Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PORNIT
Rezultatele 91 - 100 din aproximativ 666 pentru PORNIT.
Ion Luca Caragiale - Emulațiune
Ion Luca Caragiale - Emulaţiune Emulațiune de Ion Luca Caragiale Două zile întregi, 10 și 11 mai, vechea noastră cunoștință, d. Marius Chicoș Rostogan, pedagogul absolut, a urmărit cu cel mai viu interes, pas cu pas, pe elevii liceului „Traian" de la Severin, cari au fost aceea ce se numește le clou (cuiul) cu ocazia festivităților naționale în anul acesta. Prin multe emoțiuni a trecut ziua eminentul pedagog, și ceea ce vedea ziua nu-l lăsa să doarmă noaptea. Acel cui al sărbătorilor regale i-a rămas la inimă. După două zile de emoțiuni adânci și de gânduri înalte, după două nopți de insomnie, d. M. Ch. Rostogan intră vineri, 12 mai, dimineața, în clasă foarte posomorât. Se vede bine, după fizionomia și după mișcările eminentului profesor, că sufletul i-e încărcat. De ce, oare? Vom vedea îndată ce-l vom asculta. Cititorul știe, fără să mai alterăm modul normal de a scrie româneasca, micile particularități de pronunțare ale eroului nostru național-cultural. Profesorul intră, cum am zis, posomorât; se uită lung la școlari, clatină din cap considerându-i, apoi începe solemn. Să-l ascultăm cu atenția cuvenită. Profesorul: No!... care ...
Ion Luca Caragiale - Mici economii...
... am putea astâmpăra până când nu am ști tot așa de bine unde vom ajunge mâne cu troacele noastre, pe cât știm de unde vom porni cu ele. Ei bine, amicul meu Iancu Verigopolu, știind bine că a doua zi se mută, fără a ști de loc ...
Emil Gârleanu - Punga Punga de Emil Gârleanu Când se treziră, în zorii zilei, amândoi, la han, și după ce plătiră un franc și douăzeci pentru că dormiseră acolo, femeia Safta, nevasta lui Neculai Lăptuc, se căută prin buzunarele fustei. După ce și le întoarse pe dos, căzu dintr-unul cinci parale. Atâta; nu mai aveau nimic. Veniseră cu o zi înainte, vânduseră două perechi de gâște, și în loc să se întoarcă acasă, în Popriceni, ici, o palmă de loc, rămăseseră în târg să beie la han. Femeia se uită la cel de cinci parale, îl întoarse pe față, pe dos, apoi îl arătă lui bărbatu-său: — Merge? Neculai Lăptuc îl învârti și el, îl puse în zare, să se uite de departe, ca și când ar fi vrut să-l vadă dacă-i străveziu, apoi își trecu degetul pe sub nas și răspunse: — Pe dracu! Femeia i-l smunci, răstindu-se la el: — Tu l-ai luat, prostule! — Ba tu! — Așa să trăiești!... Haidem! Și porniră. Afară începuse iar să fulguie. Nevasta își trase bine barizul peste urechi; era o femeie înaltă, ciolănoasă, largă în spate; și cum vântul îi flutura fustele, i ...
Ioan Slavici - Doi feți cu stea în frunte
Ioan Slavici - Doi feţi cu stea în frunte Doi feți cu stea în frunte de Ioan Slavici 1872 A fost ce-a fost; dacă n-ar fi fost, nici nu s-ar povesti. A fost odată un împărat. Împăratul acesta stăpânea o lume întreagă, și în lumea asta era un păcurar bătrân și o păcurăriță, care aveau trei fete: Ana, Stana și Lăptița. Ana, cea mai în vârstă dintre surori, era frumoasă, încât oile înce- tau a paște când o zăreau în mijlocul lor; Stana, cea mijlocie, era frumoasă, încât lupii păzeau turma când o vedeau pe dânsa stăpână; iară Lăptița, cea mai tânără soră, albă ca spuma laptelui și cu păr moale ca lâna mielușeilor, era frumoasă — mai frumoasă decât surorile sale împreună — frumoasă cum numai dânsa era. Într-o zi de vară, când razele soarelui erau mai stâmpărate, cele trei surori se duseră ca să culeagă căpșune în marginea codrilor. Pe când ele culegeau căpșunele, îndată se aude un șir de tropote, ca și când ar veni și s-ar apropia o ceată de călăreți. Era cine era: era tocmai feciorul împăratului, venind ca să meargă cu ...
... zise împăratul, doară vei avea mai mult noroc decât fraÈ›ii tăi. Și cel mai tânăr fecior al împăratului luă dară "ziua-bună" È™i porni către marginea împărăÈ›iei. Pe puntea cea mare stătea acum un balaur È™i mai mare È™i mai grozav, cu fălcile È™i mai ...
Ion Luca Caragiale - Păcat... Păcat... de Ion Luca Caragiale Apărut în 1892 I Un băietan voinic - barba de-abia-i mijește, și sub căciulă de oaie părul creț și des... și niște ochi blânzi - și mintos tânăr. Când a plecat de acasă să meargă la București p-atâția ani în școli, mama lui - de treabă femeie! - l-a sărutat de-atâtea ori, i-a potrivit părul, i-a netezit căciula și iar l-a sărutat, și i-a zis: - Niță, mamă, te duci frumos și sănătos: să-ți ajute Dumnezeu și Maica Domnului să-mi vii înapoi tot așa! Și cât era de cuminte bătrânica nu s-a mai putut stăpâni… a biruit-o plânsul. De multe ori a dat el să plece; și ea l-a ținut să-l mai mângâie încă. Lui îi ardea să se ducă, și măcar că-i era dragă mama parcă avea acum necaz pe ea că-i prea întârziază plecarea. A plâns și el, ce-i drept, de plânsul ei dar, pe când ochii-i erau triști, închipuirea zbura cu ...
Ion Luca Caragiale - În vreme de război
Ion Luca Caragiale - În vreme de război În vreme de război de Ion Luca Caragiale Cuprins 1 I 1.1 * 2 II 3 III I În sfârșit ,ceata de tâlhari căzuse prinsă în capătul pădurii Dobrenilor. Doi ani de zile, vreo câțiva voinici, spoiți cu cărbuni pe ochi, foarte-ndrăzneți și foarte cruzi, băgaseră spaima în trei hotare. Întâi începuseră cu hoția de cai; apoi o călcare, două cu cazne; pe urmă omoruri. Între altele făcuseră acum în urmă o vizită despre ziuă lui Popa Iancu din Podeni. Popa era un om cu dare de mână, rămas văduv, deși foarte tânăr, trăia cu maică-sa. Îi mergeau treburile cît se poate de bine. În timp de un an și jumătate, cumpărase două sfori de moșie, ridicase un han și o pereche de case de piatră; vite multe, oi, cinci cai, și mai avea, se zice, și bănet. Astea băteau la ochi, toată lumea credea că popa găsise vreo comoară. La așa stare, trebuia, se-nțelege, să se oprească ochii tâlharilor. Într-o seară, părintele Iancu a făcut prostia să rămână acasă singur de tot: pe bătrână a trimis-o cu trăsura la târg, cu un ...
Vasile Alecsandri - Balta-albă
... mâinile țeapăn de căruță: Allons . -- Alon, domnule ! strigă postașul și, înțepenindu-se în scări și chiuind ca un furios, și pocnind grozav din harapnic, el porni ca o bombă. Ce să vă spun, domnilor?... De când sunt nu mi-am închipuit o alergare așa de infernală, un lucru atât de original ...
Vasile Alecsandri - O primblare la munți
Vasile Alecsandri - O primblare la munţi O primblare la munți de Vasile Alecsandri De mult doream a vedea portretul lui Alexandru vodă Lăpușneanul și, aflând că se găsea la mănăstirea Pângărați, mă hotărâi a face o primblare pân-acolo. Mă pornii deci într-o amiază de la Piatra, întovărășit de doi tineri poeți și de un tânăr judecător, care, având norocire de a nu fi cât de puțin poet, se îngriji de viitor și luă cu el doi harbuji groși ca cei de Bender și o pungă mare plină de tutun. Aceste provizii ne părură cam deșănțate pentru o primblare de două ceasuri, însă urma ne încredință că, în privirea mulțumirilor trupești, e mult mai priitor de a fi cineva judecător decât amorezul muzelor. Ne pornirăm pe la sfințitul soarelui, plini de veselie și de sperare, și, grămădiți ca vai de noi! într-o brișcă de Brașov, care, urmând obiceiului surorilor sale numite brașovence, ne scutura ca pe niște saci de nuci; dar ce ne păsa nouă! Lumea întreagă atunci era a noastră! cerul era atât de limpede și de albastru, priveliștea în toate părțile se arăta atât de ...
Emil Gârleanu - Nucul lui Odobac
... eu; da vezi că nu-i îngăduisem să facă vorbă. Apăi om vedea noi. Cu bine. Și Toader Odobac își îndreptă o dată șalele și porni. Nu găsi pe Mitru la primărie și se întoarse dintr-o întinsoare acasă. Mitru sta în mijlocul ogrăzii și cioplea un leaț la un gard ... Mă duc. Mitru își șterse lacrimile cu mâneca, își suflă nasul, aruncă leațul și ieși pe poartă. Toader se învârti prin casă, prin ogradă, apoi porni și el; o luă spre Moghileni. Satul nu era cine știe ce departe. Moșneagul era deprins cu drumul acesta. Cum ieși din văgăuna Arșițenilor și ... zise înfuriat: — El și-a luat plata, o să ți-o iai și tu. Și ridică mâna, dar Ruja strânse pulpele și porni surul să deie peste moșneag. Odobac îl prinse de funie, îl opri și rămaseră așa, încordați, bătrânul măsurându-se din priviri cu fata. În cele ... să văd cât prețuiți fiecare-n parte. Da cât m-o ajuta luminile ochilor, din ochii mei n-o să scăpați. Moșneagul îi lăsă și porni înapoi. Se însera, imașurile răscoapte de căldura zilei parcă răsuflau, ușurate, mireasma ierbii păscute. Și cum ridică ochii, bătrânul zări departe, încolo, uriaș, întunecat pe ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Poveste (Delavrancea)
... a abătut de măritiș. -Mai știi minune!... zise împărăteasa. — Da' unde să-i găsesc potriva? șopti împăratul în urechea împărătesei. Și pe loc porni vestea pe la toate împărățiile cu feciori de domn care de mult râvniseră la fata cu păr de aur. Până să s-adune feciorii de ...