Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FRUMUSEȚE
Rezultatele 91 - 100 din aproximativ 366 pentru FRUMUSEȚE.
Duiliu Zamfirescu - April (Zamfirescu)
Duiliu Zamfirescu - April (Zamfirescu) April de Duiliu Zamfirescu Parcă n-a fost de cînd lumea iarna ce de-abia s-a dus, De cînd firea iar, cu mîna-i nevăzută, ne-a adus Soare tînăr sus în slavă, în crăiia lui albastră Și de cînd răsună lunca de o pasăre măiastră. Că-și dă viers privighetoarea și-n tăcere se desfac Note limpezi din tufișul parfumat de liliac. Parcă n-ar fi mai fi aceeași fire tristă și săracă De cînd frunza-mbracă codrul, de cînd iarba cîmpu-mbracă, De cînd vîntul nu mai plînge, ci suspină-n frunze blînd Aducînd miros de floare sărutată și de cînd Sub desiș umbros de sălcii gîrla cîntecul și-ngînă. Mama noastră-a tuturora, fire bună și bătrînă, Veche ești, vechi al tău farmec ș-ale tale frumuseți, Ce-ncîntară-atîtea neamuri în atîtea mii de vieți, Însă îmbrăcate-acuma-n calde raze de la soare, Cînd pămîntul varsă valuri de miresme-mbătătoare, Reîntinerești deodată-n dimineața lui april, Ca un basm din alte vremuri spus de-o gură de copil. (
Duiliu Zamfirescu - Seara de toamnă
... pană mult măiastră Atâta farmec ar putea descrie! Stropit cu lacrimi pare-acum boschetul. În umbra lui mă simt prins de tristețe: Există oare-atâta frumusețe În fire, — așa cum o simți tu, poetul? Ori suntem pradă — o! gândire-amară! De-a simțurilor noastre amăgire Ce-aruncă ...
Dumitru Stăncescu - Țiganul și popa
Dumitru Stăncescu - Ţiganul şi popa Țiganul și popa Dumitru Stăncescu , Snoave șau glume populare, București, 1892, pp. 51—55 Un popă venea cu un țigan, de la oraș spre casă. Se întîlniseră pe drum. Tot vorbind ei de una, de alta, la marginea unui sat prin care trecuseră, iacă un purcel rătăcit. — Haoliu, hațin-te, părinte, să-l prindem, că nu ne vede nimeni ! — Fugi d-acolo, mă țigane, că e păcat... — Lasă pacatu, parinte, și ajuta sa prindem purcelul că huite, fuge, îl scăpăm. Popa se uită repede în toate părțile și, văzînd că într-adevăr nu e nimeni, se mlădie. Se aținu cu poala anteriului la un colț și puse mîna pe purcel. Cum ajunseră acasă, îl tăiară și puseră să-l gătească. Cînd fuse numai bun, colo, rumen, și mirosea frumos, popa hoț, ce-i veni în gînd ? Să-l mînînce el pe tot și să nu-i dea și țiganului, dar nu-i venea să-l ia așa cu șoalda, că-i era că-l dă țiganul de gol în sat. — Măi țigane, știi tu una ? — Știu dacă mi-i spune, părinte. — Eu zic că purcelul ăsta prea e ...
Emil Gârleanu - Călătoare! ...
Emil Gârleanu - Călătoare! ... Călătoare! ... de Emil Gârleanu E călătoare! A ieșit din mușuroi furnica și-a pornit, cum face în fiecare dimineață, a pornit să vadă lumea... Ea știa că ochii duc și mintea întoarce; că, văzând multe, știi destule și ai de unde da și la alții. Și ce fericire să călătorești dimineața, în revărsatul zorilor, când iarba e proaspătă sub rouă, aerul jilav de răcoare, și când pe cer se prelinge lumina ca o undă de aur. Ș-apoi dimineața privești altfel lumea, altfel o judeci; gândurile nu-ți sunt spulberate, ci se limpezesc, tihnite, din prisos. De aceea furnica se scoală cu noaptea în cap și pornește la drum. În dimineața aceasta a luat-o spre răsărit. Încântată de frumusețea soarelui, care se prevestea prin mănunchiurile lui de raze, totuși avu puterea să se gândească, drumeața, că, privind și minunându-se numai, nu câștiga nimic. De aceea, îndată ce dădu, prin miriște, de cizma unui vânător, își și puse în gând să cerceteze, să cunoască mai bine făptura omenească în apucăturile ei. Îndrâzneață și destoinică, se ridică pe călcâiul pe care câteva fire de nisip se prinseseră, apoi, ...
Emil Gârleanu - Ca soarele! Ca soarele! ... de Emil Gârleanu O casă, o livadă și-o curte mare. În casă stau stăpânii; în livadă sunt pomi roditori; în curte felurimi de păsări. Așa, în curtea aceasta s-au întâmplat multe și mărunte, căci unde-s păsări multe, dragostea-i stăpână. Nu mai departe, acum o lună, un cocoș a fugit, peste gard, cu bogheta altuia. Nu i-au mai văzut deatunci nimeni! Unele păsări spuneau una, altele — alta, gâștele șușoteau, fel și chipuri, pe socoteala celor doi îndrăgostiți. Ei și-au văzut de treabă. Acum o săptămână, o găină, o americancă , zor nevoie după un pichiroi. Au șters-o și aceștia. Iar zarvă, iar șușoteli, nimeni nu mai putea nici dormi, nici mânca; cum se întâlneau două păsări față-n față, se-ntrebau: „Ce-i cu americanca?â€� Cealaltă: „Ce-i cu pichiroiul?â€� Pichiroiul așa; americanca altfel. Și ei doi habar n-aveau de gura lumii! De aceea, când pichirea, stingheră, hotărî să-și caute un soț și-și puse ochii pe păun — pasăre de neam mare — se feri de toți, de frică să nu li se așeze cineva de- ...
Emil Gârleanu - Filozoful Filozoful de Emil Gârleanu E mare, negru ca întunericul; numai vârful labelor sunt albe, ca și când lumina zilei i le-ar fi pătat într-adins. Din capul cu fruntea puternică, mare, ochii verzi înfloresc noaptea ca două scântei. E cel mai frumos motan al târgului. Dar de frumusețea lui nu-și dă seama, — de bărbăția lui însă, da; pentru aceea, în ceasuri de veghere, când i se pare că-și zărește chipul în talerul lunii, și-și vede înfățișarea bărbătească, simte un fior ce-i străbate prin spate și-l ondulează, de mândrie, până-n vârful cozii. Trăiește singur. Ziua stă ascuns cum poate și unde poate. Ziua doarme; numai când sosește ceasul prânzului, care îi vine singur în labă, se trezește, morocănos. Căci mâncarea nu l-a ispitit niciodată. Să bei și să înghiți aer când ți-e sete de înălțimi amețitoare, aceasta e adevărata hrană, dar aceasta-i o taină pe care numai el o știe. Când ziua fuge din fața nopții, el pornește; atotstăpânitor, pășește, măreț, peste acoperămintele întregului târg. Se plimbă de la un capăt la altul al mahalalelor, căci n-are dragoste deosebită pentru nici un colț. ...
Emil Gârleanu - Mărinimie Mărinimie de Emil Gârleanu În revărsat de zori, pe baltă, lumina face minuni. Pe fața apei sclipesc, ici, sfărmături de oglinzi; colo, plăci de oțel; comori de galbeni între trestii. În nuferi, ca-n niște potire plutitoare, curg raze de aur. Un colb de argint dă strălucire stufărișului. Peste tot liniște neclintită, de rai. Cocostârcul s-a sculat cu noaptea-n cap. A intrat în baltă. Pe picioarele lungi, subțiri ca niște lujere, trupul lui se leagănă agale. Din când în când își udă pliscul; uneori se oprește de se uită, ispititor, în fundul apei, ca și cum ar fi dat peste ceva ce căuta de mult. E răcoare, și răcoarea îl încântă. Nu simte nici o altă dorință decât să-și scalde picioarele în unda rece, care-i trimite fiori până sub aripi. Deodată se oprește; încordează gâtul și privește. Pe frunza unui nufăr, o broscuță se bucură și ea de frumusețea și răcoarea dimineții. Când l-a văzut, biata broscuță a încremenit pe piciorușele de dinapoi; cu ochii mari deschiși, cată la cumplitul dușman. În spaima ei, îl vede uriaș, cu capul atingând cerul, cu pliscul ...
Garabet Ibrăileanu - Addenda la privind viața
Garabet Ibrăileanu - Addenda la privind viaţa Addenda la Privind viața de Garabet Ibrăileanu Nu imaginea vieții pe care avem s-o mai trăim de-acum înainte ne inspiră groaza de moarte, ci viața pe care am trăit-o până acuma. Când ne gândim la moarte nu ni se răzvrătește ființa din cauza planurilor pentru viitor, ci din cauza cântecului duios al amintirilor. Toți acei care au fost rând pe rând noi, îi purtăm în fundul sufletului nostru ca într-un mormânt. Dispariția acestui mormânt viu, în care zac cei ce au fost noi, ne inspiră groaza de moarte. De aceea oamenii lipsiți de sentimentul trecutului sunt mai bravi în fața morții. În viață fiecare purtăm un steag pe care e scris cu litere mari: Eu ! Culmea discreției este să știi să-ți ascunzi discreția. Animalele casnice devin pentru unii din noi persoane, față cu care simțim că avem îndatoriri sociale și morale. Sufletele de rând dau altora tocmai contrariul de ceea ce cer de la alții. Realist în observație și idealist în aspirații -- este fizionomia sufletelor bine organizate. Nu clădi pe nisip, nu clădi pe ipoteza sentimentelor altora pentru tine, bune sau rele. Nu ofensa nici pe cea mai ...
George Coșbuc - Puntea lui Rumi
George Coşbuc - Puntea lui Rumi Puntea lui Rumi de George Coșbuc 1893 I Rumi adunase-n creier Toată cumințenia lumii — Și-ntr-o zi regele Gupta Cheamă la palat pe Rumi. î ș„Mâine-i Anul nou, știi bine. Și-obicei din vremuri este Ca-ntr-această zi să fie Sărbătoare de neveste. Și-aș dori vrun lucru mare ! Tu ești sfânt, așa se spune, Faci minuni; și mâine tocmai Ce n-aș da pentr-o minune. Înmulțim splendoarea zilei Vrei ? Găsești tu una-n pripă." Rumi a rămas pe gânduri, Negăsind răspuns o clipă. Și-a plecat. Făcuse dânsul Mari minuni de alădată, Dar acum avea prilejul Pentru cea mal minunată. II P-un șes larg sunt adunate Gințile din Himalaia, Oșteni negri-n coifuri albe, Priricipi, preoți, sclavi și raia. Toți bărbații stau d'oparte, Iar la mijloc stau fecioare Și neveste-n largă horă, Toate-n port de sărbătoare. Iar regina joacă-n frunte Cu optzeci de principese. La un semn s-alină jocul, Și-acum Rumi-n mijloc iese. El avea un cort d'oparte, Iar în cort ? Cine-ar ști spune ! El încet desface cortul Cu ascunsa lui minune. ...
George Topîrceanu - C. Hogaș: Pe drumuri de munte
George Topîrceanu - C. Hogaş: Pe drumuri de munte C. Hogaș: Pe drumuri de munte de George Topîrceanu Hotărât lucru că dl Calistrat Hogaș este un scriitor fără noroc. Volumul de față, afară de câteva bucăți, a fost scris acum vreo 25 de ani, și trebuia să apară atunci. Impresia pe care ar fi lăsat-o cititorilor ar fi fost mai puternică, firește — pentru că volumul, deși e scris de atâta vreme, pare că e scris astăzi... Viața românească i-a republicat bucățile vechi și unele noi. Acum doi ani volumul era tipărit, dar când să se pună în vânzare s-a văzut că avea atâtea greșeli de tipar, încât era imposibil să apară astfel în lume. Dl Hogaș n-avea noroc. Astă-toamnă, în sfârșit, volumul apare... în timpul războiului european și chiar în momentul culminant al preocupărilor noastre atât de puțin literare! O tăcere suverană l-a întâmpinat. Au tăcut nu numai cei care o fac din sistemă față cu scriitorii noștri puțin gălăgioși și cu operele bune, pe care nu pot să le guste, dar și acei care, în vremuri normale, ar fi fost în stare să prețuiască ...
Gheorghe Asachi - Cătră un patriot filantrop
... în văduvie. Alții pe aripa geniei străbat mai pre sus de nor, Cercetând minuni înalte ș-a naturei armonie, Unii inimile-ncântă prin frumusețe și amor, La străin adună altul aurul și avuție. Dar bărbatul cărui Pronia cătră darul luminos O semință au adaos de a ei ...