Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru OM ORIGINAL
Rezultatele 91 - 100 din aproximativ 132 pentru OM ORIGINAL.
Titu Maiorescu - În contra direcției de astăzi în cultura română
Titu Maiorescu - În contra direcţiei de astăzi în cultura română În contra direcției de astăzi în cultura română de Titu Maiorescu 1868 Convorbirile literare au publicat un șir de cercetări critice asupra lucrărilor mai însemnate prin care s-a caracterizat cultura română în timpul din urmă, asupra poeziei de salon și poeziei populare, asupra etimologismului d-lui Cipariu și Lepturalului d-lui Pumnul, asupra dreptului public al românilor după școala Barnuțiu și asupra limbei române în jurnalele din Austria. Aceste critice nu au rămas fără răspuns; însă toate răspunsurile, după obiceiul introdus la noi, erau pline de personalități, așa încât, din respect pentru publicitate, au trebuit să fie trecute sub tăcere. Căci ce are a face în asemenea discuții persoana scriitorului! O excepție se poate admite numai în privința ultimului răspuns al Transilvaniei, fiindcă unele observări din el dau ocazie de a caracteriza întreaga cultură română din ziua de astăzi și, prin urmare, merită să fie relevate. Afară de aceasta, Transilvania este organul public al Asociațiunii pentru literatura și cultura poporului român, redactat de din cei mai cunoscuți bărbați ai noștri, de d. Bariț, și, întrucât reprezintă astfel floarea dezvoltării intelectuale din Ardeal, ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra esteticii metafizice și științifice
... în toată țara românească va găsi cinci cititori așa de naivi, încât să creadă cu tot dinadinsul că sunt așa de ignorant și nepriceput cum vrea să arate d-sa...? Și nu vede oare dl Maiorescu că tonul prea de sus și poza prea marțială poate fi luată drept o dovadă ... a răspunde la două fraze ale mele, una în privința terminologiei ( emoțiunile impersonale), alta care explică relațiunea dintre rău și egoism, și în sfârșit vrea să arate că în articolele d-sale n-a existat contrazicere în privința personalității și impersonalității în artă. Așadar, întregul răspuns se referă ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Micuța
... a mânca singur: în societate mâncarea se pare a fi mai gustoasă, gustul se pare a fi mai mâncăcios... Aș vrea dară... - Să ședeți la masă cu noi? - Dacă nu va fi cu supărare... - Putem începe chiar de astăzi. Ați fost aseară la teatru? - Am fost ... pitiĂ©! - De ce dar te-ai mutat în casa Anicăi? - Trebuia, frate, să mă mut undeva. - De ce n-ai rămas în casa lui Klumpen? - Vrea să zică tu nu știi nimica? - Despre ce? - O! o istorie foarte lungă! Află că Klumpen a căpătat un gust foarte estetic de ... dreptului penal îți voi reporta despre rezultat. S p i ț e r u l, manu propria . P.S. - Trimete-mi chiar acum sania ta: aș vrea să ies nițel la aer. Știu că ai să șezi la masă, apoi ai să dormi... trăsura va fi liberă; prin urmare, aștept."' Până la ...
... capul locului. Vâlcu intră în tocmală cu Holera... o trăsătură foarte repede, dară foarte caracteristică a neamului nostru. Vâlcu plângeși intră în tocmală... vrea să deie rușfert răului... și ce rușfert... rușfert părintesc. "Lasă copilele,:Că mi-s dragi ca soarele,:Și-mi ia zilele." Părintele și românul au ... sau slută, iar cu cele frumoase vorbea multă vreme și altele... Ce era dară domnul B., să insufle o așa dragoste... Era pentru mulți un original și pentru toți... lucru rar... un om cinstit!... Domnul B. era de mijloc la făptură, dară așa de țigărit și de slab, că se vedea ...
Karl Marx - Manifestul Partidului Comunist
Karl Marx - Manifestul Partidului Comunist Manifestul Partidului Comunist Karl Marx și Friedrich Engels Apărut în 1848 O stafie umblă prin Europa - stafia comunismului. Toate puterile bătrînei Europe s-au unit într-o sfîntă hăituială împotriva aceste stafii: Papa și Țarul, Metternich și Guizot, radicali francezi și polițiști germani. Există oare vreun partid de opoziție care să nu fi fost defăimat, ca fiind comunist, de către adversarii săi de la putere? Există oare vreun partid de opoziție care să nu fi răspuns la rîndul său atît elementelor mai înaintate ale opoziției, cît și adversarilor săi reacționari zvîrlindu-le în față imputarea stigmatizantă de comunist? Din acest fapt reies două lucruri. Toate puterile europene recunosc de pe acum comunismul ca o putere. A venit timpul ca comuniștii să-și expună deschis, în fața lumii întregi, concepția, scopurile, tendințele și să opună basmului despre stafia comunismului un manifest al partidului însuși. În acest scop s-au întrunit la Londra comuniști de diferite naționalități și au redactat următorul „Manifestâ€�, care se publică în limbile: engleză, franceză, germană, italiană, flamandă și daneză. Cuprins 1 Burghezi și proletari 2 Proletari și comuniști 3 Literatura socialistă și comunistă 3.1 Socialismul reacționar 3. ...
Ion Luca Caragiale - O scrisoare pierdută
Ion Luca Caragiale - O scrisoare pierdută O scrisoare pierdută de Ion Luca Caragiale 1883 Cuprins 1 Persoanele 2 ACTUL I 2.1 Scena I 2.2 Scena II 2.3 Scena III 2.4 Scena IV 2.5 Scena V 2.6 Scena VI 2.7 Scena VII 2.8 Scena VIII 2.9 Scena IX 3 ACTUL II 3.1 Scena I 3.2 Scena II 3.3 Scena III 3.4 Scena IV 3.5 Scena V 3.6 Scena VI 3.7 Scena VII 3.8 Scena VIII 3.9 Scena IX 3.10 Scena X 3.11 Scena XI 3.12 Scena XII 3.13 Scena XIII 3.14 Scena XIV 4 ACTUL III 4.1 Scena I 4.2 Scena II 4.3 Scena III 4.4 Scena IV 4.5 Scena V 4.6 Scena VI 4.7 Scena VII 5 ACTUL IV 5.1 Scena I 5.2 Scena II 5.3 Scena III 5.4 Scena IV 5.5 Scena V 5.6 Scena VI 5.7 Scena VII 5.8 Scena VIII 5.9 Scena IX 5.10 Scena X 5.11 Scena XI 5.12 Scena XII 5.13 ...
Vasile Alecsandri - Mănăstirea Argeșului
Vasile Alecsandri - Mănăstirea Argeşului Mănăstirea Argeșului Poezie populară culeasă de Vasile Alecsandri , 1874 Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V I Pe Argeș în jos, Pe un mal frumos, Negru-vodă trece [1] Cu tovarăși zece, Nouă meșteri mari, Calfe și zidari, Și Manole, zece, [2] Care-i și întrece. Merg cu toți pe cale Să aleagă-n vale Loc de mănastire Și de pomenire. Iată, cum mergeau Că-n drum ajungeau Pe-un biet ciobănaș Din fluier doinaș, [3] Și cum îl vedea Domnul îi zicea: ,,Mândre ciobănaș, Din fluier doinaș! Pe Argeș în sus Cu turma te-ai dus, Pe Argeș în jos Cu turma ai fost. Nu cumva-ai văzut Pe unde-ai trecut Un zid părăsit Și neisprăvit La loc de grindiș, La verde-aluniș?" ,,Ba, doamne,-am văzut Pe unde-am trecut Un zid părăsit Și neisprăvit. Câinii cum îl văd, La el se repăd Și latră-a pustiu Și urlă-a morțiu." Cât îl auzea, Domnu-nveselea Și curând pleca, Spre zid apuca Cu nouă zidari, Nouă meșteri mari Și Manole zece Care-i și întrece. ,,Iată zidul meu! Aici aleg eu Loc de mănastire ...
Constantin Negruzzi - Negru pe alb
... Nu e vorbă decât de noul venit; șoșotesc, vorbesc, născocesc, alcătuiesc. — Oare însurat e? — Tânăr e? — Bătrân e? — Ce caută? ce vrea? la ce a venit? — Știe franțozește? — Cum îl cheamă? — Ce familie? — A să șeadă aici? — Știe ...
... sine era d-o putere generoasă, deși infernală. Luă un ziar românesc. La pagina anunțurilor citi cu o semivoce sarcastică: Opera italiană... Ughenoții. — Ai vrea să fie română? zisei indiferent. — Se-nțelege. N-am putea avea o muzică... mai dulce și mai frumoasă ca cea italiană? — Nu ești ... stingă, se vor stinge și cu noi și fără de noi — de nu, nu. Cosmopolit? adaose el încet, hm! cosmopolit sunt și eu; aș vrea ca omenirea să fie ca prisma, una singură, strălucită, pătrunsă de lumină, care are însă atâtea colori. O prismă cu mii de colori, un curcubeu ...
Vasile Alecsandri - Nicolae Bălcescu în Moldova
Vasile Alecsandri - Nicolae Bălcescu în Moldova Nicolae Bălcescu în Moldova de Vasile Alecsandri Oamenii de măsura lui Nicolae Bălcescu sunt încă rari între românii de astăzi. Acei care ca dânsul, în tot cursul unei existențe de luptă, au fost insuflați numai de nobila simțire a amorului de patrie și care au visat și lucrat cu neîncetare la reînvierea și la mărirea neamului lor, merită să atragă respectul și simpatiile urmașilor. Tot ce se atinge de acei oameni de frunte, diversele întâmplări ce au trecut peste dânșii, actele lor publice și chiar incidentele vieții lor private devin, după moarte, de un mare interes pentru cine știe a-i prețui și îi admiră. E o datorie sacră pentru amicii și contemporanii lor de-a face apel suvenirelor, spre a feri de uitare toate notițele ce pot contribui la completarea biografiei lor. Această idee m-a îndemnat a vorbi astăzi de Nicolae Bălcescu ca de un om al cărui nume onorează România și ca de un amic scump și jelit. Am petrecut luni întregi cu el, nu numai în țară, dar și în străinătate; am avut adeseori ocaziunea de ...
Ion Luca Caragiale - Cronici teatrale
Ion Luca Caragiale - Cronici teatrale Cronici teatrale de Ion Luca Caragiale Cuprins 1 Cronica teatrală [1] 2 Cronica teatrală [I] [2] 3 Cronica teatrală [II] [3] 4 Note Cronica teatrală [1] Teatrul Național a intrat cu stagiunea aceasta într-o eră de adevărat progres. Din toate punctele de vedere, această instituție a luat acuma un avânt îmbucurător, care ar fi de dorit să meargă tot înainte. Producțiile nouă ale stagiunii (Copila din flori, Hamlet, Scrisoarea pierdută, Boccacio și, în sfârșit, cea mai importantă dintre toate, Ovidiu al eminentului nostru poet d. V. Alecsandri) au fost în genere bine interpretate, și, potrivit mijloacelor încă neîndestulătoare ale teatrului nostru, bine puse în scenă. Precum se vede, lipsa relativă de mijloace provine în parte și din mărginirea activității Societății dramatice la numai trei reprezentațiuni pe săptămână, și aceasta tocmai în lunile de iarnă. Un teatru așa de mare, cu atâta personal artistic, cu un aparat de scenă și de administrație atât de numeros, nu poate face bune afaceri și prin urmare nu poate nici artisticește progresa într-un chip normal — fiindcă mai ales în teatru cestiunea artistică este strâns legată de cea finanțiară — pe câtă vreme ...