Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MIȘCA
Rezultatele 91 - 100 din aproximativ 516 pentru MIȘCA.
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Viersul
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Viersul Viersul de Bogdan Petriceicu Hasdeu Homer cânta mânia divinului Ahille, Și Dante Tartarul cânta; Poetul, când se naște în amărâte zile, Amar și el ca lumea, nu cântă pe copile, Nici cupa baccanală nu-l poate îmbăta! Și eu câteodată smulg harpa din tăcere, Când sparge muza pieptul meu, Căci înima zdrobită răsună prin cădere Și saltă desperată în spasmuri de durere, Scoțând din agonie un țipăt scurt și greu; O poezie neagră, o poezie dură, O poezie de granit, Mișcată de teroare și palpitând de ură, Ca vocea răgușită pe patul de tortură, Când o silabă spune un chin nemărginit! Ar fi o ironie să cânt eu flori și stele În veacul nostru pe pământ, Când ele sunt o larvă grimată cu văpsele, Iar adevărul geme tempeste și rezbele, Blestem, urgie, neguri, pucioasă și mormânt! Lăsați pedestrei proze minciuna curtezană! Al cântului entuziazm Respinge veselia spoită și vicleană, Când totul împrejiuru-i printr-o imensă rană Exală din cangrenă un colosal miasm! Homer cânta mânia divinului Ahille, Și Dante Tartarul cânta; Poetul, când se naște în amărâte zile, Amar și el ca lumea, nu cântă pe copile, Nici cupa baccanală nu-l poate
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Vornicul Iancu Moțoc
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Vornicul Iancu Moţoc Vornicul Iancu Moțoc de Bogdan Petriceicu Hasdeu (Baladă din secolul XVI) Răsturnător în curs de douăzeci de ani, vornicul Iancu Moțoc alungă pe Alexandru-vodă și aduce la locu-i pe un străin din Germania; dar mai la urmă, dând jos și pe acesta, pen- tru a pune pe tron o nouă creatură, poporul nu-l mai ascultă, ci primește înapoi pe gonitul Alexandru. Vornicul fuge în Polonia, unde însă, după stăruința Porții otomane, piere decapitat în capitala Galiției. Testamentul acestei triste celebrități se află până astăzi la Lemberg, în Tabula Municipală, Liber Testamentorum, t. 2, ab anno 1554 ad 1578, p. 225. La cetate Leov, în țara leșească, Va tăia calăul p-un român fugar: Curge tot poporul, lacom s-o privească Lacom s-o privească, că-i un lucru rar. Solul din Moldova, trimis ca să ceară Marfa cumpărată: capul cel tăiat, Stă cu nerăbdare mai curând să piară Mai curând să piară omul vinovat. Mii și mii de glasuri se pornesc d-odată, Ca și când orașul izbucnea de foc; Vine! vine! vine! și-n sfârșit s-arată Și-n sfârșit s-arată vornicul Moțoc. Dânsul alungase pe ...
Cincinat Pavelescu - Patru epigrame
Cincinat Pavelescu - Patru epigrame Patru epigrame de Cincinat Pavelescu Pe când eram magistrat în Brăila, un prieten, judecător, mă roagă, la clubul Rally, să-l împrumut cu 25 lei, ca să ponteze la bacara. Neavând la mine această sumă, el m-a silit să fac câteva versuri unui simpatic bancher, pe care-l auzise cu câteva minute mai înainte lăudându-mă, și să-i cer, pe departe, douăzeci și cinci de lei. Îi trebuia numai atât ca să-și completeze suta de lei, hotărât s-o piardă. Șaptezeci și cinci se și duseseră. Bancherul îmi spusese că în țara asta e o crimă să aibă cineva talent și că ar trebui să mă duc în străinătate, unde lucrurile de spirit sunt prețuite și răsplătite. Amicul meu să nu vă închipuiți că era Fabricius surprinsese această convorbire și voia să tragă câștig din entuziasmul bancherului pentru mine în interesul dulcilor sale patimi de jucător. Pe când bancherul da ceea ce se cheamă, în termeni de club, o chouete de Ă©cartĂ©, a primit din parte-mi, pe un petic de hârtie, aceste rânduri: În țara asta de nimic, Unde talentul e o crimă, Mai lesne-i ...
Cincinat Pavelescu - Sic transit
Cincinat Pavelescu - Sic transit Sic transit de Cincinat Pavelescu (LEGENDĂ ARABĂ) Principesei Maria D. Ghika Omagiu respectuos Pe un cal el străbătuse lumea veșnic zgomotoasă, Când în farmecu-nserării o cetate întâlni Și mulțimea de pe strade ca o mare furtunoasă Se ducea încoa și-ncolo, scopul vieții a-mplini. Călătorul fără voie întrebă pe oarecine Cam de când ar fi orașul cu palat lângă palat, Și răspunsul fu acesta: Vezi de calea ta mai bine, Căci cetatea de când lumea către ceruri s-a-nălțat! După secole apuse Petrecu prin acel loc... Ziduri, temple și palate, tot orașul dispăruse, Un cioban mergea prin iarbă înotând pân la mijloc. Se lăsa peste natură o molatică odihnă, Pe când turma răzlețită împrejur pășea în tihnă. Iar drumețul, vrând să știe, întrebă atunci mirat, De când iarba pe acolo început-a să răsară? Hei, ciobanul îi răspunse cu batjocură amară, De când soarele e soare, turme-aici au pășunat! După secole apuse Petrecu prin acel loc... Câmpul verde în pădure de stejari se prefăcuse... Erau crengile mișcate de al paserilor joc, Și sub bolta uriașă nici chiar razele de soare Bucuria primăverii nu puteau s- ...
Cincinat Pavelescu - Unui bancher
Cincinat Pavelescu - Unui bancher Unui bancher de Cincinat Pavelescu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V I [căruia îi solicita, în acest fel, în timpul unui joc de bacara, un împrumut] În țara asta de nimic, Unde talentul e o crimă, Mai lesne-i de găsit o rimă Decât cinci lei la un amic! II Post scriptum Am scris cinci lei pentru contrast, Dar eu fiind un spirit vast Și cu capriții de-mpărat... Îmi trebui suma la pătrat. III Aceluiași Sunt fericit că ți-au plăcut Cele opt versuri ce-am făcut, Dar pentru mine, ce e drept Succesul lor a fost amar, Căci le-ai băgat în buzunar... Și eu aștept! IV Aceluiași Ești om de duh, dar ce folos Că pe poet apreciezi! Deși ești spirit luminos... Nu eclerezi! V Ultimatum Văzând că nu te mișcă-avântul, Nici verva mea prietenească, Eu tac și ție-ți dau cuvântul: Vițelul de-aur să
Constantin Mille - Un răspuns (Mille)
Constantin Mille - Un răspuns (Mille) Un răspuns de Constantin Mille Din volumul Caietul roșu Ați zis-o: dreptul vostru e legea grea a firii. Ați zis-o: e de față Malthus cu-ai lui adepți: În lupta pentru viață, la masa fericirii, N´au loc copii noștri; ați zis-o și-o ziceți. Ați zis-o: cel mai tare triumfă totdeuna, A pumnului domnie de sus și până jos, Progresul stă în luptă și una câte una Iluziile voastre cădea-vor sgomotos. Ați zis-o: trebuiește un piedestal de crime Cu lacrimi și cu sânge de veacuri cimentat, Ca cei aleși din fire să iasă din mulțime Spre-a duce omenirea spre țelul depărtat. Ați zis-o: visătorii de legi umanitare Nebuni și fără țintă poporul răzvrătesc: Cum soarle se mișcă pe veșnica-i cărare Pe-acelș drum va merge curentul omenesc. Ați zis-o; mâne însă a voastră cuvântare De-om lua-o n noi nebunii, de-om zice tot ca voi: „În lume stăpânește acel ce e mai tareâ€�, Cu lacrimi voi veți plânge, voios vom râde
Constantin Stamati - Arderea Iașului la 1822
Constantin Stamati - Arderea Iaşului la 1822 Arderea Iașului la 1822 de Constantin Stamati Un episod din poema d-lui Beldiman, sub titlul Eteria grecilor Această închipuire se face ca cum un bătrân vier de la Miroslava, unde sunt podgorii de vii pe un deal peste râul Bahluiul, în preajma Iașului, privește cu nepotul său arderea Iașului, în vremea răscoalei grecilor în contra turcilor; dar bătrânul se află bolnav în casă, iar nepotul său șede pe prispă afară și spune moșului său aceea ce vede. Nepotul Moșule, viforul geme, pe cer noaptea se lățește, Peste frumoasa cetate pâclă și negreață pică; Fulgerul cu-nflăcărare ca un șarpe lung clipește, Scapără, vin’ de te uită, zimții zidurilor mișcă. Vântul frunza din crengi smulge, o spulberă ca pe paie, Vifor vântură cu groază, de cruce pe turn îndoaie, Iaca nourii se umflă, clocotesc, se tulbură, Moșule, trăsnet și fulger zidurile scutură... Bătrânul Ce-ți pasă de vifor ție? de cetăți ce-ți este scârbă? Las’ vântul să le dărâme, el cu noi nu are treabă; Căsuța noastră îi mică sub a copacilor umbră, Smerină și pitulită, mai nu se vede din iarbă; Vifor-trăsnetul nu sfarmă proaste cocioabele mele, Și ...
Constantin Stamati - Cântecul Gafiței
... tot pe departe, căci prea ți-i drag a pupa Orice floare vezi. Iar eu rămân părăsită făr-a mă putea mișca, Chiar ca din obezi. Tu fugi, și iar vii la mine, și iar te duci s-amăgești, Și pe alte flori, Dar când te întorci ...
Constantin Stamati - Lauda lui Dumnezeu
Constantin Stamati - Lauda lui Dumnezeu Lauda lui Dumnezeu de Gavril Romanovici Derjavin Traducere de Constantin Stamati O! preaputernice și nemăsurate! Cel ce învii firea lumii nemărginite, Tu izvorăști secoli, vremi nenumărate, Față nevăzută, în trei fețe sânte. Spiritul, mișcarea de la tine vine, Tu început nu ai, te-ncepi de la sine, Nici că te pricepe mintea omenească, Te afli-n tot locul, plinești lucrul tău Și ai privighere nimic să lipsească, Căci tu ești stăpânul, unul Dumnezeu! Măcar să se poată omul prin ispite Să măsoare marea, să-i găsească fundul, Să numere colbul, stele și planete, Dar a ta măsură nu ajunge gândul; Omul cu-a sa minte, de-i și luminată, Ce chiar ca o rază de sus i-au fost dată, Să afle nu poate hotarele tale, Căci de îndrăznește ca să te-nțeleagă, În a ta mărire, părerile sale Se pierd ca un abur: nimic nu încheagă. Din haos lumină cu securitate, Și din noian secoli ai însemnat lumii, Căci mai înainte fu eternitate, Tot a ta ființă, o, Domnul vechimei, Pe sine cu sine te-nființezi, sânte, Singur de la sine ești, preastrălucite, Din tine ...
Constantin Stamati - Timpul trecut
Constantin Stamati - Timpul trecut Timpul trecut de Alphonse de Lamartine Traducere de Constantin Stamati a poeziei Lacul Împinși făr-încetare spre liniștit liman, În etern întuneric pierim delaolaltă, Și nu se poate oare pe-acest etern noian S-aruncăm ancora vreodată? O, lacule senine, un an nu s-au plinit, Și lâng-a tale țărmuri ce dorea ea să vază, Acum vezi că șed singur pe-acea piatră mâhnit, Pe care ea iubea să șază. Așa gemeai atuncea sub stânca de pe mal, Sfărmând a tale ape de țărmurile oable, Așa arunca vântul spuma de pe-al tău val Pe ale ei picioare albe. Tu știi că într-o sară pe-al tău luciu pluteam, Iar sub cer și pe ape era tăcere lină, Numai a vâslei plesnet când și când auzeam, Lovind a ta apă senină; Și iată un vers dulce, mie neașteptat, Răsunetul deșteaptă, iar țărmul ia aminte; Și valul parc-ascultă versul mie amat, Rostind așa cuvinte: “O, timpule, mai stă, nu trece, și voi, ore plăcute, Al vostru curs popriți, Lăsați-ne să gustăm încă aceste dulci menunte, Mai stați, nu le răpiți! Treceți ...
Dimitrie Anghel - "Sunt lacrimae rerum"
Dimitrie Anghel - "Sunt lacrimae rerum" "Sunt lacrimae rerum" de Dimitrie Anghel Publicată în Seara , II, 536, 11 iul. 1911, p. 1 Ce dulce intimitate se desprinde dintr-o gospodărie veche... Sunt unele în care lucrurile fac parcă un singur trup cu odaia. Ele stau nemișcate, și vremea trece peste ele, nimic nu le schimbă, soarele poate pătrunde ici-colo și le mai pălește fața cu sărutarea lui fierbinte, o mărgea poate dintr-o perină se desprinde, o floare pe un covor se decolorează, o fotografie într-o ramă se acopere de o ușoară negură. Încolo, ele stau, dormitează trăiesc cu viața lor latentă, și e de ajuns să miște una din ele ca întreaga armonie să dispară. Apoi, cine trăiește mult într-o casă îi place să păstreze orînduială. Ochii s-au deprins cu liniile, și ființa ta intimă sufere dacă-ți clintește cineva un vas de pe o consolă, un portret de pe o etajeră, ori cel mai mic lucru, care ocupa un loc bine definit pentru tine în spațiul odăiei tale. Mătușa Elencu, însă, era inamica oricărei stabilități. Nemișcarea pentru dînsa era moartea, și lucrurile i se păreau că devin rigide și îngheață dacă stăteau încremenite două ...