Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CEI
Rezultatele 891 - 900 din aproximativ 2481 pentru CEI.
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bunica (Delavrancea)
... miște, să se bată, și multe se apleacă pe obrajii ei, și ea se dășteaptă, că doarme mai ușor ca o pasăre; și vai de cel ce l-o vedea, că-l preface, dupe cum o apuca-o toanele, în buruiană pucioasă or în floare mirositoare, dar d-acolo nu se ... pe la urechi, ca un bondar, ca acele cântece din burienile în care adormisem de atâtea ori. - Și împăratul a încălecat pe calul cel mai bun... - Cel mai bun... îngânam eu, de frică ca să nu mă fure somnul. - ... ș-a luat o dăsagă cu merinde și a plecaaat ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Marele duce
... duce. - Să trăiești, batiușca Kneaz! răspunse cazacul. Un alt soldat încălecă p-al doilea cal. Marele duce bătu de trei ori în palme. Cazacul ajunse cel dintâi. Marele duce bău un pahar de votca și scoase revolverul. Mulțimea privi înmărmurită. Al doilea cal căzu jos. - Și p-al treilea! strigă marele ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Pravoslavnicul și slăninele
... taie porcul. Dar cu cine ? Muierea lui era cu mîinile legate. Un’ s-o lase copiii ? Copiii, ca copii mărunți, se adunaseră împrejurul ei, și cel mai mic sugea mereu ce mai avea de stors din țîțele ei slabe. Se suci românul, se învîrti, dar n-avu cu cine tâia porcul ... în dreapta, hîț în stînga, pînă dăscuie ușa omului. Înlăuntru - iar ca să vază cum dorm - o luă popește, făcînd cruci late : - Acesta este întunericul cel vecinic și scîșnirea dințiiiilor ! Și nimic, nici o scîșnire de dinți. Cucernicul iar îi trase o cruce și puse mîna pe bărbat, și-l hîțîi ... pietrele. Și pravoslavnicul făcu o cruce și zise: - Întristat este sufletul meu pîna la moarte ! Doamne, păzește-mă de ceasul acesta și mă izbăvește de cel răăău ! Omul din casă se dășteptă, aprinse o lumînare și, văzînd scara la gura podului și o slănină trîntită jos, ridică toată casa în sus ...
Cincinat Pavelescu - Amor de iarnă
Cincinat Pavelescu - Amor de iarnă Amor de iarnă de Cincinat Pavelescu Malenei În trandafirul desfrunzit O roză palid a-nflorit: E cea din urmă și e, poate, Cea mai suavă dintre toate. O simți că n-are să rămâie Pe ramuri prinsă zile-ntregi. Octombre-i rece și-o mângâie Cu raze stinse și pribegi. S-ar scutura la cea mai mică Din adierile de vânt; Când o privesc parcă mi-e frică Să-și ningă floarea pe pământ. Melancolia bietei roze Adesea inima-mi sfâșie; Copilă, n-o privi! Sărmana E chiar iubirea mea
Cincinat Pavelescu - Două stele
... adâncurile-albastre. Iar eu, privind cum noaptea cuprinde-ntregul cer, Zăresc cum se ridică din umbră două astre! Ce viu străluce unul și focul lui cel vast S-aprinde-n cer deodată și-n tremurul de spume Celalt abia sclipește, și totuși ce contrast: Cel mare este farul, iar cel
Constantin Negruzzi - La Maria (Negruzzi)
... de-ar fi putință — durerea-mi a uita. Și toate-mi par frumoase, să fiu numai cu tine, Dumbrava, râul, câmpul, azurul cel ceresc. Când seara luna iese, și tu ești lângă mine, Mai mare fericire pe lume nu doresc. Dar — nu-ntreba pricina ce darm-a ...
Constantin Negruzzi - Uriașul Daciei
... Și desrădăcinează cu anevoie mare Stejarul ca să-l facă un băț de sprijinit. Eu acum îi țiu locul, eu am armele sale, Baltagul lui cel mare, arcul cel ostășesc; Eu, care stând pe munte, picioarele pe vale Îmi pui de m-odihnesc. Când eram copilandru, mergeam adeseori P-a Carpaților vârfuri ...
Constantin Stamati - Țăranii și pâraiele
... plânsoarea lor era foarte însemnătoare, Căci pâraiele rupsese țarini și grădini sădite, Iar aiurea înecase mori, case, oameni și vite, În timpul când totdeauna râul cel mare curgea Lin, încât nu ajungea, Cu mărețele lui valuri, Orașele răsfățate ce era pe a lui maluri. Apoi socotea țăranii că el ...
Constantin Stamati - Ciuma dobitoacelor
... au greșit cât de puțin, este rău și osândit; Și dacă acei puternici fac vederat vro greșeală, Pentru care cu dreptate de Domnul se pedepsesc, Cel
Constantin Stamati - Imnul lăutei românești
Constantin Stamati - Imnul lăutei româneşti Imnul lăutei românești de Constantin Stamati O, lăută a Moldovii! tu ai fost de tot uitată În creanga Dumbrăvii Roșii ce românul hăulește, Și care umbrea cu faimă sânta apă a Sucevii, Cruntată în multe rânduri d-a neamicilor sânge... Vântul clătina odată mângâios a tale coarde; Dar curpănul zaluziei, întinzând vițele sale, S-au suit cu sumeție, s-au încâlcit pintre ele... O, lăută românească! cine poate să deștepte După timpuri vechi trecute încântătoriul tău sunet? Sau vei fi cu-ndelungare acolo în frunziș mută? Ori când vei face tu iarăși ca să zâmbească eroul De plânsul și îngrijirea logodnicei părăsite!!! O, lăută a Moldovii! odată în țara noastră Tu țineai hangul tristeții la a domnilor ospețe; Când lăutarul-maestru amesteca al tău sunet Cu al oaspeților cântec, tu consolai cu duință Dragostea misterioasă a româncelor fecioare. Tu celebrai cu putere biruințele faimoase, Tu frăgezeai ca un farmec pe românii cei mai aprigi, Tu umpleai de bărbăție pe cei fricoși în răzbeluri; Iar când tăcea lăutarul, toți se cufundau în gânduri, Căci ca tine cine altul, o, lăută mângâioasă, ...
Constantin Stamati - Omul și cerul
... lui porți De moartea ne-ndurată, făr’ de milostivire. Deci un mormânt deschide și-ntr-însul scormolește, Ș-atunci, de poți, ghicește al cui fu cel mormânt, Dar nu ghicești nimică, apoi te dumerește, Că tot ce dorim, cerem pământ și țărnă sunt. Vezi monumentul cela al unui om faimos, Pe ...