Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NU MAI PUTEA DUPĂ
Rezultatele 881 - 890 din aproximativ 936 pentru NU MAI PUTEA DUPĂ.
... cu vuiet în talazul răzvrătit, Ticăloșii ce pe dânsul sta cuprinși de îngrozire, Cad cu el — moartea-i așteaptă — undele i-au coperit! Mai încoaci un șiroi iute pe un tânăr fiiu cuprinde, Când sărmanul vrea să scape pe al său tată bătrân, Și să ducă mai departe unde apa nu se-ntinde, Pe maică-sa care ține frățiorul lui la sân. Nu e mijloc de scăpare de a Domnului urgie, Pretutindini este moarte, pretutindini ocean, Numai stânca uriașă se înalță cu mândrie, Arătându-și golul ... furtunii s-alignea, Căuta nenorocitul ca să o îmbărbăteză, Să-i astâmpere durerea, și aceste îi zicea: “Draga mea! Nici o ființă pe lume nu mai trăiește, Din obșteasca prăpădire nici un om n-a mai rămas, Numai noi mai viem încă, dar și pentru noi sosește Moartea să ne-mbrățoșeză în acest amarnic ceas. Cum a rouăi picătură soarele de dimineață O ... și miluiește, Pentru noi, a sa zidire, îngrijire va avea, El o vecinică viață în ceruri ne pregătește.â€� — Și — furtuna nu ...
... coada bogată-n pene, ușoară, răsfirată. Și, deasupra capului cu ochii galbeni, plutitori în mărgeanul pleoapelor, o creastă cărnoasă, bătută și roșie ca o garoafă. Nu se puteau suferi; își aruncau priviri tăioase printre spărturile gardului; fiecare se silea să trâmbițeze mai înainte zorii zilei. Și totuși prilejul nu-i adusese încă față-n față, să se măsoare. Astăzi însă clipa dorită de amândoi sosise pe neașteptate. Cocoșul alb, cu găinile lui, ieși pe ... spate, se avântară din nou, prinzându-se în gheare, izbindu-se scurt, aprig, cu aripile-n coapse. Erau grozav de voinici amândoi: cel negru ceva mai iute, cel alb mai cumpătat. Și iarăși se deteră-napoi, cu gâturile întinse de mai să se desprindă din trup. Ca și cum i-ar fi suflat odată vântul, așa s-au ridicat de la pământ. Se îndesară pene-n ... se contopiseră, alcătuind parcă o floare ciudată, o floare chinuită de furtuna ce-i împrăștia petalele-n vânt. Dar puterile li se sleiră. Nici unul nu biruise. Se mai încordară o dată și se descleștară doborâți, însângerați, răsuflând cu greu. Din creasta celui alb se prelingeau picături de sânge. Pe pieptul celui negru se
Dimitrie Anghel - Gherghina, 2
... tîrziu în grădini, cînd vine toamna, ținîndu-și pe frunte sus, pînă și în minutul morții, coroana de petale ca o regină, singură ea tace, nu-și spune nimănui durerea. Enigmatică și rece, mulțămită cu fardul trecător căzut din paleta naturii în cuibul ei; cea roșie, bucuroasă de purpura ce-i ... fără a spune nimănui nimic. Un zbor de petale ce le aduce vîntul a fost viața ei, un punct colorat care mai nălucește în spațiu o clipă, rumenind încă locul unde a stat, o umbră dispărută pe un luminiș de drum. Ținîndu-și funerara urnă ...
Ion Heliade Rădulescu - Mircea și Lazar
... de a guverna Îl făcu să-și vânză cuget, Dumnezeu și legea sa. Spre-aceasta chemai boierii către un sfat de război. Însă mai nainte, cneaze, sfatul tău însuși îl voi. Legea, politica stare, rudenia dintre noi Leagă-ale noastre foloase, fericiri, cum și nevoi. Eu voiesc a ... meu jertfit, Înc-auz țipăt de sânge norodului îngrozit; Orașele-mi în vâlvoare încă le văz a luci, Câmpul încă-ncheagă sânge ce nu-l poate înghiți. Și a sori-mei rușine în lanțul lui a o ști?... Și răzbunarea mă-mpinge și pe dâns ... morți, Să văd tabăra-i aprinsă d-ale răzbunării torți; Ardă și-nsăși a mea țară, piară tot norodul meu, Ca un strigoi după dânșii, răzbunând, să rămân eu, Să omor pe ucigașul și iarăși să-l mai
Vasile Alecsandri - Prosper M%C3%A9rim%C3%A9e (Alecsandri)
... trist eveniment, ca o pierdere importantă pentru domeniul literelor. Iară cine a cunoscut personal pe acest bărbat eminent prin științele filologice va regreta nu numai pe literatorul distins, pe filozoful amabil, dar și pe unul din cei mai adevărați reprezentanți ai spiritului de conversaț ie franceză. Bagajul său literar nu este voluminos; însă are mare preț în ochii amatorilor estetici de scrieri ce pot servi de model, precum: Colomba, la Venus d’Ille, l’enlĂ ... s-a interesat mult la soarta României. — România — zicea el - este acum ca o fetiță de 12 ani, neformată încă; frumusețea ei nu s-a dezvoltat, și nimeni nu o bagă în seamă. Lasă ca să mai crească, să ajungă la epoca tinereții, unde formele copilei se desemnă grațios, unde calitățile ei fizice și intelectuale se afirmă, unde frumusețea ia un caracter ... publicase sub titlul de Guzla, și găsea că în adevăr poezia noastră cuprinde frumuseți de un ordin superior. — Grație românilor, observa el ades râzând, nu mai cred în simplicitatea proverbială a țăranilor de la Dunăre. III În iarna trecută, pe la februarie, găsindu-mă la Cannes, m-am dus ... ...
Constantin Stamati - Ciuma dobitoacelor
... de păcat! Și pe cioban l-am mâncat. Deci eu ca un păcătos mă supun să mă jertfiți, Dar ca să știm, Cine va fi mai greșit și pe acela să-l jertfim, Mai întâi și voi ca mine dreptul să mărturisiți, Și atunci o așa pârgă pe dreptate hărăzită Cu priință și plăcere în cer va fi primită ... Și ca să se lingușească, Către leu au strigat toate: „Împăratul să trăiască! El este făr’ de păcat, El este drept împărat!â€� Deci după leu, ursul, tigrul și lupul mărturisi Păcatele câte au vrut, hotărând a se spăsi, Însă de-acelea mai crunte N-au vrut să mărturisească, Care deși erau știute, Dar nici una dintre fiare nu cuteza să crâcnească. Așadar, cele cu căngi, cu colți mari și ascuțiți, Tot așa s-au îndreptat, Nu numai că n-au păcat, Dar că pot să fie numite De sânte. Atunci și neghiobul bou să aibă rând au cerut, Zicând: „Și ... năravuri rele...â€� Și unindu-se la sfat, Toți pe bou l-au osândit Și în tavă l-au trântit, Măcar că făr’ să-l mai ...
Ivan Andreievici Krâlov - Ciuma dobitoacelor
... de păcat! Și pe cioban l-am mâncat. Deci eu ca un păcătos mă supun să mă jertfiți, Dar ca să știm, Cine va fi mai greșit și pe acela să-l jertfim, Mai întâi și voi ca mine dreptul să mărturisiți, Și atunci o așa pârgă pe dreptate hărăzită Cu priință și plăcere în cer va fi primită ... Și ca să se lingușească, Către leu au strigat toate: „Împăratul să trăiască! El este făr’ de păcat, El este drept împărat!â€� Deci după leu, ursul, tigrul și lupul mărturisi Păcatele câte au vrut, hotărând a se spăsi, Însă de-acelea mai crunte N-au vrut să mărturisească, Care deși erau știute, Dar nici una dintre fiare nu cuteza să crâcnească. Așadar, cele cu căngi, cu colți mari și ascuțiți, Tot așa s-au îndreptat, Nu numai că n-au păcat, Dar că pot să fie numite De sânte. Atunci și neghiobul bou să aibă rând au cerut, Zicând: „Și ... năravuri rele...â€� Și unindu-se la sfat, Toți pe bou l-au osândit Și în tavă l-au trântit, Măcar că făr’ să-l mai ...
George Coșbuc - Fata craiului din cetini
... inimă iubindu-i pe unul ca pe altul, Sta-n cumpănă și-n gânduri și mult îmi chibzuia Și mult își bătea capul, căci dânsul nu știa La care dintre principi să lase-mpărăția? Din ei care-i mai vrednic? În care-i vitejia Mai mult înoțălită? Un suflet creștinesc, Menit pentru mărirea de tron împărătesc, Și-o inimă domoală în care fiu trăiește? O minte mai vicleană pe care-l fericește? Din ei care-i mai vrednic? Iubindu-i pe tustrei, El nu putea s-aleagă pe nici unul din ei, Iar neputând s-aleagă, era tot trist, sărmanul, Și tot pe gânduri grele cu lunile și anul! Dar ... cetății, Zorilă stă pe loc Și caută-n jur, căci roibul cu spaimă sforăiește Și-azvâle din copite și-n laturi se izbește, Pe cale mai departe nu pleacă nicidecum. În părțile năsăudene nu se zice staul, ci staur (n. a.). Descalecă Voinicul și vede lângă drum Pe-o babă răzimată de cârja-i noduroasă, Cu ochi ... Cu turnul de mărgele și-n jur cu bărbănoc La capătul Cetății fugarul stă pe loc Și sforăie și bate în țărnă cu piciorul Și nu
Constantin Stamati - Sentinela taberei de la Copou la 1834
... cu milă o lacrimă ce picase Pe răsucita musteață frumosului flăcăuan. Iar pe curelele negre și arma strălucitoare Se par ale lunii raze fulgere îngrozitoare. Mai încolo scânteiază ca niște piscuri de gheață Grămezile de sinețe oștenilor adormiți. Mai încolo șir de corturi ca troienele s-înalță, Care adăpostesc bravii de cu ziuă osteniți, A cărora fioroase și dogorite obraze Îngălbenindu-le ... Măriucă! Să te strâng, dragă, la sân, Ca s-astâmpăr al meu chin; Măriucă, te-am lăsat, M-am făcut țării soldat, Dar te rog nu mă uita, Nici, puică, te mărita, Ci să aștepți să viu eu, Ci să fiu mirele tău; Și să strângi bine inelul Ce ți l ... Își ia arma și țintește pe oaspe tocmai în piept; Și apoi furios strigă: “Spune, spune, cine ești? Spune dacă știi parolă! iar de nu, te culc aiceâ€�... “În zadar, răspunse umbra, cu arma ta mă-ngrozești; Când de moarte niciodată nu m-am speriat, voinice, Căci în cruntele răzbeluri mă-nconjura mii ca tine, Și buzduganul acesta îi culca pe lângă mine. Eu sunt Arbore, copile ... ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Cine sunt albanesi%C4%AD%3F
... Bulgari saÅ Serbi, saÅ mal prin CelțÄ direct saÅ indirect; cele-lalte sunt exclusiv albanese. Cu tĂ³te astea, identitatea lexică albaneso-română e secundară, după mine, în comparațiune cu identitatea cea gramaticală. Caracteristice maÄ ales sunt întâlnirile între Români si AlbanesÄ nu prin vocabular, ci prin particularități fonetice, morfologice și sintactice, carÄ nicÄ într'o ipotesă nu se pot împrumuta de la străini, nu se pot altoĂ în cursul timpului, ci datĂ©ză de la însăși obîrșia limbeÄ. Bună Ă³ră, pe terenul fonetic transițiunea consĂ³neÄ n în ... te s'ar putĂ© gonĂ, fără ca prin acĂ©sta să se sgudue edificiul limbii naționale, pe când celtismul la FrancesÄ și albanismul la Români nu se pĂ³te atinge fără o catastrofă totală. După premisele de maÄ sus, mintea se sperie de consecințe, consecințe «à la Dr. RĂ©thy LĂ szlĂ³Â» din Buda-Pesta, care își conchide ... Ă³re cu putință ca AlbanesiÄ actuali să fie posteritatea unor DacÄ, transportați peste Dunăre în epoca împăratului Aurelian, adecă vr'o 150 de ani după cucerirea Daciei? Este Ă³re cu putință? Răspund: E nu ...
... eu, te las pe pământ în locul meu, în împrejurările mele, și eu mă duc de-aicea să-mi petrec câtăva vreme în lună. Unde nu-s oameni, nu poate fi ură, și de-aceea am decis de-a-mi petrece undeva singur, fericit, fără grijă, iar tu să petreci pe pământ ... de lună, cu perdele albe. Bătui încet în ea. — Tu ești? răspunse o voce dragă și molatecă ca de copilă. — Eu, deschide fereastra, nu e nimeni pe strade, nu te poate vedea nimeni, ș-apoi chiar de te-ar vedea... Fereastra se deschise încet, perdeaua se dede într-o parte și dintre creții perdelei ... care, rămâind pe sânul ei, străluceau pe albul ei corp până ce, uscându-se într-un cerșaf țesut din argint, corpul ei alb era și mai neted, și mai dulce, și mai strălucit. Adesea ea se prefăcea că se supără și se ascundea prin tufișele labirinticei grădini. Deși o strigam, ea nu răspundea până ce nu-mi prefăceam vocea în privighetoare, astfel încât, plângând dureros prin frunze, o vedeam cum vine în extaz și cu ochii umezi, până ce o prindeam ... ...