Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru TĂU

 Rezultatele 891 - 900 din aproximativ 1001 pentru TĂU.

Nicolae Gane - Domnița Ruxandra

Nicolae Gane - Domniţa Ruxandra Domnița Ruxandra de Nicolae Gane Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI I Era în Săptămâna Patimilor. Soarele apusese și umbrele nopții se întindeau asupra Iașului. Numai vârful Hlincei și al Cetățuiei străluceau încă de cele din urmă raze murinde ale asfințitului. Clopotul din turnul Trei-Ierarhilor chema credincioșii la rugăciunea de noapte, umplând aerul cu vocea sa de aramă. Un mare zgomot de cai și arme se auzea înspre Curtea domnească, și iată că pe porțile cele mari ale curții, deschise în două laturi, se vede înaintând în sunetul trâmbițelor și a tobelor o ceată de călăreți în fruntea căreia mergea la pas pe un cal alb asturcan domnul Vasile Lupul. El purta gugiumană pe cap, pe umere o manta albă cu guler de samur, în picioare ciubote lungi și la brâu o sabie bătută în pietre scumpe. Fruntea sa era împresurată de gânduri, aureolă obicinuită a domnilor buni, căci Vasile Lupul era dintre acei domni rari care urau birurile, iubeau dreptatea, și erau totdeauna încinși de grija țării, așa zic cronicarii bătrâni. După dânsul veneau călări în haine strălucitoare vistiernicul Buhuș, Savin hatmanul, ...

 

Nicolae Gane - Fluierul lui Ștefan

Nicolae Gane - Fluierul lui Ştefan Fluierul lui Ștefan de Nicolae Gane Junele Victor, abia ieșit din școli, cu capul plin de visuri și inima plină de dor, se afla într-o frumoasă zi din mai într-un loc ce se numește Brădățelul. Brădățelul este o grădină ieșită din sânul naturei în care nimic n-a lucrat mâna omenească, este un colțișor uitat, necunoscut în țara noastră, pe care călătorul nu-l vizitează, pe care poeții nu l-au cântat încă, dar care nu încetează a fi mai puțin desfătător decât toate acele locuri ce au inspirat pănă acuma lira barzilor noștri naționali. Brădățelul are acea însușire rară, că ori de câte ori îl vei vizita, întipăririle ce-ți lasă sunt tot atât de vii, ca și cum l-ai vizita pentru întăia oară. El vorbește nu numai ochilor, ci și sufletului. Închipuiți-vă în mijlocul unei păduri întinse un lac limpede în care se văd jucându-se păstrăvii; apoi cascade și izvoare la fiecare pas, un mușchi răcoros care se întinde ca un covor verde pe pământ: piscuri cu figuri capricioase; într-un cuvânt, tot ce poate natura produce mai frumos, mai drăgălaș adunat într- ...

 

Titu Maiorescu - Din experiență

Titu Maiorescu - Din experienţă Din experiență de Titu Maiorescu Publicat în „Almanahul societății academice «România Jună»â€� din Viena (1888) De mult s-a zis, și s-a zis cu drept cuvânt, că lucrurile simple sunt cele mai grele de priceput și de primit; și această veche maximă rămâne din nefericire aplicabilă și în starea actuală a așa-numitei culturi, pe când, din contră, adevărata cultură nu va fi mai bine întemeiată decât în proporția restrângerii acelei maxime, adică atunci când lucrurile simple vor fi din ce în ce mai ușor înțelese și mai îndeobște primite. Confuzia ce domnește ast[...]n atâtea discuții publice și private de cel mai mare interes, confuzia, d. e., în politică, în educația tinerimii, în etică, în relațiile sociale, provine din starea înapoiată în care se află încă toate științele numite „biologice“, îndeosebi psihologia. Nu e vorbă, de învâțat se învață întruna psihologie (sau „știința sufletului“) în școalele publice; ea este chiar introdusă în licee, necum la universități. Dar ceea ce ni se dă aici drept știință este în cea mai mare parte o frazeologie lipsită de folos practic și în multe ...

 

Vasili Andreievici Jukovski - Păgânul cu fiicele sale

... mei. Pe domnul din iaduri îl pun garant ție,     Și mă jur pe el Să-ți împlinesc toate; iar tu să-mi dai mie     Al tău suflețel! Păgânul atuncea se cutremurară,     Trupul îi răci, Ca să-și facă cruce, mâna ridicară...     Dar înțepeni! Demonul De ce stai pe gânduri? Păgânul De ... chinul, Păgâne greșite, Acum ai scăpat, Dar amar de-acela ce suflete vinde     Pe trai desfătat. Vei trăi în scârbă, hoțule păgâne,     Așteptând sfârșit, Al tău pierdut suflet va avea cu tine     Răzbel mult cumplit. Viața ta și lumea ție păcătoasă     Hulă îți va fi! Străin între oameni și în a ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Anatolida sau Omul și forțele

Ion Heliade Rădulescu - Anatolida sau Omul şi forţele Anatolida sau Omul și forțele de Ion Heliade Rădulescu Cuprins 1 I. Empireul și Tohu-Bohu 2 II. Imnul creațiunii 2.1 I. Lumina 2.2 II. Firmamentul 2.3 III. Apele 2.4 IV. Astrele 2.5 V. Peștii și păsările 2.6 VI. Animalele pământului 2.7 VII 3 III. Viața sau androginul 3.1 I 3.2 II 3.3 III 3.4 IV 3.5 V 3.6 VI 4 IV. Arborul științei 4.1 I 4.2 II 4.3 III 4.4 IV 4.5 VIII 4.6 IX 4.7 X 5 V. Moartea sau frații 5.1 I 5.2 II 5.3 III 5.4 IV I. Empireul și Tohu-Bohu Înalt, mai sus de ceruri, la locul nemuririi, În sfânta atmosferă luminii celei vii, De unde-emană viața; și râul fericirii Adapă, răcorește cereștile câmpii, Și spiritul agapei burează ambrozie Și-nmărgărită câmpii eternei beatituți, Spre-a crește-haritatea, angelica tărie Din care purced pacea, divinele virtuți; Pe muntele de aur, în stânci de adamante, Cu pulbere de stele, verzit de imortali, Umbrit de cedri-eterii, florat de amarante ...

 

Ion Creangă - Amintiri din copilărie

Ion Creangă - Amintiri din copilărie Amintiri din Copilărie de Ion Creangă 1880 - 1881 Dedicație d-șoarei L.M. Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Stau câteodată și-mi aduc aminte ce vremi și ce oameni mai erau în părțile noastre pe când începusem și eu, drăgăliță-Doamne, a mă ridica băiețaș la casa părinților mei, în satul Humulești, din târg drept peste apa Neamțului; sat mare și vesel, împărțit în trei părți, care se țin tot de una: Vatra satului, Delenii și Bejenii. Ș-apoi Humuleștii, și pe vremea aceea, nu erau numai așa, un sat de oameni fără căpătâi, ci sat vechi răzășesc, întemeiat în toată puterea cuvântului: cu gospodari tot unul și unul, cu flăcăi voinici și fete mândre, care știau a învârti și hora, dar și suveica, de vuia satul de vatale în toate părțile; cu biserică frumoasă și niște preoți și dascăli și poporeni ca aceia, de făceau mare cinste satului lor. Și părintele Ioan de sub deal, Doamne, ce om vrednic și cu bunătate mai era! Prin îndemnul său, ce mai pomi s-au pus în țintirim, care era îngrădit cu zăplaz de bârne, streșinit cu șindilă, ...

 

Alexandru Odobescu - Pseudo-Kynegetikos

... potrivită măsură, a o îndrepta pe cea mai nimerită linie; pe când tu dresai, de mic și cu o minunată răbdare, pe prepelicarul tău, ca să asculte la semnalele consacrate: Pst! Pil! și Aport!; pe când tu, în fine, studiai cu luare-aminte caracterele fizice și etice ale celor ... felul de petice și de surcele, adunate de pretutindeni, încât nu mai cutez, Doamne ferește! nici chiar eu însumi să-l arunc în spinarea Manualului tău. Am luat dar pretențioasa hotărâre a le deșerta într-un volum osebit, ce-l voi tipări numai pe seama lor, și care, subt ... ce sunt cu totul de prisos artei lor, va întocmi un fel de Falș tractat de vânătorie, Yeudo-unhgeti©V, în opozițiune fățișă cu Manualul tău, care, deși mai scurt, este însă, fără îndoială, cu mult mai folositor celor care vor să învețe ceva cu temei. Dar mai nainte de a ... am simțit, amice, ca și dator să-ți trimit ție prinosul acestui vraf de pagini manuscrise, pe care, bune sau rele, le datorez numai primului tău îndemn amical. Primește-le precum îți vor place; dar crede, totuși, că, deși îți vin acum cam ca fuiorul popii, ele purced dintr-o afectuoasă ...

 

Alexandru Vlahuță - Pictorul Grigorescu

Alexandru Vlahuţă - Pictorul Grigorescu Pictorul Grigorescu de Alexandru Vlahuță Cuprins 1 I. UN SOL AL NEAMULUI 2 II. VIAȚA PICTORULUI 3 III. AGAPIA 4 IV. LA BARBIZON 5 V. ÎN ȚARĂ 6 VI. PRIMA EXPOZIȚIE 7 VII. ÎN LARG... 8 VIII. ÎN RĂZBOI 9 IX. ÎN PACE 10 X. LA PARIS 11 XI. 1887 12 XII. POSADA 13 XIII. CIOBANII LUI GRIGORESCU 14 XIV. ȘOAPTA ADEVĂRULUI... 15 XV. TAINA PUTERII 16 XVII. LA CÂMPINA 17 XVIII. CHIPURI 18 XIX. ADEVĂRUL AȘTEAPTĂ... 19 XX. PRINTRE DEALURI ȘI MUȘCELE 20 XXI. POEZIA VIEȚII 21 XXII. ÎN AMURG I. UN SOL AL NEAMULUI "În zile ca acestea, când vechile credințe, cu sau fără părerea noastră de rău, se dărăpănează, poate c-ar trebui să păstrăm un loc de cinste și un adăpost respectat artei, cea din urmă dintre religiile omenirii." Popoarele vorbesc rar. E un anume grad de căldură care lămurește cugetarea lor și-i dă glas. Și atunci vorbesc tare -în auzul veacurilor. Ele își au, pentru aceasta, interpreții și împuterniciții lor — crainicii gândului lor. Prin ei, marele suflet înfierbântat al mulțimii se dezvălește, în răstimpuri depărtate, cum se dezvălește jarul pământului prin gura vulcanilor. Aprins și luminos întotdeauna, câteodată ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Răzvan și Vidra

... Rău îmi pare Ca să văz o lighioană c-un suflet atât de mare! De-ai fi român, cale-vale! dar țigan, păcat! păcat! Tat-tău o fi fost, băiete, o groază de blăstemat De-au întortocheat pe mă-ta în lingușirile lui... Multe dragostea mai face pe fața pământului! E ...

 

Calistrat Hogaș - La Pângărați

... om găsi pe Vavila m toane bune, apoi să știi că trei zile nu ne mai urnim din Pângărați. — Da ce mâncare-i Vavila tău, măi Grigoriță? — Vavila-i cămărașul mânăstirii, el învârtește toate și pe Stratonic pe deasupra. Când se mânie Vavila, Stratonic, oricât îi el de hursuz ...

 

Vasile Alecsandri - Chirița în provincie

... de învață frumușel, că ți-oi face straie de moda nouă. GUGULIȚĂ: Da... cal mi-i cumpăra? CHIRIȚA: Cum s-a face băbacă-tău ispravnic. ȘARL: Allons, Goulitze.... venez donc. GUGULIȚĂ: Iaca, monsiu... je vene. (Șarl și Guliță se primblă împreună prin ogradă, citind pe o carte și din ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>