Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SUSPINAT
Rezultatele 91 - 100 din aproximativ 314 pentru SUSPINAT.
Duiliu Zamfirescu - În amurg În amurg de Duiliu Zamfirescu Palidă și gînditoare, Luna iese din abisuri Și-n amurgul de răcoare Pune dor și varsă visuri. Bolta cerului se umple De o vrajă de lumină Ce dă lunii înțelesuri Din durerea vesperină. Unde ești și-n care vremuri Ai apus pe-ntotdeauna, Tu, ce-aveai asemănare Cu durerea și cu luna ? Astrul sfintei nopți de vară Iar revine printre vii, Numai tu, nemîngîiato, Pururea nu mai revii. Curg pîraiele în cînturi, În mirezme cad petale, Și suspină toată firea După umbra gurii tale. Că erai atît de nouă, Zămislită într-o doară, Încît nu poate natura Să te-ncerce-a doua
Duiliu Zamfirescu - April (Zamfirescu)
Duiliu Zamfirescu - April (Zamfirescu) April de Duiliu Zamfirescu Parcă n-a fost de cînd lumea iarna ce de-abia s-a dus, De cînd firea iar, cu mîna-i nevăzută, ne-a adus Soare tînăr sus în slavă, în crăiia lui albastră Și de cînd răsună lunca de o pasăre măiastră. Că-și dă viers privighetoarea și-n tăcere se desfac Note limpezi din tufișul parfumat de liliac. Parcă n-ar fi mai fi aceeași fire tristă și săracă De cînd frunza-mbracă codrul, de cînd iarba cîmpu-mbracă, De cînd vîntul nu mai plînge, ci suspină-n frunze blînd Aducînd miros de floare sărutată și de cînd Sub desiș umbros de sălcii gîrla cîntecul și-ngînă. Mama noastră-a tuturora, fire bună și bătrînă, Veche ești, vechi al tău farmec ș-ale tale frumuseți, Ce-ncîntară-atîtea neamuri în atîtea mii de vieți, Însă îmbrăcate-acuma-n calde raze de la soare, Cînd pămîntul varsă valuri de miresme-mbătătoare, Reîntinerești deodată-n dimineața lui april, Ca un basm din alte vremuri spus de-o gură de copil. (
Duiliu Zamfirescu - Corsarul Corsarul de Duiliu Zamfirescu Într-un castel, pe malul mării, Pe-a cărui turnuri crenelate Furtunile le-a îndrăgit, Trăiește singur, dat uitării, Cu sufletul plin de păcate, Corsarul alb, îmbătrânit. Sub chiparosul din grădină Se urcă iedera pe-o cruce La capătul unui mormânt; Prin ramuri aerul suspină Și parcă din adânc aduce Un glas de funduri de pământ. Corsarul, care niciodată De nimenea nu se rugase, Nu se plânsese nimănui, Corsarul avusese-o fată, Și-acum plângea, se-ngenunchiase La amintirea fetei lui. Un ropot lung de vijelie Cu țipete premergătoare Chema pustiul din castel; El tremura din temelie Izbit de stânci spumegătoare Ce le-aducea valul cu el. Mugea oceanul de durere, Își ridica în ceruri valul Și se frângea căzând pe vânt; Bătrânul hoț, făr’ de putere, Vedea cum apa rupe malul Cu iedera de pe mormânt. Atunci sări drept în picioare Și, vrând să lupte cu furtuna, Corsarul s-aruncă înot; Dar firea cea nepăsătoare Învălui tot într-una Corsar și iederă și
Emil Gârleanu - Hoinar Hoinar de Emil Gârleanu O clipă ținu noaptea, cât țin nopțile de vară, când întunericul e numai o strângere de aripi a luminii. Și totuși, îndată ce se trezi, fluturul, în răcoarea umedă a dimineții, i se păru că dormise de când lumea; de aceea zise în sine, bănuind: „Ce Dumnezeu răsare soarele atât de târziu!â€� Dar ca și cum Dumnezeu i-ar fi făcut pe voie, deodată se răsfiră din înalt mănunchiul strălucitor al razelor de soare, și peste câmpie năvăli un văl de aur. Fluturul își pâlpâi de câteva ori aripile și, din vârful galben al tulpinii de lumânărică , unde poposise de cu seară, își luă, zglobiu, zborul. Fiindcă nu fusese de mult pe la târg, o luă într-acolo. Curând zări o grădină cu fel de fel de flori. Trecu pârleazul și, mehenghi, se furișă întâi pe la ferestrele casei. Perdelele erau încă lăsate. Ce să vadă? Nimic! În schimb, de jur împrejurul privazurilor, cununi de zorele se împleteau, cu florile deschise, fragede, liliachii bătând în albastru, sinilii bătând în roz, acoperite de rouă ca de niște nestemate. „Fragede floriâ€�, gândi fluturașul și, bătându-și aripile ...
Friedrich Schiller - Ector și Andromache
Friedrich Schiller - Ector şi Andromache Ector și Andromache de Friedrich Schiller Traducere de Mihai Eminescu ANDROMACHE Vrea Ector în vecie să meargă de la mine, Unde Ahil cu-a sale neapropiali mâne Aduce lui Patroclu jertfiri pe orice zi? Cine-o-nvăța copilu-ți în vremea viitoare S-arunce lănci și zeii Olympului s-adoare, Când Orcul de-ntuneric în sânu-i te-o-nghiți? ECTOR Femeie scumpă mie, tu lacrimele seacă! După bătaia cruntă dorința mea ea pleacă, Aceste brațe apăr Pergamu-amenințat. Și-n lupta pentru sânte a zeilor cămine Eu cad, mântuitorul al patriei  și-n fine Cobor la râul stigic de glorie urmat. ANDROMACHE O, n-o să mai aud eu a armelor vuire Și fieru-ți în portale va zace-n lenevire, Marea lui Priam viță d-eroi s-o nimici. Vei merge unde ziua etern nu mai lumină, Cocytul unde-n lungul pustiilor suspină, Colo unde amoru-ți în Lethe va muri. ECTOR Orice dorință-n mine, în mine-orice gândire, Le-oi cufunda în Lethe, în râul de-amuțire, Dar nu și-al meu amor. Auzi-l! cel sălbatec cum lângă muri turbează, Încinge- ...
Gelu Vlașin - Convulsie psihogenă
Gelu Vlaşin - Convulsie psihogenă Convulsie psihogenă de Gelu Vlașin stau așa în fața copacului fără să cunosc definiția scoarței — suspină ciocănitoarea — scuturîndu-și penibil și inutil capul fără
Gelu Vlaşin - Depresie opt Depresie opt de Gelu Vlașin postere lucioase peste ochi prăfuiți cînd pisica vorbește cu mine din baie și fumezi disperată trabuc și suspini cum că frica-i prea mare să prindă contur într-un gînd cînd afară-i cumplit de real eu mai ronțăi o vorbă ce stă printre dinți și ascult dedicații tembele sînt destul de ratat ca să scriu un poem cum mă dor sînii tăi dezgoliți într-o
Gelu Vlaşin - Epilog (Vlaşin) â†�â†� 00:00 epilog de Gelu Vlașin ( Atac de panică ) și cortina cade spectatorii aplaudă regizorul suspină generos iar actorii rămân infipți în mijlocul scenei pentru totdeauna cu ochii pironiți pe o stea căzătoare din poșeta neagră o scrisoare îmi face semne disperate cu ochiul pa idiotule îmi iau geamantanul și
George Coșbuc - Cântece (Coșbuc)
George Coşbuc - Cântece (Coşbuc) Cântece de George Coșbuc Cuprins 1 XXXI 2 XXXIV 3 XXXVII 4 XLII 5 XLIV 6 XLV XXXI Mama zice din Scriptură: Dacă doi prieteni ai, Vrând să dai a ta avere Unuia, cărui s-o dai? Unul tace, altul cere; Cest din urmă-i prefăcut Dă-o dar cui n-a cerut! Eu explic cuvântul mamei: Mamă, eu te-am priceput! Tu-mi ești dragă, tu și-o fată! Tu-mi tot ceri să te sărut, Ea nu-mi cere niciodată. Și, după scriptura ta, Ghici, pe cine-aș săruta? XXXIV Era în noaptea Învierii, Îngenuncheatului popor I se cânta legenda sfântă A marelui Mântuitor. Nepăsător eu stam de-alături Privind modernii cărturari O copiliță-ngenuncheată Mă tot privea cu ochii mari. Văzând că singur în picioare Așa nepăsător rămân, Mi-a zis naiv și cu mustrare: Da ce? matale ești păgân? A fost un fulger mititica Și în genunchi eu am căzut Ca un fricos în fața morții; Și-n clipa asta am crezut! XXXVII Când vii, la pălărie port Și eu o floare; Când îmi zâmbești, în pieptu-mi mort Răsare soare; ...
George Coşbuc - El-Zorab El-Zorab de George Coșbuc La pașa vine un arab, Cu ochii stinși, cu graiul slab. Sunt, pașă, neam de beduin, Și de la Bab-el-Manteb vin Să vând pe El-Zorab. Arabii toți răsar din cort, Să-mi vadă roibul, când îl port Și-l joc în frâu și-l las în trap! Mi-e drag ca ochii mei din cap Și nu l-aș da nici mort. Dar trei copii de foame-mi mor! Uscat e cerul gurii lor; Și de amar îndelungat, Nevestei mele i-a secat Al laptelui izvor! Ai mei pierduți sunt, pașă, toți: O, mântuie-i, de vrei, că poți! Dă-mi bani pe cal! Că sunt sărac! Dă-mi bani! Dacă-l găsești pe plac, Dă-mi numai cât socoți! El poartă calul, dând ocol, În trap grăbit, în pas domol, Și ochii pașei mari s-aprind; Cărunta-i barbă netezind Stă mut, de suflet gol. O mie de țechini primești? O, pașă, cât de darnic ești! Mai mult decât în visul meu! Să-ți răsplătească Dumnezeu, Așa cum îmi plătești! Arabul ia, cu ochii plini De zâmbet, mia de țechini De-acum, de-acum ...
George Coșbuc - Nucul (Coșbuc)
George Coşbuc - Nucul (Coşbuc) Nucul de George Coșbuc Informații despre această ediție Tot mai ceri puțin-rămasei Inimi să mai simtă mult? Nucule din dosul casei, Tot al meu și-aici și-airea: Ziua-n vânt îți văd doinirea, Noaptea ți-o ascult. Umbra ta-nvălia rotundă Masa cea de nu-știu-când, Și-amândoi pe banca scundă, Eu robind suflarea-n gură, Și, eu acu-n cusătură, Mama-mea cântând. Jale tu, din legănată Doină, ce de-amar omori! Dar tu știi că niciodată Nu cântam, urmându-i cântul, Numai, nuce tu, și vântul O-nsoțiai aori. Și-urmărind fugara-mi minte, Mă-nvățai, prieten bun, Cum s-adun în gând cuvinte, Și-mi cântai spre-a-mi da cărare, Și vedeam că ies cîntare Vorbele ce-adun. Ca și-atunci, mai coase mama, Coase și suspină rar, Dar când da-ndărăt marama Desvălindu-și câmpul frunții, Părul ei e alb ca munții Ernii lui Ghenar. A murit pe luncă macul, A murit și-i mult de-atunci. Răsvrătit se miră acul Mâni trudite-acum că vede — El e tot copil, și crede Că-i tot vară-n lunci. Plânge-acum ...