Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DIN CE IN CE MAI MARE
Rezultatele 881 - 890 din aproximativ 1580 pentru DIN CE IN CE MAI MARE.
Alexandru Dimitrie Xenopol - Naționalism și antisemitism
... germane, amalgam inform ce constitue așĂ numita limbă evreiască la Evreii din România. Această stăruință în înstrăinarea vorbirei lor chiar pentru Evreii născuți în țară din părinți născuți tot în țară este foarte stranie. Evreii din Ungaria vorbesc ungurește, cei din Franța franțuzește, cei din Italia italienește, cai din Spania spaniolește, cei din Anglia englezește. Numai Evreii din România nu vor să vorbească românește și chiar aceÄ› dintre dânșii cari și-au însușit limba românească într-un chip mai curgător, o rostesc totdeauna cu un accent străin foarte pronunțat. Putem susține că Evreii în România, cari să vorbească limba română, sunt numai foarte rari ... se vor apropiĂ de Români și dacă nu chiar la a doua generație, dar la a treia contopirea va fi deplină. Mai la urmă am renunțĂ și la nevoia botezului și față cu lâncezirea tot mai mare a puterei religiei, am cere numai încurajarea însoțirilor mixte între Români și Evrei ca cel mai puternic mijloc de contopire al acestui neam străin, în sânul poporului nostru. S’ar puteĂ modificĂ normele de împământenire în sensul că orice străin, deci ...
Ioan Slavici - Doi feți cu stea în frunte
... feciorul de împărat se arătă înaintea voinicilor și celorlalți curteni ai săi cu fața veselă și cu vorba pe de sute și mii de ori mai blândă și mai îndurătoare decât până acuma, dând de știre că de aici înainte multă vreme n-are să mai iasă din curte, fiindcă-l poartă inima să stea zi și noapte lângă soția sa. Era adică să se întâmple — din îndurarea lui Dumnezeu — precum a grăit Lăptița la cules de căpșune... Și lumea, și țara, și întreaga împărăție se bucurau așteptând să ... crăpat zorile, iarăși a fost la curtea împărătească, sosind cu inima stâmpărată prin luptă și cu ea plină de dor neastâmpărat să știe ce și cum, de când s-a dus! Hei! dar ce-auzi? ce văzu? îmi vine nici să nu mai povestesc când văd atâta răutate, atâta suflet fără milă, și urâtă, și supărăcioasă, și grozavă treabă, încât nici nu se poate spune fără ca să ... ținea treaz. Îl cuprindeau fiorii în auzul acestei șoptiri și totuși îi părea că n-ar putea să fie fără de ea. Vitrega simți, însă, ce e și cum. Își puse de gând ca, cu orice preț, să stârpească paltinii. Era greu, dar mințile muierești storc ...
... George Coşbuc - Sulamita Sulamita de George Coșbuc La nucii din livezi m-am dus, Să văd ce e prin vale, Am mers la vii pe deal în sus Și mi-am făcut o cale Pe câmpii de către Damasc De ce m-am dus eu oare La locul unde turme pasc? Vă jur, fete fecioare, Să nu cercați voi a trezi Iubirea-n piept ... mi să beau măcar doi stropi De vin, căci ard ca focul! Cu ochii m-ai aprins detot; Când gura ta zâmbește, Eu nici să mai respir nu pot Și sângele-mi vuiește! Ai tăi frați, în mânia lor, Te-au pus străjer la vie; Cei răi cu gândul, din popor, Ne-au zis într-o mânie: Ea are rochia până-n pulpi. Ce vrea cu el băiata? Sunt ambii tineri, dar sunt vulpi! Veniți să prindem fata! De ce așa? Căci m-ai iubit. Vigilii de la poartă Bătutu-te-au și te-au rănit De te-au lăsat mai moartă; Oh, nu ieși-n Ierusalim, Căci ei îți rump vestmântul! Dar ce
Ion Heliade Rădulescu - Areopagul bestiilor
... Ion Heliade Rădulescu - Areopagul bestiilor Areopagul bestiilor de Ion Heliade Rădulescu Un lup odată se plângea tare Că, de ce merge, lumea se strică: Bestie mare, Bestie mică Azi e totuna, ori lupi, ori miei... Grele prefaceri! timpi și mai grei! Că pe el, lupul, toți îl înjură Și toți cu totul îl pradă,-l fură Ș-apoi când e o vulpe de rea reputăciune ... viață prea urâtă, ce nu se poate spune, Și, culme peste toate, Vecină, din păcate, Îl fură, blestemata, întocmai ca un frate . Și n-o mai poate duce cu portu-i cilibiu , Căci marea-i pațiență îl bagă-n iad de viu. Făcu, dar, peticiune , Cu foc și rugăciune, P-o ... Ș-a vulpii dibăcie; Ajunse pân' să zică că lupii sunt rapaci! Și lupul să întoarcă că vulpile-s cârpaci!... Atunci să fi văzut Ce nu s-a mai văzut! Scot dreptul natural, Scot dreptul criminal, Ba dreptul zoologic, Ba cursul patologic Frăției medicale ... scotea și la patente, Din cele mai potente, Și dezvolta amarnic știința economică Și arta hironomică, Și drepturile toate, pe față și pe dos, ...
Alexei Mateevici - Chestia preoțească
... de astăzi au atins și tagma duhovnicească și 2. varsă puțină lumină asupra unor oameni, așa-numiți „fruntași ai satelor“, arătând pân’ la ce ajunge uneori ticăloșia lor. Satul nostru trecea la preoți de cel mai bun „popor“—“prihod“ din ținutul Benderilor, din pricină că bietul preot răposat, mulțumită străduințelor sale extraordinare, își făcuse o casă foarte bună și-și ducea frumos treburile gospodăriei casnice și ale câmpului ... popor, e foarte bun și bănos, și părintelui Ion îi ședea bine și la locul lui vechi. Dar vedeți că lăcomia îl duce pe om din ce în ce mai departe și, împins de ea, părintele Gobjilă scrie preasfințitului cererea să-i dea Zaimul și-l primește neîntârziat. Nu se poate de închipuit scârba și ... Gobjilă, ca și Tocan, în cele din urmă își refuză desemnarea sa, dezamăgindu-se în privința materială. Între acestea nevoia de preot se făcea tot mai neapărată și aspră. Țaranii din Zaim rămăseseră de râsul locuitorilor din împrejurimi, care ziceau că zaimenii sunt atât de răi, încât și preoții fug de ei. Prin sat se porniseră niște zvonuri urâte,
... trandafiri. De alte griji alți oameni știu; Eu numai pentru azi port grijă, Căci timpul e cu braț de spijă Și mâine pot să nu mai fiu! II Tu lauzi în cântări mărirea Tebanilor, el cântă firea Și tot ce Thales cunoștea: Eu cânt însă robia mea. Nu flote m-au învins pe mine, Nu regi cu tolbe largi și pline, Altfel de trupe m ... roza lipită de crin? IV Am scris vecinei mele Să știe că mi-e dragă, I-am scris o față-ntreagă, Dar n-așteptam răspunsul Ce bună-i dânsa totuși! Pe când răsăreau stele, Frumoasa mea vecină Citind ce-am scris, p-ascunsul A râs de milă plină Ce bună-i dânsa totuși! Și ca să nu cred doară Că nu-i sunt drag, stă gata Răspuns să-mi deie fata, Dar cum? Ea ... ști scrie Ce bună-i dânsa totuși! Văzându-mă-n uscioara, Ea însăși deci se fură De-acasă, ca să vie Răspuns să-mi dea din gură Prea bună-i dânsa totuși! V Aperi tu cu mâna tare Pe pilotul dus pe mare, Venus tu! Dar pe-acela ...
Neagoe Basarab - Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie
... în tot locul. Și să foarte cuvine să-l slăvești și să-l mărești neîncetat, cu glas necurmat și cu cântări nepărăsite, ca pre cela ce ne-au făcut și ne-au scos din-tunĂ©rec la lumină și den neființă în ființă. O, câtă iaste de multă mila ta, Doamne, și gândul și cugetul tău, care ai spre ... cerești, cum iaste scris și zice: „Fiți sfinți, cum suntu și eu sfânt, fiți dumnezei, cum suntu și eu Dumnezeu!“ Și iară mai zice: „Eu ziș: toți sunteți Dumnezeu și fiți fiii Celui de Sus, iară voi muriți ca oamenii și ca unul din domni cădețiâ€�. Iar domnii în ce chip cad de la Domnul și Dumnezeul lor? Cad unii din credință, iară alții din fapte. Deacii ei mor. Ca oamenii carii suntu suptu stăpâni, cu trupurile mor domnilor și împăraților pământești, iară cu sufletele ei mor lui Dumnezeu, dacă ... Iară împărățiia cea cerească încă iaste în voia noastră și ne-o va da Dumnezeu, numai de vom vrea. Dară cunoști care iaste împăratul cel mare ...
... lângă Petersburg, Dridri cunoștea România mai bine decât compatrioții săi și chiar decât mulți dintre compatrioții noștri. Ea era părtașă la toate secretele politicii românilor din Paris și se simțea mândră de a o putea servi prin influența ce avea asupra unor corifei ai presei franceze. Acea jună artistă admirată pe scenă, urmărită de un cortegiu de adoratori, deprinsă a trăi în ... va crește în proporție cu rolurile ce veți crea“. Contractul fu subsemnat, și dra Marie-AngĂ©lique Chataignez fu anunțată prin gazete ca una din pensionarele „Varietăților“. Fericită de poziția ce câștigase, Dridri se ocupă cu ardoare de arta sa, și pe fiecare zi atrăgea mai mult favorurile publicului. Autorii dramatici scriau roluri vesele pentru dânsa, siguri fiind de succes; jurnalele o lăudau numind-o DĂ©jazet II, însă camaradele sale ... Și, în adevăr, sărmanele aveau bune cuvinte de a fi îngrijite, căci toți adoratorii lor începuseră a flutura împrejurul ei. Una din ele mai cu seamă, Estera, îi declarase război neîmpăcat din cauza admirării ce ...
Vasile Alecsandri - Înșiră-te, mărgărite
... doi ochi veselitori!... Alei, mândre surioare! Puteați voi a-mi spune oare Ce-i mai bun în astă viață Ca iubirea cu dulceață? Ce-i mai sfânt și mai alin Ca mama cu prunc la sân? Ce-i mai drag și mai plăcut Ca pruncuțul nou-născut?... Mama doamnă, fericită, Cu doi prunci împodobită, Îi ținea duios la sân, Ca doi fluturi pe un crin, Și din ... s albe, Și v-aduc pe aripioare Floricele dalbe, Rouă sfântă-nvietoare Și cunune albe! Alei! mândre surioare! Nici că se afla sub soare Fericire mai deplină, Viață dulce mai senină! Dar în lume ades trece Vânt de moarte, fior rece, Și pe loc se vestejește Tot ce-n lume ne zâmbește! Seninul se schimbă-n nori, Viața-n noapte fără zori, Veselia-n aspre chinuri Și cântările-n suspinuri! Iată că-ntr ... nainte mult mai este: Pe copiii-mbrățișați, Într-un leagăn alb culcați, Trista mamă i-a-ngropat Lângă ea, lângă palat, La fereastra din grădină, Sub o tufă de sulcină. Iar din leagănul de flori Răsărit-au până-n zori Doi brazi gingași de o seamă, Ca doi gemeni dintr-o mamă, Ș-au crescut, crescut-au
Gheorghe Asachi - Vulpea cu coada tăietă
... Gheorghe Asachi - Vulpea cu coada tăietă Vulpea cu coada tăietă de Gheorghe Asachi Fabulă O vulpe veche, din cele istețe, Ce-nghițea iepuri, găini și rețe Umblând noaptea la vânat, Încăpu în o capcană, Dar ghibace și vicleană Din cea cursă au scăpat, După ce ea în secret Ș-au lăsat de amanet O bună parte din coadă. Dar, deși cu necomplect, Ideat-au un proiect De-a-ntroduce drept moadă Într-a vulpelor popor Acest port mult ... Să dizbată-n parlament Despre oi amandament, Vulpea cu nările-n sus În ist mod planul ș-au spus: Pănă când vulpea va căra Coada ce-i povoara sa? Să măture toate cele Stercuri din drum și pavele? Omul nu mai poartă coadă, Să-i urmăm în astă moadă, S-o tăiem, o propun eu, Cine-m dă azi votul său? Dar o vulpe din congres, Ce țintirea au înțăles, Ca proiectul să-ți dispic, Zisu-i-au, cumătră dragă, En întoarnă-te un pic, Ș-adunarea-ndată întreagă Da-ți-va ... vuiet
Ion Luca Caragiale - "Răzbunarea lui Anastase"
... O analiză critică amănunțită nu poate încăpea în cadrul nostru; noi trebuie să ne mărginim a ne arăta numai în linii generale impresia ce ne-a făcut-o citirea acestei lucrări. Autorul, ocupându-se mai demult cu studiul așezămintelor juridice de pe vremea marelui Teodosiu, a fost atras de farmecul acelei epoce așa de frământate în urma cuceririi ... de cătră religia creștină. Cercetările juridice l-au îndemnat să penetreze și-n domenul celor istorice, și farmecul acestora a inspirat jurisconsultului povestirea ce ne prezintă. În scurt, este istoria unui tânăr pribeag, de cea mai joasă proveniență, care, din depărtările vastei împărății, vine cu un băț în mână și cu o traistă-n spinare în marea cetate romano-creștină, să-și caute și el ... un cenotaf, unde merge, însolit de credinciosu-i Anastase, să caute un inel făcător de minuni. Zenon se coboară în sicriul de piatră, să ia din fund inelul mult dorit; atuncii Anastase apleacă încetinel lespedea grea, care se lasă pe un scripet ascuns și aproape acopere sicriul. Rugăminți, promisiuni, amenințări, blesteme ... ...