Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru OM BLÂND
Rezultatele 91 - 100 din aproximativ 380 pentru OM BLÂND.
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Departe, departe
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Departe, departe Departe, departe de Barbu Ștefănescu-Delavrancea .......... sub castanii din via părăsită. Mai mulți copilași, în cămăși albe, mă înconjuraseră. Stam pe pământul cald, cu mâinile sub cap, privind adâncul cerului albastru, și povesteam. O fetiță îmi sorbea cuvintele, dând într-o parte și alta, pletele negre ce-i acopereau ochii ei mari și verzi... Departe, departe, era odată un palat de marmură lângă un lac adânc, limpede și liniștit; și în lac tremura răsturnat palatul și grădina lui cu naramzi și portocali. Și nici o lebădă nu se lăsa pe lac, nici o privighetoare nu cânta în portocali. Nimic nu se auzea în curte, nimic în palat. Ușile nu se deschideau. Porțile curții, totdeauna încuiate. Vântul nu bătea pe-aici, oprit de cine știe cine, departe de aceste locuri în veșnică odihnă. Numai, hei, uneori, la miez de noapte, s-auzea pocnind în porțile de ștejar. Porțile se deschideau țipând, ca și cum ar fi fost vii și le-ar fi bătut cineva. Cine bătea în porți la miezul nopții? Cine deschidea porțile la miezul nopții? Adormisem la umbra zidului. Pe la miezul nopții, speriat de niște lovituri înfricoșate, sării în picioare. O umbră ...
... natală În codrii plini de umbră, pin râpe ce s-afund Unde izvoarele-albe murmure dulci esală Și scapăr argintoase lovindu-se de prund. Ar vrea ca să revadă colibele de paie Dormind cuiburi de vultur pe stânci, ce se prăval Când luna pintre nouri, regina cea bălaie, Se ridica pin ... mușchi verde drept covor Din pragu-i să se uite la munte cum s-ardică Cu fruntea lui cea stearpă vârându-se în nori. Ar vrea să rătăcească câmpii înfloritoare Unde ale lui zile din raze le-a țesut. Unde-nvăța din râuri murmurul de-ncântare Și pricepea din ... parte din fața rușinoasă Își pleca ochii timizi, și el a stat pe loc. Ce s-a-ntâmplat de-atuncea nu vrea să ție minte. Destul că nu mai este  și chipul ei cel blând, Surisul ei cel timid și ochiul ei cuminte Sunt duse fără urmă de pe acest pământ. S-a stins. De-aceea însă el ... lungile lor brațe Să suie stânci pe stânce... ș-un munte să înhațe Cu codri-i să-l așeze drept cupolă din nori. De-ai ...
Antim Ivireanul - Postfața Evangheliei greco-române, tipărită la București, în anul 1693
Antim Ivireanul - Postfaţa Evangheliei greco-române, tipărită la Bucureşti, în anul 1693 Postfața Evangheliei greco-române, tipărită la București, în anul 1693 de Antim Ivireanul Iubitoriului cetitoriu sănătate. Ca și corhorul între alte verdĂ©țe, precum zice pilda, mă arăt și eu, o iubiților cetitori, cătră cei meșteri și iscusiți și înțelepți și nevoitori tipografi, cu aciastă de bogoslovie cu patru strune și cu toată alcătuirea de dulcele glas alăută, a ceii în trei staturi dumnezăiri, capul ceii fără prihană ai noastre credință, sfânta, zic și dumnezăiasca Evanghelie. Dintru carea noi luminându-ne pren dumnezăeștii și ai duhului propovĂ©dnici apostoli, și sânguri văzători a înfricoșatelor a Domnului taine, cea întreită și nedespărțită aceii desăvârșită și necuprinsă troiță, am cunoscut pre Tatăl nenăscut, și pre Fiiul den părintele născut, și pe dumnezăescul Duh de la părintele purcezătoriu, o dumnezăire de o ființă și de împărăție în trei fĂ©țe cunoscută. Deci văzând eu smeritul, adâncul bogoslovii, mă stridiiam a mă apuca de acest lucru. Însă dându-mă pre mine cu credință curată și cu nădĂ©jde cătră dulcele Hristos carele zice, la Mathei 21: De veți avea credință și nu vă ...
Ion Heliade Rădulescu - Dispozițiile și încercările mele de poezie
... voință Gura singură urmează Dup-a Vinerii silință; Nicidecum nu încetează P-Amor, pe dâns'a cânta. II Amor, prea înfloritule, Blând
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură în 25 a lunii dechemvrie, la nașterea Domnului nostru Iisus H
... vechiu al robiei noastre, de pe grumazii noștri fărămându-l, întristăciunea lumii au veselit-o, cu slobozirea cea vĂ©cinică. Câștigat-am pre împăratul cel blând carele, în toată lumea călcând cu pașii dreptății cerești, tirăniia vrăjmașului celui răpștitoriu au sfărâmat-o. Astăzi au strălucit noul Adam, carele nu iaste lăcuitoriu ... scrie cu Mariia cea logodită lui, muiare, fiind grea. Iar osteneala și greotatea călătoriei aceștiia pre lesne o va putea cunoaște fiĂ©ștecine, de va vrea să socotească vremea și cine au fost cei ce călătoriia. Că era pre la miezul ernii, când pământul și apele sunt înghețate de ger și ...
Alecu Russo - Mihai Cuciureanu
... suntem acel amic, pentru care nu a primit el funcțiile judecătorești la Piatră, că Miluță Cuciureanu era un suflet gingaș și dulce, îndatoritor, blând cu micii, vrednic cu cei mari, un suflet ales, iubitor de flori, de natură și de frumusețile zidirii; lucrul ce inima lui iubea mai mult ...
Vasile Alecsandri - Legenda ciocârliei
... pasul Și piei din aste locuri neatinse și curate, Domnite de-al meu soare, copil fără păcate! . . . . . . . . . . . . . . . Copila spăimântată cu dorul ei se ceartă. Ar vrea, ar vrea să fugă, dar inima n-o iartă; Când iată că s-aude în lunga depărtare De cai venind spre casă voioasă nechezare, Și iată că ...
Mihai Eminescu - Urât și sărăcie
... aibi să simți deplin Ce mult puteai în lume, și cât, cât de puțin Ți-a fost dat. Dacă nobil ai fost și blând și drept, Dacă prin a ta minte ai fost un înțelept, Având darul pe care natura-l poate da, Frumsețe, minte, ajuns-ai ...
Grigore Alexandrescu - Tismana (Încheiere)
Grigore Alexandrescu - Tismana (Încheiere) Tismana (Încheiere) de Grigore Alexandrescu Iată cea mai veche și mai măreață din toate mănăstirile de peste Olt. Începută de Radu al II-lea Basarab, la 1366, ea se săvârși de fiul său, Dan, și mult mai târziu se prefăcu de Neagoe Basarab, în semn de recunoștință că și-a găsit acolo scăparea când se afla gonit de Radu cel Mare, pentru găzduirea ce dăduse sfântului Nifon. Dar prietenul unui sfânt, religiosul și blândul Neagoe, n-avea trebuință de acestă nenorocire ca să înnoiască biserica. Oricum va fi, el a fost unul din prinții cei mai buni; dar virtuțile lui au pierit cu dânsul și n-au adus nici un bine statornic la nația în care au strălucit. Atât este de adevărat că calitățile personale nu pot aduce nici un folos temeinic, când toate lucrările se întemeiază pe voință, iar nu pe legi. "Când Marcu Aurelie muri, zice Chateaubriand  romanii se readânciră în relele năravuri cu o astfel de înfocare, încât i-ar fi luat cineva de oameni care și-au dobândit de curând libertaea, ei însă nu scăpaseră decât de virtuțile celor din urmă stăpânitori." Ca să zidească Tismana, ...
Constantin Stamati - Lauda lui Dumnezeu
Constantin Stamati - Lauda lui Dumnezeu Lauda lui Dumnezeu de Gavril Romanovici Derjavin Traducere de Constantin Stamati O! preaputernice și nemăsurate! Cel ce învii firea lumii nemărginite, Tu izvorăști secoli, vremi nenumărate, Față nevăzută, în trei fețe sânte. Spiritul, mișcarea de la tine vine, Tu început nu ai, te-ncepi de la sine, Nici că te pricepe mintea omenească, Te afli-n tot locul, plinești lucrul tău Și ai privighere nimic să lipsească, Căci tu ești stăpânul, unul Dumnezeu! Măcar să se poată omul prin ispite Să măsoare marea, să-i găsească fundul, Să numere colbul, stele și planete, Dar a ta măsură nu ajunge gândul; Omul cu-a sa minte, de-i și luminată, Ce chiar ca o rază de sus i-au fost dată, Să afle nu poate hotarele tale, Căci de îndrăznește ca să te-nțeleagă, În a ta mărire, părerile sale Se pierd ca un abur: nimic nu încheagă. Din haos lumină cu securitate, Și din noian secoli ai însemnat lumii, Căci mai înainte fu eternitate, Tot a ta ființă, o, Domnul vechimei, Pe sine cu sine te-nființezi, sânte, Singur de la sine ești, preastrălucite, Din tine ...
Gavril Romanovici Derjavin - Lauda lui Dumnezeu
Gavril Romanovici Derjavin - Lauda lui Dumnezeu Lauda lui Dumnezeu de Gavril Romanovici Derjavin Traducere de Constantin Stamati O! preaputernice și nemăsurate! Cel ce învii firea lumii nemărginite, Tu izvorăști secoli, vremi nenumărate, Față nevăzută, în trei fețe sânte. Spiritul, mișcarea de la tine vine, Tu început nu ai, te-ncepi de la sine, Nici că te pricepe mintea omenească, Te afli-n tot locul, plinești lucrul tău Și ai privighere nimic să lipsească, Căci tu ești stăpânul, unul Dumnezeu! Măcar să se poată omul prin ispite Să măsoare marea, să-i găsească fundul, Să numere colbul, stele și planete, Dar a ta măsură nu ajunge gândul; Omul cu-a sa minte, de-i și luminată, Ce chiar ca o rază de sus i-au fost dată, Să afle nu poate hotarele tale, Căci de îndrăznește ca să te-nțeleagă, În a ta mărire, părerile sale Se pierd ca un abur: nimic nu încheagă. Din haos lumină cu securitate, Și din noian secoli ai însemnat lumii, Căci mai înainte fu eternitate, Tot a ta ființă, o, Domnul vechimei, Pe sine cu sine te-nființezi, sânte, Singur de la sine ești, preastrălucite, Din ...