Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru TIRAN
Rezultatele 91 - 100 din aproximativ 150 pentru TIRAN.
Ion Luca Caragiale - Boborul Boborul de Ion Luca Caragiale Apărut în 1896 În secolul nostru s-a născut și s-a sfârșit un stat foarte interesant, pe care nu-i este permis unui istoric conștiincios să-l piarză din vedere. Voi să vorbesc despre Republica de la Ploești, un stat care, deși a durat numai vreo cinsprezece ore, a marcat desigur o pagină celebră în istoria contemporană. Născută din, prin și pentru popor, pe la două ceasuri în dimineața zilei de 8 august 1870, tânăra republică a fost sugrumată în aceeași zi pe la ceasurile patru după-amiazi. Nu face nimica! mărirea și importanța statelor nu se judecă după extensiunea și durata lor, ci după rolul mai mult sau mai puțin strălucit pe care l-au jucat în complexul universal. Cadrul meu e prea strâmt ca să pot închide într-însul istoria generală a veselei republice podgorene. Voiesc numai să contribuiesc și eu la consemnarea materialului necesar unui viitor istoric; și sunt autorizat a o face - eu am fost cetățean al acelei republice. Am asistat la mărirea și decadența ei, și nu în calitate de ...
Ion Luca Caragiale - Identitate...
... Eu, cam în glumă, cam în serios, i-am zis: — Ascultă-mă, maladețule, spune drept: ai în geamantan vreo cutiuță cu bomboane destinată vreunui tiran?... să nu se deschiză cutiuța singură pe drum, să-și verse asupra mea bunătățile, că m-ai nenorocit: am treabă acasă; m-așteaptă familia! Maladețul ...
Mihai Eminescu - Împărat și proletar
Mihai Eminescu - Împărat şi proletar Împărat și proletar de Mihai Eminescu Pe bănci de lemn, în scunda tavernă mohorâtă, Unde pătrunde ziua printre ferești murdare, Pe lângă mese lunge, stătea posomorâtă, Cu fețe-ntunecoase, o ceată pribegită, Copii săraci și sceptici ai plebei proletare. Ah! - zise unul - spuneți că-i omul o lumină Pe lumea asta plină de-amaruri și de chin? Nici o scânteie-ntr-însul nu-i candidă și plină, Murdară este raza-i ca globul cel de tină, Asupra cărui dânsul domnește pe deplin. Spuneți-mi ce-i dreptatea? - Ce-i tari se îngrădiră Cu-averea și mărirea în cercul lor de legi; Prin bunuri ce furară, în veci vezi cum conspiră Contra celor ce dânșii la lucru-i osândiră Și le subjugă munca vieții lor întregi. Unii plini de plăcere petrec a lor viață, Trec zilele voioase și orele surâd. În cupe vin de ambră - iarna grădini, verdeață, Vara petreceri, Alpii cu frunțile de gheață - Ei fac din noapte ziuă ș-a zilei ochi închid. Virtutea pentru dânșii - ea nu există. Însă V-o predică, căci trebuie să fie brațe tari, A statelor greoaie cară trebuie-mpinse Și trebuiesc ...
Nicolae Filimon - Schiță biografică asupra maestrului Bellini și a operilor sale
Nicolae Filimon - Schiţă biografică asupra maestrului Bellini şi a operilor sale Schiță biografică asupra maestrului Bellini și a operilor sale de Nicolae Filimon Articol publicat în Naționalul , I (1858), nr. 39, 24 aprilie, p. 149—150, sub semnătura N. Filimon Sicilia, acest locaș al soarelui, insulă a ciclopilor, teatrul celor mai poetice aventure mitologice, patria Ceresei și a lui Triptolem, delicioasa grădină a Italiei, care făcu pe frumoasa Venere a-i da preferință mai mult decît încîntătoarelor dumbrăvi de cedri și chiparisi din insulele Cnido și Cipro; patria primitivă a literelor și a belelor-arte, pămînt proverbial pentru eroismul și abnegarea fiilor lui, iată în fine țara care dete lumei pe pateticul maestru Bellini, pe inventatorul școalei lirice și compatriotul tiranului Falaris, ce-și avea și el pasiunea sa muzicală, ba chiar școala sa fundată pe o teorie proprie a sa, și care în marele său amor pentru cultura muzicei vocale inventă faimosul taur de aramă pe care, după ce-l ardea binișor, adică pînă se făcea roșu, apoi băga într-însul cîte un amator de muzică, care abia intrat în ...
Paul Zarifopol - Creație și analiză
... greu e, chiar pentru un observator mare, să reziste ispitei de a imagina majoritatea oamenilor după tipul său personal. Proust era un groaznic tiran pentru sufletul amantelor și prietenilor săi, și, potrivit cu această orientare a intereselor sale sentimentale, imaginile vizuale rămâneau palide și secundare. Alți oameni ...
Vasile Alecsandri - Cântece de stea și povestea vorbei de Anton Pann
Vasile Alecsandri - Cântece de stea şi povestea vorbei de Anton Pann Cântece de stea și Povestea vorbei de Anton Pann de Vasile Alecsandri Există la noi o carte foarte prețioasă și de o mare însemnătate, un adevărat tezaur de spiritul și de înțelepciunea poporului român; și însă acea carte, necunoscută de acei care ar trebui să o cunoască, zace lepădată în fundul librăriilor! Ca și dânsa, autorul ei, pierdut în umbră, a fost pe timpul lui victima superbiei ignorante, și chiar astăzi, când societatea noastră s-a democratizat, astăzi, când oamenii literați și-au dobândit un loc la soare, numele lui Anton Pann deșteaptă mai mult imaginea unui psalt de strană, decât suvenirul unui poet. Cine a fost Anton Pann? -- Un simplu cântăreț de biserică, iată ce răspund indiferenții! -- Ce a scris Anton Pann ? -- Spitalul amorului , iată ce răspund ignoranții! E timpul dar a spune adevărul și a face lumină pe mormântul unui om de merit, care în cursul vieții sale modeste a scris fără a se gândi la recompensă, și a cules, coordonat, publicat Proverburile noastre, acele cugetări ieșite din ...
Grigore Alexandrescu - Memorial de călătorie
Grigore Alexandrescu - Memorial de călătorie Memorial de călătorie de Grigore Alexandrescu Călătoria făcută împreună cu Ion Ghica în vara anului 1842. O parte a acestei călătorii este descrisă în Memorial După o preumblare de o lună și jumătate, mă întorsesem în București, loc obișnuit al rezidenței mele. N-apucasem încă să mă scutur bine de praf, când îmi aruncai ochii pe o scrisoare sosită de la Iași, în lipsă-mi. Amicul ce mi-o adresa, informat de mai-nainte de voiajul nostru, își arăta părerea de rău că n-a putut să ne însoțească și sfârșea zicând că se mângâie cu ideea că literatura noastră se va îmbogăți cu vreo producție vrednică de... Neînțelegând tocmai bine spiritul celor din urmă fraze, convocai îndată consiliul meu obișnuit, care se compunea de mine și de Ioan Ghica, tovarășul călător și statornic părtaș al întâmplărilor bune sau rele. Aici citii menționata scrisoare și cerui opinia Adunării; toți, afară de mine, îmi răspunseră astfel: "Înțelesul scrisorii este că tu trebuie să descrii tot ce ai văzut pe la locurile pe unde ai umblat." O asemenea opinie din partea consilierilor în judecata cărora am multă încredere făcu să-mi cază ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a III
Ion Budai-Deleanu - Ţiganiada:Cântecul a III Bietul Parpangel cântă la masă De lìbov, de vin și de jele, Ș-apoi vede-o copilă frumoasă, Și stă dus cu ochii cătră stele. Florescu spune de țigani ș-alte A lui Vlad tocmeli și fapte nalte. Musă, ian' curmă-ți odihna lină; Vezi cum zorile d-albe roșite Să ivesc cu zâmbire sărină Alungând ceața nopții cernite, Cum soarelui viitoriu să-închină Cântându-i deșteptata jivină. Sus', muso! iar spre călătorie, Că mult încă drum avem de-a mere. Mulți așteaptă ș-ar dori să știe De Parpangel, dar și rândul cere A spune-întii despre-a lui tâmplare, Care-acum cinasă, cum îm pare. După ce el pofta de mâncare Și de beutură stâmpărasă Și iar s-întorsese la-adunare, Fiind că-acum era după masă, Îmbrăcându-l cu noao veștmânte, Îndată-l pusără să cânte. [1] Iar el, ca un cântăreț măestru [2] Care-în ospețe și pe la mese, Când arma celui Marte buiestru [3] Cu stihuri nalte cânta ș-alese, Când pe fiiul Vinerii frumoase Cu viersuri line și mângăioase, Vru ca să desfete ș- ...
Ion Heliade Rădulescu - Mihaida
Ion Heliade Rădulescu - Mihaida Mihaida de Ion Heliade Rădulescu Fragment epic Cântul I Cânt armele române și căpitanul mare Ce-mpinseră păgânii și liberară țara, Răzbunătoare spaimă luciră peste Istru, Peste Carpați trecură de glorie încinse Și toți românii-ntr-una uniră sub un sceptru, O acvilă, o lege, cum are ca să fie. În van o crudă soarte i-alungă ne-mpăcată, În van conspiră iadul să-i ție-n întuneric Ș-asupra lor trimite fatala dezbinare Și uneltiri străine și-mperecheri civile, Căci Domnul îi protege și-i ține peste secoli Și i-a ales să-și facă din ei tărie mare. O, muză-mbărbătată ce-n Elicon n-ai nume, Ce soarele dreptății te-ncinde și te-nspiră! Mută să fie buza profană ce te cheamă Să amăgească omul și cerul să insulte. Severă deitate, a crimelor pedeapsă, Ce vizitezi pământul să deifaci pe oameni, Să fulgeri tirania, să reîntregi popoare! Eroica ta liră acordă cu unirea, Fă să-i auz vibrarea a coardelor sonoare Întinse-n negrul sânge tiranilor purpurii. Tu dă semnalul, muză, la prima mea cântare, În sânul meu revarsă mânia ceea sacră; Aprinde-a ...
Antim Ivireanul - Aceasta o am zis când m-am făcut mitropolit
Antim Ivireanul - Aceasta o am zis când m-am făcut mitropolit Aceasta o am zis când m-am făcut mitropolit de Antim Ivireanul Veniți după mine și voiu face pre voi păscari1 de oameni. Doftorii cei desăvârșit și înțelepți atunci mai mult măresc lauda meșteșugului lor, nu când cu hier și cu foc luptă patima să o supue, după cum iaste liagia războiului, ce numai când acĂ©ia ce pătimĂ©ște cu apipăeri mângăioase și cu doftorii dulci vor afla leacul bolnavului și cĂ©le înfricoșate porunci ale meșteșugului doftoresc să le oprească și oarecare zile cu mâncări doftorești și hrănitoare potolind durerile, să arate pre acela ce pătimĂ©ște mântuit de boală. Așa și preaînțeleptul doftor al sufletelor și al trupurilor noastre, împăratul împăraților Hristos, Dumnezeul nostru, văzând lumea că bolnăviia cu patimile necredinții și să umfla ca o rană cu înșălăciunile cĂ©le lumești spre închinăciunea idolilor, au socotit cu multe feliuri de mijloace și au purtat de grijă pentru mântuirea oamenilor și a neamului omenesc, de vrĂ©me ce acesta iaste lucrul cel dintâi al bunătății lui, a mântui pre omul din mâinile vrăjmașului și a-l aduce la frumusĂ© ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la sfinții și întocma cu apostolii împăraț Constandin și Elen
Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură la sfinţii şi întocma cu apostolii împăraţ Constandin şi Elena Cuvânt de învățătură la sfinții și întocma cu apostolii împăraț Constandin și Elena de Antim Ivireanul Cu slavă și cu cinste l-ai încununat pre dânsul. Cei ce să cunosc pre sine avuț, acĂ©ia pot să dea daruri vrĂ©dnice unui împărat și cei ce să cunosc pre sine învățaț, aceia pot să-i facă și căzuta laudă. Iar eu, cunoscându-mă pre mine foarte sărac de fapte bune și slab de învățătură, n-am să aduc alt dar vrĂ©dnic, nici altă laudă cuvioasă, de Dumnezeu încununatului, marelui împărat și întocma cu apostolii Constandin, fără numai cap plecat și cugetul mieu cel cuciarnic. Drept acĂ©ia, întru cinstea lui am a zice, înaintea dragostei voastre puține cuvinte, nu cu obrăznicie, ci cu multă cucerie; nu cu vorbe ritoricești și alcătuite, ci cuvinte smerite și prostatece, nu după cum să cuvine, ci după putință. Ci vă pohtesc să ascultaț cu dragoste. Și iară cu cucerie iscodesc să afle tâlcuitorii sfintei Scripturi la Faptele apostolilor, oare dintr-atâtea daruri mari, cu carele din dumnezeiescul dar s-au îmbogățit fericitul Pavel, care dar ...