Căutare text în Literatură

Cuvânt

Rezultate din Literatură pentru (SE) BUCURA

 Rezultatele 91 - 100 din aproximativ 330 pentru (SE) BUCURA.

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la octomvrie 26, în ziua sfăntului și marelui mucenic Dimitri

... mare să făcu în mare. Mi să pare ca când ași vedea înaintea ochilor miei chipul ei, de toate părțile să sufle vânturi mari, să se strângă împrejurul vântului nori negri și deși, toată marea să spumege de mânie și petutindenea să se înalțe valurile, ca niște munți. Mi să pare că văz corabiia apostolilor că o luptă cu multă sălbăticie turburarea mării: de o parte o bat ... rădică spre ceriu, de altă parte o pogoară la iad. Mi să pare că văz pre fĂ©țele apostolilor zugrăvită, de frică, moartea: unul să se cutremure, altul să se spăimântĂ©ze; unul să se turbure, altul să strige și toți cu suspinuri și cu lacrămi să ceară, cu rugăminte, ajutoriu de la Hristos, ce dormiia: Doamne, mântuiaște-ne, că ... nici cu un mijloc pre acei ce sunt lipsiți, ticăloș, nenorociț și apoi să înalță și stau îngânfaț întru ale sale și nu vor să se arate cum că au trebuință. Și cine socotiți să fie aceștea? Noi suntem, cu toții, carii pătimim atâta scârbe nesuferite și stăm în cumpănă să ... ...

Ioan Slavici - Budulea Taichii

... Ioan Slavici Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII I De-mi părea bine? Dar se-nțelege că-mi părea bine. Când mi-l aduc aminte pe dânsul, mi se desfășoară înaintea ochilor întreaga lume a tinereților, cu toate farmecele ei, acuma pierdute pentru totdeauna; și nici unul dintre noi toți, care împreună ... grijă pentru dânsa. Pentru aceea nici Mili nu voia s-o poarte altul de mână ori s-o ție în brațe și plângea când el se depărta de dânsa; câteodată numai, când Huțu voia să se joace de-a mingea cu ceilalți băieți, mi-o lăsa mie, iară eu vorbeam cu ea, o purtam de mână, o țineam în ... obicei: "Ba să mă ierți; asta o știu pe de rost". Huțu își dădea silința să-l lămurească și să-i arate și lui cum se citește; însă când Budulea se uita la slovele încurcate, îl cuprindea un fel de amețeală, fiindcă era peste putință ca cineva să le descurce. Într-o duminică Budulea i-a ... o sută de ani alții să citească astăzi? La asta nu s-a gândit niciodată. Era cu putință ca doi oameni care nu ...

Ion Luca Caragiale - Antologie...

... același fel de hârtie și cu aceeași cerneală; cu aceeași dată pe stampila poștei.) Tânărule, ești în vârsta frumoasă a iluziunilor, când inima se deschide ca o floare cu toată sinceritatea... Onest, activ, fără nici un vițiu, virtuos, apreciat de superiori, iubit de inferiori, viitorul îți surâde. Nu mai ... Mandalache, ce-i mai zice și Capsomanul, și, în interesul partidului nostru, vă sfătuiesc a nu-i mai acorda încrederea nelimitată de care se bucură astăzi, jucând pe devotatul fidel; căci vă garantez că este spionul partidului contrar, plătit din fondurile secrete (rușine!) o pot proba oricând cu documente ... ai aflat, poate, că în aceeași noapte s-a întâmplat nenorocirea junei orfane Matilda G., cu a cărei mătușe și tutoare se știe ce prietenie strânsă ai cultivat până la scandalul actual cu soția maiorului... Sunt o persoană leală; nu voi a-ți ascunde nimica ...

Iancu Văcărescu - Adevărul (Văcărescu)

... greșite,     Mii izvodiri fac nouă ;     Vor să dezgroape morții,     Cînd nu le mai ajunge     A viilor avere.     În lupta desfrînării     Iubirii de domnire,     Se-nșală între dînșii,     Se rod în vicleșuguri,     Se luptă să apese     Strigarea pătimirii !     Stau pînă cînd vîlvoarea     Odată-i prididește ;     Atunci tiranul vina     Descarcă pre ministri,     Ministrii pe tiran ;     Cuvinte de-ndreptare     De ... vreme     Răsare-a minții floare ;     Rodul al ei, dreptatea,     Puțin ca dînsa ține :     Abia cît rugăciunea     Către cerescul tată.     Îndată zdrevenia,     Frumoasa bărbăție     Se duce, piere,     Nu i se mai află urma.     Nenumărate rele     Ca norii se răscoală.     În suflet-se-mbuibează :     O zmreduire     Ca-n trupuri încuibată,     Suflet lipind de suflet,     Le dă turbarea     Furtunei mării,     Se luptă vijelie     Cu vijelie :     Turlace bubuie,     Se sparg în răcnete,     Mințile omului     Uimirea întunecă,     Îl lasă îngerii,     Dumnezeu n-are,     Soțietatea turmă     De lupi se face,     Orbiri de pătimi     Iau năvălire,     Desăvîrșită     E sfîșierea !!!     Pre leu     Strein, sălbatic,     Prileju-l bucură,     Pe turmă tabără     Și prad-o face.     Se liniștește iarăși !     Iar vezi pre om     Sub tirania nouă,     Ca vita ce cu jugul     A fot obicinuită,     Cu soarta-și mulțumit,     Visează fericire ...

Alexei Mateevici - Primejdia

... Pădurărița dezleagă legătura și le arată, bat-o Dumnezeu, banii ș-apoi le spune tot, cum venise Anicuța, ce-i spusese Anicuța și altele. Ucigașii se bucurară, începură a-și împărți prada în de ei, mai nu se bătură; apoi, vrasăzică, se puseseră la masă la crăpat. Da Anicuța zace, sărmana, le ascultă toate vorbele lor și tremură, ca pe tava. Ce să facă? Da din vorba ... cu frică, de un asemenea lucru s-a apuca doar un om beat ori un ieșit din minte. Poate, vrun ceas întreg nu se-nvoiau care să ucidă, tot dădeau unul la altul, mai nu se bătură iarăși și nimenea nu se învoiește; atunci aruncară sorți. Îi căzu pădurarului. Bău el încă un pahar plin, tuși ș-apoi ieși în tindă după topor. Da Anicuța nu era ... n-avea minte, da răzgândise, mă rog, una de cele ce nu-i vin în cap unuia cu știință de carte. Poate că Domnului i se făcuse milă de dânsa și-i trimisese atunci judecată dreaptă, da poate că de frică se ...

Anton Cehov - Primejdia

Constantin Negruzzi - Oscar D'Alva

... Boltele nu mai răsună de a cornului strigare, Numai crivățul vuiește prin curtea plină de spini; Și când vântul suflă tare zidurile zguduind, Se aude un sunet groznic prin galerii vâjiind. Asta e suflarea furtunei izbind scutul lui Oscar; Însă peana lui cea neagră nu se vede fâlfâind P-aceste locuri acuma, și nici steagul lui măcar! Angus binecuvântase ziua de el mult dorită Când Oscar văzu lumina. Era-ntâiul său ... a mânui lancea ș-a ucide pre vrăjmași. Negrele lui Oscar coame vântul le învăluia, Iar a lui Allan cosițe încrețite se-mpletea, Dar deși fața lui este d-o frumseță-ncântătoare, Fruntea-i e posomorâtă, palidă și gânditoare. Oscar avea suflet nobil cum se cade la viteaz, Adevărul și onurul strălucea p-al lui obraz. Nu era însă ca dânsul și fratele său Allan, El păstra sub dulci cuvinte ... eu fără de cinste. Viața ce-mi poate-ndulci? El îmi era mângâierea. Bucuria-mi s-a trecut!“ Astfel jalnicul părinte se-ntristează, plânge, geme, Pân ce la urmă a durerei tămăduitoare vreme Lacrimile îi usucă și-i potoale măhniciunea, Căci inima-i ...

George Gordon Byron - Oscar D'Alva

Petre Ispirescu - Hoțu împărat

... care te vei face un împărat ca Solomon împărat și cum altul nu va mai fi pe lume. - Ii! tată, răspunse fiul de împărat, carele se rușină și se roșise ca o sfeclă, cum de mă osândești astfel ca pe un vinovat de codru? Și sculându-se de la masă, se duse unde se duse el, și se întoarse numaidecât, peste așteptarea tutulor, cu o slugă a lui credincioasă, aducând niște scânduri, stinghii, drugi, odgoane și pânze. Cu aceste se apucă, ajutat de sluga lui, de clădi un fel de foișor. Gătindu-se foișorul, se urcă într-însul și, învârtind niște șuruburi și niște vârtejuri la niște meșteșuguri ce avea acest foișor, începu a pluti în vânt și ... și pe morți. Bietul hoț rămase ca lovit de trăsnet. Simți că alt n-are cine să-i fi jucat renghiul acesta, decât ucenicul lui. Se suci, se învârti, dete târcoale prejmetelor; ipângeaua nu e. În cele de pe urmă, după ce îl înecase necazul, se duse să-și deștepte ucenicul. Acesta dormea mort. Îl zgudui, îl scutură, ca de când începui să vă povestesc și abia, abia se deșteptă. Somnoros cum era, și tot frecându-

Mihail Kogălniceanu - Viața lui A. Hrisoverghi

... a învăța a vorbi franțuzește. Asemene obiceiul de a-și desăvârși educația în țările luminate a Europei nu se primise încă de către tineri. Hrisoverghi, dar, se folosi numai de îndemânările ce găsi în patria sa și urmă și el metodul primit atunce obștește de toți dascălii. După ce doi ani întregi ... învăță t© 'Aljbhton, t© 'OtĂ„hcon, și tĂ–n 'ApoqŇhn tĘn paidĘn, la 1824 se întoarse din Basarabia în patria sa, în care liniștea se așezase în sfârșit. Ajungând în lași, familia sa îl puse la anul următor în pansionul grecesc al părintelui singhel, care, cu al lui Kiriac, era ... să poată dobândi dreptățile sale. În anul 1830, se publică porunca înformării oștirii naționale, sub nume de strajă pământească. Entuziasmul care se ațâță atunce nu se poate astăzi descrie. Din toate părțile, din toate stările, junimea alergă la arme, pe care moldovenii uitaseră de a le purta de mai ... nevoile familiei sale cereau toată vremea sa, totuși el fu unul din cei întâi care încinse sabia în cavaleria Moldaviei. Dar, în puțin, iluziile sale se pierdură: miliția nu putea să-i deie slava ce dorea și aștepta. Tot ca Andrei ChĂ©nier, el

Ion Luca Caragiale - Din foloasele tiparului

... și să trecem pe terenul politicei arzătoare. Avem la îndemână următorul anunț pentru o întrunire publică: „Domnii alegători electorali sunt rugați a se întruni în sala «Temelie» astăzi... ora... spre a se consulta pentru alegerea colegiului al doilea..." * Însă pacinicii alegători electorali nu sunt nimic pe lângă inculpații de care vorbește un domn judecător de instrucție: â ... împărțită în capitole scurte, scrise toate cu un stil foarte picant, din care vom extrage aci pasajele cele mai importante. Mai întâi este Introducerea. Aci se arată că la Sinaia se merge... cu trenul, și al doilea că scopul publicațiunii a fost să orienteze pe vizitatorii Sinaii în preumblările ce vor să facă acolo ... voit să rămâie mai pe jos... ci trase numaidecât un plan pentru formarea unui oraș cu toate comoditățile... necesare." Nu credem ca epitetul necesar să se acorde mai bine pe lângă un alt substantiv. Apoi s-au făcut otele, între care otelul Caraiman, „...care se deosebește atât prin pozițiunea, stilul construcțiunii cum și al comodității..." Că e necesară, se ...

<<< Anterioarele      Următoarele >>>