Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru LIMBA DE PĂMÂNT ÎN MARE

 Rezultatele 91 - 100 din aproximativ 289 pentru LIMBA DE PĂMÂNT ÎN MARE.

Ion Luca Caragiale - Politică și cultură

... se poate; dar artă, literatură, filosofie!... Pentru aceste producțiuni ale spiritului omenesc trebuie — ceva mai mult decât un stat politic — o societate așezată de pe vremuri. O așa societate, în urma prefacerilor politice din Europa în secolul acesta, nu o avem. La noi n-avem azi decât o strânsură de lume din ce în ce mai mare, mai împestrițată și mai eterogenă. Această strânsură de năvală, care-și schimbă fizionomia în fiece zi, care n-are nici o nevoie mai presus de cele individuale, care nu poate avea o tradiție, și, prin urmare, în nici o împrejurare unitate de gândire și de simțire, este departe de a fi ceea ce se înțelege prin cuvintele „societate așezată". Lumea aceasta se aseamănă cu un vast bâlci, în care totul e improvizat, totul trecător, nimic înființat de-a binelea, nimic durabil. În bâlciuri se ridică barace șubrede, pentru timp foarte mărginit, nu monumente durabile, cari să mai rămână și să folosească și altora decât acelor ce le ... lui simț, o istorie plină de suferințe, nevoi, simțiri și gândiri proprii. De ce, din straturile acestui popor, nu s-ar putea ivi din când

 

Mihai Eminescu - Fata-n grădina de aur

... atlaz, ca neaua. Cusut în foi și roze vișinii, În mozaicuri strălucea podeaua, Din muri înalți priveau icoane vii; Fereasta-i oarbă, deși stă perdeaua, De-aceea-n sale ard lumini, făclii, Și aerul, pătruns de mari oglinzi, E răcoros și de miroase nins. O noapte-eternă prefăcută-n ziuă, Grădină de-aur, flori de pietre scumpe, Zefir trecea ca o suflare viuă, Și-n calea lui el crenge grele rumpe. Cu-aripi de-azur, în noaptea cea târziuă, Copii frumoși ai albei veri se pun pe Boboci de flori, când ape lin se vaer Zbor fluturi sclipitori, ca flori de aer. Acolo-nchisă cu mai multe soațe, Ca ea copile și soții de joacă, În lumea ei sălbatic se răsfață, În străluciri viața ș-o îmbracă. A ei priviri sunt tinere și hoațe, Zâmbirea-i caldă buza-i stă s-o coacă, Și-n ... Cu ochi-nchiși pe jumătate, poartă Privirea jucătoare să-l înghiță, Iară Florin ­ inima-n el e moartă ­ Când vede solzii, dinții cei de criță, Sărind la el și-nfipse a lui spadă Și de pământ

 

Ion Heliade Rădulescu - Visul (Heliade)

... sfântă mustrare Îmi zicea vina și mă-ndreptam. Geniuri două mântuitoare A mea visare le-nfățișa; A minții mele sfătuitoare, Ele în viață mă îndrepta. Astfel gândirea-mi cea adâncată În visu-mi dulce mi le forma; Dar o schimbare neașteptată Goni nălucul ce mă-nșela. VIII În sfântul meu nesațiu, delirul meu cel mare, Pe dragile ființe ardeam să le privesc, Și s-aprindea în mine o naltă înfocare De ele să m-apropii și dorul să-mi vădesc. Ele fugeau de mine și-n veci mi-erau de față, În veci eu după ele eram neobosit; În goan-ostenitoare ele mi-erau povață, Dar să le-ajung vrodată în veci mi-a fost oprit. Fantome de nădejde, ființe-aeriene Și fără de amestec cu cele pământene! Cu mintea-mi cea hrăpită semeț mă-ntraripam. Ele zâmbeau la râvna-mi și-mi imputa-ndrăzneala, Poruncitorul deget îmi arăta ... viclean ș-amăgitor! X Mă pomenii în casă-mi, și visu-și schimbă fața, În sânul casei mele eu mă vedeam străin: Tot nu ținea

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Dumineca Florilor 2

... tocma pentru aceasta i-au trebuit să vie îmbrăcat cu blândĂ©țe și cu smerenie, ca nu doară viind cu altă slavă oarĂ©carea mai mare, să se spară oamenii și să fugă de dânsul, precum odinioară jidovii în muntele Sinaii, spăriindu-se, au fugit, neputând răbda groaza și mărirea lui. Că de ar avea cineva ochi ca aceia cu carii ca într-o oglindă, măcar cât de puțintel să poată vedea acea făr de săvârșit și nespusă mare adâncime a facerilor de bine a lui Dumnezeu, acela adevărat n-ar putea să se oprească ca să nu să aprinză de dragoste și de bucurie și ca să nu vestească de pururea laudele dumnezeiești și ca să nu să răpească în minte de minunea unor faceri de bine, ca acĂ©stia. Și carii socotesc, drept acĂ©ia, acĂ©ste faceri de bine zioa și noaptea oare de ce bucurie vor fi cuprinși? Și cu ce veselie să vor răsfăța și ce sărbători vor prăznui? Ce Psalmi și ce cântări vor cânta? Că ... cu cântări de veselie trebuiaște să prăznuim o facere

 

Alecu Donici - Țiganii

... Prea bine. Zamfira Vom petrece noi Tot împreună, amândoi; Dar e târziu și nu-i nici lună, Să ne culcăm cu seară bună. Lumina cea de zi răsare; Moșneagul s-a sculat îndată. Trezind și pe iubita fată: — Zamfiro, scoală! Ziua mare! Sculați voi de acum, sculați! Și de gătit vă apucați. Odată toți au năvălit, Și șatrele au ridicat; Au strâns degrab', au înhămat Și iar în cale s-au pornit. Măgarii în spinare duc Copiii mici; iar ceialalți, Femei și fete și bărbați, După căruți pe jos se duc Toți peticiți și dezbrăcați. Ce veselie! Ce cântare ... se duce, Șade-n altă țară Pân' de primăvară. Asemenea cu păsărica, Și tânărul nu avea loc, Deprinde nu putea nimica Nici nu credea el în noroc. A lui era mai lumea toată, Pentru de grijă-a sa purtare Lăsa la pronia înaltă, De mulțumiri, de desfătare Mai înainte el știa, Căci slăbiciunile ardeau În pieptul lui nepotolit. Viețuind în lume mare, De slavă el s-a măgulit, În toate a făcut cercare, Și cunoscându-le deșarte Acum el s-a ascuns departe. Dar focul nu mult va fi stins

 

Alexandr Pușkin - Țiganii

... Prea bine. Zamfira Vom petrece noi Tot împreună, amândoi; Dar e târziu și nu-i nici lună, Să ne culcăm cu seară bună. Lumina cea de zi răsare; Moșneagul s-a sculat îndată. Trezind și pe iubita fată: — Zamfiro, scoală! Ziua mare! Sculați voi de acum, sculați! Și de gătit vă apucați. Odată toți au năvălit, Și șatrele au ridicat; Au strâns degrab', au înhămat Și iar în cale s-au pornit. Măgarii în spinare duc Copiii mici; iar ceialalți, Femei și fete și bărbați, După căruți pe jos se duc Toți peticiți și dezbrăcați. Ce veselie! Ce cântare ... se duce, Șade-n altă țară Pân' de primăvară. Asemenea cu păsărica, Și tânărul nu avea loc, Deprinde nu putea nimica Nici nu credea el în noroc. A lui era mai lumea toată, Pentru de grijă-a sa purtare Lăsa la pronia înaltă, De mulțumiri, de desfătare Mai înainte el știa, Căci slăbiciunile ardeau În pieptul lui nepotolit. Viețuind în lume mare, De slavă el s-a măgulit, În toate a făcut cercare, Și cunoscându-le deșarte Acum el s-a ascuns departe. Dar focul nu mult va fi stins

 

Ion Creangă - Ioan Roată și Vodă Cuza

... cinstit și cuviincios, cum sunt mai toți țăranii români de pretutindeni. Numai atâta, că moș Ion Roată, după câte văzuse și după câte pățise el în viața sa, nu prea punea temei pe vorbele boierești și avea gâdilici la limbă, adică spunea omului verde în ochi, fie cine-a fi, când îl scormolea ceva la inimă. Așa e țăranul: nu prea știe multe. Și moș Ion Roată, fiind ... lua nime din spate ce știu eu... Auzi obrăznicie! Tu... cu optzeci de mii de fălci de moșie, și el un ghiorlan c-un petic de pământ, și uite ce gură face alăturea cu mine!... Moș Ion Roată, simțindu-se lovit până în suflet, răspunde atunci cu glas plângător: — Dar bine, cucoane, dacă nu v-a fost cu plăcere să picepem și noi câte ceva ... în avere și în cinste! Crede, măria-ta, că nici eu n-am fost așa de sec, între cei de-o seamă cu mine. Dar, ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira I

... ochii, nu locuiește-n curți, Nu are grădini mândre de marmuri strălucind, Nici oile-nmulțește la turma părintească. Dar adevărul este că muzele nădejde Au mare în al nostru monarhul tinerel [1] , De dânsul ignorantul se-ascunde rușinat; În el Apollon află a slavei sale reazem; El foarte mult cinstește pre muzele-fecioare, Silind să înmulțească poporul din Parnas, Iar răul e ... pricină. Noi am trăit în lume, latina neștiind, În mai îmbelșugare decât trăim acum. Mâncam mai multă pâine în starea ignorantă, Și hrana o pierdurăm de când știm limbi străine. Cuvântul meu de n-are putere și temei El însă nu jignește pre nobilii bărbați. Prostimea numai cere în toate rânduială, Iar disputa-nvățată pre un boier nu prinde. A nebunit aceia ce umblă ispitind Puterea sufletească și marginile ei; Și cel ... nvățătură în stremțe îmbrăcată, Din orice casă este gonită cu ocări; De-a ei prietenie cu toții se feresc; Ca cei care pre mare au suferit furtună Și nu vor să mai intre în slujbă marinară Toți strigă: rod nu mai iese de

 

Alexei Mateevici - Munca noastră

... tot ca și mai în urmă, iar dacă nu, să se silească ca să găsească chipuri mai bune și mai potrivite. Noi, moldovenii, câți suntem în Basarabia, trebuie să facem o tovărășie mare de oameni, căci altfel, înstrăinându-ne cu totul unul de altul, suntem de grabă biruiți și dați la pământ de oamenii care ne doresc nouă numai răul și care sunt așa de mulți. Mai înainte am vorbit de atâtea ori de unirea moldovenilor și am arătat de însemnătatea ei lămurit, că așa, după cum socot, ar fi cu totul de prisos să ne mai întoarcem la lucrurile spuse. Când toți moldovenii vor fi numai o obștie, atunci este cu putință munca rodnică pentru fericirea și ... a ni se pune în cale fel de fel de piedici de dușmanii noștri. Acești dușmani au fost și sunt foarte mulți și fel de fel — uneori chiar nici în cap nu-ți venea de unde se luau ei și ce chinuri întrebuințau numai ca să ne facă să ne lepădam de lucrul nostru. Și trebuie so spunem că de multe ori răuvoitorii noștri — fel de fel de Crușevani, de ...

 

Vasile Alecsandri - Rusaliile

... 15 SCENA XIV 16 SCENA XV 17 SCENA XVI 18 SCENA XVII 19 SCENA XVIII 20 SCENA XIX 21 SCENA XX PERSONAJELE Scena se petrece în Moldova, în satul lui Cremene, la anul 1860. DOMNUL IONUS CALUSCUS, vechilul moșiei și profesorul școalei din sat TACHI RĂZVRĂTESCU, subprefect TOADER BUIMĂCILĂ, vornic de sat SUZANA, nevasta lui Toader VASILE VEVERIȚĂ, fruntaș GHEORGHE A ȘAFTEI, țăran UN JANDARM CATRINA, ȚĂRANI, ȚĂRANCE Teatrul reprezintă piața satului. În stânga, casa lui Toader, cu ușă, fereastră și prispă pe scenă. În dreapta, zăplazul casei boierești, cu portiță. În mijlocul scenei, o fântână între copaci. În fund, crâșma; deasupra ușii este scris: Otel pentru nobili. Această crâșmă a fost zidită în anul mântuirii 1858 de boierul Paharnic Cremene. SCENA I SUZANA (torcând pe prispă) Toarce, leleo, toarce, toarce Pân’ ce badea s-a întoarce. Vai! fuiorul mi l ... Așa să trăiești? TOADER Așa să trăiesc! SUZANA Că tu mă iubești? TOADER Că eu te iubesc! SUZANA Și, zău, nu glumești? TOADER Și, zău de glumesc! SUZANA Așa să trăiești? TOADER Așa să trăiesc! (Împreună.) SUZANA Ah! ce dulce foc În suflet simțesc! Nu pot sta pe loc, Așa să trăiesc! TOADER Ah! ce ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Milogul

... Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Milogul Milogul de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Vântul de toamnă, rece și umed, țiuie în rămășițele frunzelor risipite în crăcile copacilor din lunca Vitanului. În albia sa încovoiată, Dâmbovița își mână liniștit apa tulbure, galbenă și pe-alocurea pătată cu șuvițe de sânge închegat, supte din talpa zalhanalei. Duhoare grasă năbușește aerul îngreuiat de-o bură rece și deasă. Stolurile de ciori se răsfiră, se amestecă, se gonesc, croncăie și se-abat păcură pe hârcile albe de bivoli și de boi, împrăștiate pe netezișul ruginiu din fața zalhanalei. De-a stânga apei, cam cât prinde ochiul, dincolo de hanul din răscruci, stă casa lui Căliman potcovarul, mai mult fâșii și petice de pământ galben decât văruială. Pornită pe spate, cu olanele de pe acoperiș zobite și mucede, împănate cu mușchi, și mai sus îi cresc două urechelnițe cu solzi groși și verzi. Pe prispa ferită de streașina lată, plină cu scule, cu troace, șade în colacul picioarelor Căliman potcovarul. Negru, uscat și ars în obraji, cu ochii mari și albi, cu luleaua stinsă și pleoștită într-o parte a gurii, când pifăie aruncă scrumul în sus și-și dezvelește, din buzele mari și din barba ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>