Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PENTRU CĂ

 Rezultatele 91 - 100 din aproximativ 1518 pentru PENTRU CĂ.

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la pogrebaniia omului prestăvit

... va naște neștine din apă și din duh nu va putea să între întru împărățiia ceriului. Iară a treia naștere, ce am zis iaste mântuitoare, iaste aceasta ce zice dreptul Iov, cum -i iaste tată moartea, pentru căci precum la nașterea cea dintâi trupească, născându-să omul, iase dintru întunecatele chisori ale pântecelui maicii sale și vĂ©de strălucita lumina soarelui și precum ... acesta și să fiu împreună cu Hristos, Filipis, l. Această naștere, a treia iaste cu mult mai bună și mai de folos decât cĂ©lialalte, pentru căci nașterea cea trupească să numĂ©ște naștere întunecată, iar nașterea cea duhovnicească, a sfântului botez, să numĂ©ște luminată. Și pentru aceasta sfântul botez să zice luminare și cei botezaț să numesc luminați. Iar a treia naștere, a morții, care iaste mântuitoarĂ ... au petrecut cu noi într-această lume poate va fi amărât sau va fi scârbit pe cineva, sau cu cuvântul, sau cu fapta; și pentru aceasta iară să-i zicem cu toții: Dumnezeu să-l iarte, căci această călătorie iaste să o facem cu toții. Și ...

 

Mihail Kogălniceanu - Viața lui A. Hrisoverghi

... negreșit a se amesteca și a face una cu norodul. Pe de altă parte, aristocrația până acum a putut ținea, pentru păstra asupra celor mici superioritatea banilor, a puterii și a educației, care toate astăzi încep a se răspândi și ... pierdu pe tată-său. Patru ani în urmă, la 1821, trebui să lase cu familia sa locurile unde văzuse ziua și să fugă în Basarabia, pentru atunce izbucnise Eteria în patria sa. Moldovenii, deprinși la jug prin o tiranie de mai mult de un veac și amestecând în aceeași ură pe ... Turcia; ei, dar, fură surzi la chemarea de frăție ce li se făcu și se ținură departe de această revoluție, pe care nu o credeau ar fi pentru naționalitatea lor. De nu către patrie, dar negreșit către Poartă, ei rămaseră credincioși; însă oștile turcești, intrând în principat, nu făcură deosebire între vinovați și ... metodul obicinuit, adică trei ani întregi învăță gramatica toÄ� Ppa EÎumou și tălmăci de rost din âEllhni în pl fabulele lui Esop, cuvântul Sfântului Vasile pentru post, Nepio dilogoi toÄ� LouianoÄ� cuvântul Sf. Ioan Gură de Aur ...

 

Garabet Ibrăileanu - De dragoste

... arunce orb în vâltoarea iubirii, ar fi un mizerabil care n-ar avea dreptul la nici o fericire! 11. Iubirea e cel mai puternic sentiment pentru , în ea, cum zice Schopenhauer, vorbește însuși glasul speciei, cu alte cuvinte, nevoile imperioase ale naturii; pentru ca este agățarea îndărătnică a omului de imortalitate. Iubirea apoi e sentimentul cel mai puternic și prin aceea e cel mai complex, alcătuit dintr-o mulțime de sentimente, ele însele deja complexe. Această complexitate ne explică și cauza pentru care iubirea e subiectul cel mai prețios în literatură. În sfârșit, acest sentiment e atât de puternic și prin faptul obiectul care produce plăcere este o ființă omenească, ea însăși părtașă. Iar ,,poezia" iubirii vine din faptul nici un alt sentiment nu este izvor de o așa de mare putere de iluzionare. 12. Iubirea extraconjugală are acest lucru teribil leagă pe bărbat și pe femeie numai prin pasiune, în deosebire de viața conjugală, care-i leagă prin atâtea alte interese -- interesele micii comunități care ... sufletul lui la egoismul naturii. 14. Te iubesc fiindcă ești bun; Te iubesc fiindcă ești inteligent; Te iubesc fiindcă ești frumos; Te iubesc fiindcă... înseamnă ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Preobrajeniia Domnului nostru Iisus Hristos

... adormi, iar toț ne vom schimba de trupul acest stricăcios și ne vom face nestricăcioși. Și să arată lor Moisi și Ilie. Oare pentru ce? Pentru patru lucruri: una pentu ca să scoață de la norod acea socoteală mincinoasă, ce avea asupra lui Hristos, unii îi zicea iaste Ilie, alții îi zicea iaste Ieremia sau, unul din proroci; a dooa, pentru ca să cunoască jidovii cum Hristos nu iaste împotriva legii lui Moisi și pentru aceasta stă cu dragoste de vorbĂ©ște cu singur făcătoriul legii, cu Moisi și cu râvnitorul legii, cu Ilie; a treia pentru ca să se arate cum iaste domn și stăpânitor, al vieții și al morții și stăpânĂ©ște pe cei vii și pe cei morți și, când îi chiamă, vin, precum ... apostolii în ce chip au cinstit pre acești 2 proroci, pre Moisi, căci avea mare blândețe și pre Ilie, căci avea mare râvnă spre credință, pentru ca să se asemene și lor, să fie blânzi și râvnitori, acolo unde vor vedea iaste în nevoe credința și închinăciunea lui Dumnezeu. Și pentru acĂ©ste 4 pricini, ce am zis, au adus la mijloc pre Moisi și pre Ilie. Iar mai vârtos să zic ...

 

Grigore Alexandrescu - O nuntă

... înaintea dumneavoastră pateticul romanț al acestei căsătorii, sau să vă descriu frumusețea miresei, eleganța taliei, colora părului, strălucirea ochilor și altele după obiceiul nuveliștilor. Dar pentru cel dintâi punct vă arăt cu mâhnire nici o luptă de patimi, nici o scenă tragică nu a însemnat istoria acestei perechi: se zice numai potriviți întru toate ei se uneau cu mulțumire; deși mai-nainte cântărețul bisericii și văcarul satului arătaseră oarecare pretenții asupra inimii ce acum se lega pentru totdeauna, dar greutatea brațului delicatei copile le lăsase semne neșterse de antipatia sa. Cât pentru frumusețile miresei, vă mărturisesc hotărârea mea era să vi le descriu cu de amănuntul; dar fatalitatea, care pune adesea stavile la execuția celor mai nevinovate planuri, mă oprește de ... puse de gâtul miresei, apoi o trase înăuntru, fără a mai adăuga nimic la darurile sale. Acum nunta era săvârșită și masa întinsă pentru cei chemați. Ce s-a mai urmat după aceea nu știu: îmi place numai a crede, pentru cinstea neamului omenesc, femeia era frumoasă, și atât mai frumoasă cu cât am văzut-o mai învelită. Nădăjduiesc ...

 

Ion Luca Caragiale - Succesul "Moftului român"

... pâinea cotidiană a opiniei publice. Gazetarul prin urmare este brutarul inteligenții. Nobila misiune el nu și-a luat-o din interes, pentru n-ar fi putut face ceva mai de seamă; nu pentru un mizerabil câștig el și-a luat spinoasa carieră a luminării concetățenilor săi; nu din sentimente egoistice el luptă pentru ridicarea poporului român, pentru revendicarea suveranității acestuia uzurpate; nu pentru vreun interes personal, ca adversarii săi, s-a făcut el aprigul apărător, sentinela neadormită a principielor înscrise solemn în pactul nostru ... categoric sus și tare asupra atâtor și tutulor chestiilor de ordine politică, economică, finanțiară, științifică, literară, artistică ș.cl., ș.,cl. Nu! Un dor nesecat pentru binele națiunii rrromâne, patriei rrromâne, popporului rrromân l-a împins pe arena publicității... Afară de asta el știe de toate fără să fi ... tinde a fi formula exactă a opiniei publice române, a întâmpinat, afară de mici excepții, o unanimă aprobare. De ce? Pentru această modestă foiță, având în vedere numărul îndestulător de brutării ...

 

Garabet Ibrăileanu - Influențe străine și realități naționale

... etc.), așadar, poezia lui Lamartine convenea și din acest punct de vedere spiritului din Muntenia (vezi reflexe la Cârlova și Alexandrescu). Moldova, rece și critică (pentru Moldova n-avea burghezie, ca să dăm, iarăși, numai cauza principală), nu se putea influența de lirismul și spiritualismul lui Lamartine. Răceala și criticismul au ... mai mult aparente -- dar nu e locul aici să intrăm în detalii. Vom face-o altă dată.) Aceste influențe au fost binefăcătoare, adică fructuoa se, pentru au fost potrivite cu spiritul vremii. Imaginațivă ce caricatură, ce literatură "nouă", ce "modernism" deșănțat s-ar fi produs atunci, dacă niște scriitori, în disperare ... început să imite pe Musset și pe Vigny! * Dar, în deosebire de epoca precedentă pseudoclasică, modelele franceze au fost acum mai asimilate de sufletul național, pentru acum scriitorii, din cauza extracției lor sociale -- în Moldova boierinași, în Muntenia burghezi mai ales --, sunt, pe de o parte, mai aproape de popor, iar ... scriitor cult o mulțime de resurse specific naționale. Dar dacă nu i-ar pune la îndemână decât una, limba, încă ar fi un minimum satisfăcător, pentru limba unui popor nu e o colecție de semne abstracte ...

 

Grigore Alexandrescu - Memorial de călătorie

... astfel jandarmii poliției, care păzeau pe ulițe, și să socotească cu greșeală sunt om îndărătnic, care nu se bucură de fericirea publică; jandarmii au pentru mine niște fiori deosebite, care îmi aduc aminte am primit odată vizita unui comisar și unui căpitan de dorobanți șchiop, care venea cu multă plecăciune să-mi ceară hârtiile, ca să vază ce ... a repeta ceea ce aud, și cum un guvern care își cunoaște interesul și consultă opinia publică trebuie să trateze pe cei dintâi; dar pentru lucrurile mergeau altfel, aceste reflecții le-am păstrat pentru noi. Așa, iubite cititor, fără să mai așteptăm dezlegarea, ce putea să nu vie, iată-ne într-o frumoasă trăsură (caleașcă care nu era a ... pentru câini, zise, știți dv. nu mănâncă fân; așa mă puteți crede i-am îngrășat eu și călătorii ce trec pe aici; iară pentru cai am făcut mai deunăzi un raport la casă, arătând starea lor și cerând adăugire la hrană: iată răspunsul ce am primit". Atunci ne citi ... în care îl dojenea strașnic pentru cererea lui și îi poruncea să nu mai dea crezământ la minciunile surugiilor, care se silesc să-i dovedească

 

Vasile Alecsandri - Istoria unui galben

... a cuprins, auzind deodată două glasuri străine ieșind din cutie, două glasuri de altă lume, care zbârnâiau, țiuiau și se sfădeau de moarte. Să mărturisesc m-au apucat fiori reci în fața acelei minuni, nu socot a fi vreo rușine din parte-mi, pentru nu sunt deprins a trăi printre spirite. Spun drept atunci m-am crezut înconjurat de vedenii, fantasme, stahii, strigoi, moroi și de toate ființele fantastice câte joacă parola și hora cu miezul nopții, în ... galbenul, văzând maiestatea și curajul protivnicei lui, se domoli, se trase înapoi, și prin această mișcare aduse o nouă dovadă observării ce am făcut demult, : fala mare ispravă n-are. GALBENUL (după o scurtă tăcere) : Nu te bucura, proasto, eu mă voi înjosi a te onora cu loviturile mele, și dacă te-am și amenințat dinioarea, nu spera -mi voi uita rangul într-atâta încât să mă ating de tine. Știu, slavă Domnului! câtă depărtare este între noi. Familia mea-i de aur ... care sunt fruntea banilor, eu să mă măsor cu tine? Sărmană! gândește cât ai rămas de neînsemnată-n lume și vezi mai înainte de toate

 

Constantin Negruzzi - Amintiri de junețe

... tu spui, zise tatăl meu, dar e rușine să nu știi limba ta! Mâine vei veni cu mine la Socola, unde este examen. Voi vorbi pentru tine cu dascalul, care e un om preînvățat; și nu mă îndoiesc tu te vei sili a învăța degrabă, pentru știi asta îmi face mulțămire. — O, negreșit! am răspuns cu bucurie. Ne întârziesem a doua zi căci, când am ajuns, am găsit examenul ... se poate proforisi nici o silavi, căci ele sunt temelia limbii. Drept aceea, d-ta vei binevoi a le învăța pe de rost, pentru ca să le poți cuvânta curat și pe înțăles, pentru văd dascalii d-tale, grecul și franțuzul, pre care dracul să-i iaie! ț-au stricat proforaua, nu poți rosti pe î, ă, ș, ci , și ... e , fără a face mai mult decât șepte-opt greșale pe față! Dă-mi o gramatică, arată-mi construcția verburilor, ortografia. Spune-mi pentru ce scrii vie și sară în trei feluri? — Îți voi spune-o la vreme. — Pentru ...

 

Ion Luca Caragiale - Lanțul slăbiciunilor

... slăbiciunilor Lanțul slăbiciunilor de Ion Luca Caragiale 1901 Am și eu o slăbiciune și eu sunt om! dorințele grațioasei mele prietene domnișoara Mari Popescu sunt pentru mine porunci, la cari mă supun cu atât mai bucuros cu cît văd prietena mea nu abuzează niciodată de influența nemărginită ce știe bine exercită asupră-mi... De astă dată, ce mare lucru-mi cere? "Stimate amice, Știu ce prieten ești cu profesorul Costică Ionescu și cât nu e ... pot zice la rândul meu... în fine... - În fine - zice Ionescu - am înțeles... Nu trebuia să mă iei așa departe. Vii să mă rogi pentru vreo loază de elev de-ai mei. - Nu e loază, Costică; e un băiat dintr-o familie dintre cele mai bune: mi-e rudă. - Cine ... urgent: ca să nu pierd vremea căutând-o, am venit la d-ta... Cum îl cheamă? - Zău, nu mai țiu minte, zice drăgălașa mea amică; pentru drept să-ți spun, madam Preotescu, o bună prietină a mea, la care țiu foarte mult - nu sunt în stare să-i refuz ... a uitat cum îl cheamă și m-a trimis să-mi spuneți dv. - Eu... drept să-ți spun... nu mai mi-aduc aminte, ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>