Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎNGRIJI (DE)
Rezultatele 91 - 100 din aproximativ 174 pentru ÎNGRIJI (DE).
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Apus de soare
... văzut-o făcându-și cruce. TOATE: Făcându-și cruce? OANA: Da... Mie îmi miroase a război... TOATE: A! ILINCA: Război... că de mult nu fusese... Aproape de doi ani... Și se-mplinesc douăzeci de ani de când pârcălabii Gherman bietul tata și Oană, tovarășul lui, picară din turnul Cetății-Albe... Și-a zis Oană lui Gherman: Scapă tu!... Și ... Să se strecoare și să se înalțe... Scena III DOCHIA aduce, p-un cârpător [4] , bostanul spart în bucăți. Ies aburi. ȚUGULEA, pe două tăvi de argint, faguri de miere, pere și struguri. OANA se duce cu un vraf de fâșii la puț și le-așează în albie. ȚUGULEA: Loc, loc... struguri mășcați... parcă ar fi lacrimi... și faguri cu miros de sulcină... și pere ca... REVECA: Cum? ȚUGULEA: Iacă o vorbă. REVECA: De unde știi?... Șterge-te la nas... Uf! și ai și sabie... Multe urzici ai tăiat... ȚUGULEA: Sunt moldovean... Țugulea al lui Moghilă... Să nu râzi ... o sabie dreaptă cu mânerul cruce. La câțiva pași, câțiva curteni și aprozi în haine împodobite. ȘTEFAN: Ce e tăcerea aceasta, fetelor? Parcă sunteți pui de găină când trece uleiul... Parcă sunteți un stol ...
Petre Ispirescu - Făt-Frumos cu părul de aur
... că nu știa cum să le întrebuințeze; calul îl învăță, și apoi copilul încălecă pe dânsul și porni. După ce ajunse în orașul cel mai de aproape și se văzu întru mulțimea aia de oameni, furnicând în sus și în jos, se cam spăimântă copilul de atâta zgomot, și îmbla tot cu frică, mirându-se de frumusețea caselor și de tot ce vedea; băgă însă de seamă că fiecare lucru-și are rânduiala sa. Dară calul, îmbărbătându-l, îi zise: - Vezi, stăpâne, aici toate sunt cu șartul lor; de aceea trebuie să știi să-ți faci și tu un căpătâi. Și, după ce șezu acolo câteva zile, mai dedându-se cu lumea și mai ... sale de argat și începu a drege ceea ce se stricase. Când veni acasă grădinarul și văzu stricăciunea ce se făcuse, se luă de gânduri; începu a certa pe argat de ce n-a îngrijit de grădină, și era atât de supărat, cât p-aci era să-l și bată. Dară fiica împăratului, care privea
Petre Ispirescu - Copiii văduvului și iepurele, vulpea, lupul și ursul
... tăi, bărbate? Ar putea să mănânce și ei ceea ce ne-a rămas. - Iată-ne aci și noi, iată-ne aci. Și ieșiră de după coșul bordeiului și mâncară. După ce se sculă tatăl copiilor, vitrega întrebă pe copii cum a nemerit de s-au întors. Iară fata îi povesti tot ce făcuse, și cum se ascunseseră după coș, daca ajunseră acasă, de frică să nu-i bată. Pasămite ei se luase după dâra de mălai ce o presărase fata, când merseră în pădure. Mai trecu, ce mai trecu, și strigoaica de vitregă iară se ținu de câra bărbatului său ca să-și prăpădească copiii. Și neavând ce-și face capului, tatăl își luă copiii și plecă cu dânșii iarăși în pădure ... aceasta îi zâmbește și îi spune ceva gogleze. El pricepu, hoțomanul, de ce nu-l mai trage inima să meargă la vânat, și căta fel de fel de pricini ca să rămâie acasă. Și tot astfel până ce se îndrăgosti cu fata cum se cade. Băiatul își căta de treaba lui și nu băga de
... ca gheața și ochii ei beți - și puful mărunt de pe obrajii aprinși zbârlit de fiori - încovoiala lângedă a trupului - izbiturile inimei ei de pereții sânului - și mirosul fără nume ce-i radiază din rădăcinile părului - și cât e de bine să te părăsești în stăpânirea acestor atâtea simțiri ce te-nvăluiesc din toate părțile ca niște vârteje de aburi calzi saturați de esența adormitoare... Cu vorbe să le spun?... Astea se simt și se gândesc, de spus nu se pot spune... A fost o smăcinare a sufletului dulce și dureroasă, o exaltare a simțirii, îngrozitoare ... nopți asemenea și fiecare neasemănate... Libațiuni sub razele lămpii albastre; toate nebuniile închipuite și neînchipuite; anecdote picante de care el avea un repertoriu popular așa de bogat; scene de gelozie fără cuvânt și din chiar senin; și jocuri, și mușcături; și lupte atât de inegale, pentru ea ca putere, pentru el ca farmec... ș-apoi, după atâta oboseală, povestirea reciprocă a celor întâmplate mai înainte de a se cunoaște. El avea puțin de povestit... Așa era de strâmt satul în care trăise și așa ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Norocul dracului
... crede; iar când la măsurătoarea muncii, lucrul meu scade, și făina din copaie scade, și foamea copiilor crește". Se duse la arendaș. — Nu e de lucru, omule. Bătu la ușa popii. — Nu e de lucru, omule. Dete pe la un chiabur. — Am destui argați, omule. Se opri la cârciumar. — Pe rachiu, ar fi ceva de săpat. — Să fie pe mălai. — Pe mălai nu e. Și omul, întorcându-se acasă, auzi de departe: — Mamă, eu nu m-am săturat ! — Nici eu! — Nici eu! Și nici Plăvița, care mugea, colindând bătătura uscată, fără firicel de ... rotocol de hârtie. O apă de lumină se revărsa de la răsărit. Omul se deșteptă speriat, căci se facea că n-o să-i fie de-a bună până la isprăvit. "Să mă uit încă o dată în ea, se gândi el, să-l apuc bine pe spiriduș și ... uită în ea. Ce să vadă? În loc de dimon, bănuți de aur, ce luminau ca jăraticul. Omul, și speriat, și necăjit, aruncă un pumn de
Emil Gârleanu - Boierul Iorgu Buhtea
... câmpuri până în grajdurile curții, își dete sufletul în brațele celor ce-l ridicară să-i dea ajutor. Gavril Buhtea muri la patruzeci și trei de ani, lăsând un băiat, pe Toader, în vârstă de treisprezece ani. La moartea fratelui său, boierul știu să-și ascundă nemărginita durere ce simțea. Își chemă nepotul din colțul unde încremenise de spaimă și-l duse lângă sicriu. Când ridică pânza de pe capul sfărâmat al mortului, copilul izbucni în plâns; dar boierul îi luă mâna de la ochi: — Băiete, să știi că nefericirile, ca și fericirile, de la Dumnezeu vin și trebuiesc privite fățiș. Să fii bărbat cum a fost tată-tău și să-i porți numele cu cinste. Eu ... ca o furtună înapoi la Iași. Până seara vestea s-a răspândit în toate părțile, iar Vodă a râs cu lacrimi de gluma boierului. Acum, deși în plină putere, boierul nu mai vâna. Ba, avântul de altădată i se prefăcuse într-o nețărmurită milă. De câte ori nu se gândea cu părere de rău la jertfele ce le făcuse gustul său de
... atât de pariziană în spiritul său, atât de română în inima sa!... Ea s-a unit la toate aspirările patriotice ale generației entuziaste de acum 20 de ani, care a dat semne de viață națională în Iași și București; ea a împrăștiat adeseori cu farmecul veseliei sale negurile posomorâte de pe fruntea celor descurajați și a lucit ca o dulce rază de soarele patriei în ochii multor emigrați din țările noastre. Prin care mister însă capricioasa natură sădise o inimă română în gingașul sân al unei pariziene ... grăbire. — Minunat! zise DĂ©jazet. În curând ea va debuta pe scena „Varietăților“. Directorul este amicul meu, și el va fi preafericit de a primi în trupa lui o actriță prezentată de mine. Până atunci, draga mea, să vii în toate zilele aicea, pentru ca să-ți dau câteva lecții de declamare și să repetezi cu mine rolul prin care ai să-ți inaugurezi cariera dramatică. Dridri, fericită de astă propunere neașteptată și cuprinsă de recunoștință, apucă mâna protectriței să o sărute; însă DĂ©jazet atrase pe gingașa copilă în brațele sale și o sărută pe ochii săi umezi de
Ion Luca Caragiale - În vreme de război
... un om cu dare de mână, rămas văduv, deși foarte tânăr, trăia cu maică-sa. Îi mergeau treburile cît se poate de bine. În timp de un an și jumătate, cumpărase două sfori de moșie, ridicase un han și o pereche de case de piatră; vite multe, oi, cinci cai, și mai avea, se zice, și bănet. Astea băteau la ochi, toată lumea credea că popa găsise vreo comoară ... ca o lumină liniștitoare peste câtetrele hotarele bântuite. Către seară se întorcea acasă, călare pe buiestrașul lui, popa Iancu. Și calul și omul erau zdrobiți de umblet. De trei zile popa alergase după daraveri de negustorie, - vindea vite și cumpăra porci. Pe unde umblase n-aflase nimica de prinderea tâlharilor. Maică-sa îl aștepta cu masa; fiul n-avea poftă de mâncare; îi era degrabă să meargă la neica Stavrache, hangiul, fratele-său mai mare. Hangiul era foarte mulțumit: om cu dare de mână, cu han în drum – mare greutate i se luase de pe suflet. Câte nopți nu dormise el o clipă măcar cumsecade, trăgând cu urechea și așteptând cu inima sărită pe musafirii ...
Constantin Negruzzi - Parte întăi
... va agiuta atât cu sfaturile cât și cu creditu său, ca să mă așăză. Cum nu să afla nimine în lumi cari să poarte grijă de stare me, am priimit îndatâ punere înainte a aceștii făpturi, hotărând de a-mi cerca norocul, cercare cel mai adesăori mai de primejdie decât de folos, atât la bărbați cât și la fimei. Eram plină de merare, de minunile cari Esthir Davis îmi povistĂ© de Londra: trebuie numai să agiung ca să văd leii de la cetate, craiu, familie crăiască, mavsoliile de la Veistminster, comedie, opera; în sfârșit, toate lucrurile celi frumoasă cu cari ea ațâțe periĂ©rghie me prin povestirile ei celi frumoasă. Dar istoriile ei ... bătrână țâne această casă. Ea șâde lângă o masă pe cari era un mare izvod, pe care să vide însămnati după aflavita un nenumărat număr de adresuri. M-am apropiet de această cinstită persoană cu ochii plecați, cu multă cucernicii, trecând printr-o mare mulțâmi de oameni cari era adunați tot pentru ace pricină. I-am făcut o giumătate de duzină de complementuri ...
Petre Ispirescu - Cei trei frați împărați
... femeile ce vindeau ouă. Umblau oamenii de colo până colo și cumpărau mereu la ouă; dară la el nici unul nu venea. Se mira cum de nu-l întreabă și pe dânsul nimenea de oul lui. În cele mai de pe urmă, iacă un neguțător chiabur că vine și la dânsul. - De vânzare ai oul ăsta, prietene? îi zise. - De vânzare, jupâne. - Ce cei pe dânsul? - Păi, ce-i vrea să-mi dai, jupâne. - Să-ți dau o pungă de bani. - Ia lasă, jupâne, nu-ți mai bate joc de mine, zise el și se uita în altă parte, crezând că râde de el pentru că venise la târg numai cu un ou. - Ba nici râs, nici nimic, începu a zice neguțătorul cel chiabur. Iată două ... copaciul, se sui în el și mai găsi un ou. Se duse cu el în târg și mai luă încă două pungi cu bani tot de la acel negustor. Pasămite oule astea erau de diamant, care făceau de zece ori atât cât îi da lui pe ele negustorul. El însă era bun bucuros că lua și atât; căci scăpă de
Calistrat Hogaș - Amintiri dintr-o călătorie
... opinci de piele roșie, legate cu șferi negre de lână de capră, care ne înfășurau în spirală pulpa până la genunchi peste un colțun negru de lână vrâstat cu roș. O pălărie neagră și mare putea, la nevoie, să mă apere și de ploaie și de soare. Tovarășul meu, în loc de pălărie, avea pe cap un chipiu de uniformă, iar drept strai mai gros de lână era îmbrăcat cu o venghercă de doc alb. În revărsatul zorilor plecarăm. Deocamdată trebuia să mergem la Almaș. Fiind însă mai dinainte hotărât între noi de a ne feri de drumul mare, nu cunoșteam o potecă sau un drum mai scurt pentru ținta noastră. Ajunsesem la barieră. Nici un suflet de om nu era încă deștept; numai câțiva câini, prea harnici poate, își făceau datoria bătând la noi, sau -mai bine zis — la neobișnuita noastră ... ta; da nu știu cine are să-i scape la alte comuni. Și țăranul avea dreptate: cel întâi nespălat avea tot dreptul să ne întrebe de pașapoarte sau cel puțin de biletele de identitate. Marchidan — negustor ambulant de mărunțișuri. În timpul acesta noi ne urmam drumul liniștiți, tăind ...