Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru STARE DE LUCRURI
Rezultatele 91 - 100 din aproximativ 276 pentru STARE DE LUCRURI.
Garabet Ibrăileanu - Influențe străine și realități naționale
... etc. Imitația aceasta a literaturii străine este, pe partea literară, ceea ce este introducerea formelor noi pe partea politică. Dar, cum am spus de atâtea ori, literatura nu se importă, ca formele politice. Scriitorii noștri n-au transplantat literatura străină (lucru, dealtfel, imposibil și inconceptibil), ci numai s-au inspirat de la ea, au luat-o ca model, unii mai servil, alții mai liber. Gradul de servilitate ori de libertate a atârnat de talentul scriitorului și de gradul participării lui la sufletul specific național. Acest din urmă fapt, antidotul imitației servile, a atârnat mult de familiarizarea scriitorului cu literatura populară națională și de extracția socială a scriitorului, de clasa socială din care făcea el parte, căci, dacă era dintr-o clasă mai de jos, acest lucru putea suplini într-o măsură oarecare lipsa de familiarizare cu literatura populară. Cu alte cuvinte, scriitorul care a avut un organism sufletesc destul de robust (ca talent și ca originalitate națională) ca să-și asimileze modelele străine, să și le transforme în substanță proprie, a dat operă ... acum mai asimilate de ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Personalitatea și morala în artă
... pilde că multe rele pot avea rădăcina în altruism. Iar dacă egoismul nu e rădăcina oricărui rău, atunci rolul artei, care, după dl Maiorescu, e de a deștepta în privitori o stare sufletească în care egoismul să nu mai poată avea înrâurire, nu s-ar cuveni să fie numit întotdeauna moralizator. Iată întâia meteahnă în teoria dlui ... sa într-un loc? Acesta este un egoism rău înțeles, un egoism bolnăvicios, patologic, și e adevărat că, deși nu e rădăcina oricărui rău, totuși de bună seamă e rădăcina multora. Dacă arta ar pregăti o stare sufletească în care acest fel de egoism exagerat să nu poată prinde loc, rolul ei moralizător ar fi destul de mare. Dar nici atâta nu e adevărat, sau cel puțin nu e întotdeauna. Mai încolo vom vorbi pe larg despre chestia aceasta, aicea dăm numai ... patologic se va dezvolta, și mai tare se va aprinde sângele sălbatic, și mai mult va colcăi temperamentul destructor în fața măreței reviste militare înfățișate de genialul pictor. Iată o lucrare artistică minunată, care în loc de a trezi ,,o stare sufletească inaccesibilă egoismului", în loc ...
Paul Zarifopol - Literatura politică a lui Caragiale
... Paul Zarifopol - Literatura politică a lui Caragiale Literatura politică a lui Caragiale de Paul Zarifopol Dând drumul unui năduf, ce ar putea părea vechi și adânc, scrie Caragiale doctorului Urechia, cu data de 27 decembrie 1907, următoarele: Intrarea în viața publică mi-a fost pân-acuma închisă de boierii și de ciocoii noștri pe simpla bănuială instinctivă că n-aș fi amantul destul de fidel al sacrei noastre Constituțiuni. De ce adică astăzi, la bătrânețe, să nu fiu leal, să nu le dau dreptate oamenilor, aratând pe față de ce sentimente sunt animat față de actuala organizare de stat? De ce să nu arăt lumii cum am văzut eu împrejurările sociale și politice la care am asistat și ca istoric, nu numai ca simplu comediante ... O amintire despre Eminescu în ziarul numit, o alta la fel în Constituționalul: atât e tot ce am găsit din acea vreme; amândouă bucățile retipărite de către autor însuși, în 1892. Spre sfârșitul anului 1895, găsim pe Caragiale la un ziar liberal, Gazeta poporului, scoasă de Gheorghe Palade: notițe polemice una îndeosebi contra Junimii contra conservatorilor, contra Epocii, în special. Memorabil cu deosebire este schimbul de lovituri înveninate dintre Caragiale,
Garabet Ibrăileanu - Eternul feminin
... ascunzi ceea ce simți și ce gândești în fața unei femei, mai ales atunci când ea e interesată în cauză. Un bărbat, din acest punct de vedere, e dezarmat. Parcă ar fi de sticlă. Pe când femeia, pentru el rămâne veșnic o enigmă -- de aici reputația femeii de mister indescifrabil. Această însușire a femeii se explică, desigur, prin rolul ei de mamă, care o silește să ghicească ce simte copilul și prin rolul ei, de-a lungul istoriei, de supusă a bărbatului, rol care o făcea să-și ascundă gândurile sale și, totodată, să ghicească gândirile stăpânului... 2. O femeie de lux, în sensul de femelă umană plină de seducție, nu poate să spună adevărul, ci numai ceea ce-i convine. Numai astfel își poate păstra caracterul de sfinx și deveni, cum se zice, irezistibilă, incomparabilă, unică etc. ... 3. Toate femeile știu să tacă ori să ascundă. Și o femeie, cu cât e ... vindicativă, ea are memoria jignirilor și a ofenselor mult mai lungă, e veșnic în gardă. Toate acestea, desigur, tot din pricina rolului ei de supusă a bărbatului. Se știe că robia nu e o ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a III
... 6] Voi dar, care-aveți inimă bună Și lămurită minte cerească, O, iubiți! Iubiți-vă împreună În această viață trupească, Pănă sunteți în vârstă și stare, Că vremea-i rapede trecătoare... Vezi cele paseri pre rămurele Ce jucându-să vesele cântă; Ard cu flacără de-amor și ele Mărind a naturii lege sântă. Caută cum din creangă-în creangă zboară Tot soțul cu câte-o soțioară. Să iubim ... beu vin. Veniți, fraților, la cerescul must Să ne bucurăm bindu-l și-închinând: De sete-un păhar, altul pentru gust, A tria de chief, a patra cântând, A cincia de saț, că-a șasa-i prisos, De-a șepte-încolĂ² n-aduce folos." [14] Fârșind cântărețul toți beură Cu păharul plin și de-a-împrumut. Închinându-și ei cânta din gură Și poftorea stihul cel plăcut: ,,Să-închinăm, să băm, cu păharul plin, Să trăiască toți ... arsă Un dulce suspin, vorbe-înjumătate, ,,Ah! ce văd, tu-mi ești, o Ermină bună!" ,,Eu, Arghine, eu! (zisă ea-împreună). Venii să te-abat de la prag de ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Decepționismul în literatura română
... vorbim acuma e un lucru serios, serios și trist. Iată de ce ne-am hotărât să întrebuințăm cuvântul decepționism , care, deși nu are înțeles așa de larg ca pesimismul, lămurește mai bine ce vroim să zicem, ceea ce vroim să vorbim cu cititorii noștri. Dar decepționism ori pesimism, cuvântul nu are ... îndura ca pe niște cătușe nevoile pe care ar trebui să le îmbrățișeze ca pe niște legi. Generația noastră, ca și cele dinaintea sa, zace de boala veacului și niciodată nu se va însănătoși pe deplin. Vom da de adevăr, dar de liniște nu. Acuma nu ne putem lecui decât inteligența: n-avem ce face sentimentelor. Dar avem dreptul de a făuri pentru alții nădejdile ce noi nu putem avea și de a pregăti urmașilor noștri o fericire de care noi nu vom avea parte. Crescuți într-un aer mai sănătos, ei vor avea poate o fire mai sănătoasă. Schimbarea ideilor cu vremea schimbă ... în inexactitatea devinațiilor literare, și am căutat să acomodăm doctrinele noastre cu pornirile și necazurile ce avem. Știința în sfârșit se apropie și se apropie de om; ea a trecut de lumea ce o vedem și o pipăim, de ...
George Topîrceanu - Pe un volum de Eminescu
... e poet. Totuși: Aseară, fix la ora 9, Trecând așa pe strada Nouă Sau poate Amzei — nu importă! M-am pomenit cu o escortă De oameni beți ca niște bestii Vorbind — pe lângă alte chestii — Că monoplanul n-are cârmă, Dar totuși dacă tragi de-o sârmă Virează scurt — și prin urmare Aici e lucru foarte mare! Toate rimele sunt bogate sau rare și vă desfid să găsiți o singură greșeală de ritm sau de măsură. Nu oricare om inteligent, însă, poate face versuri artistice (și cu atât mai puțin poezie ). Așadar, încă o dată, una e perfecțiunea tehnică și ... vom vedea (ca un ecou tardiv al unor cenacluri literare din Franța), sub două aspecte diferite. Când e sincer, el e victima unui bovarism inofensiv de care nu se va lecui niciodată. Un soliloc. Singur el e în stare să-și priceapă opera pe care totuși o oferă cititorilor. Procedeul lui, însă, nu exclude posibilitatea unor imagini noi și câteodată admirabile. E și greu ... doză de șarlatanism literar. El încearcă să ne sugereze un fond care nu există, sau care se reduce la infinitul mic până la proporții atât de
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira III
... copii? O nu! De bani ticsite sunt sipetele lui, Din care-acum o parte rugina o mănâncă, Și singura lui rudă e un nepot cu stare. Zgârcenia! nu altă muncește pre Hrisip; El strânge și adună movilele de bani, Având plăcere numai să-i vadă mulți grămadă; Iar dacă mie-o sumă mai mică îmi ajunge, Apoi la lăcomie de ce să fiu supus? Îmi pare că se poate Hrisip asemăna Cu unul care merge la râu să beie apă, Deși e mai departe, pentru ... în bună stare. Din zori de zi Menandru aleargă, urmărește, Ascultă ce se face prin case și prin târg, Și ce porunci ieșiră acum mai de curând. De orice schimbări nouă, de orice-naintare El află mai nainte, și tot ce se lucrează Ca tatăl nostru știe. El e mai mulțumit Trei zile să postească, decât a ... pofti la masă De n-ai făcut gustare, c-apoi cu bună seamă Rămâi pe toată ziua flămând și nemâncat. Întâi el îți înșiră solii de complimente De la copii, nevastă, apoi îți bănuiește Că n-ai fost pe la dânsul de-atât amar
... caseÄ, în care d. Steinbach, om generos, voia să adăpostĂ©scă o familie săracă. Eram mulțumit, căcÄ îmÄ închipuiam, că am pus la cale un lucru bun. "O, - îmÄ z ise primarul, - de aceștia sînt în satul nostru peste o sută. Stipzer, Steinbach și Goldberg sunt tovarăși, aÅ legăturÄ și găsesc banÄ ieftinÄ. Dacă aÄ mĂ³rte la ... eÄ nu ținĂ©u să fie achitațÄ în banÄ, ci Ă³meni generoșÄ, se mulțumĂ©u și cu producte, ba chiar și cu z ile de lucru. Cine avea dar fie la viÄ, fie la săpatul porumbuluÄ, fie la seceriș nevoia de brațe se adresa la Steinbach, care avea tot-deauna â€œĂ³meniÄ luÄ,â€� pe care îÄ da cu chirie. In acela-șÄ ... de religiune, ci de restabilirea buneÄ rînduelÄ sociale, de preîntâmpinarea unei marÄ catastrofe. Dacă gospodarul trebue să curețe plopul și salcia și teiul din pădurea de stejar, dacă grădinarul trebue să curețe pomiÄ de omiz Ä, de insecte, de păduchÄ, de rugină, de muschÄ și de burețÄ, Ă³meniÄ de ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a X
... Sfaturi câte vrei și predestule Îți dă și te-învață fieșcare; Popa-întorcând de la botăjune, Toată, de rost, cazania spune. Dară când e lipsă de bucate Nu știu cum și mintea să tâmpește Și n-are sfaturi așa curate, Iară limba tace ca ș-un pește; Deci în pântece pline ... un cap are, Care poartă și povățuiește Toate celelalte mădulare, Așa noi voind înțălepțește A tocmire-o dreaptă stăpânire, Un cap s-așezăm de temelie; [11] Adecă trupul cetățenesc Prin sângur unul să să cârmeze, Așa, buni bărbați, vă sfătuiesc, Și de-ar fi pănă mâne să vă-ureze Cineva pentru-altă stăpânire, N-eți afla mai bună, după fire. Unde unul trebile direge, Toate merg în ... asemene să-i fie. Deci, mai mult ca să nu mă lățesc, Încheiu cuvântul și vă zic iară: Monarhia-i cea mai bună-în țară. De-aristocrație n-am ce zice, Că știu cum că nime dintru voi În adins va voi să rădice O stăpânie de trei sau de doi, Sau doară și mai de mulți împreună, Căci ar fi pofta cea mai nebună. [18] Acel pe care-ursita neblândă L-au predeștinat ca să slujască, [19] Au n-are
Ion Luca Caragiale - Scrisoare (Caragiale - 2)
... genial poet, nu-și poate uita de interesele ei reale și pozitive, de grelele ei păsuri de zi cu zi. Da, este nobil și minunat lucru poezia; însă cu ea nu se poate nici stinge incendiile, nici jugula epidemiile, nici birui năvala apelor cutropitoare, nici hrăni lumea flămândă, nici preface materia ... a unui Sofocle, ori nu se poate mângâia de lipsa operelor lor pierdute ? Iar importanței operelor literare îi pot da sancțiune, nu scurta zi de astăzi, nu o serată cât de lungă de mâine, nici o și mai lungă ședință solemnă de poimâine a unei Academii, ci zilele nenumărate ale viitorului fără de margini socotite. De aceea, pe un literat, care are deplină conștiință de arta lui, un orcan de entusiasm al contemporanilor, recolta de flori a unei întregi primăveri, ramurile toate ale unei vaste păduri de stejari, nu-l pot mângâia de acea adâncă îndoială despre sine, care le lipsește numai celor lipsiți de ...