Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MORT
Rezultatele 891 - 900 din aproximativ 1375 pentru MORT.
Ivan Andreievici Krâlov - Bătrânul țăran și moartea
Ivan Andreievici Krâlov - Bătrânul ţăran şi moartea Bătrânul țăran și moartea de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Un bătrân prea istovit de nevoie și de trudă, Iarna, când era frig mare, sau toamna, pe vremea udă, Adunând puține lemne în codru cu depărtare, Le-au ridicat în spinare, Și abia stând pe picioare, se întorcea tremurând Către al său bordeieș, friguros și plin de fum, Plângând și amar oftând; Apoi au stătut în drum, De s-au odihnit. Și din spate la pământ sarcina sa slobozind, Au căzut și el pe dânsa ostenit și gâfâind, Și așa au grăit: „O, vai mie, ticălosul, ce să fac, cum să trăiesc, Și cum pot să împlinesc Câte se cer de la mine, și când toate îmi lipsesc. Biata babă, copilașii, goi, de foame hămesiți, Nu am pentru dânșii hrană, nu am cu ce să-i îmbrac. Iar zapciii făr’ de milă din casa mea nelipsiți Cer birul, cer boierescul și în multe părți mă trag, Încât de când m-am născut pân’ ce am îmbătrânit Nici de-o zi de bucurie eu nu m-am învrednicit! Deci, moarte, vin’ de mă scapă de o viață ticăloasă...â€� Abia ...
Johann Wolfgang von Goethe - Regele din Thule
Johann Wolfgang von Goethe - Regele din Thule Regele din Thule de Johann Wolfgang von Goethe Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Lumina literară , 17 martie 1913 Era în Thule, departe, Un rege lăudat Și căruia, iubita, la moarte, O cupă de aur i-a dat. El bea din ea la ospețe, Ținea nespus la ea, Și ochii-i mureau de tristețe De cîte ori o sorbea. Și cînd a fost să moară, Urmașilor lăsă Orașele toate din țară, Dar cupa o păstră. Acolo, pe țărmul mării, În sala din vechiul castel, Cu toți fruntașii țării La masă șade el. Bătrînul crai se scoală, Închină înc-o dat' Și-azvîrle cupa goală În valul înspumat. Cu ochii stinși sub pleoape, O vede cum căzu Luată-ncet de ape, Și-n veci nu mai
Ludwig Uhland - Blestemul bardului
Ludwig Uhland - Blestemul bardului Blestemul bardului de Ludwig Uhland , traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată în Convorbiri literare , an. XXXV, nr. 8, 1 august 1901. De Uhland A fost de mult un mîndru castel, cu vîlfă mare, Strălucitor departe pîn' la albastra mare, Și-n jurul lui prin parcuri, cu înflorite-alee, Săltau fîntîni vioaie în joc de curcubee. Domnea un crai acolo, în țări și prăzi avut. În tron de fier sta palid și de supuși temut ; Căci cugetu-i e spaimă, privirea lui — urgie, Și bici e tot ce spune, și sînge-i tot ce scrie. Spre-acest castel veniră doi călăreți de frunte, Cu plete blonde unul, iar celălalt — cărunte. Bătrînul bard cu harfa-i, pe-un roib împodobit ; Pășea alături sprinten tovarășul iubit. — Copilul meu, fii gata, grăi bătrînul lin, Adînc din pieptu-ți smulge și cîntă viers deplin. Revarsă dor și patimi, tot sufletul în el, Să-nduioșem pe craiul cu inimă de-oțel. Sub bolți străvechi, în sala măreață ei intrau ; Și craiul și crăiasa pe tron acolo stau : El — fioros ca zarea din noduri sîngerată. Ea — gingașă ca luna, la dreapta lui s-arată. Și ...
Marius Marian Șolea - Ai de peste Olteț
Marius Marian Şolea - Ai de peste Olteţ Ai de peste Olteț de Marius Marian Șolea Ca un orb care a pierdut soarele definitiv, așa am pierdut eu acel timp al copilăriei. și astăzi, pipăind cu palmele pereții lumii, îmi caut înfricoșat patul unde am să adorm și nu îl găsesc. atunci am văzut bucuria în lume, însingurat de vârstă, în mijlocul civilizației lemnului, și nu știam că se va pierde în propria mea devenire. când iarna se întâlnea cu satul meu prin acest univers, mă nimeream mereu acolo! și atât de multă dragoste era între ei, încât iarna îi acoperea până la jumătate gardurile în îmbrățișări sticloase și reci, pipăindu-le, la rândul ei, ca pe niște ziduri... privirea mea era fierbinte și peste toate aceste lucruri moi eu mi-am lăsat urmele, care, acum, posibil să se adâncească până lângă Dumnezeu. mă bucuram când venea pe la noi tanti Ioana de peste Olteț, sora cea mică a străbunicii mele. o știu numai cu cătrințe negre și cămașă cu răuri, iar pe deasupra, purta un cojoc de țurcană. venea la noi duminica, după ce se termina slujba la Petecei. se apropia de mine cu un ...
Marius Marian Șolea - Mă înalț printre stele care cad
Marius Marian Şolea - Mă înalţ printre stele care cad Mă înalț printre stele care cad de Marius Marian Șolea Glasul meu mai are în el tînguirea după urechea cea moartă a lumii. mă înalț printre stele care cad. neatins, mi se îndoaie trupul către focul aprins. și cel mai trist cuvînt pentru rostire este cenușa sufletului meu, rămasă din trăiri în care n-a fost Dumnezeu. cu inima ascunsă în timp, adorm într-o piatră uscată de durere, rostogolită din vatră. cîndva, mai toți veți merge-n urma mea cum merge privirea în urma unei stele care își refuză
Marius Marian Șolea - Un sentiment
Marius Marian Şolea - Un sentiment Un sentiment de Marius Marian Șolea Rămășița urmei mele în cuvînt nu va spori ruina, nici nu va șterge praful de pe săbii. va ridica pe mîini doar pelerina sfîșiată și-apoi cu alte pietre o va acoperi. iar tîmpla zării nu va fi împinsă, nici neajuns, nici moarte nu va desolemniza momentul urcării pe scară a păsării cu aripile frînte și picurate cu ceară. doar graiul ei va mai mușca urechea nopții și-o stea va coborî în lacuri la priveghi. cîte un copil grăbit își va întoarce capul și va lovi cu bățul oglinda în care se mai strîmbă
Mateiu Caragiale - Dormi... Dormi... de Mateiu Caragiale „Urare binevoitoare Coconiței răposate.â€� Dormi dulce somn netulburat În flori și în dantele, Dormi că ți-au pălit mâinile În grelele inele. Dormi rece somn ne’nfiorat De gânduri, nici de vise, Dormi ca ți-au rănit pleoapele Făcliile aprinse. Dormi veșnic somn îmbălsămat În beznă și-n uitare, Dormi că ți-a mușcat buzele A Morții
Mateiu Caragiale - La Argeş La Argeș de Mateiu Caragiale Desprins din stemă parcă, spre depărtări senine, Un corb bătrân și-ntinde puternic negrul zbor, Și-n liniștea adâncă, din când în când ușor, Din ulmi cad frunze moarte rotind în clipe line. Dar, ca odinioară, de ce azi nu mai vine Domnița să privească, din 'naltul foișor, Cum soarele-asfințește, împurpurând de dor Zăvoaiele umbroase de-o tristă vrajă pline, Când se oglindă-n ape murindele văpăi, Și blând văzduhul cerne cenușă peste văi - De ce nu mai răsare zâmbind în faptul serii? - Nu, căci de mult ea doarme în ruinatul schit De taină-îmbălsămată și florile uitării Îi troienescc posace mormântul
Mateiu Caragiale - Mărturisire
Mateiu Caragiale - Mărturisire Mărturisire de Mateiu Caragiale Sufletu-mi e-o mare moartă oglindind un cer de jale, Arse stânci o-nchid în groaza sterpelor pustietăți, Pe ea boarea nu adie, veșnic dorm undele-i pale, Ea în negru-i fund ascunde înecate vechi cetăți. Sufletu-mi e-un turn de piatră care cade în ruină, Iedera și mușchiul verde zidurile-i năpădesc, Strajă a singurătății trist veghează pe colină, Și în juru-i, seara, tainic, liliecii fâlfâiesc. Sufletu-mi e-o floare rară ce muiată pare-n sânge, Spulberată-i fu mireasma de-al restriștii aprig vânt, E-o cântare-ndepărtată ce visări apuse plânge, E o candelă uitată ce se stinge pe-un
Mateiu Caragiale - Prohodul războinicului
Mateiu Caragiale - Prohodul războinicului Prohodul războinicului de Mateiu Caragiale Din goană-l săgetară trădat într-o strâmtoare Și-n adâncimi de codri, sub ceru-nnegurat, Crunți vânători de zimbri urlând i-au înălțat O schelă uriașă de prăzi și de odoare. Și trupuri răstignite, și tigve rânjitoare, Și prunci zdrobiți, și roabe cu sânul spintecat Se zbat în gheara morții pe rugu-nsângerat, Ce-n vârfu-i poartă leșul înțepenit călare. În purpura înfiptă pe zalele-aurite Cuceritorul pare, urdiilor cernite, Un falnic zeu ce cată să se avânte-n nori, Și, ne'mpăcați în juru-i, cu sulițele-ntinse I-arată către zare pletoșii luptători Cum ard îngenuncheate cetățile
Mateiu Caragiale - Trântorul Trântorul de Mateiu Caragiale În trândavă-aromeală stă tolănit grecește Urmașul lor. Urât e, bondoc, sașiu, peltic. El antereu alb poartă, metanii și ișlic. În puf, în blăni și-n șaluri se-ngrașă și dospește. Și gura-i strâmbă numai măscări bolborosește. E putred, deși tânăr: sărmanu-a fost de mic Crescut pe mâini străine. El joacă din buric, Înjură, se răzgâie și râde-apoi prostește. Îl leagănă maneaua, e veșnic beat de vutcă, Să-ncalece i-e frică, pe brațe-l duc la butcă; Dar, el, ce os de domn e și viță de-mpărat, Ades, făr' să-și dea seama, își mângâie hangerul, Și când în fața morții odată s-a aflat, În trântorul becisnic s-a deșteptat