Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru STA DE VORBA
Rezultatele 91 - 100 din aproximativ 643 pentru STA DE VORBA.
... Ion Luca Caragiale - Mitică Mitică de Ion Luca Caragiale Apărut în 1900 - Mitică... și mai cum? - E destul atâta: Mitică - de vreme ce și dumneata îl cunoști tot așa de bine ca și mine. Firește că trebuie să-l cunoaștem: îl întâlnim atât de des - în prăvălii, pe stradă, pe jos, în tramvai, în tramcar, pe bicicletă, în vagon, în restaurant, la Gambrinus - în fine pretutindeni. Mitică este bucureșteanul ... dai înapoi deseară; dacă nu, ia-o tu bacșiș. * - Câte ceasuri sunt, Mitică? - Câte a fost ieri pe vremea asta. * - Apropo - zice Mitică - de câți ani ești? - De... atâția. - Tocmai cât măgarul mitropolitului! * Ți-ai cumpărat o blană nouă. Te întâlnești cu Mitică. În loc de "s-o porți sănătos!" îți zice: - Bravos! blană ai; acuma, junghi îți mai trebuie! * - Ți-aș face curte, domnișoară - zice Mitică unei tinere telegrafiste - dar ... știu cât ești de crudelă! - Cum, domnule Mitică? de unde știi? - Parcă eu n-am aflat cum bați depeșile! * Mitică te roagă să pui o vorbă bună la Ministerul de Război, dacă ai vreun prieten, ca s-o numească pe soacră-sa "moașă militară". * Trenul ...
Alexei Mateevici - Pocăința hoțului
... Alexei Mateevici - Pocăinţa hoţului Pocăința hoțului de Alexei Mateevici Când Hristos cu spini pre frunte, Pre cruce răstignit murea, Întunecimea-naltul munte Golgotha toată-acoperea. Atunci un hoț privind în sus, Cu ... aprinși de pocăință, Strigat-a către Iisus, Mărturisind a sa credință: ,,În slava raiului, Stăpâne, Tu să mă pomenești pe mine!" De-atunci și noi cu plecăciune Rostim această rugăciune. Nu-i vorbă, de răbdat îi greu, Când cineva te prigonește, Dar, frate, pentru acest rău Acel de Sus te răsplătește. Și vrajba, pizma, ele-odată Găsi-vor dreapta judecată. Nu-i vorbă, că putem și noi, Răbdând obide și nevoi, Să răsplătim. Dar ce folos Când calci porunca lui Hristos Și pilda Lui? Dar dacă stai La ...
George Coșbuc - Filozofii și plugarii
... Drace! Ei mai înțelepți în toate, chiar ca Dumnezeu s-ar face ! Astfel cugeta în sine, apoi zise tare: Eu, Pe-al meu sceptru tot de aur și pe-ntreg poporul meu, Jur că-nțelepciunea voastră este numai vorbă goală: Sunteți proști ca cel din urmă prost ce nu știe de școală! Un plugar fără știință, și pe asta pun rămas, E în stare să vă-nvârte și să vă poarte de nas! Un plugar! sfetnicii strigă, un plugar mai mult să știe?! Iartă-ne pentru-ndrăzneală, dar vorbești o nebunie! Nebunia câteodată își are înțelesul său ... sfetnici lung privi, Și-apoi vâjului, cu stângul, una pe ascuns ochi. Vâjul pricepu-ntrebarea, deci, ochind și el o dată, Zice: Doamne, ce mai vorbă! Pare că-i din drum luată! Fost-am eu voinic pe lume, când eram în vremea mea, Toți feciorii de pe sate pe mine mă cunoștea. Dar acum... hai, n-avea grije, că-s voinic, mă simț acasă, Măcar că soarele trece după dealuri! Nici ... vorbește, fără ca să bage seamă! Apoi, sunt bătrân și-aminte nu mai pot toate să țin: Alta-i mintea cea de tânăr, alta mintea
George Coșbuc - Perirea dacilor
... Unul singur avea cizme (Primul dac ce le-a purtat) Și vorbea cu galicisme, Că-n Paris trei ani a stat De-a învățat geologie, Și-avea Takowa pe piept, Îl chema sarab [1] Ilie, De spun cronicele drept, Iar în mână-avea cravașă Semn distins, ca bulibașă. Zise el: De vrei, ne-aruncă Peste-un milion de scări, Dar cinstita ta poruncă Prea ne scoate din răbdări! Când nu-i strop de vin în țară Ce să bem noi? Petroleu? Regele cu vorba rară: Oh, Sarailie-al meu! Tu cunoști pe Leon papa, Vorba lui mereu e ... o spun, Însă dacii, ca păgânii, Nu beau apă, nici să-i pici. Zic și ei, cum zic românii Cei ce-urmându-ne pe-aici De strămoși ne-or recunoaște: Apa-n burtă face broaște! La o mie două sute După Crist! Iar noi suntem Morți de tot, când ni-e ulciorul Gol o zi, ca la golani, Cum deci îi vom duce dorul Treisprezece sute de-ani! Pân-atunci ne ia tătarul, Tot cu gând că-i gol paharul. Ascultând aceste spuse, Regele-a zâmbit perfid. Dete-un semn ...
Mihai Eminescu - Codru și salon
... deci ea l-au învățat Să tâlcuiască semne și-a păsărilor spuse Și můrmura cuminte a râului curat. În curgerea de ape, pe-a frunzelor sunare, În dulcele-nmiitul al paserilor grai, În murmurul de viespii, ce-n mii de chilioare Zidesc o mănăstire de ceară pentru trai, De spânzură prin ramuri de sălcii argintoase O-ntreagă-mpărăție în cuib legănător, A firii dulce limbă de el era-nțeleasă Și îl împlea de cântec, cum îl împlea de dor. Visa copilul... Fruntea-i de-o stâncă răzimată, Privea uimit în râul ce spumega amar, Și arunca vo piatră în apa-nvolburată. Râdea, cânta degeaba... plângea chiar în zădar. El ... fulgi. II Trecură ani. E noapte. În camera bogată, Pe-un pat alb ca zăpada, copila sta măreț. O candelă de aur c-un punct de foc arată Prin umbra străvezie icoane pe păreți. Culcată jumătate, copila cu-ntristare Zâmbește. Plete blonde pe umere cobor Și cad pe albe perini, iar ... a patului ei margini cu fruntea-n a ei poale Sta
... și aceasta despre poezie, dar în cazul special nu se zisese. Cearta s-a îndărătnicit asupra unui vers celebru din Racine: la fille de Minos et de PasiphaĂ©.1 Souday e sigur că frumusețea versului stă în înțeles: Minos, judecător în infern. PasiphaĂ©, amanta unui taur divin. Fedra, biruită de o grozavă ereditate: numai pentru cine știe toate astea, versul poate fi frumos. Iar Bremond spune hotărât că valoarea versului aceluia exemplu rar de poezie pură nu depinde nicidecum de înțelesul său verbal. În general, ideile, sentimentele și imaginile nu sunt poezie, deși poezia se servește de dânsele. După un lung șir de lămuriri polemice, academicianul ajunge să identifice poezia cu rugăciunea: starea pur poetică e una și aceeași cu starea mistică. Concluzie foarte frumoasă și potrivită pentru ... taur și o regină din povești. În tragedia franceză toată, acest vers este poate singurul misterios și catastrofal... Dar vorba era să știm dacă și de ce e poetic, de ce e poezie pură. Dicționarele sunt descurajate și descurajatoare în privința cuvântulul poezie. Larousse mărturisește că e unul din cuvintele cele mai greu de definit. LittrĂ© se mulțumește mai întâi, simplu de
Ion Luca Caragiale - Între Stan și Bran
... Bran se poate potoli, și că el trebue să rămână deopotrivă bun prietin cu amândoi. Dar poate oricine fi chibzuit și nepărtinitor ca Leibu ? Nu ... de sigur. Te 'mpinge nu știu ce apucătură, care trece peste socoteala cuminte, și te dă partea unuia, de unde auzi tu bine că te strigă poruncitor glasul dreptății - să zicem de partea lui Bran. Ei ! atunci, lasă pe Stan să gândească și să spună câte și cum i-o plăcea și vezi-ți de treabă. Ba chiar, dacă s'o vârî Stan ori cu duhul blândeții, ori toana de arțag, să te scuture de mânecă, doar te-o face să te iei la colț cu el, nu te lăsa amăgit și răspunde-i frumușel: Ť- Nene Stănică, eu înțeleg ... și fără coadă; că, uite, trebue să isprăvesc colea slujba ce m'am legat frățește să i-o fac lui badea BranÅ¥. Dintr'atâta scurtă vorbă, cred că va 'nțelege oricine pentru ce n'am răgaz să stau la polemică (așa zicem noi gazetarii, intelectualii,ŤpolemicăÅ¥; oamenii de rând, fără condeiu, zic Ťmoși pe groșiÅ¥) și mai ales cu cine, polemică ? cu niște bărbați așa de ...
... pneumonie. — Eu nu mă tem de moarte, dimpotrivă, Răspunse el, — când ai murit o dată E foarte greu să cazi în recidivă... Această vorbă îmi păru ciudată. Cuprins de-un fel de vagă presimțire, Pândii pe-ascuns figura-i nemișcată. — Nu m-ai luat cumva c-un plan subțire Mai adineaori când ziceai, Magistre, Că Iadul ... lui Cain noapte, Precum a zis Francesca da Rimini, Infernul, cântul V, 107... El s-a oprit pe creștetul colinei, Înfricoșat de-această amenințare, Și, neclintită-n tremurul luminii, Statura lui s-a proiectat pe zare, Încovoiată, lungă, amărâtă, Ca un fantastic semn de întrebare... Văzui apoi o namilă urâtă, Un fel de baci cu sarica sub glugă, Ce sta deoparte sprijinit în bâtă. De propria lui umbră vrea să fugă, Dar se trezea că-n juru-i gravitează, Mânat de-o oarbă forță centrifugă. O clipă se oprea și, cu emfază, țintea-n pământ căutătura-i proastă, Apoi din nou pornea ca o sfârlează. Acest ... o floare Sub ziduri de fățarnică Gomoră, O dulce-mpătimire arzătoare: În ceasuri caste, mângâieri de ...
Mihai Eminescu - Povestea Dochiei și ursitorile
... Mihai Eminescu - Povestea Dochiei şi ursitorile Povestea Dochiei și ursitorile de Mihai Eminescu Crește iarba, mări, iară, Bătută de vânt de vară Unde mi-i pădurea rară. Dar în iarba cea frumoasă N-a intrat vrodată coasă Unde mi-i pădurea deasă. De desișul din pădure Nu s-atinse vro secure. Cât de naltu-i, cât de mare, Nicăieri nu vezi cărare, De și-ar pierde urmele Ciobănași cu turmele. La temei de codri deși Nu-i cărare ca să ieși, Ci-i rariște de brazi Și un ochi voios de iaz Și doi tei ca niște frați, La tulpină depărtați, La vârfuri amestecați. Iar la umbra celor tei Mi s-arată un bordei, Frunza cade ... munți, ș-avea păduri, Și cetăți cu-ntărituri, Ș-avea sate mii de mii Presărate pe câmpii, Ș-avea sate mari și mici, Pline toate de voinici. Ce mai freamăt, ce mai zbucium Când, sunând voios din bucium, Chema țara la hotare, De-alergau cu mic cu mare, De curgeau ca râurile Și-nnegrea pustiurile. Amar mie,-ntr-un suspin Lacrimile vale-mi vin, Cu năframa de ...
Ion Luca Caragiale - Situațiunea
... fața unui local de noapte, o mică berărie, și fiindcă am poftă de vorbă, aștept, nu cumva o pica vreun alt bucureștean iubitor ca mine de aer curat, să respirăm împreună: dacă o durere împărtășită e pe jumătate ușurată, desigur o bucurie în doi e îndoită. Așteptând, miros cum din apropiere ... și dumnealui încoace, fiincă, niciodată nu s-a-ntâmplat în alte țări, nici pe vremea fanarioților, putem pentru ca să zicem, nici înainte de independență, în detrimentul prestigiului, care trebuie toți să lupte, dacă e vorba să aibă pretenții de oameni politici... Dumneata nu vezi, cu chestia economiilor... - Ba văz! - Apoi, dacă vezi, ce mai umbli cu mofturi? - Ba nu umblu de loc cu mofturi; e o chestie destul de grea. - Economii? Hm! Zice că face economii... mofturi! și cu bugetul încărcat cu treizeci și șase de milioane, care mă prinz cu dumneata pe ce poftești că nu poate pentru ca să fie o realitate... - Dacă e vorba de economii - zic eu - pentru ce nu desființăm armata, care?... - Ce vorbești, domnule? se poate să spui astfel de absurdități?... tocmai acuma să desființăm armata? - ...
Ion Creangă - Ioan Roată și Vodă Cuza
... poreclit și Tololoiu, Grigore Cuza și alți câțiva de-alde aceștia, care, ținându-se de obiceiurile strămoșești, în toate sărbătorile ascultau cu evlavie slujbă bisericească de la început până la sfârșit, cântând și citind la strană de-a valma cu dascălii și preoții bisericii; iar la zile mari, ca să le ticnească veselia, împărțeau bucățica de pâine cu orfanii, cu văduvele și cu alți nevoiași, cum apucară din părinți. Atâta-i ajungea capul, atâta făceau și ei pe vremea lor, Dumnezeu ... i odihnească, unde-or fi acolo, că bună inimă mai aveau! Dar să ne întoarcem iar la Divanul ad-hoc. Aici, ca în toate adunările de felul acestora, se făcea vorbă multă; și era lucru firesc să se facă, fiind în luptă timpul de față cu cel trecut, pentru cea mai dreaptă cauză a neamului românesc: Unirea, sfânta Unire! Boierii cei mai tineri, crescuți de mici în străinătate, numai cu franțuzească și nemțească, erau cârtitori asupra trecutului și cei mai guralivi totodată. Vorba, portul și apucăturile bătrânești nu le mai ... oi întoarce acasă, unde mă așteaptă nevoile. Dar să nu vă fie cu supărare, ia, palmele aceste țărănești ale noastre, străpunse de ...