Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FI ÎN FLOARE
Rezultatele 91 - 100 din aproximativ 780 pentru FI ÎN FLOARE.
Mihail Săulescu - Durerea lui Faust
... lui Iob... « Și mă gândesc că toate menite sunt uitării, Și mă gândesc că toate ursite sunt să treacă, Precum un val se pierde în infinitul mării, Și 'n alte valuri repezi, în fund de zări se 'nneacă. Și mă gândesc că toate menite sunt să moară... Și iată chiar și visul ce încă n'am clădit, Și ... Nimica nu rămâne din visurile mele; Din visul meu de astăzi, din visul meu de ieri, — O rază de lumină căzută dela stele, O floare scuturată din alte primăveri... « Nimic nu-i veșnic, iată, doar trecerea spre moarte Ușoară, fără știre, — e singurul etern. Și peste-atâtea visuri ... — Și drumurile nopții cu toate iau sburând. Eu le ascult! și sborul lor pare-o simfonie, Un cântec pân' acuma, nescris de-un muzicant, În el, plâng cei de astăzi, plâng cei ce vor să vie; Și eu conduc concertul ! — și plânge un neant!... « Iar setea ce-am ... c'un deget doar o ține — Și-o 'ntoarce, și-o sucește, râzând de toate 'n sine. ...Și-a râs și el în ...
Constantin Negruzzi - Flora română
... mea, a vă trămite un buchet compus din acele ce am găsit înflorite. Veți găsi pe lângă toporași și viorele, laleaua tulipa, astă floare ce a avut și ea timpul mărirei sale. La Harlem în Olanda, o ceapă de lalea s-a vândut cu prețul fabulos de zece mii galbeni! ceapă ce astăzi se poate cumpăra cu câteva ... rozeta rĂ©sĂ©da, pelinița artemisia, cristofoare actaea, nalba althea, sânziene galega, măzeriche lathyrus, luminiță oenothera, mutătoare bryonia, jale stachys și rochița rândunelii ipomea. Iată în fine mărgărite aster care ne aduc aminte de Faust, și conduru-doamnei tropoeolum. Ar fi de dorit să știm cine a fost acea d-nă, a cărei picior întrecea pe al cenușeresii, și care purta așa ... hoitzia, cynoglosum, houttuynia, atraphaxis, ornithogalum, tubernoemontana, oxycoccos, embothrium etc., etc. Ce ai zice, doamna mea, când în loc de Angelica, nașul d-voastre v-ar fi dat nume de escholzia sphenogyna sau houttnynia? dar învățații nu vor să știe d-alde aste. Precum am zis, la dânșii florile n-au nici ...
... vecinic strălucind, Tu toate-ntreci, ce ai zidit; Căci le-ai zidit cu un cuvânt Și tot zidind și mai zidind, Ai fost și-i fi în veci mărit. Un rând de firi în mâine ții Și cu puterea Ta le-nvii, Unești începere, sfârșit, Dai moarte celui ce-a trăit. Scântei, ce risipite cad, Sunt stele ... semănat. Ca-n dimineți, de soare pline, Omătul lucitor se cerne Prin aerul curat al iernii, Așa-s luminile sub Tine. Lumini aprinse — milioane În nesfârșite ceruri curg, A Tale împlinesc zacoane, Luciri învietoare scurg Aceste candeli luminoase, Munți de cristaluri sângeroase*, Mări nesfârșite în lărgime, Văzduhuri, ceruri arzătoare Și focuri larg luminătoare În fața Ta-s întunecime, O picătură-n mări căzută Îi cerul pus în rând cu Tine, Dar ce-i chiar lumea cea văzută Și ce-i ființa mea în sine? Căci toate-ntinderile lumii Roșii — întunecate, de floarea sângelui. De-un milion de ori mărite Și spre îndeplinirea lumii Fără sfârșit adăugite, -- Sunt ... — deci nu-s eu un nimic. Sunt părticică din zidire, Ce-ai pus-o-n mijloc spre unire, Între ființele trupești Și duhurile îngerești. ...
Gavril Romanovici Derjavin - Dumnezeu
... vecinic strălucind, Tu toate-ntreci, ce ai zidit; Căci le-ai zidit cu un cuvânt Și tot zidind și mai zidind, Ai fost și-i fi în veci mărit. Un rând de firi în mâine ții Și cu puterea Ta le-nvii, Unești începere, sfârșit, Dai moarte celui ce-a trăit. Scântei, ce risipite cad, Sunt stele ... semănat. Ca-n dimineți, de soare pline, Omătul lucitor se cerne Prin aerul curat al iernii, Așa-s luminile sub Tine. Lumini aprinse — milioane În nesfârșite ceruri curg, A Tale împlinesc zacoane, Luciri învietoare scurg Aceste candeli luminoase, Munți de cristaluri sângeroase*, Mări nesfârșite în lărgime, Văzduhuri, ceruri arzătoare Și focuri larg luminătoare În fața Ta-s întunecime, O picătură-n mări căzută Îi cerul pus în rând cu Tine, Dar ce-i chiar lumea cea văzută Și ce-i ființa mea în sine? Căci toate-ntinderile lumii Roșii — întunecate, de floarea sângelui. De-un milion de ori mărite Și spre îndeplinirea lumii Fără sfârșit adăugite, -- Sunt ... — deci nu-s eu un nimic. Sunt părticică din zidire, Ce-ai pus-o-n mijloc spre unire, Între ființele trupești Și duhurile îngerești. ...
Emil Gârleanu - Cât un fir de neghină
... Cât un fir de neghină de Emil Gârleanu „Nu trebuie să fii cât un munte de mare ca să poți judeca. Ci de-ai fi cât o neghină, ori cât un fir de colb, dacă ai în căpușorul tău scânteia dumnezeiască ce cuprinde lumea, ți-i de ajuns: știi ce ești, de unde vii și-ncotro trebuie să te îndrepți.â€� Gândirea ... stătu o clipă, fără suflare, sub talpa cizmei grădinarului. Avusese noroc de-o pietricică ce lăsase lângă dânsa un gol. De ce-ți atârnă viața în ziua de azi! Dar trebuia să se păzească cu tot dinadinsul. Trai e acela când ești nevoit să-l cumpănești în fiecare clipă? Umbla numai pe dibuitele: cercetând, ocolind, ispitind. Colo e apă, dincolo oameni, mai la o parte un cărucior cu copii. „La ce ... munci iar: Ce rost avea pe lume?... Toate celelalte vietăți păreau că au o chemare. Și fluturul? Cum de nu. Dar fluturul e încântarea ochilor, floare zburătoare, o picurare vie din curcubeu. Furnica își face casă, agonisește, trăiesc mii la un loc; furnica, dacă ar fi de o sută de ori mai mare, i-ar fi destulă mintea pe care o are acum, ...
Paul Zarifopol - Flaubert și Anatole France
... Paul Zarifopol - Flaubert şi Anatole France Flaubert și Anatole France de Paul Zarifopol Războiul și romantismul, aceste două mari blesteme scrie Anatole France în La RĂ©volte des Anges. Despre război, pretind unii că vestitul pacifist ar fi zis mai târziu așa: dacă suprimi virtuțile militare, toată societatea se surpă. Dar lucrul nu-i sigur. Surprinzător n-ar fi, fiindcă France de mult s-a declarat pentru inconsecvența elegant-sistematică. Antipatia pentru romantism, însă, pare să se fi păstrat statornic, de când făcea cronici literare în Le Temps până la romanul din care am citat mai sus, scris la bătrânețe. Flaubert era, negreșit, greu împovărat de păcate romantice; France le-a ... nevropat, ci un fenomen istoric general. Burghezul era agresiv și apăsător și se amesteca în toate... Foarte distrat și pasionat de ură antiromantică trebuie să fi fost France, ca să uite cu totul că, mult după moartea lui Flaubert, l-a văzut pe burghez triumfând superb în gândirea și în arta lui Georges Ohnet. Hotărât, exasperarea este un păcat care se ține neîndurat de oameni, până și de cei absolut inteligenți și cu cel mai ... ...
Mihai Eminescu - Luceafărul (Eminescu)
... se revarsă, Pe ochii mari, bătând închiși Pe fața ei întoarsă. Ea îl privea cu un surâs, El tremura-n oglindă, Căci o urma adânc în vis De suflet să se prindă. Iar ea vorbind cu el în somn, Oftând din greu suspină - "O, dulce-al nopții mele domn, De ce nu vii tu? Vină! Cobori în jos, luceafăr blând, Alunecând pe-o rază, Pătrunde-n casă și în gând Și viața-mi luminează!" El asculta tremurător, Se aprindea mai tare Și s-arunca fulgerător, Se cufunda în mare; Și apa unde-au fost căzut În cercuri se rotește, Și din adânc necunoscut Un mândru tânăr crește. Ușor el trece ca pe prag Pe marginea ferestei Și ține-n mână un ... copilă, asta e... Hai ș-om fugi în lume, Doar ni s-or pierde urmele Și nu ne-or ști de nume, Căci amândoi vom fi cuminți, Vom fi voioși și teferi, Vei pierde dorul de părinți Și visul de luceferi." * Porni luceafărul. Creșteau În cer a lui aripe, Și căi de mii de ani treceau În
Paul Zarifopol - Alecsandri (Zarifopol)
... vrea reluarea firului tradițional pentru a mântui cultura românească de schimonosirile cu care o desfigurase, și o mai desfigura, pedantismul primitiv al începătorilor. În această mișcare de naționalizare inteligentă, făcută în spirit critic, Alecsandri ne apare ca un adevărat Ianus bifrons: el a scris în felul vechii poezii tabietlii și încă lăutărești , a scris și o poezie cu totul nouă, care în o parte a ei este localizare de modele străine, însă aproape totdeauna localizarea e desăvârșită; vor fi Lamartine și Hugo la mijloc, însă cântați pe românește așa încât tiparul străin deloc nu se simte supărător în confecția românească. Cine dorește să măsoare drumul literar străbătut de Alecsandri, să compare traducerile din Lamartine sau Hugo, ale lui Hrisoverghi, ale lui Negruzzi sau ... numim: poezie de album. Era în natura lui Alecsandri să producă acel fel de poezie care în teoria literară se numește poezie ocazională - însă nicidecum în înțelesul, foarte deoseibit de cel uzual, în care a întrebuințat cuvântul acela Goethe, care spunea că toate poeziile sale sunt fragmente ale unei mari spovedanii și în ...
Paul Zarifopol - Despre ideologia lui Eminescu
... de simpla uitare, pe de altă parte însă, pe pământ, nu e capabil a ferici pe cineva, nici capabil de a fi fericit. El n-are moarte, dar n-are nici noroc. Despre consacratul pesimism al lui Eminescu, autorul ne propune formula că în poezie pesimismul este invers proporțional cu vârsta. Tocmai în tinerețe, când poetul se agita cu atâta frenezie naționalistă în vederea serbării de la Putna, și pe când sănătatea îi era încă bună, pesimismul său își dă cea mai completă și mai grandilocventă expresie. Înțelegem ... cât Eminescu își consacra mai mult energiile gândirii sale asupra eticii și politicii, cu atât, firește, pesimismul devenea pentru el mai neglijabil și mai neglijat. În Cezara, ascetismul budist al lui Schopenhauer este uitat, în folosul unui epicureism sădit în primitivitate: pustnicii săi, ca și Cezara, se răsfață goi, în valuri, și își afundă trupul in ierburi și flori. Din primatul schopenhauerian al instinctului, Eminescu scoate o concluzie răsturnată, hedonistică. În primatul instinctului își fundează Eminescu și ideile politice. Și aici, conștiința și raționalitatea sunt răul, sunt avocații diavolului. Modelul e statul natural al albinelor. Potrivit ... societății românești în ...
... mare. Din umbra de la maluri s-a desfăcut la larg O luntre cu-a ei pânze sumese de catarg. Tăind în două apa, ea poartă o păreche: Pe Sarmis, craiul tânăr din Getia cea veche, Mireasa-i în picioare, frumoasă ca o zână, Stetea și pe-a lui umăr își sprijină o mână. Se clatin visătorii copaci de chiparos Cu ramurile ... tău... În veci Nu voi uita cum tâmpla c-o mână netezind Și fața ta spre umăr în laturi întorcând, Știind că nimeni nu e în lume să te vadă, Ai fost lăsat în valuri frumosul păr să cadă. În orbitele-adânce frumoșii ochi ce-ncântă, Pierduți în visuri mândre, priveam fără de țintă. Și tu zâmbeai, c-un zâmbet cum e numai al tău, Nu te-a mai văzut nimeni ... la al meu piept Și fă ca pe vecie să nu mă mai deștept". Se clatin visătorii copaci de chiparos Cu ramurile negre uitându-se în jos, Iar tei cu frunza lată, cu flori pân-în pământ Spre marea-ntunecată se scutură de vânt. Ea cade ...
Dimitrie Bolintineanu - Domnul Mavrogheni
... nu ne iartă, doamne, a ne bate!" Nobilă mânie sufletu-i străbate, Dar frângându-și dorul iară le-a vorbit: - "Ce? în țara unde viața a domnit Astăzi nu mai este nici un suflet mare Ce să bată încă de neatârnare, Pe câmpia unde numărau ... și mărire." Astfel zice domnul trist și abătut. Însă din mulțime iată au părut Căpitani de frunte, plini de vitejie, De amorul țării și mărinimie. - "În