Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FOC

 Rezultatele 91 - 100 din aproximativ 1031 pentru FOC.

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Complotul bubei

... Pe brațe, pe coapse, pe frunți! Otrepuri, de mult închegate, Lipite pe răni destupate, Ca niște oribile punți! Obrajii lor - cronica spune Păreau ca un foc de tăciune Cu spuză-nvelit împrejur, Când negrul cu roșul s-alungă, Trecând pe de lături în dungă, Alb, vânăt, și galben, și sur! S ... după chip și seamă, Pe pânză și p-aramă, Veți face fără teamă Bubos pe Dumnezeu!!.. III Poporul înconjoară pădurea fără veste Și-i pune foc: Leproșii pân' la unul, bărbați, copii, neveste, Au ars pe loc. Memoria lor însă p-o lespede funebră D-atunci s-a scris ...

 

Carol Scrob - Valurile Dunării

... te chiamă, Să plutim vesel și să cântăm, Și-n fericire Spre nemurire, Brațe-n brațe să ne-avântăm. Să te sărut cu dor, cu foc, Timpul fugar să-l țin în loc. Să mă săruți cu foc, cu dor, Să tot trăiesc să nu mai mor. Ah! Cerul atunci e mai-ntins, Soarele parcă e mai aprins, Și-n ochii tăi senini ...

 

Cezar Bolliac - Sila

... Ș-acum ca ș-alte dăți.â€� Pe masă, lîngă tat'său fetița-n nerăbdare Întinse o maramă și-i puse demîncare     Fiertura de la foc. — „O ! să-mi trăiești, fetițo, că foamea mă doboară !â€� — „Și-ți am și vin, tăicuță ; și-ți am și pîinișoară ... și intră-n casă cu iarna în spinare : — „Aci avem de toate, și cald, și de mîncare,     Și-n cupă vinișor. Mai faceți foc pe vatră și dați-ne și patul Mai dă-te jos, bătrîne, sau culcă-te de-a latul,     Că dau de vă omor ...

 

Cezar Bolliac - Un suvenir

Cezar Bolliac - Un suvenir Un suvenir de Cezar Bolliac Nu, nu se uită lesne, când, din copilarie. Cineva iubește precum te-am iubit eu; Și blestem pe aceia care, prin viclenie, Mi-au amărât viața și tot amorul meu. Mânia mea din urmă, mândria-mi cea silită, Când ai ști acuma cu ce preț le plătesc, Și cât, sub fața-mi rece, mi-e inima zdrobită, Tu te-ai mira poate ca poci să mai trăiesc. Aș geme la picioare-ți, mi-aș arăta căirea! Dar, ca să fiu vrednic în veci d-amorul tău! Înec durerea-n mine, măcar că-mi văz pieirea În rana ascunsă ce-o roade-un vierme rău. Și arburile,-ntocmai, ce focul mistuiește Și îi suge sucul cu-ncetul și p-ascuns, - Când rădăcina-i arsă, când frunza-i gălbinește, Când cenușa-i zboară, când focul l-a pătruns, - Mai stă tot mândru încă și capul nu își pleacă: Stă cu brațe-ntinse zefirii înfruntând; Privește însă vântul ce-acuma o să treacă, Ș-o s-auzi un trosnet și focu-i

 

Cincinat Pavelescu - Pantum (Cincinat Pavelescu)

... și astăzi chipul Sub al buclelor tezaur... Presărat cu frunze d-aur Crângul plânge-al său noroc, Sub al buclelor tezaur Ochii ei păreau de foc. Crângul plânge-al său noroc, Plânge crângu-a pustiire... Ochii ei păreau de foc Când citeau a mea iubire! Plânge crângu-a pustiire, Vânturi aprige-l străpung... Când citea a mea iubire Mă ...

 

Cincinat Pavelescu - Sic transit

... este și pământul roditor. După secole apuse Petrecu prin acel loc... Peste urmele pădurii marea largă s-așternuse Cerul serii peste valuri revărsa sclipiri de foc, Un pescar, trăgând la țărmuri barca lui împovărată, Modula un cântec vesel cu o voce fermecată. Călătorul întrebându-l de când marea a-necat ... s-a răsfățat. După secole apuse Petrecu prin acel loc... Marea largă o pustie arzătoare se făcuse, Nici un arbor să-ndulcească dogorelile de foc, Peste tot deșertul galben nesfârșind decât în zare, Ici nisip, nisip acolo și nisip în depărtare... Călătorul fără preget, întâlnind un beduin, Vru să afle ...

 

Constantin Stamati - Arderea Iașului la 1822

... pedepsește, Iar celui cu fapte bune “nu te temeâ€� îi șoptește. Nepotul Ah, moșule tăiculiță, iaca arde, se aprind     Mănăstiri, case înalte, Clăbuci de foc se ridică, și limbi de foc se întind,     Mi-i frică de moarte! Și când fulgerele crapă noaptea grozav luminând, Se vede fugind poporul, la câmp scăpare cătând. Bătrânul Cerul judecă ...

 

Constantin Stamati - Mascurii în vie

... mi-ați îndopat, Ba încă vă bucurați că m-ați desființat! Dar să știți, cumplite fiare, că și pe voi oarecând, Oamenii buni ucigând, Și foc mare aprinzând, Din curpenii viei mele acestei părăginite, Pe-ai mei cărbuni vă vor frige, Și mâncând a voastră carne, vor chiui și ...

 

Dimitrie Anghel - Țiganii (Anghel)

Dimitrie Anghel - Ţiganii (Anghel) Țiganii de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , III, 756, 25 ian. 1911, p. 1. Cînd soarele urca încă nevăzut, departe, după dealuri, rumenind zarea, pe largul șesului întins și galben, cei ce nu cunosc alt coperămînt decît clopotul de azur al cerului își opriră mersul și poposiră pe marginea Elanului secătuit de arșiță. Un scurt moment de repaos, o haltă în infinit, o clipă de înstăpînire a marelui pămînt pentru a purcede aiurea, unde-i duce deșirul nesfîrșit al ghemului ce l-a scăpat din mîni ursita lor. Căruțele au stat, umbrele de cai au fluturat din coame, apoi, liberați de hamurile de frînghii, au prins să pască iarba rară. Un țol negru, întins pe cîțiva pari, a făcut o perdea dinspre partea vîntului. O licărire sfioasă de lumină a tremurat, vîlvătaia unor flăcări albastre a zbuciumat apoi și un ceaun negru a fost așezat pe pirostrii. Puținul ce dă viață : cîțiva pumni de făină galbenă ca aurul și mîna obișnuită de sare, aruncată pe fundul negru al unui ceaun, a fost de ajuns ca să înveselească hoarda. Sclipiri ...

 

Dimitrie Anghel - Reveria unei statui

... rece, îi murmură parcă un cîntec trist, o întîmplare străveche, un basm din vremuri legendare. Soarele l-a luminat cu strălucirea lui de foc, ploi de primăvară l-au spălat, iernile i-au schimbat pe rînd hlamidele de hermină, și anii au trecut tot mai mulți, tot mai mulți ... apar în ceardacurile palaturilor, tot alte chipuri de domnițe visează la geamuri, tot alți boieri se adună în sălile mari la sfat. Dar geana de foc ca un blăstăm din veac în veac aleargă sub streșini, pînă ce din palatul străvechi n-a mai rămas piatră peste piatră. Și ...

 

Dimitrie Anghel - Tata (Anghel)

... urmăreai tu, de ce te-ai zbuciumat, de ce flacăra vie a minții tale a ars fără preget, ca vîlvătăile de foc ce le aprindeau și le hrăneau necurmat întîii oameni în vremuri obscure, ca să se apere de dușmănia fiarelor ? După perdeaua de foc a minții tale, ai stat tu ascuns toată viața, apărîndu-te. Vie, puternică, fantastică, se consuma inteligența ta. Mari, flăcările jucau zvîrlind scîntei ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>