Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE LA SPATE
Rezultatele 91 - 100 din aproximativ 276 pentru DE LA SPATE.
... îl urmau. Poate aveau un răgaz de un ceas, două pe zi, și tot atâta pe noapte. Dimineața, când mă sculam să-mi revăd lecțiile, la fereastra ceea totdeauna licăreau cele două mucuri ale lumânărilor pe sfârșite. Și deasupra foițelor de hârtie, capetele buhoase, aproape fără ochi, de adânciți ce erau în orbite, tremurau în neastâmpărul dorului de câștig. La început jucaseră pe bivolițele, pe caii, pe trăsura ce mai rămăsese cuconului Gavrilaș. Când câștiga Mână-Spartă, nevasta lui purta caleașca ferfenițită, de scăpărau ulițele bolovănite ale târgului, iar la hopuri roțile săreau de un cot. Doar nu era a ei! Vai de bietul vizitiu, care trecea de la un stăpân la celalt, odată cu trăsura și caii. În urmă de tot, cuconul Gavrilaș vându trăsura, nemaiavând ce mânca. Și atunci veni rândul lucrurilor. Socotelile de zi se făceau seara; cele de noapte dimineața; atunci se perindau, de la unul la altul, și lucrurile câștigate. Seara, mai cu seamă, se strângea toata mahalaua să vadă ce a pierdut unul, ce a câștigat ... ori, unul dintre dânșii pierdea toată mobila unei odăi, și atunci, pe ferestrele deschise, se vedeau pereții goi, cu piroanele negre înfipte într-înșii, plini de păinjenișul țesut ani întregi
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a VIII
... Să-l puteți nimeri măcar unde. Cuvântul între noi, ce să chiamă De taină, să fie astezi: baros ; Deci luați acuma bine samă, Ca, deacă la strigătul vârtos: ,,Stai! care..." n-ar ști răspunde-or cine: Baros! , să știți că vrăjmașul vine! Deci îndată strigați de departe Cătră-ai noștri: ,,La-arme, la-arme-afară!" Iar' voi să vă-apărați păn' la moarte, Ca să nu vă faceți de ocară." Așa străjile-învățate bine Să-împărțiră-în tufele vecine. [5] Drăgan care era mai viteaz, Într-un măr să sui pădureț, Călăban care n ... fi dus doară-în spate cu sine, De nu-l scăpa părul tufos care Încâlcindu-să pregiur de spine Îl trasă-înapoi, iar' el pe spate Căzu, ca și mort de jumătate. [9] Atunci el crezu tare vârtos Cumcă doar un turc de cap îl ține, Și-începu a să cânta jelos: ,,VĂ¡ileo! vĂ¡ileo! săracu-mi de mine!... Nu mă lăsați! Vai, dragă mămucă, Nu mă lăsa turcii să mă ducă!..." Așa plângând ținea ochii-închiși Ca să nu-și vază cruda ... gură Ca și oastea cea mai îndrăzneață; Apoi, după-aceaiaș' învățătură, A lovi-începură pregiur sine În toate părți cum putea mai bine. De ...
... în afară îi dă chipului înfățișarea aceea îndrăzneață și batjocoritoare pe care o are și-n întorsătura vorbei. Deși nu poate să aibă mai mult de treizeci și cinci de ani, părul, pieptănat cu cărare, e înflorit ici-colo de sclipiri albe. Mincu, sfrijit, cu obrajii înfundați, aproape fără de gene și sprâncene, dar luminat de zâmbetul ascuțit pe care meseria cupletistului îl pecetluiește totdeauna pe buze, se miră parcă: Îți merge bine la Constanța, Șerbescule. Șerbescu, drept răspuns, își asmuță buzele și dă drumul la rotogoale de fum care ies, una după alta, se rotesc, apoi se-nșiră-n aer, ca o salbă. Pe urmă se uită primprejur. — Mincule, am rămas ... halba, golesc băutura câteșitrei, și mai vine un rând. Șerbescu lovește cu pumnul în masă: — Cât ai pe lună, domnule? — O sută douăzeci de lei. — Și ca controlor cât câștigai? Funcționarul își vâră cele trei degete de la mâna dreaptă în buzunarul jiletcei, scoate pieptul în afară și dă capul pe spate, de răspunde cu ifos, încâlcindu-se: — Pân la o sută șaapte-șaapte-zeeci
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bursierul
... azvârlă apa în lături, o turbură; apoi fierberea se liniștește; apa acoperă ghiuleaua răcită de jur împrejur... În mine nu mai rămăsese decât un pic de căldură, o fărâmă de viață din focul și nebunia de altădată. Trecuseră patru ani. Mă îmblânzisem. Slab și galben. Liniștit. Ascultam. Mă mișcam încet. Din tot avântul nu-mi rămăsese decât saltul mortal de la trapeze, în zilele de gimnastică. Când îmi desfășuram trupul în aer, plutind cu mânele întinse, o plăcere ciudată îmi furnica de la călcâie până la creștet, îmi amintea visele fericirii perdute. În toată ființa mea, deșirată și slabă, învinsă și oprită în loc, nimic nu mă turbura, biruit de scârbă și de anemie. Neputând fi cum venisem pe lume, nu puteam să fiu ca ceilalți. Ca ei ar fi fost bine. Cu ei, veselia și odihna. Cu ... plăcerile furiși, cearta, murdăria și păcatul. Cu ei, viața. Cu mine, dezgustul, bătrânețea la cincisprezece ani, pacea sângelui slăbit de fumul lumânărilor ș-al lămpilor, de duhoarea meditațiilor ș-a sofrageriii, de năduful dormitoarelor și de umezeala zidurilor. Din soare și nemărginire, ...
... încet din trestii, Domnitoare peste ape, oaspeți liniștei acestei, Cu aripele întinse se mai scutură și-o taie, Când în cercuri tremurânde, când în brazde de văpaie. Papura se mișcă-n freamăt de al undelor cutrier, Iar în iarba înflorită, somnoros suspin-un grier... E atâta vară-n aer, e atât de dulce zvonul... Singur numai cavalerul suspinând privea balconul Ce-ncărcat era cu frunze, de îi spânzur prin ostrețe Roze roșie de Șiras și liane-n fel de fețe. Respirarea cea de ape îl îmbată, ca și sara; Peste farmecul naturii dulce-i picură ghitara "O, arată-mi-te iară-n haină lungă de mătasă, Care pare încărcată de o pulbere-argintoasă, Te-aș privi o viață-ntreagă în cununa ta de raze, Pe când mâna ta cea albă părul galben îl netează. Vino! Joacă-te cu mine... cu norocul meu... mi-aruncă De la sânul tău cel dulce floarea veștedă de luncă, Ca pe coardele ghitarei răsunând încet să cadă... Ah! E-atât de albă noaptea, parc-ar fi căzut zăpadă. Ori în umbra parfumată a budoarului să vin, Să mă-mbete acel miros de la pânzele de in; Cupido, un paj șăgalnic, va ascunde ...
Mihai Eminescu - Scrisoarea IV
... încet din trestii, Domnitoare peste ape, oaspeți liniștei acestei, Cu aripele întinse se mai scutură și-o taie, Cînd în cercuri tremurînde, cînd în brazde de văpaie. Papura se mișcă-n freamăt de al undelor cutrier, Iar în iarba înflorită somnoros suspin-un grier… E atîta vară-n aer, e atît de dulce zvonul… Singur numai cavalerul suspinînd privea balconul Ce-ncărcat era de frunze, de îi spînzur prin ostrețe Roze roșie de Șiras și liane-n fel de fețe. Respirarea cea de ape îl imbată, ca și sara; Peste farmecul naturii dulce-i picură ghitara; „O, arată-mi-te iară-n haină lungă de mătasă, Care pare încărcată de o pulbere-argintoasă, Te-aș privi o viată-ntreagă în cununa ta de raze, Pe cînd mîna ta cea albă părul galben îl netează. Vino! Joacă-te cu mine… cu norocul meu… mi-aruncă De la sînul tău cel dulce floarea veștedă de luncă, Ca pe coardele ghitarei răsunînd încet să cadă… Ah! E-atît de albă noaptea, parc-ar fi căzut zăpadă. Ori în umbra parfumată a buduarului să vin, Să mă-mbete acel miros de la pînzele de ...
Calistrat Hogaș - Amintiri dintr-o călătorie
... și a vedea numai ceea ce ți se dă, nu însă și tot ce ai voi. Iată pentru ce eu și tânărul meu tovarăș de călătorie ne hotărârăm a merge pe jos peste munți și în răgaz, de la Piatra pân' la Dorna, lăsând la o parte drumul mare. În ziua de șase iulie eram gata; cu alte cuvinte, aveam toate trebuincioasele de drum așezate în o boccea de forma unei raniți soldățești, legate la spate prin ajutorul unor curele ce se încrucișau pe pieptul nostru: la șoldul stâng câte un revolver, în dreapta câte un baston sănătos, și la picioare opinci de piele roșie, legate cu șferi negre de lână de capră, care ne înfășurau în spirală pulpa până la genunchi peste un colțun negru de lână vrâstat cu roș. O pălărie neagră și mare putea, la nevoie, să mă apere și de ploaie și de soare. Tovarășul meu, în loc de pălărie, avea pe cap un chipiu de uniformă, iar drept strai mai gros de lână era îmbrăcat cu o venghercă de doc alb. În revărsatul zorilor plecarăm. Deocamdată trebuia să mergem la Almaș. Fiind însă mai dinainte hotărât între noi de a ne ...
... sporește, Iară flamura cea verde se înalță an cu an, Neam cu neam urmându-i zborul și sultan după sultan. Astfel țară după țară drum de glorie-i deschid... Pân-în Dunăre ajunge furtunosul Baiazid... La un semn, un țărm de altul, legând vas de vas, se leagă Și în sunet de fanfare trece oastea lui întreagă; Ieniceri, copii de suflet ai lui Allah și spahii Vin de-ntunecă pământul la Rovine în câmpii; Răspândindu-se în roiuri, întind corturile mari... Numa-n zarea depărtată sună codrul de stejari. Iată vine-un sol de pace c-o năframă-n vârf de băț. Baiazid, privind la dânsul, îl întreabă cu dispreț - "Ce vrei tu?" - " Noi? Bună pace! Și de n-o fi cu bănat, Domnul nostru-ar vrea să vază pe măritul împărat." La un semn deschisă-i calea și s-apropie de cort Un bătrân așa de simplu, după vorbă, după port. - "Tu ești Mircea?" - "Da-mpărate!" - "Am venit să mi te-nchini, De nu, schimb a ta coroană într-o ramură de spini." - "Orice gând ai împărate, și oricum vei fi sosit, Cât suntem încă pe pace, eu îți zic: Bine-ai venit! Despre partea închinării însă
Vasile Alecsandri - Chirița în Iași
... GRIGORI BÂRZOI, șoțul ei ARISTIȚA, CALIPSIȚA, fetele lor PUNGESCU, coțcar bucureștean BONDICI, coțcar ieșean GULIȚĂ, copilul Chiriței Văduva AFIN LULUȚA, copila ei Sărdarul CUCULEȚ, director de agie UN FECIOR BOIERESC IOANA țiganca UN SLUJITOR DE BARIERĂ UN SURUGIU UN NEAMȚ CU ORGĂ POFTIȚI LA BAL, SLUGI, SURUGII, CAI DE POȘTĂ Reprezentată la Teatrul Național din Iași, în beneficiul artiștilor români, la 1850. ACTUL I Teatrul reprezintă ulița Păcurarii plină de omăt; în stânga, în fund, se vede bariera închisă. La ridicarea cortinei se aud chiote și pocnete surugiești. Bariera se ridică și încep a trece în fund vro 16 cai de poștă, care trag o trăsură veche pusă pe tălpi de sanie. Caii intră în culisele din dreapta, dar trăsura rămâne troienită în mijlocul scenei. În coada trăsurii sunt aninate o mulțime de sipete și de cutii, iar pe deasupra lor șade o țigancă învelită într-o cergă strențeroasă; ea ține în mână o cutie cu bonete. Pe capră stă un ... Toți motanii, fără șagă, Nu-ți plătesc nici chiar doi bani! Căci dacă pleacă, Colbul te-neacă; Glodu-ți lipește benghiuri pe nas; Biciul pocnește De te-asurzește, Și caii poștei alerg... la pas! Ba stau la ...
George Coșbuc - Coloana de atac
... căzui cu el grămadă Și vezi, și-acum mi-e capul prost, Că nu-nțeleg nici azi ce-a fost: M-am pomenit la șanț deodată Și-o cârp-aveam la cap legată. De ce și când, de mâna cui? Și-atâta drum eu când făcui? Voiam să-ntreb, n-aveam pe cine, Căci tot străini pe lângă mine. Dar cârpa, orice taină ... turcii sar Și-i moarte-n șanț, e vai ș-amar, Ne batem ca-n pierzarea minții, Cu pumnii dăm, mușcăm cu dinții, Și piept la piept ne zvârcolim, Străbatem repezi și răzbim. Închid de veci nizamii gura, Iar noi îi dăm pe râpi de-a dura. Ieșim apoi, ca duși de vânt, Pe fața negrului pământ. Pe lături ne-ntărim șireagul: Și iat-un căpitan cu steagul În fruntea noastră drum făcu: Ura, băieți, acu-i ... braț a pus, Dar șapte turci pe el săriră, Și șapte săbii-l și loviră, Și-al optulea, un turc bărbos, Izbi turbat de sus în jos În piept cu patul puștii, fiara Și-atunci pocnind se rupse scara Și bietul căpitan căzu Pe ...
... Emil Gârleanu - Bătrânii Bătrânii de Emil Gârleanu Cucoana Casuca a pornit la o rubedenie, tocmai la Hârlău, luând și pe fiica dumisale, Anghelina, fată frumoasă, cu fața plină de voioșia celor 17 ani de copilărie; boierul Toader Racliș, soțul coanei Casuca, a rămas singur, cuc, în toată casa. Să-i treacă de urât, stă toată ziua, și chiar mănâncă, dimpreună cu boierul Gavrilă, căruia și lui îi plecase feciorul și soția la moșie, chemați de trebi și muncă. Și iată-i pe amândoi, față în față, la masa din sufrageria încăpătoare, pe a căreia ferești deschise străbate, în șopot dulce, freamătul livezii. Singuraticii au mâncat. Pe fața albă de olandă, pe care florile țesute strălucesc ca fulgii de omăt pe o pojghiță de gheață, resturile mâncării stau în farfurii de porțelan stropit cu flori albastre. Dinaintea boierului Toader se ridică o grămăjoară de fărmături. Dânsul, când vorbește la masă, sfarmă pâinea și o adună la un loc; obiceiul acesta e bucuria păsărilor din ogradă. La începutul căsniciei, cucoana Casuca, îndată ce vedea că degetele cuconului Toader încep să frământe miezul, îi apuca mâna și i-o ținea strânsă ca într ...