Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CUMPLIT

 Rezultatele 91 - 100 din aproximativ 357 pentru CUMPLIT.

Constantin Stamati - Luntrea pe uscat

... supun, se pleacă, Și vor ca a lor grații numaidecât să-i placă,     Iar luntrea s-alinta. Spre sară, însă, apa de vânt cumplit gonită Se trase de la țărmuri, și luntrea părăsită,     Ca un bătrân nemernic, Pe lut uscat rămase, cu pânzele sfărmate, Cu cârma prăpădită, cu coastele ...

 

Constantin Stamati - Mascurii în vie

Constantin Stamati - Mascurii în vie Mascurii în vie de Constantin Stamati Odată s-au întâmplat Că niște porci stricători într-o vie au intrat, Găsind poarta făr’ de pază, căci vierul se-mbătase, Și pe cuptor se culcase. Via era minunată, vița era de soi bun, Sădită de Ștefan-vodă, după cum românii spun; A ei struguri ca de aur, sau de granat mărgele, Pleca mlădioșii curpeni la pământ în floricele, Și plini de mursă ca mierea aștepta culegătorii, Meșteri să știe să facă din al lor must belșugat Vinul cel mai minunat, Demn și pentru trapeza lui Jupiter tunător, Dar, cum am zis, tocmai atunci, din nenorocire, Sosi și a ei pieire; Căci porcii, ce nimic nu cruță, Sta grohăind, între dânșii zicând: “Cum se fudulește Ceastă vie roditoare și cum de frumos rodește, Și cum strugurii pe dânsa stau bour și se gurguță! Nu cumva gândește, oare, Că sub a ei frunze late Să se umbrească poate Vreun crai sau herțog mare, Și să bea al ei nectar? Dar noi să o umilim, Să o pedepsim amar: La dânsa să năvălim, La pământ s-o prăvălim, În picioare s-o ...

 

Constantin Stamati - Tânguirea

... Constantin Stamati - Tânguirea Tânguirea de Constantin Stamati Ah, lacomă moarte, gelat mult cumplit, Mi-ai răpit soția mult mie amată; M-ai lăsat nemernic, în suflet rănit, Și mi-ai dat o rană prea înveninată! Vrând să-mi ...

 

Dimitrie Anghel - Lui Eminescu (Iosif-Anghel)

Dimitrie Anghel - Lui Eminescu (Iosif-Anghel) Lui Eminescu de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel O, Doamne, câtă vreme rămasă înapoi! Unde ești tu acuma și unde suntem noi, Nevârstnicii romantici, sentimentali de-ieri, Care plângeam cu tine și-a tale mari dureri Ni le-nsușeam, asemeni acelor neofiți, Ce se visau aieve pe cruce răstigniți Și resimțeau tot chinul, batjocora și-amarul, Ce le-ndurase-odată și Christ urcând Calvarul? ... Sunt ani de-atunci… și astăzi nevârstnicii de ieri Au încercat ei înșiși cumplitele dureri, Au suferit și dânșii și-au plâns cu-adevărat, Ca tine, nopți de trudă adesea au vegheat, Slujind plini de credință divinului tău cult, Și cine știe dacă n-au suferit mai mult, Lipsiți de-aripa largă a geniului tău… Azi când plutești dincolo de bine și de rău, Când nu mai simți pe frunte cununa grea de spini, Pătrunși de pietate, ca niște pelerini, Ți-aducem ție altă cunună mai bogată – Căci sunt și flori pe lume ce nu mor niciodată!... Ce pelerini cucernici, trudiți de lungul drum, Ne ridicăm privirea spre tine și acum Abia ne dăm noi seamă ce sfânt și mare ești: Ce sus, ...

 

Dimitrie Anghel - Omul din lună

Dimitrie Anghel - Omul din lună Omul din lună de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 15 iulie 1907 Privesc o semuire de om în discul lunii, Un chip bizar ce râde, privind de sus pământul, Un râs amar și straniu ce-l au numai nebunii, Și morții, când pe buze li-a-ncremenit cuvântul. E-un om cu bună seamă, e-un cap de om, - o mască, Dar după ironia acestei măști s-ascunde Cea mai cumplită moarte ce-a fost să-mpărățească; Și totuși chipul ăsta îl știu de nu știu unde... L-am mai văzut desigur demult, dar poate anii Și-au zugrăvit sarcasmul pe marea lui durere Și tot ce-a ars într-însul s-a stins azi ca vulcanii Ce râd în discul lunii cu-albastrele cratere. L-am mai văzut desigur, și-l știu, - dar tu, iubită, Ce te-ai desprins să judeci cuminții și nebunii, Când stai privind pe geamuri cu fața liniștită Cunoști tu cine-i omul ce râde-n discul lunii? Sămănătorul, 15 iulie 1907 Din volumul â€

 

Dimitrie Anghel - Stejarul și vîscul

Dimitrie Anghel - Stejarul şi vîscul Stejarul și vîscul de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 9 aprilie 1906 Unui critic Pusese ani de zile să crească nalt stejarul... Rotundă umbră scrie acum sub el umbrarul, Dar dînsul singur știe în lumea lui umilă, Ca un poet ce-adună visînd filă cu filă, Comoara lui de visuri, cît timp a fost să-ndure Mîhnitul întuneric ce doarme în pădure Păn' să-și înalțe fruntea, și-n nopțile cu lună, Să-și potrivească-n creștet frumoasa lui cunună. El singur și-amintește acum duios și cîntă, Căci azi se simte tare, și nu-l mai înspăimîntă, Cumplitele furtune ce-odat' îl cercetară, Senin își pleacă fruntea sub arșița de vară, Lung răbdător stă-n fața suflărilor de ghiață, Căci îndărăt se simte bogat de-o-ntreagă viață De visuri și revolte, de lacrimi și-augurii, Cu care să trezească tăcerile pădurii. Duios își amintește, și crengile lui toate, Asemeni unei harpe cu strune fermecate: Cu viers de păsărele, cu lacrime de ploaie, Cu taina ce și-o spune mereu foaie cu foaie.   La cele patru vînturi ce plîng din boltă-n boltă Sonor pornesc să cìnte, cînd imnuri de ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Avuși tu zile mândre

Dimitrie Bolintineanu - Avuşi tu zile mândre Avuși tu zile mândre de Dimitrie Bolintineanu I Avuși tu zile mândre când fruntea ta curată De laurii măriei lucit-a-ncununată. A bucuriei rază pe fața ta năștea Și spada de batelii în mână-ți strălucea, Iar harpele poetici, prin sărbători voioase, Spuneau a ta mărire și fapte glorioase. Copiii tăi, o, țară, cu drag te dezmierdau. De dulcea-ți amicie străinii s-onorau. Atunci și fiii nobili erau stimați în lume, Iar fiicele-ți frumoase purtau mai dulce nume, Căci într-acele timpuri, o, țara mea, la noi Femeile române nășteau, creșteau eroi! II Dar brațul tău azi cade și corpul tău slăbește. Azi... inima supusă, de tine se-ndoiește, Iar zilele-ți voioase d-acuma s-au umbrit. E moartă bucuria pe sânul tău zdrobit! Plângi, patrie română, cu lacrime de sânge, Cu sufletul în moarte, suspină și te plânge, Căci floarea vieții tele de doruri s-a fănat, Sub umbra cea de lacrimi ce-n lume-ai revărsat! Tăcerea de morminte zdrobitul sân cuprinde. Pe numele tău splendid uitarea se întinde. Copiii tăi cei vitregi se-mbată toți d-amor, Când ...

 

Emil Gârleanu - Frunza

... în toate părțile; câteva tovarășe, smulse, fluturară prin aer, apoi fuseseră duse departe. Pasărea îi venea mai rar, nu mai cânta, și asta o mâhnea cumplit. Frunza tânjea, se îngălbenea; celelalte, de pe același copac, parcă se îngălbeniseră și mai repede. Începuseră să cadă. Frunza auzea mereu, de acolo, din vârf ...

 

Emil Gârleanu - Mărinimie

Emil Gârleanu - Mărinimie Mărinimie de Emil Gârleanu În revărsat de zori, pe baltă, lumina face minuni. Pe fața apei sclipesc, ici, sfărmături de oglinzi; colo, plăci de oțel; comori de galbeni între trestii. În nuferi, ca-n niște potire plutitoare, curg raze de aur. Un colb de argint dă strălucire stufărișului. Peste tot liniște neclintită, de rai. Cocostârcul s-a sculat cu noaptea-n cap. A intrat în baltă. Pe picioarele lungi, subțiri ca niște lujere, trupul lui se leagănă agale. Din când în când își udă pliscul; uneori se oprește de se uită, ispititor, în fundul apei, ca și cum ar fi dat peste ceva ce căuta de mult. E răcoare, și răcoarea îl încântă. Nu simte nici o altă dorință decât să-și scalde picioarele în unda rece, care-i trimite fiori până sub aripi. Deodată se oprește; încordează gâtul și privește. Pe frunza unui nufăr, o broscuță se bucură și ea de frumusețea și răcoarea dimineții. Când l-a văzut, biata broscuță a încremenit pe piciorușele de dinapoi; cu ochii mari deschiși, cată la cumplitul dușman. În spaima ei, îl vede uriaș, cu capul atingând cerul, cu pliscul ...

 

Enache Gane - Visul lui Cupidon

Enache Gane - Visul lui Cupidon Visul lui Cupidon de Enache Gane Informații despre această ediție     Minerva (în o fecioară, fiind metamorfosită         Cu niște veșminte albe, peste tot împodobită),     Despre Capitol vinea, țiind în dreapta ei mînă         De niște spini înverziți, înpletită o cunună,     Și după ce au agiuns, cu un aer mult măreț         Lîngă dînsul cel smerit odată cel mai semeț,     L-au rădicat de o mînă, în picioare drept în sus         Ca unui erou spre cinste, în cap cununa i-au pus,     Asemănînd împletirea, atîtor nenorociri.         Ce au făcut prin a sale, cătră răle iscusiri.     Și luînd pe el de mînă, cu o multă sîlnicire         Prin prăpăstii, munți și dealuri, l-au purtat spre osîndire.     Apoi l-au dus prin orașă, oarecînd mai înflorite         Care de săltătici tigri le-au văzut el lăcuite     Și strălucirea zidirei în năruiri prefăcută         (Tristul sfîrșit care vine, după desfătare multă).     De acolo nu departe, la o hrubă agiungînd         Și cu mînie fecioara-ș, prin întuneric mergînd,     Au voit să-l părăsească precum el i-au fost lăsat         În întuneric palatul ca să rămîie uitat).     Dar rugîndu-se fecioarei, cu o așa tînguire         Care pornește pe pietre cătră o milostivire,     L- ...

 

Friedrich Schiller - Mănușa

Friedrich Schiller - Mănuşa Mănușa de Friedrich Schiller Traducere de Mihai Eminescu Lâng-a leilor grădină regele Francisc așteaptă, Ca să vază cum s-o-ncinge între fiare lupta dreaptă. Împrejur cei mari ai țării și ai sfatului s-adună. Pe balconul nalt se-nșiră dame-n veselă cunună. Regele dă semn cu mâna, sare-o poartă din țâțâne Și un leu iese în față, cumpătat, cu pasuri line, Mult se uită împrejuru-i, cască lung, și a lui coamă Scuturând-o, își întinde mușchii și s-așează jos. Regele un semn mai face, se deschide-o altă poartă Și dintr-însa se repede C-un sălbatec salt un tigru, care când pe leu îl vede Muge tare, Coada roată o-nvârtește, Scoate limba, Sperios însă pe leu într-un cerc îl ocolește, Sforăie înverșunat, Apoi mormăind se-ntinde Lângă el. Regele mai face-un semn, Și pe două porți deschise Se azvârl doi leoparzi, Ce cu poftă inimoasă de-a lupta se și aruncă Peste tigru. Dar acesta îi apucă în cumplitele lui gheare ­ Leul muge, Se ridică în picioare, Fiarele se-nfiorează, Și-mprejur, arzând de dorul de-a ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>