Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎNCERCAT
Rezultatele 91 - 100 din aproximativ 241 pentru ÎNCERCAT.
Ion Luca Caragiale - Cronica (Caragiale)
Ion Luca Caragiale - Cronica (Caragiale) Cronica de Ion Luca Caragiale A ! doamnelor și domnilor, sunt cronicar, și-mi este imposibile a nu fi indiscret - cu voia lui conu Gugumano, primarul Bucharei. - Dară ce are a-face primarul Bucharei ? - Mă rog, dați-mi voiă ! despre dânsul am să vă vorbesc. El este nobilul meu erou pentru cronica de azi. Îmi pare rău că nu am darul lui Apolon, ca să-l cânt în versuri. - Conul Gugumano, primarul Bucharei, în versuri ? - Da ! în versuri eroice. Nu râdeți. Adică, de ce nu ! Să ne înțelegem: daca dumnealui a ajuns să fie primar la Buchara, pentru ce nu s'ar găsi și un fecior al muselor ca să-l cânte în versuri ? Nu mi s'ar părea rătăcirea a doua mai rea decât cea d'întâiu. Conul Gugumano, prin urmare... - Iar !... - Iar și totdeauna. Ei, ce vreți ! am și eu simpatiile și slăbiciunile mele... Mă rog, doamnelor și domnilor, lăsați-mă să 'ncep cel puțin. Mă lăsați ? Bine. Încep deci: Conul Gugumano, în una din zilele trecute, a mers în calitate... - Ce mai calitate !... - Domnule, mă 'ntrerupi iar. Quand arriverons-nous, ...
Ion Luca Caragiale - Poveste de contrabandă
Ion Luca Caragiale - Poveste de contrabandă Poveste de contrabandă de Ion Luca Caragiale S-a zis că, în război, culmea ar fi să descoperi un obuz care să poată străbate orice cuirasă și o cuirasă pe care să n-o poată străbate nici un obuz. La vamă, culmea ar fi să găsești un vameș căruia să nu-i scape nici un contrabandist și un contrabandist pe care să nu-l prinză nici un vameș. Am citit undeva sau mi s-a povestit, nu știu bine, o anecdotă, care sper că va interesa pe cititorii acestei reviste. Iat-o. Vameșii francezi pe granița despre Belgia sunt de o asprime și de o istețime nemaipomenită. Fiscul francez are aci nevoie de copoii cei mai de rasă din cauza contrabandelor de mărfuri de lux și mai ales de dantele. Călătorii, mai cu seamă cei bănuiți, sunt supuși la revizii și scotoceli, cari răzbesc totdeauna până la piele. Se-nțelege de la sine că pentru călătorii feminini este o anume sală de revizie și femei revizoare. A amăgi, a dejuca vigilența acestui Argus fiscal s-ar părea absurd; sunt însă oameni și mai ales femei, ...
Ion Luca Caragiale - Scrisoare (Caragiale - 2)
Ion Luca Caragiale - Scrisoare (Caragiale - 2) Scrisoare de Ion Luca Caragiale Stimate domnule Director Am citit în Românul de joi 14/27 Aprilie, între altele că: Scriitorii din România pot veni între românii din Ungaria, numai și numai ca literați, ca să-și recite operele lor, să facă adică petrecere de salon literar; n'au dreptul aci să se vîre, nici chiar să aibă păreri, în afacerile interne ale românilor supuși ungari... și mai departe, că: Românii din Ungaria nu pot deloc admite în afacerile lor interioare, în neînțelegerile lor naționale, vreun amestec al scriitorilor din România, fiindcă un așa amestec, nu numai că nu le poate face vreun bine, dar chiar deadreptul le aduce stricăciune... Neavând în față-mi numărul acela al ziarului dv., nu pot da citatul textual; dar îndrăznesc a garanta despre exactitatea strictă a înțelesului. În altă foaie oricare, niște cuvinte cu așa înțeles ar fi trecut neluate 'n seamă; dar apărând în coloanele Românului, organul autorizat al partidului național, firește, capătă o deosebită greutate, și, astfel, nu pot fi lăsate a trece fără oarecare desbatere. Stimate domnule Director, iertați-mă: eu cred că judecata ziarului dv. în această ...
Mihai Eminescu - Satira IV Satira IV de Mihai Eminescu Stă castelul singuratic, oglindindu-se în lacuri, Iar în fundul apei clare doarme umbra lui de veacuri; Se înalță în tăcere dintre rariștea de brazi, Dând atâta întunerec rotitorului talaz. Prin ferestrele arcate, după geamuri, tremur numa Lungi perdele încrețite, care scânteie ca bruma. Luna tremură pe codri, se aprinde, se mărește, Muchi de stâncă, vârf de arbor, ea pe ceruri zugrăvește, Iar stejarii par o strajă de giganți ce-o înconjoară, Răsăritul ei păzindu-l ca pe-o tainică comoară. Numai lebedele albe, când plutesc încet din trestii, Domnitoare peste ape, oaspeți liniștei acestei, Cu aripele întinse se mai scutură și-o taie, Când în cercuri tremurânde, când în brazde de văpaie. Papura se mișcă-n freamăt de al undelor cutrier, Iar în iarba înflorită, somnoros suspin-un grier... E atâta vară-n aer, e atât de dulce zvonul... Singur numai cavalerul suspinând privea balconul Ce-ncărcat era cu frunze, de îi spânzur prin ostrețe Roze roșie de Șiras și liane-n fel de fețe. Respirarea cea de ape îl îmbată, ca și sara; Peste farmecul naturii dulce-i picură ghitara "O, arată-mi-te iară-n haină lungă ...
Mihai Eminescu - Scrisoarea IV
Mihai Eminescu - Scrisoarea IV Scrisoarea IV de Mihai Eminescu Stă castelul singuratic, oglindindu-se in lacuri, Iar în fundul apei clare doarme umbra lui de veacuri; Se înaltă în tăcere dintre rariștea de brazi, Dînd atîta întunerec rotitorului talaz. Prin ferestrele arcate, după geamuri, tremur numa Lungi perdele încrețite, care scînteie ca bruma. Luna tremură pe codri, se aprinde, se mărește, Muchi de stîncă, vîrf de arbor, ea pe ceruri zugrăvește, Iar stejarii par o strajă de giganți ce-o înconjoară, Răsăritul ei păzindu-l ca pe-o tainică comoară. Numai lebedele albe, cînd plutesc încet din trestii, Domnitoare peste ape, oaspeți liniștei acestei, Cu aripele întinse se mai scutură și-o taie, Cînd în cercuri tremurînde, cînd în brazde de văpaie. Papura se mișcă-n freamăt de al undelor cutrier, Iar în iarba înflorită somnoros suspin-un grier… E atîta vară-n aer, e atît de dulce zvonul… Singur numai cavalerul suspinînd privea balconul Ce-ncărcat era de frunze, de îi spînzur prin ostrețe Roze roșie de Șiras și liane-n fel de fețe. Respirarea cea de ape îl imbată, ca și sara; Peste farmecul naturii dulce-i picură ghitara; „O, arată-mi-te iară- ...
Paul Zarifopol - Caragiale și Domnul X
Paul Zarifopol - Caragiale şi Domnul X Caragiale și Domnul X de Paul Zarifopol Ah! Domnule X... cine ești? ...D-ta trebuie să fii un om sever, așa-mi închipuiesc eu; când îți cade ceva scris în mână, trebuie să ții sprâncenele tare-ncruntate... D-ta ești un om nu numai învățat, dar și cult... D-ta, afară de prodigioasa noastră literatură națională, trebuie să mai cunoști din literatura universală, măcar pe cea europeană. D-ta trebuie să fi având gust subțire și simțire adâncă... D-ta, așa-mi închipuiesc eu, trebuie să fii mai-nainte om și pe urmă român (că se întâmplă uneori și alminterea); prin urmare, d-ta, român firește, trebuie românește să judeci omenește. Da, fără îndoială: Caragiale râde de Domnul X, încărcându-l cu atâtea daruri; totuși, nu e de loc glumă că, pe Caragiale, Domnul X totdeauna l-a tratat foarte sever și de sus. Hm! ce atâta vorbă pentru niște comedioare...! am auzit zicând, acum douăzeci de ani, pe unul dintre junii eroi ai democrației, cum se zice, române, care pe atunci se umfla într-o nouă înflorire, elegantă și importantă. Era un om cu deosebire iritabil tânărul care descoperea cu ...
Paul Zarifopol - Proza lirică Proza lirică de Paul Zarifopol Grigori Sturdza: Pygmalion, București, 1932 Asupra cuvântului roman sunt încă iritabili profesorii de literatură și criticii cu apucătură școlară. Ei cred a ști precis ce e un roman, după numărul de pagini și după natura cuprinsului; prin această credință situația lor este, astazi, paradoxală. În voia lumii și a timpurilor cuvântul acesta și-a lărgit cu mare libertate înțelesul. Colecții de scrisori și memorii; dialoguri politice, filozofice, religioase; voluminoase istorii de familii și povestiri dramatic strânse într-o sută de pagini, abundente expectorațiuni lirice se numesc, acum, liniștit, în subtitlu: romane. Uzul adevărat ne arată că acest cuvânt, după ce va fi concurat sinonimic, destulă vreme, cuvântul foileton, se va îndrepta să însemne poate: carte, simplu o întâmplare simetrică celei a cuvântului grec cu care europenii au ajuns a numi Sfânta Scriptură; numai că, la roman, mișcarea se face în sens opus, de la o semnificare specială spre una generală. Romanul este cartea favorită, e breviarul vremilor noi cum se vede și din format chiar. Supărările profesionalilor oficiali ai literaturii și obiecțiile lor sunt acum de mult alături cu drumul. ...
... simți cu totul renăscut. Niciodată nu cunoscuse el până atunci divinii fiori ai dragostei. Se simțea acum mai bun, mai îngăduitor, și turburarea ce o încerca la vederea acestei pâlnii îl făcea să se bucure și totodată să sufere și să plângă ca un copil... O scutură cu un otrep și ...
Titu Maiorescu - Despre progresul adevărului în judecarea lucrărilor literare
Titu Maiorescu - Despre progresul adevărului în judecarea lucrărilor literare Despre progresul adevărului în judecarea lucrărilor literare de Titu Maiorescu Publicat întâi în „Almanahul Societăței Academice «România Jun㻓 din Viena (1883) Mulți scriu și multe se scriu în literatura lumii; multe idei trecătoare , foarte multe păreri greșite, unele adevăruri și, din când în când, o creațiune frumoasă. Regele egiptean Thamus, după spusa lui Plato (Phaedrus, LIX) din adânca vechime își arătase temerea că mare stricăciune va aduce scrierea între oameni, slăbindu-le memoria, dezvățându-i de la propria gândire și deprinzându-i mai mult cu părerile altora despre înțelepciune decât cu îns[...]nțelepciunea. La noi, ce e drept, se scrie mai puțin, dar tot se scrie câte ceva; și poate nu se va găsi de prisos ca să ne întrebăm odată într-un mod mai general: pentru ce scriem? Scriem pentru a ne răspândi gândirea mai departe decât o duce vorba. Vorba nu poate trăi mult nici în timp, nici în spațiu. Rostită acum, ea amuțește apoi: auzită aici, ea se pierde acolo. Uneori o prinde cel ce o aude și își aduce aminte de ea, o poartă chiar din loc în loc. Dar ...
Emil Gârleanu - Boierul Iorgu Buhtea
Emil Gârleanu - Boierul Iorgu Buhtea Boierul Iorgu Buhtea de Emil Gârleanu Boierul Iorgu Buhtea și Toader Buhtea, nepotul lui, înfățișau cea mai aleasă spiță a boierimii moldovenești. Neamul Buhteștilor, nu prea numeros, coborâtor mai mult în partea bărbătească, fusese alcătuit din oameni isteți la minte și tari la trup; unii dintre dânșii încheiaseră cu bine suta de ani. Mihai Buhtea, tatăl boierului Iorgu, murise în vârstă de o sută cinci ani. Pe un molitvenic, rămas din moși strămoși în neamul Buhteștilor, boierul Iorgu găsi însemnat, de mâna părintelui său, postelnicul Mihai, următoarele: Azi în 23 dechemvrie, în anul de la Hristos 1821, am trecut patru ani peste sută. În decembrie 1822 postelnicul muri. Boierul Iorgu își amintea bine chipul măreț, încununat de părul alb ca omătul, al părintelui său. Tot pe molitvenicul acesta, postelnicul se încercase să-și facă spița neamului. Cel mai vechi, un Gheorghe Buhtea, căzuse bănuia postelnicul în lupta de la Valea Albă, purtată de Ștefan-Vodă împotriva turcilor: cam de la acea luptă, spunea însemnarea, numele lui Gheorghe Buhtea nu se mai pominește, numai doar al frățâne-său Radul. Acesta, Radul, avu și dânsul un băiat și o fată, Ruxanda, cel mai vechi ...
Mateiu Caragiale - Sub pecetea tainei
Mateiu Caragiale - Sub pecetea tainei Sub pecetea tainei de Mateiu Caragiale Sphinx (Iconol.) monstre fabuleux auquel Ies anciens donnaient ordinairement un visage de fentme... DICT. DE LA FABLE De când am apucat a ne prelungi șederile afară din București, el la Valea Rugului, eu la Sionu, el la crama unde a fost ucisă Sita Gârbu, eu la armanul unde a fost răpus Nicolache Schina, adică de vreo doi ani, nu mi se mai întâmplase până săptămâna trecută să-l întâlnesc pe Teodor, veche cunoștință moștenită, conu Rache cum i se zicea în deobște. L-am găsit la "Carul cu bere", în partea din stânga a localului, singur la o masă, în fund. Sta cu ochii aproape închiși; pentru cine n-ar fi știut că la dânsul ăsta era semnul că atunci cugeta adânc, ar fi crezut că ațipise. înaintea lui se trezea, neîncepută, o halbă, alături de o carte proaspătă cu filele netăiate : cel din urmă roman detectiv franțuzesc. îi cerui, de cum luai loc lângă dânsul, așa cum mă poftise, părerea asupra scrierilor de acest soiu, azi atât de răspândite. îl știam hârșit în meserie; îmbătrânise în slujba poliției, fiind ...