Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CĂDEA
Rezultatele 91 - 100 din aproximativ 306 pentru CĂDEA.
Grigore Alexandrescu - Ucigașul fără voie
Grigore Alexandrescu - Ucigaşul fără voie Ucigașul fără voie de Grigore Alexandrescu O temniță-adâncă îmi e locuința: Prin dese, prin negre zăbrele de fier O rază pierdută îmi spune ființa Cerescului soare, seninului cer. Și frigul mă-ngheață; e umed pământul; De ziduri, de lanțuri eu sunt ocolit: Aici suferința așteaptă mormântul, Căci legile lumii așa au voit. Adus ca o crudă, sălbatică fiară, L-a temniței poartă nădejdea-am lăsat, Și simt chinuire atât mai amară, Cu cât a mea soartă eu n-am meritat. O noapte fatală! o noapte cumplită! Pe patu-mi de trudă dormeam obosit: Era despre ziuă: soția-mi iubită Ședea lângă mine... un vis, vis cumplit! Văzui: în bătrâne păduri depărtate Părea că mă aflu; eram călător; Dar calea pierdusem; pe ramuri uscate Cânta cucuveaua cu glas cobitor. Copacii în preajmă-mi părea că-nviază: Din toată tulpina un geamăt ieșea: Flămândă, cumplită, vedeam că-mi urmează O ceată turbată de lupi, ce urla. Și eu fugeam iute, fugeam cu grăbire, Dar locul sub mine de sânge-nchegat Silințe-mi zadarnici punea-mpotrivire; De-o rece sudoare eram inundat. Sufla un vânt iute, și luna-ngrozită În spațiuri veșnici ...
Heinrich Heine - Închinare (iosif)
Heinrich Heine - Închinare (iosif) Închinare de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Din Romanțe și cîntece , 1901 Cu trandafiri, cu aur și crăngi de chiparos Aș vrea această carte s-o-mpodobesc frumos, Ca pe-un sicriu în care dorm cînturile mele... O, de-aș putea iubirea s-o-ngrop aici cu ele ! Odihna peste groapa iubirii înflorește, Pe urm-atîtui zbucium senină floarea-i crește. Ci numai pentru mine răsare prea tîrziu: Ea va-nflori cînd însumi în groapă am să fiu ! Aici sunt dar acele cîntări, ce-odinioară, Ca lava ce din Etna aruncă foc și pară, Zbucniră din adîncul simțirii-mi arzătoare Și-n jur împrăștiară scîntei fulgerătoare ! Acum pare că-s moarte, zac înghețate, mute, Și palide așteaptă în negură pierdute. Dar tresări-vor iarăși vii cînturile mele, Cînd s-o abate duhul iubirii peste ele... Și inima-mi șoptește că vremea va să vie, Acel duh al iubirii cu rouă să le-nvie: Îți va cădea în mînă această carte-odată, Tu, dulcea mea iubire din țară depărtată ! Atunci puterea vrăjii, iubito, va-nceta Și palidele slove cu jale vor căta În ochii tăi cei mîndri, făcîndu-te să tremuri, Șopti-vor melancolic ...
Ion Creangă - Ursul păcălit de vulpe
Ion Creangă - Ursul păcălit de vulpe Ursul păcălit de vulpe de Ion Creangă Anecdotă tipărită prima oară în Albumul macedo-român , București, 1880; retipărită în Convorbiri literare, nr. 11, 1 februarie 1885 Era odată o vulpe vicleană, ca toate vulpile. Ea umblase o noapte întreagă după hrană și nu găsise nicăiri. Făcându-se ziua albă, vulpea iese la marginea drumului și se culcă sub o tufă, gândindu-se ce să mai facă, ca să poată găsi ceva de mâncare. Șăzând vulpea cu botul întins pe labele de dinainte, îi vine miros de pește. Atunci ea rădică puțin capul și, uitându-se la vale, în lungul drumului, zărește venind un car tras de boi. — Bun! gândi vulpea. Iaca hrana ce-o așteptam eu. Și îndată iese de sub tufă și se lungește în mijlocul drumului, ca și cum ar fi fost moartă. Carul apropiindu-se de vulpe, țăranul ce mâna boii o vede și, crezând că-i moartă cu adevărat, strigă la boi: Aho! Aho! Boii se opresc. Țăranul vine spre vulpe, se uită la ea de aproape și, văzând că nici nu suflă, zice: Bre! da' cum naiba a murit vulpea asta aici?! Ti!... ce frumoasă ...
Ion Heliade Rădulescu - Fata lui Chiriac
Ion Heliade Rădulescu - Fata lui Chiriac Fata lui Chiriac de Ion Heliade Rădulescu Aveam o rudă, și acea rudă avea un vecin, pe care îl chema Chiriac. Acel Chiriac avea o fată tânără și cam frumușică, ca toate fetele tinere ce nu sunt urâte. Ruda mea iară avea soție, ca toți oamenii însurați, și soția lui avea un văr. Vărul acesta era neînsurat, era un flăcău unguresc care se prefăcea înamorat și atunci când nu era, ca să-și dea un aer de om simțitor și plin de pasiune. Când însă îi și cădea cineva tronc la inimă, atunci era numai foc și inimă albastră. Într-o zi văzu pe fata lui Chiriac; flăcăul își răsuci mustața și se uită șoimește la dânsa; îi căzu, cum ziserăm, tronc la inimă; biata fată însă n-a știut nimic până în ziua de astăzi. Flăcăul nostru acum nu era ziuliță să nu vorbească tot de fata lui Chiriac: orice vorbă se deschidea, el mâna conversația pe departe cu dibăcie, și de ici, de colo aducea vorba tot de fata lui Chiriac. Începea laudele și disputele de biata fetișoară. Fetele frumoase adeseori sunt criminale în ochii femeilor de ce să ...
Ion Luca Caragiale - Corespondența sentimentală
Ion Luca Caragiale - Corespondenţa sentimentală Corespondența sentimentală de Ion Luca Caragiale Întâmplarea, indiscreta întâmplare ne-a făcut să dăm peste scrisoarea de mai la vale, căreia e de prisos a-i mai face comentarie. Păstrăm cu cea mai mare scumpătate ortografia și punctuația originalului acestei scrisori. Autorul, care e Cunoscutul domnișoarei Mari, aflăm că este amploiat superior în biuroul despărțirii VI a comisiei polițienești din coloarea de ***. Juna Mari, cu domiciliul în mahalaua acelei despărțiri, se afirmă că ziua trăiește cu acul, iar seara se plimbă pe bulivar. Despre cum merge toată șiretenia Cunoscutului cu domnișoara Mari, citiți și vă pătrundeți: București 2/14 apriliu Domnișoară!! Satisfacția ce v-ați făcut pentru mine instigatoriulu, nu erați în drept a lovi în mine, ci în rivali care poate a pronunțat nisce espresii supărătoare pentru D-ta. — Nu credeam că D-ta să fii astfel după cum am avut ocasiune, cu cele intămpinate prin remiterea epistolelor — resbunarea care voiai a-mi impune, puteați foarte facile ca să decideți uă oră in care determinam bine frasați supărătoare care m-a indus într-o mare ...
Ion Luca Caragiale - Plagiatul Zola-Bibescu
Ion Luca Caragiale - Plagiatul Zola-Bibescu Plagiatul Zola-Bibescu de Ion Luca Caragiale O campanie întreagă s-a ridicat în contra lui Zola după publicarea romanului său La DĂ©bâcle. Se știe metoda — noi am zice mania, dacă n-ar fi interesată — marelui scriitor francez de a îngrămădi pe o țesătură simplă, pe o intrigă foarte banală, o colosală garnitură așa-numită “documentarăâ€�, pe care o învârtește, o răsucește, o răstoarnă pe toate fețele, o multiplică așa că, dintr-o povestire ce ar putea, cu tot aparatul cuviincios, să încapă în patruzeci de file, el reușește să scoată un volum de 400 de pagini. Garnitura documentară consistă în cea mai mare parte din vocabularele tehnice. Așa, de exemplu, aproape jumătate dintr-un roman consistă din cuvintele tehnice ale mecanicilor de la drumul-de-fier. Zola a făcut cu multă răbdare vocabularul lor: taie cuvintele, face o grămadă mare din ele, și apoi ia câte un pumn din grămadă și presară peste paginele sale, cum se presară zahăr și scorțișoară peste plăcintă ca să-i dea dulceață picantă. Ce rezultă d-aici? că cititorul naiv, profan în mecanică, fără să-nțeleagă ...
Ion Luca Caragiale - Principii și vaccină
Ion Luca Caragiale - Principii şi vaccină Principii și vaccină de Ion Luca Caragiale Lunile trecute, județele de jos ale Olteniei, o parte a județului Oltul și întreg județul Teleorman au fost bântuite, acesta din urmă într'un mod înfiorător, de epidemia variolei. Astăzi încă, deși răul merge descrescând, mulțumită măsurilor energice pe care le-a desfășurat serviciul sanitar, nenorocitele populațiuni dela țară dau o mortalitate extraordinară din cauza flagelului. Alarmat de această stare nenorocită de lucruri, serviciul sanitar central a pornit inspecțiuni peste inspecțiuni, și ce a descoperit până în sfârșit ? că în județul Teleorman, mai cu seamă, de vreo 17-18 ani niciodată nu s'a aplicat regulamentul pentru vaccinare; că rapoartele serviciului sanitar local în privința numărului vaccinărilor erau toate arbitrare și prin urmare fictive; că cifrele arătate, privitor la numărul copiilor vaccinați, nu erau decât închipuite de către acei ce erau datori să execute vaccinarea. Aproape douăzeci de ani prin urmare nu s'au vaccinat în Teleorman nici 5 la sută din câți se declarau de serviciul respectiv ca atari. Așa, se înțelege dela sine ce favorabil teren a găsit epidemia; firește că succesul ...
Ion Luca Caragiale - Un interview
Ion Luca Caragiale - Un interview Un interview de Ion Luca Caragiale Aflând prin d. C.C. Dobrescu că d. N. Fleva este bolnav în urma unui discurs de patru ceasuri, reporterul nostru și-a tras repede ghetele ș'a dat fuga acasă la marele cetățean. Dăm aici interesantul interview: Reporterul Moftului Român - Am aflat, domnule și ilustre cetățene, că sunteți bolnav; de ce suferiți ? Marele cetățean (cu amărăciune) De ce ?... de sugrumarea libertăților publice înscrise în Constituțiune. Reporterul(încurcat) Bine; dar vedeți d-voastră aș vrea să aflu cauza bolii ? D. Fleva. N'o pricepi ? Află tânărule, că e legea jandarmeriei, acest groaznic jug pe grumajii poporului; mai este apoi legea clerului, această îngenunchiare silită a preoțimii dinaintea pomenii ministeriale... Reporterul ... Dar ilustre Cleone... pardon ! cetățene, voiam să știu dacă-mi dați voe să vă rog să-mi spuneți, cam în ce fel s'a declarat boala ?... unde suferiți ?... D.Fleva. Vai ! În Cameră s'a declarat... când s'a citit legea Maximului. Mă întrebi, unde sufăr ?... Mă doare la inimă, tinere, pentru sfâșiarea, sdrobirea... Reporterul ... Un cuvânt ilustre cetățene: cam când poate spera poporul să vă vază ...
Ivan Andreievici Krâlov - Lupul și păstorul
Ivan Andreievici Krâlov - Lupul şi păstorul Lupul și păstorul de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Lupul oarecând, Lângă stână stând Și prin gard privind, Au văzut ciobanul alegând un miel, Ce au fost mai gras, Și tăindu-l făr’ de milă, l-au pus frumos în frigare, Iar câinii se uita stând lângă el. Deci lupul, oftând, în lături s-au tras, Zicând către câini cu ciudă prea mare: „O! să fi mâncat eu mielul, ce calabalâc ați face, Iar păstorul îl și frige și stâna cată și tace!â€� Așa și stăpânitorii dau porunci cu strășnicie, Să nu jăcuim poporul, că vom cădea în urgie. Așa și sânții călugări ne spun din amvon cuvinte, Să nu iubim avuție, că iadul ne va înghite. Și apoi ei însuși fac Cu noi cum li-i mai pe plac. Deci și noi dup-a lor pildă pe cine putem jupim, Iar în Săptămâna Mare câteodată ne spăsim, Și iarăși
Ludwig Uhland - Blestemul bardului
Ludwig Uhland - Blestemul bardului Blestemul bardului de Ludwig Uhland , traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată în Convorbiri literare , an. XXXV, nr. 8, 1 august 1901. De Uhland A fost de mult un mîndru castel, cu vîlfă mare, Strălucitor departe pîn' la albastra mare, Și-n jurul lui prin parcuri, cu înflorite-alee, Săltau fîntîni vioaie în joc de curcubee. Domnea un crai acolo, în țări și prăzi avut. În tron de fier sta palid și de supuși temut ; Căci cugetu-i e spaimă, privirea lui — urgie, Și bici e tot ce spune, și sînge-i tot ce scrie. Spre-acest castel veniră doi călăreți de frunte, Cu plete blonde unul, iar celălalt — cărunte. Bătrînul bard cu harfa-i, pe-un roib împodobit ; Pășea alături sprinten tovarășul iubit. — Copilul meu, fii gata, grăi bătrînul lin, Adînc din pieptu-ți smulge și cîntă viers deplin. Revarsă dor și patimi, tot sufletul în el, Să-nduioșem pe craiul cu inimă de-oțel. Sub bolți străvechi, în sala măreață ei intrau ; Și craiul și crăiasa pe tron acolo stau : El — fioros ca zarea din noduri sîngerată. Ea — gingașă ca luna, la dreapta lui s-arată. Și ...
Mihai Eminescu - Menire Menire de Mihai Eminescu De-mi vorbiți mă fac că n-aud, Nu zic ba și nu mă laud, Dănțuiți precum vă vine, Nici vă șuier, nici v-aplaud Dară nime nu m-a face Ca să joc dup-a lui flaut Căci menirea vieții mele E pe mine să mă caut. Bismarqueuri de falsă marcă, Mie-mi pare cum că, parcă De iubirea nemțărimei Nici un rău nu vă înțarcă. În zădar Alsasul, Posen, Cu-a lor stare vă încarcă Ochii voștri, să pricepeți Unde duce-a țării barcă Și ce rău ne prorocește A cobirei neagră țarcă. Voi ne duceți spre pieire, Bismarqueuri de falsă marcă. Escelența, bezedeaua Cu mândrie poartă steaua Ce cu stimă i-a fost dată C-a putut a fi licheaua Ce la rus ș-aplecat capul Și la turc a-aprins luleaua Ci în loc de ștreangul care Se cădea, i-au dat cordeaua Căci nevasta-i pentru-o târlă De cătane fu cățeaua; În zădar cu-a lor mândrie Tu îngreuni canapeaua, Crezi că lumea te admiră Când ...