Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DE DOUĂ ORI

 Rezultatele 91 - 100 din aproximativ 228 pentru DE DOUĂ ORI.

Titu Maiorescu - O cercetare critică asupra poeziei române

... retragă unul câte unul din viața publică, iar în locul lor năvălește mulțimea mediocrităților și, cu steagul naționalismului și al libertății în frunte, acea gloată de exploatatori, pentru care Dunărea nu e destul de largă ca să-i despartă de Bizanț. În contra lor rezistența, fie și violentă, era o datorie. De aci critica! Însă critica unde trebuie și constructivă unde poate. Paginile următoare cuprind un șir de cercetări critice asupra câtorva forme de cultură română din ultimele decenii. Scrierile astfel împreunate în volumul de față sunt o retipărire din Convorbiri literare. Prezentându-se acum singure înaintea publicului și lipsite de vecinătatea și de sprijinul scriitorilor uniți cu noi în aceeași tendință, ele sunt silite să răspundă îndată la o întâmpinare de principă iuî, care caută să le tăgăduiască dreptatea și folosul. Direcția cea nouă — ni se zice — nu putea să se introducă în conlucrare ... națiuni nu este nesecat, ci este din fire mărginit. Dacă dar îți lipsesc o mie de școlari silitori și modești, de industriași și meseriași naționali, de poeți și prozatori mai buni, de oameni de

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Palatul de cleștar

... care împăratul cu stema ruptă din soare să nu-l fi domolit, că nici o oaste dușmană nu putea să-i stea împotrivă. La vreme de adânci bătrâneți sta înzăuat în fruntea ostașilor, călare pe un bidiviu ce arunca pe nări trâmbe de fum și limbi de foc. Și toți ai săi prindeau la inimă și biruiau, căci așa li se păreau lor cum era el de bătrân și înzilizit, tocmai ca o lance ruginită, care de-a pururea răpusese pe oricine izbise. Dar cât era de mare și de vestit, că se dusese vestea până unde pământul e drob și piftie, de-a surda îi fură toate. Într-o sfântă de vineri, cam pe la chindii, numai ce i se păru că stema din cununa împărătească se umflă și crește, crește, ba cât oul de gâscă, ba cât un boșar, și-i îndoi grumajii, și-l plecă la pământ. Înfricoșat, împăratul se luptă ce se luptă cu namila de diamant, iar la urma urmei căzu cu fața în jos, podidindu-l un plâns de foc. Nu trecu cât ai scăpăra din amnar, și se apropiară de împărat, cu mângâieri și dezmierdări, odrasla lui, de trei fete

 

Nicolae Gane - Agatocle Leuștean

... economii. El, cel dintăi în oraș, știa când sosesc stridiile sau icrele proaspete; el, cel dintăi, mânca trufandale, și la masa lui nu lipseau niciodată doi, trei prieteni. Ș-apoi, să fi văzut ce vesel era la masă, cum i se dezlega limba după un pahar de Cotnar. Avea un talent nespus de a imita pe unii și pe alții, mai ales pe un camarad al nostru din vremea acea, Gavril Bărgăoanu, cam prostatic din fire ... în mijlocul petrecerilor chiar, să nu zică un cuvânt despre răposata lui soție care, bună femeie fusese, sărmana, cuvânt totdeauna întovărășit de-un oftat și de-un gât de vin. Viața de toate zilele era împărțită cam astfel: Mai întăi în douăzeci și patru de oare trebuia să doarmă zece oare pline, îmbrăcat într-o cămașă de pânză de casă, lungă pănă la călcăie, cu dungi roșii la guler și la mâneci. De se-ntâmpla vreodată să nu-și împlinească somnul, era a doua zi mahmur. De lene să nu se îmbrace, își primea musafirii dimineața de

 

Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Al. Macedonski)

... al rondelelor cu cizelări de filigrană poate, în fine, să se odihnească liniștit. Tovarășa nobilă și credincioasă a vieții lui chinuite va avea de azi înainte o bucată de pâine și putința de a-i aprinde o candelă lângă crucea de lemn ce-l veghează de 12 ani. Cer voie acelora care se interesează de marile figuri ale literaturii noastre dinainte de război, să evoc figura maestrului Macedonski, pe care l-am cunoscut de aproape, și al cărui colaborator și prieten am fost ani îndelungați. Alexandru Macedonski era fiul generalului Macedonski, fost aghiotant și ministru de război al domnului Cuza. Mama sa era coborâtoare dintr-un ban al Craiovei. Când l-am cunoscut eu prin anul 1890 91, fiind student la ... campanie distrugătoare și neomenească contra lui Macedonski a fost Grigore Ventura, boier moldovean, cunoscut polemist, autor dramatic și literat, tatăl celebrei noastre compatriote de la Comedia Franceză din Paris, domnișoara Maria Ventura. Deși epigrama apăruse ca simplu joc de redacție pe la mijlocul unei reviste de 120 de pagini și n-ar fi putut fi introdusă peste noapte la pagina 60 a revistei, totuși, în timp

 

Nicolae Filimon - Ascanio și Eleonora

... Nicolae Filimon - Ascanio şi Eleonora Ascanio și Eleonora de Nicolae Filimon Prolog Castelul De Rosenberg Castelul de Rosenberg este situat în una din cele mai frumoase cîmpii ale Tirolului bavarez. Fațada principală este dominată de doi munți carii, prin înălțimea cea colosală și diferita vegetație ce îi acopere, reprezintă mai toate climele globului pămîntesc: de la căldura tropicală ce face să înflorească portocalul și naramzul, pînă la frigul și zăpezile ce reprezintă natura în dezolațiune. În partea opusă are un ... Bună ziua, bravul meu Ferdinant, îi zisei zîmbindu-i cu bunătate. — Foarte mulțumesc, domnul meu, răspunse vînătorul. — Cum te-ai purtat la vânătoarea de astăzi? — De minune! Am avut o fortună de bastard [2] : doi cerbi, patru căprioare, cinci vulpi și zece iepuri!… — Bravissimo, domnule Ferdinant, ai făcut o bravură demnă de a fi scrisă în analele vînătoriei cu litere de aur; fără a mai adăuga și maniera ta de a raporta, care seamănă ca două picături de apă cu: veni-vidi-vici din comentariile lui Iuliu Cezar. — În adevăr, succesul meu

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Paraziții

... uscățiv e obosit. Ochii negri și mici se sting și se aprind necontenit. Curat îmbrăcat. E oarecum elegant în niște haine gata. După câteva minute de nehotărâre începu să citească lungul șir de bucate. Ceru o ciorbă de perișoare. Și pe când lungea buzele ca o pâlnie ca să soarbă, cineva îl bătu pe umăr. Era Candian, unul din cei doi prieteni. Tânăr, blond, cu ochii albaștri și cu mustățile învoalte. Ochelari legați în aur. — Te aștept de-un ceas, zise Cosmin. Mănoiu nu vine? — Mon cher ami , răspunse pripit Candian, m-am încurcat la "Noua generație". Era o bancă... era o ... triumfă. Tu ești tânăr... abia de doi ani în București... puțin... Candian mânca și vorbea cu o repeziciune uimitoare. — Peste câțiva ani vei înțelege de ce atâția ramoliți au cu miile de franci pe lună, de ce cutare militar scandalos a ajuns colonel, de ce un cartofor ordinar ne reprezintă țara în străinătate și de ce un falit, de trei ori simplu și o dată fraudulos, se plimbă într-un cupeu cu coroană ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Luceafărul (Delavrancea)

... ar vrea tat-tău să fie? SANDOMIR: Na! MOGÂRDICI: Ba, zău c-ar fi bine. Om bun și drept... Că pe tine cât e el de mare și te pune de veghe ca pe orice copil de casă... S-ar duce vestea de Bubuig-vodă... CREMENE: Ori Grozea... SANDOMIR: Trebuie să fii viță domnească... MOGÂRDICI: Poi, Toader Baloș se zice c-ar fi boier vechi, vechi, de vro trei sute de ani și mai bine, și că s-ar fi trăgând, după spiță, din franțuji, și mai de dincolo... CORBEA: De, hotărât, îmbătrânesc copil de casă! Pe cine păzim noi? Ce păzim noi? CREMENE: Castelul din Suceava... SANDOMIR: Și Suceava... CREMENE: Și țara... CORBEA: Eh! boierii se ceartă pe cin ... pe Toader... Era pisar pe vremea lui Ștefan cel Mare, sfântul meu părinte... MOGÂRDICI: Cum-cum? PETRU RAREȘ: ...L-am cunoscut pe Groza... Era copil de casă... Douăzeci și trei de ani am petrecut printre străini, mai mult închis ca slobod... De câte ori n-am tras zăvorul ista, de câte ori n-am pus mâna pe toarta asta și de ...

 

Vasile Alecsandri - Nicolae Bălcescu în Moldova

... de renaștere se produce în ambele țări surori. Tinerimea Moldovei, întoarsă de la universitățile Germaniei și Franței, adusese cu dânsa în societate o comoară prețioasă de idei noi și de simțiri patriotice, comoară care nu întârzia a se răspândi în generația cea jună de prin orașe. Demnitatea personală, onorul de familie, onestitatea în funcții, patriotismul înfocat, independența de caracter în fata guvernului, năvăliră deodată cu o pornire învingătoare asupra cetei numeroase de vechi eresuri și de obiceiuri vicioase clocite sub caftanul fanariotic și încurajate de politica Protectoratului. O luptă neîmpăcată și amară începu dar între oamenii neieșiți din tară și tinerii crescuți în străinătate și porecliți în sânul patriei lor ... curată se vedeau trecând gândiri mărețe; în ochii lui limpezi și negri lucea o flacără tainică, ce părea a înota într-o rouă de lacrimi la cuvintele de Patrie, glorie și independență națională! Vorba lui era dulce și convingătoare, ca graiul multor oameni destinați de soartă a muri în floarea tinereții. Constituția sa părea delicată și mai mult suferindă, căci fusese adânc vătămată în timp de doi

 

Ion Creangă - Popa Duhu

... Ion Creangă - Popa Duhu Popa Duhu de Ion Creangă Povestire publicată prima oară în Convorbiri literare , nr. 8, 1 noiembrie 1881 Cine-a întâlnit vrodată în calea sa un popă, îmbrăcat cu straie sărăcuțe, scurt la ... pe viu și de pe mort, să aibă cu ce se împopoțona, el, dimpotrivă, zicea că este de altă părere, și anume: "Decât să dai de pomană la calici sâmbătă, mai bine ceva de băut mahmurilor, marța..." Odată, chemând epitropul unei biserici mai sărăcuțe pe părintele Duhu să slujească de hram, sfinți-sa și-a atârnat la piept o cruce mare de lemn, legată cu sfoară groasă de cânepă, zicând: — Iartă-mă Doamne, că te-am spânzurat cu ață, neavând lanț de aur, nici de argint, cu care te spânzură mai-marii mei, arhiereii... La Mănăstirea Neamțului, stând adeseori de vorbă cu starițul Naftanail, părintele Duhu îi zicea, șfichiuindu-l, că rușii din această lavră românească s-au puiezit, ca și holera adusă în Moldova ... la gură te rădic. Tu îmi cânți: coglic! coglic! Și nu mă-ndur să te las, Căci mă plesnești tot în nas. Vai, sărace poloboace, De

 

Ion Luca Caragiale - În vreme de război

... Ion Luca Caragiale - În vreme de război În vreme de război de Ion Luca Caragiale Cuprins 1 I 1.1 * 2 II 3 III I În sfârșit ,ceata de tâlhari căzuse prinsă în capătul pădurii Dobrenilor. Doi ani de zile, vreo câțiva voinici, spoiți cu cărbuni pe ochi, foarte-ndrăzneți și foarte cruzi, băgaseră spaima în trei hotare. Întâi începuseră cu hoția de cai; apoi o călcare, două cu cazne; pe urmă omoruri. Între altele făcuseră acum în urmă o vizită despre ziuă lui Popa Iancu din Podeni ... la miezul nopții. Și d-l Stavrache a ghicit bine. Strigând: "Numaidecât!" aprinde lampa și merge să deschiză. În adevăr, sunt vreo douăzeci de voluntari tineri, claie peste grămadă, în câteva trăsuri, conduși de un ofițer și doi sergenți rezerviști către Dunăre - la război. Poposesc două-trei ceasuri aci, să odihnească și caii; despre ziuă or să pornească; trebuie s-apuce trenul militar ... frunții a scânteiat o mare inspirație. Omul trece repede în odaia unde îl aștepta cu atâta nerăbdare cainicul. Ce și-au vorbit cei doi frați nu se poate spune, atât de-ncet și ...

 

Garabet Ibrăileanu - Amintiri din copilărie și adolescență

... din lectura acestor pagini, care cuprind fapte necunoscute chiar de mulți dintre prietenii lui Ibrăileanu." Duminică 31 iulie 1911 Încep să-ți scriu câteva lucruri de altădată, așa cum mi-or veni sub condei, fără nici un plan și fără nici o pretenție. Cele mai vechi lucruri, de care mi-aduc aminte, sunt casa de la Roman, unde am stat până la vârsta de 5 ani, și familia câtă stătea în acea casă. S-a întâmplat să mă nasc într-o familie de mică burghezie, cu tradiții, cu ,,viață de familie", compusă din sentimentul datoriei, din iubire și din solidaritate. Ce voi fi având bun în caracterul meu vine de acolo. Dar această viață a ținut puțină vreme, și la o vârstă aproape inconștientă. După aceea, am trăit fără familie, așa că m ... iar ghebos. Ca să nu răspund cuiva cu vorbe aspre, trebuie să fac o sforțare; uneori uit să fac sforțarea. Dacă m-aș fi obișnuit de la 3 până la 18 ani, în viața de familie, să vorbesc cum se cade, acum acest lucru ar fi foarte ușor, mi-ar fi un lucru natural, fără nici o cheltuială de energie. Bineînțeles e vorba și de ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>