Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru AFLAT
Rezultatele 91 - 100 din aproximativ 986 pentru AFLAT.
Anton Pann - Şoarecile Șoarecile de Anton Pann Un șoarece mare, anume Gherlan, Peste toată gloata fiind căpitan, Atît să mîndrise, precum povestesc, Încît își uitase neamul șoricesc. Și vrînd să se-nsoare, el nu gîndea alt Decît să ia fată de neam mai înalt. Cugetînd aceasta și tot cercetînd, Pe bătrinii șoareci mereu întrebînd, Află că mai mare dintre cîte sînt E soarele singur slăvit pre pămînt. Și precum să vede frumos, strălucit, Și fată întocmai are negreșit. Auzind, Gherlanul nu stă nicidecum, Ci cît mai în grabă s-au gătit de drum, Luă oaste multă, întocmi alai, Poruncind să 'poarle zaherea malai. Plecă către soare, împompat astfel, Șoareci ca lăcuste zbura după el. Mergînd zi și noapte, sfera au pătruns, Și la naltul soare s-au văzut ajuns. Soarele îndată pe mîndrul Gherlan L-au primit tocma ca p-un capitan. I-a vorbit cu cinstc și l-a întrebat: Să vie la dînsul cum s-a întîmplat ? Gherlanul atuncea compliment făcînd, Către el răspunse în asfel zicînd : -Luminate soare al naltului cer, De-ți fac supărare, iertăciune-mi cer. 'Eu sînt, cum știi bine, marele Gherlan, Care peste șoareci sînt azi ...
Anton Pann - Cucul și privigatoarea
... glasu-i mai mult gust are. Săraca privigătoare ! Îi venea să se omoare Văzîndu-se defăimată Și de măgar rușinată. Dar însă ciobanul, care Să afla în ascultare, Stind răzimat pe o coasta, Văzînd alegerea proastă Ce magarul o făcuse Și lui cucul îi plăcuse, Începu cu vorbă mică Privigătoarei să ...
Anton Pann - Nepotul împrumutat
Anton Pann - Nepotul împrumutat Nepotul împrumutat de Anton Pann Unul avînd un nepot Sărac și lipsit de tot, Vine într-o zi la el Și să roagă-ntr-acest fel: -Unchiule, bine mă ști Că n-am coprins, nici moșii, Bani nu mi-a dat Dumnezeu, Să negustoresc și eu. La multe mă cam pricep, Dar n-am cu ce să încep, Nădejdi a m-ajuta N-am decît la dumneata; De aceea, unchiul meu, Mă rog ca la Dumnezeu, Să-mi dai cinci sute de lei, Ca să fac negoț cu ei, Ș-în jumătate de an Ț-îi răspunz pîn'la un ban. Unchiul său s-a îndurat La vorba ce l-a rugat Și mîna sa ardicînd Îi arată sus, zicînd: -Vezi acea oală din cui? Eu ce am acolo pui. Caută, și cîți găsești, Numărați să-i priimești. Nepotul său, bucuros, A dat pe loc oala jos Și numărînd a gasit Tocma cîți i-a trebuit. Deci, luîndu-i, a plecat, De unchiul său ajutat, Și umblînd în sus, în jos, Să negustorea frumos. Dar la numitul soroc Nu ...
Anton Pann - Scumpul Scumpul de Anton Pann Peste un râu foarte mare Și repede curgător Vrând să treacă oarecare Scump, de argint iubitor, Mergând pe pod, cum să pare, Unde-a călcat, n-a văzut, C-atât s-a-mpiedicat tare, Cât drept în râu a căzut. Ș-începu să strige-n apă: "Aoleu! mă înec! mor! Vino, lume, de mă scapă, Da-mi mână de ajutor!" Un pescar, din întâmplare, Care aci s-a aflat Spre acestui scăpare Degrab’ în râu s-aruncat, Și cu multă osteneală Spre el tare înotând, L-a ajuns ca-ntr-o clipeală, Coraj dându-și strigând: "Dă-mi mâna încoaci mai tare, Întinde-o mai în grab’, Să te scap de înecare. Fii cu curaj, nu fii slab" Pe "dă-mi" auzind prin unde, Scumpul mult s-a supărat. "Nu-ți dau nimic", îi răspunde. Ș-în adânc s-a cufundat. Această lucrare se află în domeniul public în întreaga lume, deoarece autorul a decedat acum cel puțin 100 de
Anton Pann - Suflet altu n-are
Anton Pann - Suflet altu n-are Suflet altu n-are de Anton Pann Suflet altu n-are Chin astfel de mare, Foc astfel de greu. Trăiesc moarte vie, Fără să mă știe Altul decît eu. Ziua nu-mi dă pace, Noaptea n-am ce face, Greu mi-e într-ascuns. Unde cer dreptate, Surdă răutate; Nu-mi dă nici răspuns. Mă-ntinz în putere Cu glas, cu vedere; În sus și în jos. Nu e nici o fire Să aibă pornire A-mi fi spre folos. Ce e sus ascunde Cine știe unde, Supt acea perdea Carea n-o ridică, Zicînd că e frică Nu-l putem vedea. Ale lui slugi sfinte, Mii de seci cuvinte, Celor ce vorbesc, Care nu-i cunoaște Că sînt vulpi, șarpi, broaște, Ce-n zadar trăiesc. Vii la omenire, Mai rea nesimțire, De piatră sînt toți. Mai d-aproape rude Mai rău nu aude, D-ai striga cît poți. Nu găsești ființă Să aibă credință, Nici într-acel ceas Cînd păharul morții Stă în pragul porții. Alt ce-a mai rămas? Căci n-am o putere, Să trec printre sfere, Doar va fi vrun loc? Unde e astîmpăr, Nici ...
... aveam coprinsuri bune, Aveam frumoase holde și turme la pășune, Aveam argați plătiți, Și vite-n bătătură, și plugul lîngă casă, Ș-un călător, oricare, afla ceva pe masă Cînd s-abătea la noi. Era fruntaș bătrînul, ca el puținu cu stare, Abia-nvîrtea prin curte cu carul său cel mare ...
Constantin Negruzzi - Împăratul Albert
Constantin Negruzzi - Împăratul Albert Împăratul Albert de Constantin Negruzzi Întâmplările, astă dată, să părea că au favorizat pe confederați în tot felul. Noul an a libertății sunase pentru Elveția la 1 ianuar 1308 și la 15 a acestei luni, până a nu sosi încă veste la împăratul, el află stricarea armiei sale în Turinga; porunci îndată o nuouă strângere de oști, vesti că va mergi însusi în capul lor, și făcu cu obicinuita lui hărnicie toate gătirile astei nuouă campanii; ele era abia sfârșite, când cavalerul Beringuer de Landenberg sosi de la Unterwald și îi spuse cele ce să întâmplasâ. Albert îl ascultă cu nerăbdare și necrezare, apoi când nu îi mai rămasă nici o îndoială, întinse brațul în direcție celor trei cantoane și jură pe sabia sa și pe împărăteasca sa coronă să piarză până la cel mai din urmă din acei ticăloși țărani, cari, vor fi luat parte la revoltă. Landenberg făcu ce putu ca să-l întoarcă din idei de răzbunare; dar toate fură în zădar, împăratul zisă că va merge el singur împrotiva confederaților și însemnă la 24 făurar ziua plecării oștilor. La mai 1308 armia împărătească sosi pe ...
Constantin Negruzzi - Anecdote (Negruzzi)
Constantin Negruzzi - Anecdote (Negruzzi) Anecdote de Constantin Negruzzi Un om care iubea desfătările mesei zicea: tatăl meu mânca mult, și maică-mea ședea mult la masă; eu li samăn amândurora. Dionisie tiranul a poruncit să taie barba cea de aur care era la idolul lui Asklepios, zicând că nu era potrivit ca feciorul să aibă barbă, când Apolon, tatăl său, nu avea. Un guraliv, povestind multe lucruri lui Aristotel, l-a întrebat în sfârșit dacă poveștile sale nu-l supărau. — Nicidecum, au răspuns Aristotel, căci nici nu iau sama. Un curtezan au zis împăratului August: — Huietul umblă că ai să-mi dai un dar. — Nu crede, i-au răspuns August. Un soldat, aflându-se pe mare cu femeia sa în vremea unei furtuni, au văzut că corăbierii aruncau cu grabă orice puteau găsi, neluând sama la nimic, și, cum ei strigau ca să arunce fieștecare orice avea greu, de voiesc să nu piardă împreună cu averile și viața, soldatul auzind, și-au luat îndată femeia și-au aruncat-o în mare, zicând că n-are nimic mai greu și mai supărător decât pe femeia sa. Împăratul Conrad al III-lea, luând cetatea ...
Constantin Negruzzi - Apolog (variantă la Domnul P. Prunco)
Constantin Negruzzi - Apolog (variantă la Domnul P. Prunco) Apolog de Constantin Negruzzi Apărut cu titlul Domnului P. Prunco, în Alăuta românească , 1837, 14 martie Tot timpul care oamenii Pe lume îl petrec, Preste roata Norocului A se sui se-ntrec; Iar când acum se bucură Că s-au urcat pe ea, Gândind să-și facă mendrele Precum nădejduia, Rotunda roată răpede Pe schițe se-nvârti, Și mândrul poticnindu-se, Cade cum nu gândi. Iar omul ce de rație Se tot călăuzi, Și-n toată vremea cumpăna În orișice păzi, Nu-i pasă dacă vifore Pe lume s-au stârnit, Vârtejele-ntâmplărilor Îl află liniștit. El știe că furtunele Nu pot lung timp ținea, Curând veni-va soarele Ce le va-mprăștia. Cunoaște jucăriile Vicleanului Noroc, De-a lui favoruri putrede Râzând, își bate joc. Acest fel traiu-i limpede Se trece liniștit, Și când moartea s-apropie Îl află
Constantin Negruzzi - La Maria (Negruzzi)
Constantin Negruzzi - La Maria (Negruzzi) La Maria de Constantin Negruzzi Curier de ambe sexe , nr 10, august 1839 Cât e de crud, să te-afli între ai tăi străin! Eliad , Visul Copilă tinerică, frumoasă ca plăcerea, De ce voiești să afli cumplitul meu necaz? Ah! numai aste lacrimi îmi pot curma durerea. Când vin ca roua dulce de-nundă-al meu obraz. Întrebi care e chinul ce darmă-a mea junie? De ce privirea-mi tristă se pleacă spre pământ? Amara mea durere, ah! nime nu o știe, Și nime nu va ști-o păn-voi intra-n mormânt. O inimă ce simte e vrednică de jale, Ca floarea cea plăpândă ce crește pe-un țărm sec, A patimilor vifor uscând frunzele sale, O lasă veștezită de-o calcă toți câți trec. Nici ura, nici amorul, nici lumea-nșelătoare Ce ne-ncetat m-adapă cu fiere și venin, Nu pot să facă altă decât să mă omoare. Dar însă... nu-s aceste ce-mping al meu suspin. Aceea care trista-mi viață-nourează, E un secret ce zace în inimă-mi ascuns, Iar raza bucuriei în veci nu-l luminează, Și dulcea mângăiere în ea ...
Constantin Negruzzi - Pentru bărbatul cel greu cari, luând o fimei guralivă, să duci să cei moarte l
... cărora viiață este întru a vorbi și a răspunde. Căci mă tem ca nu cumva făcându-să întârzieri în cuvânt, va afla fimeia lucrul, va aduci aice ace limbă a ei, și vă va îneca și pe voi și pe mine; ca să nu să ...