Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru AVEA GRIJA (DE)
Rezultatele 91 - 100 din aproximativ 355 pentru AVEA GRIJA (DE).
Emil Gârleanu - Cea dintâi durere
... genunchi, în fața icoanei de deasupra pătișorului meu... De multe ori m-am gândit la cea dintâi durere ce-am simțit-o în inima mea de copil. O pot povesti așa cum aș fi văzut-o aseară, cu înțelegerea mea de acum, cu ochii și inima mea de atuncea. ...Poate să fi avut vreo cinci-șase ani. Într-o seară mă jucam în grădinuța din față. Cum făceam grămezi de nisip, deodată clocoti strigătul grabnic și deznădăjduit al trâmbiței de foc. Și într-o clipă năvăli, în goana nebună a cailor, șirul întreg de care cu soldați, ale căror căști galbene tăiară repede o dungă luminoasă în înseratul zilei. Apoi a fost un învălmășag de trăsuri, de călăreți, de ofițeri, de soldați alergând mai mulți, sub comanda cuiva, sau singuri, în gâfâiala fugii. Se opreau unii pe alții, se întrebau, sau își strigau vorbe de-abia spuse, apoi se aruncau în aceeași goană grozavă. Un soldat sosi cu un plic; după câteva clipe am văzut și pe tata, cu chipul ... auzi deslușit, aerul serii parcă-i dase putere; cel ce sta întins, un pompier, înghițea în gâlgâiri adânci, parcă ar fi băut, însetat, apă. O grijă
Ion Luca Caragiale - Antologie...
... Ion Luca Caragiale - Antologie... Antologie... de Ion Luca Caragiale Sunt în lume amatori de fel de fel de colecțiuni curioase — și multe am văzut, de valori incalculabile. În clasele primare, odinioară, cunoșteam un băiat care avea o colecție de peste cinci mii de nasturi; mai târziu, am admirat la un tânăr zeci de albumuri pline de fotografii de femei frumoase; apoi, la un bărbat, două colecțiuni: una, de cărți poștale ilustrate, și alta, de cărți de citit, strânse încet-încet, de pe la prieteni uituci, unele neilustrate. Acum, în urmă, am făcut cunoștința unui domn care posedă o colecție de scrisori anonime — cea mai prețioasă desigur din câte, felurite, mi-a fost dat să văd... De la soață pe ale soțului, de la părinți pe ale copiilor, de la soacră pe ale ginerelui, de la stăpâne pe ale slujnicelor — ori, viceversa; unele cumpărate, altele dăruite, altele subtilizate; în fine — de unde, cum, cu ce răbdare, cu câte sacrificii le-a adunat — numai el știe... Cunoscându-i slăbiciunea, i-am dus și eu ... lângă vițiul alcoolismului și al variației în ultimul grad, a fost și în spital și are și patima foițelor, care, în calitatea sa de
Constantin Negruzzi - Cârlanii, vodevil într-un act
... spui? Asta-i treaba femeilor? Nu știi tu că au niște limbi — niște limbi ia așa de... MIRON: țâs! De te-auzi vruna, vai de urechile tale ! Scena 4 Cei de sus, Domnica (aducând o oală și două pahare) DOMNICA: Iaca vinul; cătați de nu vă chefăluiți cum ve-i obiceiu. MIRON: Taci tu, nevăstuică; știi că vinu îmi dă chef să fac niște lucruri... și... DOMNICA: și â ... vorbit cu cumătrul. DOMNICA: Mă duc. (în parte:) Nu vrea s-aud ce-a să-i spuie Terinte; bine; o să mă pui de pândă. (intră și să dă în dosul ușei.) MIRON: (turnând în pahare.): Na, cumătre, bea și începe. TERINTE: N-am poftă nici de băut, nici de vorbit, MIRON: Acu-i s-aștepți și rugat! Ien lasă marafeturile, deschide-ți inima. Dacă ai vrun necaz, l-om împărți amândoi ca doi frați ... grădina curții? MIRON: Ha, am înțăles. îți temi nevasta TERINTE: Eu? Ba nici gândesc. Dar judecă tu singur, ce cată el aice? Nu vine, măi, de flori de cuc, ș-aș pune rămășag că ș-au pus ochiu pe ceva. MIRON: Zău se poate. Dar adecă ...
... cercare, hai, fă-te tu cerșetor la capătul ist de pod, și eu la celălalt. Și să vezi cum are să ne dea amândouă carboavele de pomană, bietul om! Adu-ți aminte, Petre, de câte ori ți-am spus, că unii ca aceștia au să moștenească împărăția cerurilor. Atunci Sfântul Petre se pune jos la un capăt de pod, iară Dumnezeu la celălalt și încep a cere de pomană. Ivan, cum ajunge în dreptul podului, scoate cele două carboave de unde le avea strânse și dă una lui Sfântul Petre și una lui Dumnezeu, zicând: — Dar din dar se face raiul. Na-vă! Dumnezeu mi-a ... l răfuia bine, îi da drumul, cu tocmeală, să nu mai vie pe acolo, altă dată. — N-oi mai veni, Ivane, câte zilișoare-oi avea eu, zicea Ucigă-l-crucea, cuprins de usturime, și se tot ducea împușcat. Iară oamenii ce priveau și mai ales băieții leșinau de râs. Dar, mai la urma urmelor, Ivan scoate de barbă și pe Scaraoschi și-i trage un frecuș, de cele moschicești, ...
... păsărica, Și tânărul nu avea loc, Deprinde nu putea nimica Nici nu credea el în noroc. A lui era mai lumea toată, Pentru de grijă-a sa purtare Lăsa la pronia înaltă, De mulțumiri, de desfătare Mai înainte el știa, Căci slăbiciunile ardeau În pieptul lui nepotolit. Viețuind în lume mare, De slavă el s-a măgulit, În toate a făcut cercare, Și cunoscându-le deșarte Acum el s-a ascuns ... luminat, Tot ne iubești pre noi prea mult, Însă nu-i pururea plăcut Și traiul nostru, la acei Ce-n desfătare au crescut. Eu știu de la părinții mei O din vechime povestire: Pentru un om ce a trăit Aici de Roma surghiunit; Dar am uitat a lui numire; Împodobită însă fire Avea acel bătrân vioi, Viețuind el între noi Pe lângă Dunăre, spunea De ale lui nenorociri Și alte multe povestiri Cu mintea sa închipuia. Dar alții pentru dânș' prindea Prin mreajă peștii și vânat Și pentru iarnă-i ... prea frumos mi-l joacă, Moșneagul daireaua bate, Toți pentru bun bacșiș se roagă; Și-așa petrec a lor viață. Într-o zi de ...
... păsărica, Și tânărul nu avea loc, Deprinde nu putea nimica Nici nu credea el în noroc. A lui era mai lumea toată, Pentru de grijă-a sa purtare Lăsa la pronia înaltă, De mulțumiri, de desfătare Mai înainte el știa, Căci slăbiciunile ardeau În pieptul lui nepotolit. Viețuind în lume mare, De slavă el s-a măgulit, În toate a făcut cercare, Și cunoscându-le deșarte Acum el s-a ascuns ... luminat, Tot ne iubești pre noi prea mult, Însă nu-i pururea plăcut Și traiul nostru, la acei Ce-n desfătare au crescut. Eu știu de la părinții mei O din vechime povestire: Pentru un om ce a trăit Aici de Roma surghiunit; Dar am uitat a lui numire; Împodobită însă fire Avea acel bătrân vioi, Viețuind el între noi Pe lângă Dunăre, spunea De ale lui nenorociri Și alte multe povestiri Cu mintea sa închipuia. Dar alții pentru dânș' prindea Prin mreajă peștii și vânat Și pentru iarnă-i ... prea frumos mi-l joacă, Moșneagul daireaua bate, Toți pentru bun bacșiș se roagă; Și-așa petrec a lor viață. Într-o zi de ...
Dimitrie Bolintineanu - Ana-doamna
... Cei mai mulți suscris-au actul rușinos. V Ana, jună doamnă, printre dânșii vine, Ca dorința dulce printre vise line. Ea desface vălu-i: raze de mândrețe, Prin flori de junie, îi lucesc pe fețe. Căutatu-i dulce, dar umbrit de dor Ca un foc de soare o vedem prin nor. Zeul ce inspiră frageda junie Cu frumoase gânduri de mărinimie, Varsă-n fața-i dulce foc dumnezeiesc, Iar în vorbă-i grații ce pe toți răpesc. Iată cum vorbește: — ,,Mâna voastră scrie Pentru ... și-ani desfătători, Lacrimile noastre să le schimbi în flori. Lasă-ne dar nouă grijile străine Și petrece-n casă zile dulci și line!" Timpuri de virtute și de fapte mari! Suflete străbune, nobile și rari! Ați trecut ca frunza ce de vânt răpită, Lângă tristul arbor cade veștejită. Dar stejarul mândru încă se-nvelește Cu cununa-i verde care ne răpește. Iar tu, Românie, totul ce ... încins în lanțuri, robul cel străin Anii libertății cântă dulce, lin. VI Într-o sală mare, cu lumini puține, Intră căpitanii, nobilă junime. Nu sunt de părerea sfatului domnesc Actul de ...
... Alexandru Vlahuţă - Cârmacii Cârmacii de Alexandru Vlahuță Lui V. A. Urechiă Din bordei de lângă vatra unde stă nenorocirea Ca o strajă neclintită ridicatu-mi-am privirea Sus, spre sfetnici, și văzut-am a lor fețe luminoase ... ca din trupul ei să taie Partea ce-a mai rămas bună, membrul ce-a mai rămas teafăr. Pieptul lor, plin de medalii, strălucea ca un luceafăr. Dar înnuntru sub medalii și sub hainele bogate Clocotește-n oala cărnei, otrăvită de păcate, La a negrelor lor pofte, la a infamiei pară Clocotește crima . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Stoarceți, stoarceți măduva din țară! Nu vă pese! Striviți ... Privesc azi din înălțime spre norodul tăvălit În mizeriile-n care ei, călăii, l-au trântit, Când te uiți cum se răsfață, cum își fac de cap mișeii, Vai, începi să crezi că-n ceruri adormit-au de mult zeii! Ș-apoi, după ce-au dat palme, și-au scuipat în fața țării, După ce-a-mbrâncit poporul în prăpastia pierzării ... oameni de
Antioh Cantemir - Șoarecul de țară și cel de oraș
... Antioh Cantemir - Şoarecul de ţară şi cel de oraş Un șoarec de la țară, pre altul târgovăț Ca pre un vechi prieten, îl cheamă la ospăț. În strâmta lui căsuță pe oaspe-l priimește. Îi pune înainte ... îi zice: — Eu mult mă mir, frățico! cum poți trăi aice, Într-o pustietate, și cum nu ți-e urât? În viața astă scurtă de ceasul hotărât Nu poți scăpa oriunde Ș-oricum te vei ascunde! Mai bine murind vesel, să zici că ai trăit Decât mort în viață, Să ... ieși din borticică, Și preste noapte merse cu pază și cu frică În târg la un palat Tot în mătăsărie și aur îmbrăcat. Din masa de cu seară sta coșnițele pline Cu fărmături gustoase de pre la țări străine; Deci târgovățul falnic pre șoarecul țăran Îndată îl cinstește cu niște parmezan, Îl pune pe covoare... când iată zgomot mare La ... câine medelean; Iar șoarecii aleargă, s-ascund pe sub divan, Nu suflă, pân-în seară. Atunci sărmanul șoarec, ce-n liniște la țară Trăia fără de grijă, văzu că s-a-nșelat, Și cum a sosit noaptea, el drumul și-a luat Zicând către prieten: viața ...
George Coșbuc - Trei, doamne, și toți trei
... George Coşbuc - Trei, doamne, şi toţi trei Trei, Doamne, și toți trei de George Coșbuc Publicată în Tribuna , Sibiu, 1891, nr. 126 (5/17 iunie) Avea și dânsul trei feciori, Și i-au plecat toți trei deodată La tabără, sărmanul tată! Ce griji pe dânsul, ce fiori, Când se gândea că ... stradă Cu ochii zarea măsurând, Și nu veneau! Și dintr-o vreme Gemea, bătut d-un gând. Nădejdea caldă-n el slăbea, Pe cât creștea de rece gândul. El a-ntrebat pe toți d-a rândul, Dar nimeni știre nu-i știa. El pleacă-n urmă la ... cu grabă, Că Radu-i este cel mai drag. E mort! El a căzut la Plevna În cel dintâi șirag! O, bietul om! De mult simțea Că Radu-i dus de pe-astă lume, Dar astăzi, când știa anume, El sta năuc și nu credea. Să-i moară Radu! Acest lucru El nu-l înțelegea. Blăstem ... slab, cu ochii beți El a plecat, gemând p-afară, Și-mpleticindu-se pe scară, Chema pe nume pe băieți, Și se proptea de slab, sărmanul, Cu mâna de păreți. Nu se simțea ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira I
... mișcă ne-ncetat, Sau luminosul soare? Când noi dintr-un ceaslov Putem ști ziua lunii și ceasul când se pișcă! Noi n-avem vro nevoie de-a lui Euclid știință, Ca să-mpărțim pământul în firte și bucăți, Și știm făr-de algebră câți bani sunt într-un leu. Silvan iubește numai știința aceea care Venitul înmulțește și scade cheltuiala; De nu se-ngroașă punga nu vede vrun folos, Ci numai nebunie pentru societăți. La față roșul Luca, ce hojma râgâiește, Ne spune că știința prietenia ... un funt de pudră bun, Virgil un ban nu face mai mult decât Egor [2] , Și Reks [3] e mai de treabă decât Ciceron foarte. De-acest fel de cuvinte urechile-mi sunt pline. Ascultă deci, o, minte, cum eu te sfătuiesc: Fii mută ca un pește, și nu mai tot vui. Un scriitor ... se feresc; Ca cei care pre mare au suferit furtună Și nu vor să mai intre în slujbă marinară Toți strigă: rod nu mai iese de la adânci științi; Deși-i de duh plin capul acelor învățați, Dar punga li-i deșartă și mâinile lor goale. Acela care știe a fluiera în flaut Trei, patru