Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CU CE
Rezultatele 891 - 900 din aproximativ 1851 pentru CU CE.
Constantin Mille - Un răspuns (Mille)
... Constantin Mille Din volumul Caietul roșu Ați zis-o: dreptul vostru e legea grea a firii. Ați zis-o: e de față Malthus cu-ai lui adepți: În lupta pentru viață, la masa fericirii, N´au loc copii noștri; ați zis-o și-o ziceți. Ați zis-o: cel ... sus și până jos, Progresul stă în luptă și una câte una Iluziile voastre cădea-vor sgomotos. Ați zis-o: trebuiește un piedestal de crime Cu lacrimi și cu sânge de veacuri cimentat, Ca cei aleși din fire să iasă din mulțime Spre-a duce omenirea spre țelul depărtat. Ați zis-o ... mâne însă a voastră cuvântare De-om lua-o n noi nebunii, de-om zice tot ca voi: „În lume stăpânește acel ce e mai tareâ€�, Cu
Ștefan Octavian Iosif - Blestemul bardului
... Ștefan Octavian Iosif Publicată în Convorbiri literare , an. XXXV, nr. 8, 1 august 1901. De Uhland A fost de mult un mîndru castel, cu vîlfă mare, Strălucitor departe pîn' la albastra mare, Și-n jurul lui prin parcuri, cu înflorite-alee, Săltau fîntîni vioaie în joc de curcubee. Domnea un crai acolo, în țări și prăzi avut. În tron de fier sta palid și ... spaimă, privirea lui — urgie, Și bici e tot ce spune, și sînge-i tot ce scrie. Spre-acest castel veniră doi călăreți de frunte, Cu plete blonde unul, iar celălalt — cărunte. Bătrînul bard cu harfa-i, pe-un roib împodobit ; Pășea alături sprinten tovarășul iubit. — Copilul meu, fii gata, grăi bătrînul lin, Adînc din pieptu-ți smulge și ... dragostea nebună ; Ei cîntă tot ce-ncîntă viața pe pămînt, Ei cîntă tot ce-i mîndru și-nălțător și sfînt Curtenii cei mai trufași stau cu plecate frunți, Înduioșați ascultă oștenii cei mai crunți ; Crăiasa, aiurită de dor și chin nespus, Aruncă de la sînu-i un trandafir, de sus. â ... toți se trezesc din vis, Bătrînu-și ia pe brațe tovarășul ucis, ÎI urcă-n șa, așază mantaua peste el, Îl leagă drept și iese ...
Ludwig Uhland - Blestemul bardului
... Ștefan Octavian Iosif Publicată în Convorbiri literare , an. XXXV, nr. 8, 1 august 1901. De Uhland A fost de mult un mîndru castel, cu vîlfă mare, Strălucitor departe pîn' la albastra mare, Și-n jurul lui prin parcuri, cu înflorite-alee, Săltau fîntîni vioaie în joc de curcubee. Domnea un crai acolo, în țări și prăzi avut. În tron de fier sta palid și ... spaimă, privirea lui — urgie, Și bici e tot ce spune, și sînge-i tot ce scrie. Spre-acest castel veniră doi călăreți de frunte, Cu plete blonde unul, iar celălalt — cărunte. Bătrînul bard cu harfa-i, pe-un roib împodobit ; Pășea alături sprinten tovarășul iubit. — Copilul meu, fii gata, grăi bătrînul lin, Adînc din pieptu-ți smulge și ... dragostea nebună ; Ei cîntă tot ce-ncîntă viața pe pămînt, Ei cîntă tot ce-i mîndru și-nălțător și sfînt Curtenii cei mai trufași stau cu plecate frunți, Înduioșați ascultă oștenii cei mai crunți ; Crăiasa, aiurită de dor și chin nespus, Aruncă de la sînu-i un trandafir, de sus. â ... toți se trezesc din vis, Bătrînu-și ia pe brațe tovarășul ucis, ÎI urcă-n șa, așază mantaua peste el, Îl leagă drept și iese ...
... Ca să-și descarce mâna își pune pălăria pe cap; pălăria îi merge peste urechi. ) Victore! ( Victor, distrat, merge spre dulapul lui. ) Victore! VICTOR: St! ce? LIZA ( urcând cătră el și cu tonul scurt ): Victore, ce ai? VICTOR( distrat ): Cu rom? cu lapte? LIZA:Nu, zăpăcitule, nu! Ce ai? Ce-ai pățit? VICTOR: N-am nimica. LIZA: Cum n-ai nimica? ( îi ia pălăria din cap și o pune pe un scaun. ) De vreo zece ... te dedea madama afară. VICTOR ( ascultă tirada indiferent; merge la dulap, ia peria și începe să curețe hainele ) Da. ( Apoi merge să șează pe scaunul cu pălăria ca să șteargă hainele șezând. ) LIZA ( desperată, oprindu-l ): Ce faci? Ce faci? ( ÎI oprește să strivească de tot pălăria, trăgându-l repede de mână. ) VICTOR: Nu vezi ce fac? periez hainele dobitocului de colo! Ce nesuferit pasajer! De-ar pleca mai curând!... LIZA ( zguduindu-l ): Ți-ai pierdut mințile, sărace! VICTOR: Și ce treabă ai d-ta? LIZA:Cum ce treabă? Nenorocitule, n-o să ne cununăm peste câteva zile? VICTOR ( confuz ): Ba da ! ( periază cu putere. ) LIZA: Ei! Atunci! vreau să știu pentru ce ești zăpăcit... Spune: ce ...
... farmecul acestei suferințe curate și rare. M-am sculat să plec, dar prietenul, împotriva așteptării mele, îmi puse mâna pe umăr și mă opri: — Ce rău îmi pare că tu, cu sufletul tău duios, n-ai putut încă simți iubirea de părinte. În legătură cu asta, urmă el, o să-ți povestesc ceva. Sunt de atunci vreo șapte ani. Puiu avea trei ani. Să stăm. Ne așezarăm iarăși pe scaune ... înțelegi tot farmecul neașteptat al acestui loc. Nicăieri n-am văzut marea mai albastră ca aici, nicăieri n-am simțit, mai puternic, legătura sufletului meu cu nemărginirea de apă ce tresaltă veșnic, alături de tine, întinzându-ți brațele să te ia la sânul ei. Nu știu de ce, dar de când am văzut marea la Ragusa, nu mi-am putut închipui altfel moartea decât ca un val albastru ridicându-se domol, ca să ... Apoi îl sărută apăsat pe amândoi obrajii, îmi făcu semn să n-am frică și, în limba lui, pe care credea că nu o înțeleg, cu un glas cald ce tremura, începu a număra, lăsând mâna, odată cu
... milă, care căutau să găsească în brazdele feței mele urmele crimei, și în această mulțime adunată ca la sărbătoare, recunoscui mulți bărbați, multe domnișoare care cu câtva timp mai înainte mi-ar fi întins cu bucurie o mână prietenească. Ce era schimbat în mine?... Nimic; numai sticla prin care mă privea lumea era schimbată... era sticla cea mincinoasă a năpăstii! — Zece ani ... îmbrăcați în haine cernite ca la înmormântare. Apoi damele și domnișoarele își luară lornetele de la ochi, își dreseră creții de la rochii și, zâmbind cu gingășie în dreapta și-n stânga, în semn de ziua bună, plecară mulțămite că au petrecut câteva oare cu interes; iar eu cu inimă împietrită mă întorsei pe zece ani la locuința ce-mi pregătise dreptatea omenească. Cât timp oi fi stat acolo între păreții osândei nu știu, căci nu m-am ostenit să măsur timpul; dar știu ... sania, i-a fugit calul, iar pe dânsul l-au luat Ielele prin văzduh așa de repede și așa de sus, că numai ce-a căzut mort în poarta curții lui Neagu. — Dumnezeu să-l ierte! îi răspunsei eu cu
... ai ales! Trei fragi? Și-atât e doară bine! Căci n-am putut în deal să ies; Trei fragi de-ar fi, sunt pentru tine! Cu ochii-nchiși și strânși de tot, Ea de dureri izbea piciorul: Ah, lasă-mă, că nu mai pot! Fricoasă ești! Da! Te-aș vedea! Fricoasă ... mi fie șchioapă nevestica! Ea-și potrivește floarea-n păr, Și-i înfloresc zâmbind obrajii Cei albi ca florile de măr. Să fiu chiar șchioapă, ce-i apoi? Că ce ți-e drag, tot drag rămâne! Eu nu zic ba! Dar uite, joi Ni-e nunta, dragă, e ca mâine Tu cum să joci? Sărac ... stâng pe piept Și-ncetișor dezmiardă fruntea Flăcăului cu brațul drept. Eu ție vreau să-ți fiu pe plac; Și n-o să joc, și ce-i cu asta? Așa-i! Dar eu? Eu ce mă fac? La nuntă-mi, bată-o năpasta, Să nu joc eu? De-aș ști că zac, La nuntă vreau să-mi joc nevasta! Ea ... de fragi să plâng feciorii? De flori dă-mi ochii tăi cei dragi Și pentru fragi dă-mi obrăjorii! Și ea-l lovește-ncetișor, Zâmbind, ...
Grigore Alexandrescu - Când dar o să guști pacea
... luptă, grozavă, nemblânzită, Iubirea veșnic chin. Din cupa desfătării amărăciunea naște; Din ochi frumoși durerea își ia al ei izvor; O singură privire viața veștejaște Cu lanțuri de amor! Amor care adoarme și legi și datorie, Ce slava umilește, ce n-are nimic sfânt: Antonie-i jertfește a lumii-mpărăție, Și află un mormânt. Nu sunt patimi mai nobili, mai mari, mai lăudate ... simțirile-nfocate, Femeii le jertfești! Crezi tu că pentru tine răsare sau sfințește Acel uriaș falnic, al zilei domnitor? La patrie, la lume, la tot ce pătimește Nimic nu ești dator? Eu lanțurile mele le zgudui cu mânie, Ca robul ce se luptă c-un jug neomenos, Ca leul ce izbește a temniței tărie, Și geme furios. Dar rana e adâncă și patima cumplită, Și lacrima de sânge, obrajii mei arzând, Răsfrânge frumusețea ... ziua și noaptea, seara și dimineața; Ca un rănit de moarte simt în piept un fier greu; Voi să-l trag; fierul iese, dar însă cu viața, Și cu
Dimitrie Bolintineanu - La un amic sărac
... de multe ori, Crezând că umbra morții pe fruntea lor se pune, Și că se schimbă-n lacrimi ale ursitei flori! Tu știi că tot ce are o formă se zdrobește, Tu știi, amicul meu, Că după om în viață nimic nu mai trăiește Decât virtutea dalbă a sufletului ... simțimântul, virtute, fală, nume, Și pe a țării viață aruncă ai lor sorți. La poarta sărăciei, nu, câinii nu s-adună! Și tu, ce-ai deșirat După a lumii frunte râzânda ei cunună, Ce trebuie să cugți-nainte ai aflat! Ferice cel ce poate, de orice lanț-nainte, Să spargă jugul său, Acela singur poate să meargă în morminte De orice lanțuri Iiber, cum tu faci, dragul meu ...
Dimitrie Anghel - La fîntîna Medicișilor
... și-i preface în turme nesfîrșite, care pasc pe nesfîrșita cîmpie a cerului, îi alungă cînd vrea într-o Fantazia nebună de cavaleri ce-aleargă pe cai năpraznici cu mantalele albe fluturînd pe umeri ; și apoi, cînd săturat de atîtea jocuri bizare, mătură nemărginirea, lăsîndu-ne ochii triști și nemîngăiați, după atîtea frumoase vedenii ... a trebuit să mai sufere și să se mai zbuciume și că ești dator să ții seamă de el, să nu-l lași înfrînt cu desăvârșire pentru viitor, pentru noua formă ce o va fi s-o reia în decursul vremei. Întoarce-ți ochii de la Poliphem, căci el și-a dat ochii ca să ... a străvechiului ornic odată și odată va încremeni și ea... Lasă pe Poliphem să privească tulburat de pe stînca lui de piatră îmbrățișările Galateei cu Acys, ascultă numai curgerea apelor ce cade din lespede în lespede, umple-ți auzul de melodia ei sonoră pentru ritmul cântării de mai tîrziu, și nu mai căuta printre copacii negri ... și lasă-te întîmplărilor. Uită întristătorul basm al lui Poliphem și, adunîndu-ți din nou gândurile, clădește-ți la nesfîrșit fantasmagoriile ca vîntul, capriciosul artist ce
Vasile Alecsandri - Iașii în 1844
... de vax; divanurile late s-au cioplit în forme de canapele elegante, și în urmarea tuturor acestor noutăți și a mai multor alte ce s-au introdus cu moda, casele au trebuit negreșit să primească o formă străină și potrivită cu natura ideilor de astăzi. Ele au început a se supune regulilor proporției, a se împodobi cu coloane, cu ferestre largi și luminoase, cu balcoane desfățate; au început a ieși în fața ulițelor, părăsind fundul ogrăzilor unde se ascundeau mai înainte, a se îngrădi cu ... zidiri noi formează partea europenească a orașului. Cât pentru cea orientală, ea este reprezentată prin o mulțime de hardughii vechi, nalte, strâmbe, mucede, cu pereții afumați și crăpați, cu ferestrele mici și chioare, cu streșinile putrede și ascuțite, cu scările întunecate, cu odăile ofticoase, cu ogrăzile mari și pustii, cu grădinile pline de buruieni sălbatice și cu ziduri groase primprejur. Cuiburi de buhne, locuințe de stahii ce te înfiorează și unde ți se pare că vezi zăcând câte un matuf gârbov, ...