Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ISTORIE
Rezultatele 91 - 100 din aproximativ 374 pentru ISTORIE.
Constantin Stamati - Dorul de patrie
Constantin Stamati - Dorul de patrie Dorul de patrie de Constantin Stamati Dedicat României Am fost și eu român, Dar m-am făcut păgân, Căci tânăr fiind, Bietul meu pământ, De tătari călcat, Ei sclav m-au luat. . . . . . . . De-acum numai moartea Să mă scape poate Din păgânătate. Doina veche a unui prizonier la tătari1 Bunului patriot și fumul țării sale i se pare dulce și mirositor...2 Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI I Când aș fi o frunzișoară Ca de zefir aripioară, Care căzând în izvor Plutește pe el ușor, Eu m-aș smulge cu grăbire Din crenguța unde sunt, Aș sări cu mulțumire În pârăuț sau în vânt; Sau aș zbura pân-departe, Peste păduri neumblate, Sau aș zbura peste râpi, Ca pasăre cu aripi, Peste stânci de cremeni oable, Peste răsfățatul lac, În care ca plete albe Rădăcini de copaci zac, Peste dumbrava cerboaicei, Peste bârlogul ursoaicei, Peste-ăuîn codru de stejari Ce stau chiar niște străjari, Peste râpi întunecoase, Lăcaș aprigului hoț, A căruia frunte arsă Și a lui ucigaș glonț N-ar putea să mă-ngrozească, N-ar putea să mă ...
Constantin Stamati - Gâștele (Stamati)
Constantin Stamati - Gâştele (Stamati) Gâștele de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Un țăran la târg ducând, De dinapoi c-o prăjină, De gâște un cârd, Nu pot ști din ce pricină, Făr’ cea mai mică cruțare, Le gonea cu defăimare. Se vede că a lui grabă era ca să ia preț mare. Apoi noi știm foarte bine că interes unde-avem, Acolo nu numai gâște, dar nici oameni nu cruțăm... Și dar pe țăran nu învinovățesc. Gâștele însă altfel aceasta înțelegea, Căci întâlnind pe drum ele un călător ce trecea, Pe țăran așa pârăsc: „Unde s-au văzut în lume gâște mai nefericite, Și de un țăran ca acesta mai osândite, Gonindu-ne cu prăjina, ca pe niște păsări proaste, Și bătându-ne la coaste. Și nu știe el, țăranul, că-i dator să ne cinstească, Căci neamul nostru se trage din cârdul acel slăvit Ce Roma odinioară au mântuit. Ah! când ar putea el să citească În istorii și să vadă romanii vechi cât serba Acele gâște proslăvite și câte serbări le da!â€� Atunci le-au zis călătorul: „Au și voi să fiți serbate Ca acele gâște onorate?â€� „Dar ...
Dimitrie Bolintineanu - Șir'te mărgărite
Dimitrie Bolintineanu - Şir'te mărgărite Șir'te mărgărite de Dimitrie Bolintineanu (Înșiră-te mărgăritare) Mii de candele lucesc La palatu-mpărătesc, Căci să face clacă mare Spre-a-nșira mărgăritare. Dintre cei ce sunt veniți, Alții nu-s mai străluciți, Mai frumoși, mai răpitori Ca doi tineri frățiori Părul lor în undă lină 'Noată dulce sub lumină Ca pârâul fugător Sub un soare lucitor. Fiecine istorisește Istoria ce dorește, Iar când toți au savârșit, Copilașii au vorbit — ,,Două june surioare, Dulci ca razele de soare, Pe sub lesele-nflorite Torc mătăsuri aurite, Șir'te mărgărite!" Iar pe drumul lăturat Trece fiul de-mpărat. — ,,Doamne, fă-mă-a ta mireasă, Fă-mă-a ta femeie-aleasă Și-oi aduce ție-n dar Vase cu mărgăritar!" Asfel zice sora mare, Cu trufie și-ngâmfare. — ,,Fă-mă, doamne, nevestică, Zice sora cea mai mică, Și-ți voi face doi feciori, C-ale părului meu flori!" — ,,Tu să fii a mea mireasă... Dulce, mândră-mpărăteasă!" Nouă luni, de nouă ori Străluciră printre nori, Iar când fuse-a noua ori, Doamna naște doi feciori Cu cosițele-aurite... Șir-te-mărgărite! ...
Dimitrie Bolintineanu - Dumbrava Roșie
Dimitrie Bolintineanu - Dumbrava Roşie Dumbrava Roșie de Dimitrie Bolintineanu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Albert face știre lui Ștefan cel Mare — ,,Să depui puterea și-armele barbare!" Pentru-aceste zise, domnul îi scria Aste vorbe dalbe: — ,,Vino de le ia!" Iar la-ai săi le zice: — ,,În această lume Cât cerescul soare va purta un nume, Nimeni nu va spune, cât am viețuit, Că a călcat străinul ăst pământ iubit Și-a găsit în țară cugete-njosite, Inimi degradate, brațe putrezite! Nu cătați mulțimea celor ce sosesc Și ascund în umbră soarele ceresc. Inima la doruri e mai călduroasă, Steaua-n noapte luce, e mai luminoasă!" Zice; cere calu-i... Brava lui armie Spre câmpia luptei pasă cu mândrie. II Ce-ai făcut vitejii plini de bărbăție, O, trufașe rege! Ieri, tu, cu mândrie, Le-mpărțeai al țării lăudat pământ, Astăzi n-au nici locul unui strâmt mormânt. Plângi, trufașe rege, căci a ta mândrie A lovit cu moarte splendida Lehie! III Mii de pluguri ară. La fiece plug, Zece câte zece robii leși se-njug. Astfel ară câmpul; iar prin arături, Tot ...
Dorin Ștef - Maramureș brand cultural
... 29. Biblioteca Județeană „Petre Dulfuâ€� Baia Mare C. Complexe muzeale 30. Muzeul de mineralogie Baia Mare 31. Muzeul Memorial. Sighetu Marmației 32. Muzeul de Istorie și Arheologie Baia Mare 33. Case memoriale D. Așezăminte și monumente de cult 34. Cimitirul Vesel din Săpânța 35. Așezăminte monahale. Săpânța, Rohia, Bârsana, Moisei ...
Friedrich Schiller - Resignațiune
... Cealaltă n-o aveți. Cine nu poate crede, să guste. E-o părere Eternă ca și lumea. Renunțe cel ce speră. A lumei istorie a lumei e județ. Tu ai sperat  răsplata ți-a fost dar acordată  Speranța-i bunul care norocu-ți ...
Garabet Ibrăileanu - Omul - o celulă a organismului numit societate
Garabet Ibrăileanu - Omul - o celulă a organismului numit societate Omul - o celulă a organismului numit societate de Garabet Ibrăileanu 1. Omul poartă centrul lumii fizice în orice punct cuprins în spațiul ocupat de trupul său; centrul lumii sentimentale și intelectuale îl poartă în conștiința sa (luând cuvântul în înțelesul său psihologic, nu moral). 2. În lume, nu vorbesc numai de artiști, sunt două feluri de oameni: oameni care apreciază, care au simpatii și antipatii, dar la care aprecierea aceasta, simpatiile și antipatiile nu devin un motiv de luptă. Ei nu luptă pentru ceea ce cred ei că e bine și nu luptă împotriva a ceea ce cred ei că e rău. Majoritatea oamenilor e așa. A trage însă concluzia că acești oameni sunt ,,impasibili", ,,impersonali", ar fi o mare greșeală și nimene, de fapt, n-o face. Dar sunt alți oameni care fac din simpatiile și antipatiile lor motive de luptă, care își fac un ideal (pe care-l urmăresc) de a stârpi ceea ce cred ei că e rău și de a ajuta la triumful binelui. Aceștia sunt oameni ,,luptători"'. 3. ,,Multe dureri-s, puține ...
George Topîrceanu - Ioan Slavici (Topîrceanu)
George Topîrceanu - Ioan Slavici (Topîrceanu) Ioan Slavici de George Topîrceanu Cu Slavici a dispărut cel din urmă sol, întârziat printre noi, al unei generații strălucite de scriitori, al literaturii de dincolo de Sămănătorul , cea din urmă legătură vie, peste decenii, cu vechea tradiție literară. Bătrânul părea lăsat anume în urmă de către ceilalți , sentinelă de ariergardă, să privească în juru-i, senin și treaz până la sfârșit, ca să poată duce din lumea aceasta a noastră vestea supremă marilor lui prieteni, trecuți de mult în împărăția liniștii. Puțini cititori de literatură românească din generația lui l-au prețuit de la-nceput și l-au urmărit cu dragoste. Dar cititorii mai tineri, de azi, ori nu-l cunosc deloc, ori îl cunosc prea puțin, din ultimele lui scrieri, de aceea nu-l prețuiesc cum se cuvine. Căci opera literară a lui Slavici a fost cam inegală: ca să trăiască zi cu zi, scriitorul a fost nevoit să producă necontenit și, desigur, nu s-a oprit la vreme. Adevăratul Slavici se găsește numai în cele două volume de Nuvele, cu care a debutat. Acolo e Popa Tanda , ...
Gheorghe Asachi - Datine naționale
... mii conviețuitori a unei țări, au produs legătura cea puternică a naționalităței, care se nutră și se păstrează prin relighie, limbă, istorie, port și datine. Evenimentele au adeverit că un popor, de demult apus din orizonul politic, carele au știut păstra un asemene paladium, au triumfat de ...
Gheorghe Asachi - Esop și ștrengarul
Gheorghe Asachi - Esop şi ştrengarul Esop și ștrengarul de Gheorghe Asachi Fabulă de circonstanță Și-n anticul timp d-eroi Ștrengari erau ca la noi, Carii din ecces de minte Derâdeau și cele sfinte. Cel ce nu li sămăna Prin minciuni se defăima. Spune istoria c-Esop Au fost hâd, ghebos și șchiop, De el pruncii se spăreau, Iar nebunii îl derâdeau. Îns-acea tristă figură Era vas d-învățătură, Ce prin fabule o mie Au agiuns și-n Românie. Esop, sclav când fu-n Efes, De patronul său trimes, Trecând în o zi pin strată, Alungat au fost d-o ceată De ștrengari ieșiți din șatră, Dintre care-unul cu-o piatră Nemeritu-l-au în șele, Că-i veniră amețele. Neputându-și răzbuna, Pe ștrengarul lăuda Esop pentru ghibacie Și i-au zis: Rău pare mie Că nu pot să fac alt dar Decât numai d-un dinar. Dar vezi cela ce-au trecut, Decât mine-i mai avut; Pre el de vei nemeri, Înzecit te-i folosi. Deci ștrengarul lăudat De câștig s-au apucat Ș-așa bine au chitit Că-n cap ținta au nemerit. Îns-acest avut barbat, Fiind public magistrat, Un sergent privighitor ...
Gheorghe Asachi - La patrie La patrie de Gheorghe Asachi Un viu dor mă-naripează și mă-ndeamnă din giunie Ca să cerc pe alăută românească armonie. Acest vers, ce sun-aice, lui Apolo nu-i strein, Fiind gemine cu rostul ce-i urzit din cel latin. Armoni-a strâns pe oameni în plăcuta societate, Adunând pre ii din codruri în statornica cetate; De cântarea lui Orfeos munții Traciei s-umpleau, Și de sunetul cel dulce crude fiare se-mblânzeau. Însăși ruga de evlavie unei inimi credincioase Cătră Domnul se înalță pe aripi armonioase Ș-o simțire legănată prin al muzelor organ, Mângâietă, cursul trece pe al vieței ocean. Spre virtute versu-mbie, despre rele face ură, Fermăcându-ni adapă d-o înalt-învățătură. O, români, români ai Daciei, ce purtați un mândru semn De-origină, istoria acum fie-ni îndemn! În vechime maica Roma, ce-a fost doamnă-n toată lume, Ni-a lăsat legi și pământuri, vorba sa și-naltul nume. Oare darul ce de timpuri și de barbari s-a pastrat, Când senină soarta luce, fi-vă astăzi defăimat? Nu, prin muze ș-a virtutei dorul dulce ...