Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE SORĂ
Rezultatele 91 - 100 din aproximativ 221 pentru DE SORĂ.
Dosoftei - Din Viața și petrecerea svinților
... În car te-ai suit de bunătăț, Ilie, La ceri ai sosât ca celalalt llie. STIH [PENTRU SFINȚII MUCENICI NICANDRU Șl ERMIL] Mucenicii doi, dorind de Domnul Hristos, Să-ngroapă de vii supt mormânt întunecos. STIH [PENTRU SFÂNTUL MUCENIC PORFIRIE] De podoaba lui Porfirie să miră Îngerii, veștit în de sânge porfiră. STIH [PENTRU SFÂNTUL DOMNIN, UCIS PRIN FOC] Prăvind Domnin de focul nestâns, De dâns groaza de foc nu s-au prins. STIH [PENTRU SFINȚII TIMOTEI, TEOFIL ȘI TEOTIM, UCIȘI CU PUMNII] ’ Pre Timotei și cu amândoi hărăț N-au putut ... ACHEPSIMAS, UCIȘI PRIN FOC] De-asemenea dar Hristos lui Achepsima Și lui Isidor prin foc ce le-au dat stima. STIH [PENTRU SFÂNTUL AMUN, EPISCOP DE NITRIA] De svântul Amun NitrĂa-i neuitată, Că i-i de dvorbă, ca un sufletesc tată. * STIH [PENTRU SFINȚII MUCENICI GAIAN Șl GAIE] În foc aruncaț, cu Gaie-mpreună, Luă Gaian de la Hristos cunună. * STIH [PENTRU CEI 300 DE MUCENICI DIN AFRICA, UCIȘI PRIN SABIE] O, Troiță Svântă, priimește-ntr-a ta slavă Suta-ntreită de svinț fără zăbavă. * STIH [PENTRU PREACUVIOSUL IGNATIE] Încărcat te-ai dus
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Trubadurul
... Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Trubadurul Trubadurul de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Prieteni din liceu, sfârșeam anul al doilea de facultate. Ceata noastră era un amestec de la Drept, de la Științe și de la Litere. Unii, trecând examenele de Drept, urmau cursurile de la Științele fizice; alții, distingându-se la Matematici, răsfoiau tomurile lui Mourlon, ca să susție, cu mai multă învierșunare, că Dreptul nu este o știință ... fost peste poate să mai ascultăm acțiunea pauliană, sărurile cuprului, funcțiile ficatului și perechile de pârghii. Ne înțelegeam instinctiv. O pornire vagă, ne prevestea, dis-de-dimineață, călătorie. Soarele cald de pe cerul limpede, bâzâitul albinelor și tolăneala cățeilor de supt streșinile caselor însemnau golirea buzunarelor de hârtie și de creioane, lipsă de dreptul roman, odihnă descriptivei, pace determinanților și să ne vedem sănătoși infiniților mari și mici. Fiecare din noi înfășura în batiste și ziare d-ale ... ceilalți și prietenia tuturora pentru mine, acest merit ar fi prea mic când e vorba de tovarășii mei. Revoltați contra școalelor, cârtind contra profesorilor, nesățioși de studii, cercetând împreună toate greutățile științii, răsfoind ultimele descoperiri, veghind nopțile de iarnă pe formule algebrice și pe operile criticismului modern, acești frați de studii și
... hățașe de vulpi și de lupi, ardea un foc în jurul căruia doisprezece oameni ședeau culcați la pământ și sfătuiau între dânșii. Căciulile lor țurcănești, de blană de oaie brumărie, îndesate pănă la sprâncene, mintenele de abÅ• albă, împestrițate cu găitane negre și aninate câte pe un umăr, mănunchiurile de cuțite ce ieșeau din turetce și oțelele de pistoale ce străluceau în curălele de la brâu, le dădeau o înfățișare fioroasă, văzuți mai ales noaptea prin desimea copacilor luminați de foc. Ceva mai departe sub crengile unui stejar frunzos se vedea o piramidă de puști pe țevile cărora se oglindeau scânteile, și mai departe încă, la marginea întunericului, unde focul nu mai arunca decât slabe luciri, doisprezece cai priponiți ... cineva ceva?... adause căpitanul. Nici o vorbă, nici o șoaptă nu ieși din pieptul hoților încremeniți. — Ascultați, copii!... zise el cu un glas poruncitor de care erau deprinși să tremure cei mai aprigi din banda sa. Cine v-au scăpat pe voi de zapcilic , de bir, de havalele , care vă topeau munca și vă uscau puterile, cine v-a pus pușca-n mână și v-a insuflat dor ... ...
... lui Cain noapte, Precum a zis Francesca da Rimini, Infernul, cântul V, 107... El s-a oprit pe creștetul colinei, Înfricoșat de-această amenințare, Și, neclintită-n tremurul luminii, Statura lui s-a proiectat pe zare, Încovoiată, lungă, amărâtă, Ca un fantastic semn de întrebare... Văzui apoi o namilă urâtă, Un fel de baci cu sarica sub glugă, Ce sta deoparte sprijinit în bâtă. De propria lui umbră vrea să fugă, Dar se trezea că-n juru-i gravitează, Mânat de-o oarbă forță centrifugă. O clipă se oprea și, cu emfază, țintea-n pământ căutătura-i proastă, Apoi din nou pornea ca o sfârlează. Acest ... o floare Sub ziduri de fățarnică Gomoră, O dulce-mpătimire arzătoare: În ceasuri caste, mângâieri de soră. Sărutul ei — văpaie purpurie, Privirea — luminiș de auroră... Și-o clipă fu de-ajuns: pe veșnicie Se risipiră toate, fără urmă, Într-un fior de neagră isterie. — Destul! Destul!... Simțeam cum mi se curmă Viața-n piept, — cum vipere rebele Se zvârcolesc în inima-mi și scurmă... Și ... Văzând cum iarăși piere-n fund, departe, Fantoma tristă a iubirii mele, M-am prăbușit cu brațele-ntr-o parte, Împins în gol ...
Vasile Alecsandri - Pâinea amară a exiluluil
... mirăm, amice Ghica? Nu suntem oare deprinși a vedea în zilele noastre minunile boscăriei celei mai perfecționate? Epoca noastră este o epocă producătoare de tot soiul de saltimbancuri politice și sociale. Ea dă naștere la o mulțime de îndrăzneli imprudente și la feluri de ființe eteroclite care ar putea să ocupe un loc însemnat în muzeul lui Barnum, celebrul exibitor de monstruozități. Pe lângă vițelul cu trei capete din Australia, pe lângă invalidul cu cap de lemn și femeia cu barbă din Franța etc., ar figura cu destul succes productul cel mai straniu din România, adică: omul cu burta plină de ... despre care voi scrie altă dată, adică omul care, singur el, a făcut tot în țara aceasta și a ghiftuit-o de glorie, de libertate, de măriri și de prosperități, fără știrea ei. În primii ani ai domniei lui Cuza răsăriseră ca ciupercile niște patrioți de a treia mână care se porecliseră cu emfaz ăi dintâi. Ei susțineau că aclamaseră ăi dintâi cu entuziasm ziua de 5—24 ianuarie 1859, ei aclamaseră cu frenezie ăi dintâi cu convicțiune și admirațiune proclamațiunea convențiunii, după stilul lor, ei aclamaseră ăi dintâi pe Doi
... trecutul întunecat. Din studiul lor ne vom lămuri despre originea limbii noastre, de nașterea naționalității române, de plecările naturii cu care este înzestrat poporul, și de luptele ce le-au susținut coloniile romane pân-a nu se preface în locuitorii de astăzi ai vechii Dacii. Între diferitele neamuri răspândite pe malurile Dunării, nici unul nu are, ca neamul românesc, o poezie poporală atât de originală, atât de variată, atât de frumoasă și atât de strâns unită cu suvenirele antichității. Născut din sânge meridional, strămutat de sub un soare fierbinte într-o țară nouă, neamul român a păstrat o închipuire fecundă, vie, grațioasă, o agerime de spirit, care se traduce în mii de cugetări fine și înțelepte, o simțire adâncă de dragoste pentru natură și o limbă armonioasă, care exprimă cu gingășie și totodată cu energie toate aspirările sufletului, toate iscodirile minții. Să luăm de exemplu aceste versuri dintr-o baladă: Viața omului Floarea câmpului! Câte flori p-acest pământ Toate se duc la mormânt; Însă floarea lacului Stă la ... vale Trei turme de miei Cu trei ciobănei... etc. Și când el sfârșește, toată nedumerirea s-a șters din minte-mi; rămân convins de ...
Ion Creangă - Povestea porcului
... ședeau singurei ca cucul și le țiuiau urechile, de urât ce le era. Și apoi, pe lângă toare aceste, nici vreo scofală mare nu era de dânșii: un bordei ca vai de el, niște țoale rupte, așternute pe laițe, și atâta era tot. Ba de la o vreme încoace, urâtul îi mânca și mai tare, căci țipenie de om nu le deschidea ușa; parcă erau bolnavi de ciumă, sărmanii! În una din zile, baba oftă din greu și zise moșneagului: — Doamne, moșnege, Doamne! De când suntem noi, încă nu ne-a zis nime tată și mamă! Oare nu-i păcat de Dumnezeu că mai trăim noi pe lumea asta? Căci la casa fără de copii nu cred că mai este vrun Doamne-ajută! — Apoi dă, măi babă, ce putem noi face înaintea lui Dumnezeu? — Așa este, moșnege ... vârful capului. Și când ți-oi spune până la sfârșit, cred că ți s-a încrâncena și ție carnea pe tine. — Da' de ce, moșnege? Vai de mine! — D-apoi, iaca de ce, măi babă, ascultă: Împăratul a dat de știre, prin crainicii săi, în toată lumea, că oricine s-a afla să-i facă, de ...
Ion Luca Caragiale - O blană rară
... adevărat. Era și el beat! atâta șampanie! Toată scena de despărțire atât de scandaloasă, acel marș! aruncat cu despreț la plecare, nu aveau aerul destul de serios. El a crezut că e ca todeuna o farsă. El spera că Aglaia are să lase la otel pe bătrânul Cuțopolu și ... era foarte urâtă și posacă. Căpitanul ar fi căzut în cea mai neagră mizerie, dacă nu găsea pe prietinul tatălui său, pe Psaridi, mare om de afaceri... Acum Mișu este omul de alergătură al lui Psaridi. Foarte credincios, binecrescut și discret, Mișu face afacerile domnului și doamnei — și-i plătit destul de binișor. Ar fi fericit daca băiatul și Lucreția n-ar fi bolnavi!... o casă igrasioasă în mahala... Și el n-are lemne... și n-are ... — Dar băiatul? — Tot rău. — Daca nu-l îngrijiți!... cine strică? Și doamna Cuțopolu își lăsă molatic în mâinile ex-căpitanului blana superbă de vulpe albastră, un giuvaer, un exemplar unic în București. Apoi desfăcându-și minunatul evantail de sidef și de pene de struț, urcă, luată literalmente pe sus de un stol de ...
Vasile Alecsandri - Nicolae Bălcescu în Moldova
... atinge de acei oameni de frunte, diversele întâmplări ce au trecut peste dânșii, actele lor publice și chiar incidentele vieții lor private devin, după moarte, de un mare interes pentru cine știe a-i prețui și îi admiră. E o datorie sacră pentru amicii și contemporanii lor de-a face apel suvenirelor, spre a feri de uitare toate notițele ce pot contribui la completarea biografiei lor. Această idee m-a îndemnat a vorbi astăzi de Nicolae Bălcescu ca de un om al cărui nume onorează România și ca de un amic scump și jelit. Am petrecut luni întregi cu el, nu numai în țară, dar și în străinătate; am avut adeseori ocaziunea de a cunoaște frumoasele aspirări ale inimii sale; l-am văzut lucrând cu entuziasm la Istoria românilor sub Mihai-vodă Viteazul; am călătorit împreună ... de renaștere se produce în ambele țări surori. Tinerimea Moldovei, întoarsă de la universitățile Germaniei și Franței, adusese cu dânsa în societate o comoară prețioasă de idei noi și de simțiri patriotice, comoară care nu întârzia a se răspândi în generația cea jună
Mihai Eminescu - La aniversară
... și-ncepu să râdă. — Ce râzi? Ce-i de râs aicea? — Bine. Haidem! Era o noapte frumoasă, lună, un ger aspru fără pic de vânt. Ninsoarea se lăsase pe garduri și zăplazuri de-amândouă părțile ulicioarei. Zăpada încărcase crengile de copaci și acoperămintele caselor. Ghețușul trosnea sub pași și el trecea cu dânsa de braț... ea în scurteică cu guler de blană, roșie la față, capișonul alb de lână înconjura fața, fruntea. Ea era blondă, foarte blondă, cu părul ca un caier de cânepă și scurteica — oricât de groasă ar fi fost — accentua totuși liniile unei talii fine și mlădioase. O broască. Râdeau vorbind — adică mai mult râs decât vorbă. Cine ... frumoasă — i-ai fi băut apa din gură. — Domnule, zise ea deodată c-o seriozitate mare — astăzi ne-am permis o mulțime de lucruri foarte nepermise — numai astăzi și-mi pare rău... că trebuie să... să... — Ei, să...? Iar această mână de povățuitor... Eu nu sunt copil, Elis... să știi tu că nu sunt... Iaca, de exemplu... — De exemplu...? — Nu te voi mai strânge de mână, nu ți-oi mai spune pe nume... de
Petre Ispirescu - Înșir-te mărgăritari
... ajunse la urechile lui niște vorbe ce-l trezi, căci era dus pe gânduri. Se întoarse la fete și le întrebă: - Ce ați zis, fetelor? - De m-ar lua pe mine feciorul ăla de boier ce trece p-aci, eu i-aș îmbrăca curtea cu un fus, zisese fata cea mai mare. - De m-ar lua pe mine feciorul ăla de boier ce trece p-aci, eu i-aș sătura curtea cu o pită, zisese fata cea mijlocie. - De m-ar lua pe mine feciorul ăla de boier ce trece p-aci, eu i-aș face doi fețiÂlogofeți cu totul și cu totul de aur, zisese fata cea mică. După ce îi spuseseră fetele ce ziseseră, el stătu de se socoti gândindu-se: mă, ca ce să fie asta? Apoi după ce se mai răzgândi, zise fetei celei mici: - Fetico, mie îmi plăcu vorbele ... viclenie din cele mai spurcate. Ea se știa curată la inimă. Făcuse tutulor bine. Nu se aștepta, deci, ca cineva să aibă măcar o umbră de cugete pângărite pentru dânsa. Ea crezu. Și suindu-se în pod, făcu, cum zisese, doi feți-logofeți cu totului, totului de aur, în ciurul pe care îl ținea țiganca la gura podului. Cum văzu copilașii așa ...