Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru HAINI
Rezultatele 91 - 100 din aproximativ 491 pentru HAINI.
Ștefan Octavian Iosif - O viață
Ştefan Octavian Iosif - O viaţă O viață de Ștefan Octavian Iosif În amintirea lui Ștefan Petică și a altora Târziu se face ziuă, curând se face seară În odăița scundă din strada solitară. Hârțoage prin unghere și patul la perete, Iar lângă pat, pe masă, hârtii împrăștiete, Și-n negură eternă, o lampă mititică Abia îngân-o rază, de-ai crede că i-e frică... Ci totuși nopți de-a rândul, ea arde cu credință, Și zarea ei hrănește o dulce suferință În ceasurile triste de grea singurătate, Când numai vântul plânge pe uliți depărtate... Atunci ea luminează pe-un tânăr stând la masă Cum scrie și citește sau câteodată-și lasă Încet pe mână capul... Și cine știe unde, În care lumi și vremuri gândirea lui pătrunde, Când cată-n zarea lămpii ce-alăturea veghează Și-i încunună fruntea cu firava ei rază... Dar câteodată lampa, sătulă de veghere, Își pâlpâie-n feștilă lumina care piere Și umbre cresc și joacă pe ziduri și podele... Tresare visătorul atunci privind la ele, Oftând închide cartea sau lasă manuscrisul, Ca-n așternut să-și toarcă pe întuneric visul... A doua zi se scoală, se- ...
Ștefan Octavian Iosif - Thogrul și străjerul
Ştefan Octavian Iosif - Thogrul şi străjerul Thogrul și străjerul de Saadi , traducere de Ștefan Octavian Iosif Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată în Albina , an. VIII, nr. 4, 24 octombrie 1904. Thogru = un principe al turcilor ( n.a ) Odată, cînd, pe-o noapte furtunoasă, Thogrul trecea pe lîng-un biet străjer Și la văzut în bunda-i zdrențeroasă Cum zgribura, învinețit de ger, Îi zise, căci era milos din fire : — Am să-ți trimit pe loc o haină groasă. Zicînd așa, cu inima-mpăcată Intră-n palatu-i plin de strălucire : Acolo însă-i răsări în prag Soția lui, făptură minunată, Care-l primi zîmbind cu-atîta drag, Încît uită făgăduiala dată Precum uită și pe străjer și gerul. Dar ia aminte tu ce-a zis străjerul : A zis : — O, rege, tu m-ai dat uitării, Căci ai dormit în raiul desfătării, Ai dus-o noaptea într-un vis plăcut, Ce-ți pasă noaptea mea cum a trecut ! Ce-i pasă caravanei care scapă De-aceia ce-n nisip își află groapă ! Un blînd noroc te leagănă în somn, Ai călăuză bună și ești domn, Nu te oprește dealul, ...
Alecu Russo - Cugetări scrise în închisoarea de la Cluj
Alecu Russo - Cugetări scrise în închisoarea de la Cluj Cugetări scrise în închisoarea de la Cluj de Alecu Russo Fiecare revoluție trebuie să nască un adevăr pe lume, și fiecare criză prin care a trecut omenirea a produs un bine sau germenul unui bine, dar nimic până acum nu a putut să desființeze falsul patriotism. Falsul patriotism este masca egoismului în timpurile de tulburare. Aceia care speculă libertățile popoarelor, care nu au alte principii decât interesul personal, alt Dumnezeu decât pe sine însuși, altă profesie de credință decât noi prin noi și pentru noi ; aceia care nu cred nici în popor, nici în libertate, nici în sacrificiuri, nici în devotament, se acoperă cu haina patriotismului în zile de lupte, în zilele cele mari ale popoarelor. Ei par că fac sacrificiuri, dar nu sacrifică nimica, ci pun la dobândă. * Frazele sunătoare ale acelor ce grăiesc mult ascund adeseori precugetări urâcioase. Adevărații oameni ai poporului, aceia care gândesc ca dânsul, vorbesc puțin, lucrează cât pot și plâng, când alții tot grăiesc! Poporul suferă și geme, poporul lucrează, poporul nu grăiește decât prin tăcerea lui. Când adevărații oameni ai poporului au grăit și cu umărul poporului ...
Alexandru Macedonski - Accente intime
Alexandru Macedonski - Accente intime Accente intime de Alexandru Macedonski În zilele aceste când inima expiră, Când egoismu-n aer ca molimă planează, Când florile simțirii din piepturi se retează, Când bunul trai e ținta la care se aspiră, Când orice este nobil ne lasă reci și muți, Când fruntea și-o ridică toți oamenii căzuți, De ce nu e putință s-adormi pe neașteptate Și tocmai peste-un secol, nembătrânit d-etate, Să te deștepți prin farmec la viață și lumină, Călcând într-un nou secol pe-a vechiului ruină! Nu plâng pe-o soartă crudă ce-n veci mă urmărește O inimă ce simte o dată se zdrobește!... De mic Fatalitatea în cartea ei m-a-nscris Să trec prin astă lume cum trece un proscris, Dar plâng că nu văd cerul ce-n ochi se oglindește Prin ochiul Omenirii la inime transmis! De câte ori în taină, creând o lume-ntreagă, Distrug pe cea reală, rup lanțul ce mă leagă, Și pentru alte zile mă simt că sunt născut Familii, țări, fruntarii, le șterg prin cugetare, Și ridicând pe tronu-i familia cea mare, În patrie comună văd globul prefăcut! Simțiri mici și ...
Alexandru Macedonski - Cântec (Macedonski)
Alexandru Macedonski - Cântec (Macedonski) Cântec de Alexandru Macedonski Și pentru ce n-ar fi permis Al vieții mele tainic vis Să-l împlinești, Iubindu-te, să mă iubești? Să mă iubești! Făgăduind, — ziceai că ții, Prin cuget dacă-mi aparții De ce, — de ce N-ai vrea să calci peste orice? Peste orice! De mă iubești, — să te supui, O sărutare să depui Pe fruntea ta, Și morții-n gropi vor tresălta! Vor tresălta! Pe buza ta, pe-obrazul tău, Oh! lasă-mă să fiu călău, Călău de flori, Și vor cânta privighetori! Privighetori! Pe ochii tăi și pe-al tău sân, Trecând amorul meu păgân, Amorul meu, Tu poți să-l faci un semizeu, Un semizeu! Natura este-n haină nouă... Privește! flori de zarzări plouă... Sub ele, — noi, Vom fi la umbră amândoi Cu
Alexandru Macedonski - Noaptea de ianuarie
Alexandru Macedonski - Noaptea de ianuarie Noaptea de ianuarie de Alexandru Macedonski I Deznădejde fioroasă, strălucitu-mi-ai pe frunte, Și încinsu-m-ai cu flăcări care-ntreg m-au mistuit, Nu mi-ai pus pe piept o stâncă, mi-apăsași pe el un munte, Dar mi-ai dat ș-a ta putere spre a nu fi de el strivit. Îmi făcuseși o coroană ce ca pietre nestemate Avea lacrimile mele ce luceau la focul tău; M-ai ținut în orice clipă cu simțirile-ncordate, Mi-ai fost soră preaiubită și mi-ai fost și crud călău. Ca Iacov frumos și tânăr ce-adormise la fântână, Deșteptat fără de veste de un înger lucitor, Mă chemași la luptă cruntă și ai vrut să-mi fii stăpână Și să-mi pui pe beregată uriașul tău picior... Ca Iacov intrai în luptă ș-am ieșit ca el de-asemeni, Și nici tu nu ești învinsă și nici eu învingător, Dar alături de-oboseală ne-am culcat ca niște gemeni Ș-am dormit, de este-o vreme, într-un somn îngrozitor. Lumea care este-o mare cu talazuri furtunoase Mi-a văzut a vieții navă ...
Alexandru Macedonski - Ocnele Ocnele de Alexandru Macedonski Guri deschise-n vârf de stâncă, galerii nemăsurate, Bolți al căror arc se pierde într-un haos neguros, Astfel se deschid sub munte ocnele înfricoșate, Cel de pentru vecinicie loc de muncă fioros! Aci fumurile lumii nu pot să se mai scoboare, Și nici vaiete, nici lacrimi nu pot să reurce-afar', Iar pe ceruri de-arde încă binefăcătorul soare, Pentru cei ce sunt năuntru strălucește în zadar! Scările în lungi spirale tremură ș-abia te poartă, Pasul ți se-mpleticește, spiritul e-ncremenit; De te uiți în jos pe gură, ca l-a Iadurilor poartă, La privire ți s-arată un abis nemărginit! Sute de lumânărele licăresc înnegurate, Și din fundul ce-ngrozește străbătând, pare că-ți zic, C-aci, una lângă alta, zac ființe vinovate, Cu victime înfierate de destinul inamic! Însă dacă chiar lumina până sus abia pătrunde, Zgomotul abia s-aude ca un vuiet subteran, Și multiplele ciocane căror stânca le răspunde Cad p-al sării stei de piatră și recad c-un murmur van. Eu m-am coborât în ele plin de-a lor imensă taină Și ca într-un vis fantastic le- ...
Alexandru Macedonski - Rondelul chinezilor din Paris
Alexandru Macedonski - Rondelul chinezilor din Paris Rondelul chinezilor din Paris de Alexandru Macedonski Ei nu vorbeau, ci ciripeau, Căzuți din lună în Paris, Și cum naintea mea mergeau, Păreau ieșiți ca dintr-un vis. Să-i vadă mulți se întorceau Aveau un chip de nedescris... Ei nu vorbeau, ci ciripeau, Căzuți din lună în Paris. Din țară singuri s-au proscris... Însă de câte ori priveau Albastrul hainelor deschis, De ea aminte-și aduceau, Și nu vorbeau, ci
Alexandru Vlahuţă - Cârmacii Cârmacii de Alexandru Vlahuță Lui V. A. Urechiă Din bordei de lângă vatra unde stă nenorocirea Ca o strajă neclintită ridicatu-mi-am privirea Sus, spre sfetnici, și văzut-am a lor fețe luminoase, Ș-am văzut maimuțăria, strâmbăturile grețoase Astor molii, astor ciocli, dezmățați copii ai spumei, Care-n aur văd, smintiții, sufletul și cinstea lumei, Inimi dogorâte-n para poftei de-a se-navuți, Stând ca viermii pe-un cadavru, ce-a-nceput a se-mpuți. I-am văzut păpuși gătite, tologiți în jețuri moi, Trântori, fără nici o grijă, și străini de-orice nevoi, Răscolind în a lor cuget ale țării măruntaie Și cătând, nesocotiții, ca din trupul ei să taie Partea ce-a mai rămas bună, membrul ce-a mai rămas teafăr. Pieptul lor, plin de medalii, strălucea ca un luceafăr. Dar înnuntru sub medalii și sub hainele bogate Clocotește-n oala cărnei, otrăvită de păcate, La a negrelor lor pofte, la a infamiei pară Clocotește crima . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Stoarceți, stoarceți măduva din țară! Nu vă pese! Striviți totul! Cugetați că poate mâini O ...
Alexandru Vlahuță - Eternul cântec
Alexandru Vlahuţă - Eternul cântec Eternul cântec de Alexandru Vlahuță E vechi de când lumea, dar celui de-l cântă Ce nou i se pare!... S-ascultă uimit. În el i-o legendă frumoasă și sfântă, Și vorbele-o sfarmă cu zgomotul lor: E cântecul inimii care-a murit, Ș-al primului nostru amor. E noapte, sunt singur, și iar mi-aud gândul Cum, notă cu notă, mi-l cântă în taină. Ce dulce-i... Îmi vine să plâng ascultându-l... De ce nu se poate o dată s-aștern Săraca și aspra cuvântului haină Pe-al gândului cântec etern! Ah, iată grădina... văd urmele mele Pe prundul aleii. Pământul miroase, Ș-albasrtu-i de cele dintăi micșunele. Curg valuri de raze din cerul deschis; E liniște-n aer, și toate-s frumoase, Și toate le văd ca-ntr-un vis. Și crăngile-atârnă-ncărcate de floare S-atingă pământul ai crede că-s ninse Sub alba podoabă ce tremură-n soare; Iar tu, ca din basme, deodată mi-apari, Înaltă și zveltă, cu brațele-ntinse, Cu ochii tăi limpezi și mari... Și ce-a fost pe urmă? Zadarnic! Cuvintele-s tulburi și grele. Se-ntunecă- ...
Alexandru Vlahuță - Icoane șterse
Alexandru Vlahuţă - Icoane şterse Icoane șterse de Alexandru Vlahuță Privesc de la fereastră, gânditor, Cum soarele se lasă-n asfințit, Deasupra lui chenarul unui nor Cu aur și rubin pare tivit. Albastrul cerului acolo-i șters; Din nor bizare forme se desfac... Cum le-aș așterne-n ritmul unui vers! Dar se topesc... Acum, parcă-i un drac, În haină de argint înfășurat, Stă drept și ține-n mână un stindard. Acu-i un urs... dar iată... s-a schimbat... I-un popă pletele-ncâlcite-i ard. O clipă-l văd cu brațele în sus, Dar flacările lacome-l cuprind, Un nor de praf se-nalță la apus, Încet a nopții umbre se întind... În pacea asta sfântă din amurg Ce trist lucesc a cerului făclii! Iar clipele vieții mele curg Din ce în ce mai reci și mai