Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE AICI ÎNAINTE
Rezultatele 91 - 100 din aproximativ 332 pentru DE AICI ÎNAINTE.
Ion Luca Caragiale - Șah și mat!
... Petrache Mănescu vine în goana cailor pe brânci o zi, o noapte și o dimineață, și sosește-n București cu oasele pisate pe la 11 înainte de amiazi. Merge degrabă la otelul Caracaș, unde cobora regulat, își lasă sacul, și fără întârziere se prezintă la consiliul de miniștri. Tot consiliul era adunat, lipsea numai prezidentul, pe care-l așteptau din moment în moment. Până să vie conul Manolache, prefectul expune consiliului nerăbdător ... era spart. „Desigur — gândește el — sunt cartofori... de dimineață au luat-o... ori poate că n-a [sic] isprăvit încă de aseară..." E aproape 2 și nimini nu vine să-l caute... Mormăiala însă crește dincolo... începe să se auză distinct o dispută de joc: regina! calul! pionul!... E desigur o partidă de șah tot așa de încordată ca și situația de la Craiova. Dar între accentele amestecate ce trec prin ușa cu geamul spart, Petrache pare că aude un glas cunoscut!... Se ridică și ascultă mai ... fie acela!... Dar e glasul lui!... Dar nu se poate! În prada unei nedomiriri amețitoare, omul se repede la ușe, dă-ntr-o parte perdeluța de la ochiul spart, se uită-năuntru și nu se poate stăpâni a nu scoate un strigăt ...
... aceste, ea își adună buzele și întreabă: — Ce mai fac ai voștri? — Ei! Ce să facă? răspunde el, iacă! mai una, mai alta... De aci înainte vorba trece la lucruri mai depărtate. Toader spune că a vorbit cu cumnatul, cu vărul, cu finul, în sfârșit, cu cutare și cutare ... fruntea ieșită din față, fetele tresar sub privirea lui. Un cap bălan cu părul lung până pe umeri, cu o față albă și străbătută ca de-o răsuflare de rumeneală, cu doi ochi mari și albaștri ca fața cerului privită de pe culmea muntelui. Totdeauna e în această față ceva ce nu se mai găsește în alte fețe, un fel de tristețe, un văl de gânduri, iară în surâsul de pe buzele lui ascuțite totdeauna e ceva ce-ți deschide sufletul. E minunat flăcău Miron și nu e minune că toți îl caută și doresc ... se apropie încet de fântână, se așeză lângă Miron și își rezemă capul de umărul lui. Miron, simțind răsuflarea ei caldă și undoiarea sânului mișcat de bătaia inimii, tresări cuprins de ...
... încimpite, Privea sub țărmuri noianul de groază încremenite! Atunci Safo, luând lira, sună în ea cu putere Și cântă aceste versuri cu un glas plin de durere: “O, grozave țărmuri, o, noian cumplit! Iată, făr’ de frică aici acum șez, Căci eu Afroditei vreau să m-oferez, Defăimându-i templul unde am servit... O, Posidoane puternic, cred că-mi vor fi mai plăcute ... ce cu dânsul se punea. Și cu câtă mulțumire îl priveam încălecat Pe un cal de al Eladei, fugar întocmai ca vântul, Zburând el mai înainte la hotarul însemnat, Și de-acolo cu cunună și cu pompă întorcându-l. Ah! de-a lui fapte celebre sufletul meu se umplea, Și de-aș fi putut eu șterge cu această mân-a mea De colb, de sudori frumoasa lui față, Eu aș fi dat orice, viața răpuneam, Să-i fiu lui amată, și să-l țin pe brață Măcar o minută ... aduci aminte cu al tău acord îndată De-al meu foc, de-a mea durere, cu care mă chinuiesc; Sfarmă-te dar, ticăloaso, ...
... încimpite, Privea sub țărmuri noianul de groază încremenite! Atunci Safo, luând lira, sună în ea cu putere Și cântă aceste versuri cu un glas plin de durere: “O, grozave țărmuri, o, noian cumplit! Iată, făr’ de frică aici acum șez, Căci eu Afroditei vreau să m-oferez, Defăimându-i templul unde am servit... O, Posidoane puternic, cred că-mi vor fi mai plăcute ... ce cu dânsul se punea. Și cu câtă mulțumire îl priveam încălecat Pe un cal de al Eladei, fugar întocmai ca vântul, Zburând el mai înainte la hotarul însemnat, Și de-acolo cu cunună și cu pompă întorcându-l. Ah! de-a lui fapte celebre sufletul meu se umplea, Și de-aș fi putut eu șterge cu această mân-a mea De colb, de sudori frumoasa lui față, Eu aș fi dat orice, viața răpuneam, Să-i fiu lui amată, și să-l țin pe brață Măcar o minută ... aduci aminte cu al tău acord îndată De-al meu foc, de-a mea durere, cu care mă chinuiesc; Sfarmă-te dar, ticăloaso, ...
Nicolae Gane - Andrei Florea Curcanul
... Nicolae Gane - Andrei Florea Curcanul Andrei Florea Curcanul de Nicolae Gane Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Sunt vasluian de loc din satul Floreștii. Eram abia de douăzeci și unu de ani, când îmi veni rândul să trag la sorți. Îmi aduc aminte cu ce sfială vârâi mâna într-un vraf de hârtiuțe răsucite și scosei no.13. — Bun! strigară cei dimprejurul meu. Ești băiet cu noroc. Apoi doftorul mă dezbrăcă pănă la piele, mă căută ... iar în inimă drojdiile grijii. Mă gândeam la tata, la Catrina, la casă, la vitele noastre, apoi la turci, la ruși, la ghiulele, și, luat înainte de vârtejul gândurilor, ședeam tăcut pe o laviță fără să bag de seamă că rămăsesem în crâșmă numai cu moș Toader a Paraschivei care se uita cu milă la mine. — Nu-ți mai face ... vadă plecând. Iar noi, optsprezece de toți, eram înșirați doi câte doi cu caporalul în frunte. — Pușca la umăr!... Marș!... Atunci cu piciorul stâng înainte plecarăm. O sută de căciulit și de pălării, o sută de ...
... târg, pe care-l iubesc și-l urăsc, văzând cum se șterge în zare cea din urmă clopotniță, încercam o simțire ciudată, nu de părere de rău, nu de plăcere, dar și de una și de alta, amestecate cu curiozitatea și cu râvna fantastică de a merge înainte și în același timp dorind să știu și ce fac prietenii mei cei buni; adică mai curând dorind să fiu de față nevăzut la viața aceea de liniștită tulburare, să bag de seamă la toate mișcările acelei vieți de mici nimicuri, de prefăcătorii mărunte, de mici cancanuri și vorbe rele, de taine mărunte, care se șoptesc la ureche și pe care târgul întreg le știe, de toate lucrurile mici care alcătuiesc temeiurile îndeletnicirilor și plăcerilor capitalei noastre. Și-ntr-adevăr că nimic din toate acestea nu găseam în dacul spătos care ... care-l socoteam pierdut, ca pe o amintire a zilelor frumoase, care a venit să-mi zâmbească! E multă, multă vreme de când nu ne-am văzut! 7 septembrie. O plimbare pe podul de pe Bistrița. Am fugit din groapa aceasta rău mirositoare care se cheamă Piatra. Să răsuflăm aici
Petre Ispirescu - Copiii văduvului și iepurele, vulpea, lupul și ursul
... tăi, bărbate? Ar putea să mănânce și ei ceea ce ne-a rămas. - Iată-ne aci și noi, iată-ne aci. Și ieșiră de după coșul bordeiului și mâncară. După ce se sculă tatăl copiilor, vitrega întrebă pe copii cum a nemerit de s-au întors. Iară fata îi povesti tot ce făcuse, și cum se ascunseseră după coș, daca ajunseră acasă, de frică să nu-i bată. Pasămite ei se luase după dâra de mălai ce o presărase fata, când merseră în pădure. Mai trecu, ce mai trecu, și strigoaica de vitregă iară se ținu de câra bărbatului său ca să-și prăpădească copiii. Și neavând ce-și face capului, tatăl își luă copiii și plecă cu dânșii iarăși în pădure ... răspunseră amândoi deodată. Apoi moșul învăță pe băiat cum să se întrebuințeze cu lațurile și cu arcul, îi lăsă acolo și el se făcu nevăzut. De aci înainte băiatul umbla prin pădure și prindea păsări; iară soru-sa le gătea și aveau de mâncare. Ei se făcuseră mari și li se urâse a mai mâna prin scorburi și prin hățișuri. Ar fi voit să aibă și
Emil Gârleanu - Cine a iubit-o!
... Emil Gârleanu - Cine a iubit-o! Cine a iubit-o! de Emil Gârleanu Boierul Toma privea de la fereastră cum creșteau, văzând cu ochii, troienele în ogradă. Niciodată nu i se păruse iarna mai plină de întristarea aceea care o răspândește căderea molcomă a fulgilor înfoiați de zăpadă. Cădea întruna ninsoarea, cădea fără să contenească, legănându-se ca penele, înceată, gânditoare parcă unde să se așeze. Îngropase ograda, legând-o de-a dreptul cu șleahul dinspre sat, prefăcuse șurile, șoproanele într-un singur morman, aruncase peste toate aceeași învelitoare albă, de sub care se părea că niciodată nu vor mai răsări lucrurile cunoscute. Boierul căuta să pătrundă cu vederea prin perdeaua deasă a ninsorii ... se strecurase o rază de bucurie în suflet cum parcă niciodată nu simțise. Și venitul nu-și credea ochilor când văzu chipul destins întrun surâs de bunătate cum nu mai aflase la prietenul său. În vreme ce Toma desfăcea musafirul de blănurile ce le avea pe dânsul, de afară veneau glasurile necăjite ale argaților, care de
Mihai Eminescu - Iconostas și Fragmentarium
... singurul spectator, luna, privea când într-o casă, când într-alta, în toate deodată și pe rând. El văzu cărți vechi, în dulapuri vechi, sfeșnice de alamă, copii ce dormeau la pământ, caftane de atlas și caftane sărace. Astfel lumina le revedea pe rând aceste odăi de-o pestriță diferență, deși casele păreau uniforme. În mijlocul mahalalei adormite, templul sur ― Sionul ruinat ― de jur împrejur proptit de bârne de stejar și, înaintea casei cahalului, un bou junghiat ca spre jertfă. Era un aspect trist ca o viziune a lui Isaia, ca o ... templul pe dinafar ă, tăcut înăuntru, legea pe balustrada de mijloc, hainele albe pe bănci. Grilajul de la corul femeilor zugrăvea în perete o mreajă de umbră. Eloimii asupra intrărilor străluceau ca scriși cu stele... Nu era aceasta cu bolți mândre nalțate, cu icoane luminoase pe ele, cu șiruri de stâlpi sfințiți de cântări melodioase ― era o arhitectură țapănă, rece, goală ― era atât de pustiu de frumusețe ca pieptul unui om mort... Sub murii acelei havre se strecura încet, c-un sac în spinare, un evreu tânăr. Trecuse miază-noapte. Luna ...
Constantin Stamati-Ciurea - Testamentul și memoriul unui nebun
... Constantin Stamati-Ciurea - Testamentul şi memoriul unui nebun Testamentul și memoriul unui nebun de Constantin Stamati-Ciurea (Logogrif literar) Călătoria cu calea ferată este cea mai îndemânatică, însă câteodată și foarte ostenitoare. Pornindu-mă de la stațiunea X*** pe o arșiță teribilă din luna iulie și călătorind răstimp de 54 de ore consecutive, mă coceam în cupeul vagonului bucșit de pasageri, care se schimbau neconÂtenit, unii ieșind, iar alții intrând în cușca de fier înfierbântată ca un cuptor de tropicele raze ale soarelui. Eram stingherit în toate mișcările mele, neavând loc să-mi întind măcar picioarele; singur numai capul îl puteam rezema de dosala fotoliului. Simțeam că mă topesc, că toată vlaga din corpul meu se scurge din mine în șiroaie de sudoare. Somnul, deși mă cuprinÂdea, imediat era întrerupt de ghiontitura vreunui pasager, ce-și lua bagajul portativ, ca să iasă. Și când, în sfârșit, sosii la MosÂcova, coborându-mă pe platforma debarcaderei, totul ... picioare și respingând pe acela ce-și pusese mâna pe al meu piept, mă uitai în jur, neputând să-mi dau seama ce vor ei de la mine. Atunci ca fulgerul îmi trecu prin gând, ori ...
Iacob Negruzzi - Hatmanul Baltag (Caragiale-Negruzzi)
... Cu vestit baltagul său, Sub Ciubăr-Vodă cel Mare Zdrobea hordele tatare. Pentru-a sale vitejii, Domnu-i hărăzi moșii, Așa mari, așa de-ntinse Cât cu ochii le cuprinse De pe vârful istui munte, Și-l făcu boier de frunte Asupra boierilor Pentru vecii vecilor, Dându-i numele „Baltag". — Din așa strămoș mă trag! CORUL și STACAN Și „Baltagâ€� l-a ... pierdut. Acum înțeleg eu fantasiile tale, cura d-tale cu apă neîncepută până-n ziuă. SOTIR (iese pe furiș în dreapta, aparte) O scena intimă de familie, nu-i locul nostru aici. Întâia calitate a unui factor poștal rural este discreția serviciului zilnic: scrisorile loco se ridică dimineața până-n ziuă. (iese.) ZULNIA Ei da ... I) TABLOUL II (Scena reprezentă pivnița hatmanului Baltag: două bolți mari, una în planul întâi, alta în planul II. Fundalul și culisele arată rânduri superpuse de butii mari și mici, toate cu inscripții de vinuri și provenința vinurilor: Cotnar Busuioc, leat 5475[ii] ; Odobești alb, [leat] 5603; Uricani roș, leat 5246; Nicorești profir, leat 5325; Drăgășani cornița-ruginiu, leat ... mare policandru spânzurat de arcul bolței din față, policandrul e făcut dintr-un mănunchi de coarne