Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE ATUNCI
Rezultatele 881 - 890 din aproximativ 1094 pentru DE ATUNCI.
... i albăstrime, soarele se ridica încet în seninătatea adânc-albastră a cerului, florile se trezeau proaspete după somnul lung al nopții, stâncile negre de rouă abureau și se făceau sure, numai p-ici pe colea cădeau din ele, lenevite de căldură, mici bucăți de nisip și piatră. Din niște colți de stânci despre apus se ridica o mănăstire veche încunjurată cu muri, asemenea unei cetățui, și de după muri vedeai pe ici pe colea câte-un vârf verde de plop ori de castan. Acoperămintele țuguiete de olane mucigăite, bolta neagră a bisericii, zidurile împrejmuitoare risipite și năpustite în risipa lor de plante grase, de furnici ce-și fondau state, de procesii lungi de gâze roșii care se soreau cu nespusă lene, poarta de stejar de o vechime seculară, scările de piatră tocite și mâncate de mult umblet, toate astea laolaltă te făceau a crede că este mai mult o ruină oprită curiozității decât locuință. În dreapta mănăstirii se ... cu buza de desupt puțin mai plină, părea că cere sărutări, nasul fin și bărbia rotundă și dulce ca la femeile lui Giacomo Palma. Atât de nobilă, atât ...
... Gheorghe Asachi - Diogenes Diogenes de Gheorghe Asachi Diogenes, în Atina, Unde strălucea lumina, Un barbat era mintios, Însă giudecat pe dos. Că-i filozof unii spun, Alții că au fost ... fericit. A lui port ș-a sa figură Nu făcea macar trii bani; La frig cum și la căldură El purta de triizeci ani O mănta de tot cârpită, Pălărie bortilită, Locuia în un antal, Unde vorbea de moral. Ospătând odată-o ceapă Și cu palma băund apă, Văzu piața-mpodobită Cu o statuă sculpită. La ea merge,-n genunchi pică În sus ... zisă: Filozoafe, pare-ți-să Că di-i cere noapte, zi, Ruga ta s-a auzi! Ori nu vezi c-acea figură E de piatră săpătură, Fără cuget și simțire, Vrun suspin nu o pătrunde! Diogen atunci răspunde Însămnat-acest cuvânt: Oamenii ce alta sânt? Prin a petrei închinare Eu aice mă învăț Pe al omului dispreț Ca să-l ...
Ștefan Octavian Iosif - Glontele
... Ştefan Octavian Iosif - Glontele Glontele de Henry Wadsworth Longfellow Traducere de Ștefan Octavian Iosif . Publicată în Pagini literare , 9 aprilie 1900 După Longfellow E mort de-acum frumosul tînăr, căzut viteazul neînvins, Și inima-i învăpăiată și-obrajii lui aprinși s-au stins ! El — sufletul nădejdii noastre, el — răsfățatul ... loc în loc, A cărui voce mîngăioasă, al cărui zîmbet plin de vrajă Făcea să crezi că pretutindeni un înger bun îi stă de strajă... Ieri noapte-naintam o ceată prin pas, în munte, spre pichet, Eram feriți de întuneric; — el călărea cîntînd încet: "Port două roze roșii La pălăria mea, A treia-n vîrful spadei Îmi va-nflori și ea ... din margine de codru un glonte șuierînd ieși: Cîntarea-i amuți pe buze și, brusc, un trup se prăbuși, Simții că sîngele-mi îngheață, fiori de groază m-au pătruns. Și l-am strigat ușor pe nume, dar, vai ! n-am căpătat răspuns ! L-am rădicat pe cal cu trudă și ... șuieră zburînd departe, se duce șuierînd în zbor, Străbate munți și văi, ajunge departe-n nordicul oraș, Și-n mijlocul unei căscioare Din ulița plină de soare, Atinge-o inimă, oprindu-i bătăile, fulgerător !
Henry Wadsworth Longfellow - Glontele
... Henry Wadsworth Longfellow - Glontele Glontele de Henry Wadsworth Longfellow Traducere de Ștefan Octavian Iosif . Publicată în Pagini literare , 9 aprilie 1900 După Longfellow E mort de-acum frumosul tînăr, căzut viteazul neînvins, Și inima-i învăpăiată și-obrajii lui aprinși s-au stins ! El — sufletul nădejdii noastre, el — răsfățatul ... loc în loc, A cărui voce mîngăioasă, al cărui zîmbet plin de vrajă Făcea să crezi că pretutindeni un înger bun îi stă de strajă... Ieri noapte-naintam o ceată prin pas, în munte, spre pichet, Eram feriți de întuneric; — el călărea cîntînd încet: "Port două roze roșii La pălăria mea, A treia-n vîrful spadei Îmi va-nflori și ea ... din margine de codru un glonte șuierînd ieși: Cîntarea-i amuți pe buze și, brusc, un trup se prăbuși, Simții că sîngele-mi îngheață, fiori de groază m-au pătruns. Și l-am strigat ușor pe nume, dar, vai ! n-am căpătat răspuns ! L-am rădicat pe cal cu trudă și ... șuieră zburînd departe, se duce șuierînd în zbor, Străbate munți și văi, ajunge departe-n nordicul oraș, Și-n mijlocul unei căscioare Din ulița plină de soare, Atinge-o inimă, oprindu-i bătăile, fulgerător !
Ion Luca Caragiale - Câteva păreri
... din parte-ne — să lăsăm încolo orice modestie; căci e știut că din discuție răsare scânteia adevărului. Nu e vorba, adesea discutăm cam pe de lături; dar asta o facem tocmai pentru că voim să alimentăm continuarea discuției; dacă n-am da pe de lături, ar înceta poate discuția prea degrabă: ei! atunci de unde ar mai țâșni adevărul? Așa, de exemplu, multe ilustrațiuni literare au discutat vreo cinci ani cu înaltă căldură asupra întrebărilor: Artă pentru artă? sau artă cu tendență?? Rezultatul aprigei lupte a ... rămas să împărtăsească până la urmă opinia sa proprie. De ce? Pentru că și atunci s-a vorbit despre toate, despre toate, afară de un singur lucru, care, după părerea mea, ar trebui și el pomenit măcar în treacăt. Mă rog, câteva întrebări: Au tendență piesele lui Shakespeare? â ... sune, așa ca să-l mulțumească până la un grad ce s-ar putea numi fericire, la contactul unor anumite împrejurări. Gușatul, mâhnit cine știe de ce, moțăie seara pe prispa colibii, cu ochii jumătate închiși, cu figura gravă, care n-ascunde, poate, nici un gând. Atunci, în față-i se ridică încet
Titu Maiorescu - Limba română în jurnalele din Austria
... răspândesc încrederea de a fi cei mai buni stiliști ai literaturii române. Încă zece ani de o asemenea convingere publică, încă o generație de tineri cu același sistem de expresii, și limba română poate deveni o ruină, nu reparată, ci stricată prin construcții străine fără nici o adaptare de stil și incapabile de a-i manifesta propria idee în modul ei originar. Rândurile de față au scopul de a arăta acea direcție falsă a autorilor români din Austria și de a deștepta în spiritele, care în mijlocul contagiului general vor mai fi putut păstra judecata lor sănătoasă, o tendință de reacțiune. Susținem dar și ne vom încerca să dovedim că jurnaliștii români de peste Carpați, nu rareori, pe ici pe colo, din scăpare de vedere, ci sistematicește, după deprinderea obștească, în fiecare număr publicat de dânșii, fac greșeli neiertate în contra limbii române, introducând construcțiuni false de cuvinte, stil greoi antiromân și mai întâi de toate o monstruoasă germanizare în expresii. Și când vorbim de jurnaliștii români de peste Carpați, nu înțelegem pe cei obscuri, ci înțelegem pe cei de
Vasile Alecsandri - Pe malul mărei
... Vasile Alecsandri - Pe malul mărei Pe malul mărei de Vasile Alecsandri În ceasul trist de noapte, când apriga furtună Pe marea tulburată, săltând din val în val, Se-nalță, se lățește și vâjâie și tună, Zdrobindu-se de mal, Atunci când spaima crudă fiori suflă prin lume, Când tunetul se poartă vuind din loc în loc, Când marea frământată s-acopere de spume Și norii ca talazuri arunc spume de foc, Îmi place a sta singur pe-o stâncă dărâmată, S-aud pe valuri vântul cu groază șuierând, Să văd pe-ntinsul negru ... maică, înger dulce! o! maica mea iubită! Tu, ce-ai zburat din brațe-mi în leagănul ceresc! Pierdut în întuneric sub cerul fără stele , Lipsit de-a ta ființă ce zace în mormânt, Eu văd în nori, în valuri, icoana vieții mele Și gem cu-a noptei ... Ah! mult amar e ceasul când dorul ce jălește, Cătând în vremi trecute un suvenir slăvit, Se-mpiedică în zboru-i și cade, se lovește De peatra mormântală a celor ce-am iubit! Cu-a sale pânzi umflate o mică luntrișoară Pe luciul viu a mărei ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Domnul Vucea
... cum ar fi sărit o dâră de bou; îi vedeam robind roate de copii și de muieri, lăsând în urma lor jale și nori groși de pulbere. Dar oricât m-ar fi spăimântat și fericit lumea basmelor ș-a poveștilor, când mi-aduceam aminte că de la S-tă Mărie o să trec la Școala domnească, din coloarea de negru, uitam și de turci, și de muscali, și de nemții cu coadă, și de "țara cocorilor". Mă apropiam cu gândul, sfiicios, tremurând, d-acea vestită școală, ca de un urs împăiat, gata să fug. Mi-era frică și mi-era dragă. Și mi-era dragă fără să bănuiesc nici cum e, nici unde ... mai învățase cele patru socoteli și fracțiile. Ce știam mai bine era tabla lui Pitagora. Mă învățase și istoria cu șase domni vestiți: Radu Negru, de care aș fi jurat că fusese român neam de arap; Mircea cel Bătrân, în capul meu, se încurca în barbă; Alexandru cel Bun, ala vodă, vezi; Ștefan cel Mare de care râdeam să mă prăpădesc, gândindu-mă că fusese așa de
... Veronica Micle - Dialog liric Dialog liric de Veronica Micle Și-acum mă-ntreb eu: simțirea adâncă Cum de se naște pentru un portret? Căci nu văzusem ochii tăi încă, Știam atâta că ești poet! De-aș putea întrupa iubirea Ce simțesc eu pentru tine, Timpul și nemărginirea Dânsa le-ar cuprinde-n sine... Să pot întinde mâna s-o pun ... cale-mi te ivești, Apoi dispari; – și-n urmă rămâi în gândul meu Vedenie iubită la care mă-nchin eu. Și-n oara cea de pace, de sfântă liniștire, Ființă mult iubită, ce-n lume te-ntâlnesc Decât oricând atuncea mai mult eu te slăvesc... La tine se îndreaptă cu drag a ... adâncă și divină, Ce-n mintea-mi mărginită îmi pare c-o cuprind - Ca s-o-nțeleg mai bine eu ochii mi-i închid - Și-atunci văd că de
Mihai Eminescu - Strigături (Mihai Eminescu)
... de ai drăguță, Ai mulțimi de daraveri, Căci primești și dai simbrie În necazuri și plăceri. * Că amorul e zădarnic Nu vei ști numaidecât. Ci atunci numai, copile, Când de el te-i fi topit. * Ce-mi scoți ochii cu mândria Și-mi vorbești că o să-mi treacă Â Fie omul cât de mândru Tot la dragoste se pleacă. * Unde dragostea domnește Ia greșelele-n nimic, Căci prin certele omenimei E ca ramul de finic. * Știu eu dacă ții la mine, Dacă tu nu mă înșeli? Căci pe buze-s scrise numai A iubirei învoieli. * Oricât fii ... dragoste de cade Tare mult s-au îmblânzit. * Limba-n gură ți se moaie Pe când dragostea vorbește. * Ah, mai bine să mă-nșele Chiar de zece ori amorul Decât nenșelat de dânsul Nici să-l știu și să-i duc dorul. * Mulți scăpare-am cu viața Din al dragostei război Cu dulceața-i nesfârșită, De nu ne-am lupta în noi? * Tolba dragoste-i de aur, Dar săgeata-i otrăvită. II Și la poala hainei tale E adânc de altă floare. * Haine noi cari la îmblet Lin
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Trubadurul
... Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Trubadurul Trubadurul de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Prieteni din liceu, sfârșeam anul al doilea de facultate. Ceata noastră era un amestec de la Drept, de la Științe și de la Litere. Unii, trecând examenele de Drept, urmau cursurile de la Științele fizice; alții, distingându-se la Matematici, răsfoiau tomurile lui Mourlon, ca să susție, cu mai multă învierșunare, că Dreptul nu este o știință ... fost peste poate să mai ascultăm acțiunea pauliană, sărurile cuprului, funcțiile ficatului și perechile de pârghii. Ne înțelegeam instinctiv. O pornire vagă, ne prevestea, dis-de-dimineață, călătorie. Soarele cald de pe cerul limpede, bâzâitul albinelor și tolăneala cățeilor de supt streșinile caselor însemnau golirea buzunarelor de hârtie și de creioane, lipsă de dreptul roman, odihnă descriptivei, pace determinanților și să ne vedem sănătoși infiniților mari și mici. Fiecare din noi înfășura în batiste și ziare d-ale ... ceilalți și prietenia tuturora pentru mine, acest merit ar fi prea mic când e vorba de tovarășii mei. Revoltați contra școalelor, cârtind contra profesorilor, nesățioși de studii, cercetând împreună toate greutățile științii, răsfoind ultimele descoperiri, veghind nopțile de iarnă pe formule algebrice și pe operile criticismului modern, acești frați de studii și