 1 Partea I 2 Partea II 3 Partea III 4 Partea IV Partea I L’homme est de feu pour le mensonge Et de glace pour la vĂ©ritĂ© 1 La Fontaine Ciubăr-vodă, domn faimos, Lui Papură strănepot, Avea un singur fecior, Frumos ca luna lui mai, Gigât ca un tânăr brad, Vârtos ca un vechi stejar Și viteaz ca un român. Acest fiu când s-au născut, Moașa ce l-au strâns de nas Și l-au prenumit Bogdan, Au tras boghii și au spus Mancei ce l-au aplecat, Ce soție va lua Și câte va pătimi Despre farmece și vrăji; Deci domnișorul Bogdan, Făcându-se flăcăuaș, Tatăl său, domnul bătrân, L-au chemat în curtea sa, Fiind boieri adunați Și după ce l-au pupat, I-au zis: “Fătul meu, să știi Că de-acum vreau să te-nsor, Și mireasă să-ți alegi Fată de domn sau de crai, Ca să nu piară cu noi Al lui Ciubăr soi vestit Din care eu rămăsei; Căci ...
Ion Creangă - Povestea lui Stan Pățitul
Ion Creangă - Povestea lui Stan Păţitul Povestea lui Stan Pățitul de Ion Creangă Era odată un flăcău stătut, pe care-l chema Stan. Și flăcăul acela din copilăria lui se trezise prin străini, fără să cunoască tată și mamă și fără nici o rudă care să-l ocrotească și să-l ajute. Și, ca băiat străin ce se găsea, nemernicind el de colo până colo pe la ușile oamenilor, de unde până unde s-a oploșit de la o vreme într-un sat mare și frumos. Și aici, slujind cu credință ba la unul, ba la altul, până la vârsta de treizeci și mai bine de ani, și-a sclipuit puține parale, câteva oi, un car cu boi și o văcușoară cu lapte. Mai pe urmă și-a înjghebat și o căsuță, și apoi s-a statornicit în satul acela pentru totdeauna, trăgându-se la casa lui și muncind ca pentru dânsul. Vorba ceea: "Și piatra prinde mușchi dacă șede mult într-un loc". Și cum s-a văzut flăcăul cu casă și avere bunicică, nu mai sta locului, cum nu stă apa pe pietre, și mai nu-l ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a XII
Ion Budai-Deleanu - Ţiganiada:Cântecul a XII Țiganii la sfat încep gâlceavă; Războiul atuncea li s-arată Cu toată curtea sa cea gubĂ¡ Ș-învrăjbește țigănia toată; Mulți voinici să-ucig în bătălie; Vlad de voia sa merge-în urgie. Așa zisă Goleman și-aștepta Vorbă-înțăleaptă să-i întărească, Dar' alții nu să putea deștepta Din atâte sfaturi să găsască Care-i mai bun, și cei mai cu minte Nu voia să să certe-în cuvinte. Atunci Bobul a să răbda nu poate Și zice: ,,Dă ț-ar hi mintea lungă Ca căciula, Golemane! poate Că-ar nimeri doar sfat să-ți ajungă A ne-îndupleca-întra-aceaiaș' parte, Unde vrei să ne duci pe departe. [1] Dar n-am mâncat încă stregoaie Nici mătrăgună, să nu sâmțim Când ar vra cine să ne despoaie!... Și pentru ce să nu grăbim Așa tare, într-un lucru care Poftește mai multă judecare? Au doară ca să te punem pe tine Vodă, sau doar ban, sau cevaș' altă, Și țiganii ție să să-închine? Iar' tu la dânșii cu sprânceană naltă Căutând în zios, să scĂșpii dăparte, Uitându-ți dă-opincile sparte! Dar nu!... ...
Alecu Russo - Studie moldovană
Alecu Russo - Studie moldovană Studie moldovană de Alecu Russo Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Oamenii care se învârtesc astăzi în frumoasa noastră patrie sunt acei oameni care cu 15 ani mai devreme erau cunoscuți sub generala denumire de nemți, adică, într-un cuvânt mai lung, de stropșiți . Bătrânii, stavile neurcătoare, au părăsit încet câte încet lumea, unii prin neputința vârstei, alții și-au trăit traiul și și-au mâncatzilele, adică moldovenește mălaiul... Curioasă socoteală! sunt oameni mulți, cea mai mare parte din generația de față, copilașii cu musteață, barbă și plete lungi de la 1835, care și astăzi tot tineri se numesc; pentru dânșii, vremea astat locului; și se îngâmfesc în denumirea de bonjuriști , poreclă cerămășița bătrânilor ne-a lăsat la 1848 drept moștenire, împreunăcu datoriile lor, în ziua călătoriei vecinică. Vai de tinerimea aceea și de tinerețile aceeași tinerime! Veacul n-a stat locului pentru dânsa! Între 1836 și 1852 sunt șasesprezeceani. Astăzi nemții, franțuzii de la 1836, bonjuriștii de la 1848 -sunt albi, suri, cei mai tineri sunt obosiți, care cu 40, care cu 37,cei mai jos cu 32 ani în spinare, tocmai vârsta celor bătrâni de ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Fata moșului
... herghelii sumedenie. Unde zgâriau pământul, scoteau galbenul, că nici nu mai știau ce să-și mai facă capului de atâta avuție. Într-o zi, baba trânti de la gură lingura cu zeamă și aduse vorba așa: — Da' bine, bărbate, ce ne folosește nouă, unor bătrâni, atâta bogăție? Mai bine am ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Norocul dracului
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Norocul dracului Norocul dracului de Barbu Ștefănescu-Delavrancea — Ba e noroc! — Ba nu e noroc! — Ba e noroc, muiere! — Ba nu e, mă omule, nu! — Adică, nu muncesc eu, femeie? — Ba muncești pentru unul, și noi suntem opt guri, și cu Plăvița, nouă. Și Plăvița mugi, și patru copii mărunți începură să strige: — Mi-e foame! — Și mie mi-e foame! — Și mie! — Și mie! Omul vărsă un ștergar cu mălai în copăița femeii. — Scutură ștergarul. — L-am scuturat. — Copaie plină, copaie pe jumătate, copaie pe sfert, și azi să lingi fundul copăii. Opt guri, opt, și cu Plăvița, nouă! Și Plăvița, parc-ar fi înțeles, mugi de după casă, mestecând un cocean uscat, iar copiii începură să plângă. — Că mie mi-e foame! — Și mie! — Ba și mie! Omul se uită lung, se scărpină în cap, băgă ștergarul în sân și plecă zicând: — Ba e noroc, dar n-am eu noroc. Iar femeia din prag îi strigă: — Ba nu e și nu e, omule! Dacă muncești, e, dacă nu muncești, nu e. Și omul plecă să caute ...
Calistrat Hogaș - La Pângărați
Calistrat Hogaş - La Pângăraţi La Pângărați de Calistrat Hogaș — Ei, cum ți se pare Nectarie? mă întrebă Grigoriță, tovarășul meu de drum, pe când scoboram dealul Bisericanilor, spre Viișoara. — Cum să mi se pară?... Un om de toată isprava, da nu-nțeleg, ce minte la dânsul să se călugărească? Un om în puterea vârstei, frumos în puterea cuvântului, voinic, fără nici un beteșug și, mai presus de toate, cu o fire așa de veselă și de deschisă, nu pricep cum de i-a trăsnit prin gând să-și puie capul sub comanac? — Ei, cum!... Dragostea bre, dragostea, pârdalnica de dragoste, mânca-o-ar cânii!... răspunse Grigoriță cu ciudă oarecum și cu parapon. — Cum dragostea?... — Cum!... iac-așa; or fi vreo zece ani, a-ndrăgit o fată frumoasă din Huși, și-au jurat credință veșnică unul altuia, fata a murit, el s-a ținut de cuvânt și s-a călugărit. — Da?... Ei bine, atunci, măi Grigoriță, eu sunt de părere ca toți cei ce juruiesc credință veșnică fetelor să rămână stingheri; căci, mai la urma, numai așa cred eu că pot ajunge să facă ...
Grigore Alexandrescu - Memorial de călătorie
Grigore Alexandrescu - Memorial de călătorie Memorial de călătorie de Grigore Alexandrescu Călătoria făcută împreună cu Ion Ghica în vara anului 1842. O parte a acestei călătorii este descrisă în Memorial După o preumblare de o lună și jumătate, mă întorsesem în București, loc obișnuit al rezidenței mele. N-apucasem încă să mă scutur bine de praf, când îmi aruncai ochii pe o scrisoare sosită de la Iași, în lipsă-mi. Amicul ce mi-o adresa, informat de mai-nainte de voiajul nostru, își arăta părerea de rău că n-a putut să ne însoțească și sfârșea zicând că se mângâie cu ideea că literatura noastră se va îmbogăți cu vreo producție vrednică de... Neînțelegând tocmai bine spiritul celor din urmă fraze, convocai îndată consiliul meu obișnuit, care se compunea de mine și de Ioan Ghica, tovarășul călător și statornic părtaș al întâmplărilor bune sau rele. Aici citii menționata scrisoare și cerui opinia Adunării; toți, afară de mine, îmi răspunseră astfel: "Înțelesul scrisorii este că tu trebuie să descrii tot ce ai văzut pe la locurile pe unde ai umblat." O asemenea opinie din partea consilierilor în judecata cărora am multă încredere făcu să-mi cază ...
Ion Creangă - Povestea poveștilor
Ion Creangă - Povestea poveştilor Povestea poveștilor (Povestea pulei) de Ion Creangă Wikipedia are un articol despre: Povestea poveștilor Sâmbătă, 1877, octombrie 22 — 1878, noemvrie 12 Amu cică era într-un sat un țăran. Și țăranul acela a ieșit odată în țarină să samene niște păpușoi. Și cum sămăna el, tocmai atunci s-a nimerit să treacă pe acolo Hristos și cu Sfântul Petrea. Hristos să nu tacă molcum și să-și caute de drum? — Da ce sameni acolo, om bun? întreabă el. — Ia, niște pule samăn, răspunse țăranul cu obrăznicie. — Pule ai zis că sameni, pule să dea Dumnezeu să se facă, zise Hristos, blagoslovind sămănătura cu amândouă mânile, și apoi se tot duse în drumul său împreună cu Sf. Petrea, care nu-și putea stăpâni mierarea de cuvintele ce auzise că au ieșit din gura lui Hristos, pentru că niciodată nu mai vorbise Mântuitorul așa de buruenos. Țăranul, după ce mântui de sămănat, se întoarse acasă. Apoi, la vremea prășitului, a venit de a prășit păpușoii după rânduială, și iar s-a întors acasă. Dar când vine la cules, ce să vadă? În loc ...
Ion Luca Caragiale - Art. 214 Art. 214 de Ion Luca Caragiale 1901 I Un biurou de avocat. Ora 9 dimineața. Avocatul, un licențiat începător, stă la biuroul său, studiind niște hârtii. O cocoană intră urmată de un tânăr. Cocoana este îmbrăcată, cum purtau înainte vreme mahalagioaicele, cu barej havai legată la cap, rochie și pieptar de lână de aceeași coloare, și un tărtănaș conabiu, făcut cu iglița; în mâni, mănuși de imitație de mătase fără dește. E o femeie de vreo cinzeci de ani destul de bine ținută; cam prea dreasă la obraz; sprâncenele ca niște lipitori; dinții cam negriți de ristic și de tutun; foarte veselă și vioaie, vorbește și gesticulează degajat, chiar cu multă volubilitate și cu o figură plină de expresie. Tânărul are aerul unui impiegat de minister; redingotă de camgarn la trei butoni, cravată strigătoare, pantaloni de coloarea oului de rață leșească și pălărie cilindru. El urmează cu încredere pe femeie, care intră cu pasul hotărât. Cocoana: Las' că-i spui eu tot lu' domnu avucatu. (Înaintează spre biurou.) Bonjur... Mă recomand Tarsița Popeasca, văduva lu' priotul Sava de la Caimata, care a dărămat-o Pache, când a făcut bulivardu ăl ...