Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DAC��
Rezultatele 881 - 890 din aproximativ 1469 pentru DAC��.
Constantin Negruzzi - Enigmă Enigmă de Constantin Negruzzi La albeață-ntrec pe lume orice lucru lucitor: Dacă vrei să mă faci, trebui să mă strângi încetișor. Oh ! Să nu mă strângi pre tare, cetitorule, ia sama Că pe loc mă fac ca
Constantin Negruzzi - Epitaful vornicului Alexandru Dimitrie Sturza
Constantin Negruzzi - Epitaful vornicului Alexandru Dimitrie Sturza Epitaful vornicului Alexandru Dimitrie Sturza de Constantin Negruzzi Nemernice străine, dacă cumva vei trece Pe lâng-această mută și tristă peatră răce Oprește-te și pleacă privirea spre pământ; Căci într-acest mult jalnic, întunecos mormânt, Cununa României, de moarte secerată, E pentru vecinicie aice îngropată! Patriotism, blândeță, amor religios, Tot ce în lumea asta e mare și frumos, Cu Alexandru Sturza în groapă stau închise... Așa ne arată Domnul că toate-s numai vise; C-un om nu ia cu sine, când se priface-n lut, Decât recunoștința binelui ce au făcut. Ferice însă acela ce las o mângăiere În inimi sfâșiete de jale și durere; Un nume scump și dulce vrednicii lui soții, Și pilde de virtute iubiților săi
Constantin Negruzzi - Eu sunt român...
Constantin Negruzzi - Eu sunt român... Eu sunt român... [1] de Constantin Negruzzi Francez, Neamț, Rus, ce firea te-a făcut, Pământul tău e bine-a nu uita; Oricui e drag locul ce l-a născut. Eu, frații mei,'ori unde-oiu căuta, Nu mai găsesc ca dulcea Românie, De-o și hulesc câți se hrănesc în ea Corci venetici. Dar oricum va fi, fie, Eu sunt Român, și-mi place țara mea, Laudă mulți pe Francezul voios, Pe mândrul Rus, pe Neamțul regulat, La dânșii, spun, că-i bine și frumos; Dar, frații mei, eu oricât am umblat Pe drumuri lungi, cu șine ferecate, Nu mă 'nvoeam și vreți să știți de ce? Pentru că-mi plac șoselele stricate . Eu sunt Român, mi-e dragă țara mea. Străine țări îmi place-ades să văd. Dar sunt sătul lumea de-a colindă ; In țara mea de-acuma voiu să șed ; Căci, frații mei, ori unde voiu umblă, N'o să găsesc acea bună primire Ce m am deprins în țară-mi a vedea ; Și în străini e rece găzduire ! Eu sunt Român, mi-e dragă țara mea. Tânăr ...
Constantin Negruzzi - Idilie Idilie de Constantin Negruzzi (Satirii) Alcătuită de Constantin Negruzzi în 1824 Întru o dimineață a unii zile de vară când de abia începusă auritile zori a să răvărsa pe orizonul cel ca porfira și când roua dimineții răcorĂ© atmosfera ce aprinsă de arsițile soarelui, când toate pasărelile împreunĂ¡ frumoasăli lor glasuri spre a alcătui o armonie dulce de cântări spre lauda zâditoriului și când florile aceli de multe feliuri aducĂ© un miros plăcut, unde voi mai afla un așa frumos loc? (zice un satir cari duce în latile lui spate un mari burduf plin de must și suptsuoară o cupă și un bucium), unde un așa loc! (adaogĂ© el, căutând împregiurul lui) aice, iarbă verdi, aice răcoritoare umbră supt acești mari stejari, și ce aer minunat! De pe costișa aceasta privăsc cu dulceață pe vali oile pășunând în sunetul fluierului păstoresc. Iată și izvor cu o apă mai limpide și mai curată decât cristalul, aice am și acest rădiu prin cari razile soarelui nu pot răzbate, of! Aice voi șâdĂ©. Zâcând aceste cuvinte, au pus gios burdufu și poamile ci le culesăsă, după aceea turnând, be must, binecuvântând ...
Constantin Negruzzi - Regele Poloniei și Domnul Moldaviei
Constantin Negruzzi - Regele Poloniei şi Domnul Moldaviei Regele Poloniei și Domnul Moldaviei de Constantin Negruzzi Albina românească , 1839, nr. 102, 24 decembrie Carol XII, regele svezilor, adusese spaimă în tot nordul Europei; dar nebuneasca lui sumeție se sfărmă în sfârșit de statornica cumpănire a lui Petru I, împăratul Rusiei, și acest june rege, pierzând sub Pultava rodul tuturor trecutelor sale biruinți, abia scăpase rănit în Moldavia la Tighine (Bender). Nenorocirea lui Carol aduse însă și căderea regelui Stanislav, pre care el îl suise pe tronul Poloniei, de unde coborâse pre August Electorul de Saxonia. Dar trebui să dăm mai întăi o lămurire despre acest rege polon. Carol văzuse pre palatinul Stanislav Leșcinski când îi fusese trimis deputat de confederația Varsaviei. Junele palatin plăcu cuceritorului sved. El avea o fizionomie norocită, era franc, brav, deprins cu ostenelele și iubit de vasalii săi. Regele svezilor cunoscându-l, zise: "Omul acesta îmi va fi purure prieten", și în gura lui Carol aceste vorbe însemnau: Omul acesta va fi rege. Curând după aceasta, se porunci Adunării să-l aleagă rege. Cardinalul primat se împotrivea. — Ce-i lipsește lui Leșcinski? îl întrebă regele sved. — Sire, e prea june... — E ...
Constantin Negruzzi - Uriașul Daciei
Constantin Negruzzi - Uriaşul Daciei Uriașul Daciei de Constantin Negruzzi Eu sunt născut, ostașe, în Dacia mănoasă. Unde odinioară moșii mei lăcuia, Ei nu mai sunt acuma! numai ale lor oasă. Și naltele morminte să mai văd înc-în ea! Acolo eu lumina văzui întâia dată. Cum m-am născut, îndată tatăl meu m-a luat În vânoasele-i brațe, și la marea înghețată M-a dus de m-a scăldat. Tatăl meu p-acea vreme era vârtos și tare, Slăbi însă acuma, căci a îmbătrânit Și desrădăcinează cu anevoie mare Stejarul ca să-l facă un băț de sprijinit. Eu acum îi țiu locul, eu am armele sale, Baltagul lui cel mare, arcul cel ostășesc; Eu, care stând pe munte, picioarele pe vale Îmi pui de m-odihnesc. Când eram copilandru, mergeam adeseori P-a Carpaților vârfuri, pe Pion mă suiam, Capul meu ca un munte, îmi făcea drum prin nori Și cu a mea suflare fulgerile stingeam. Atuncea iubeam foarte să merg la vânătoare, Ursu-n brațele mele, înădușit murea; Prindeam în fugă cerbii, ciutele, căprioare Asta mă mulțămea. Și apoi în deseară mă răcoream în ...
Constantin Negruzzi - Ursu și oaspeții săi
Constantin Negruzzi - Ursu şi oaspeţii săi Ursu și oaspeții săi de Constantin Negruzzi Într-o zi de carnaval, Ursului i-a venit gust să deie și el un bal. Am greșit, nu bal, ci masă la care erau poftite Dobitoacele din codru, prietene, cunoscute Pentru ospățul acesta, s-a făcut gătire mare Și îmi pare Că nu lipsea nimic alta decât chefu, veselie; Momița s-a socotit că este într-o pustie Nu erau vorbe și glume ce fac bucatele bune, Mauvaise humeur aveau toți, dar de ce nu știu a spune. Momița n-a vrut s-aștepte; oaspeții și pe urs lasă, Și se scoală de la masă. — Ce! Zice ursul, ce ne lași? Cumătră, și und' te duci? — Acolo unde au chef, Bertrand îi răspunde atunci, Cele mai bune bucate, dacă chef nu-i, nu-mi plac Și haz de ele nu fac. Dumnezeu să ne ferească de ospățul iscusit Unde alta decât numai bucatele bune
Constantin Stamati-Ciurea - Către N. Rădulescu-Niger
Constantin Stamati-Ciurea - Către N. Rădulescu-Niger Către N. Rădulescu-Niger de Constantin Stamati-Ciurea Domnule Rădulescu-Niger! Neavând onoarea de a Vă cunoaște în persoană și neștiindu-Vă adresa, îmi iau permisiunea de a Vă spune prin „Gazeta BuÂcovinei“ părerea asupra lucrărilor literare ale D-voastre, cele trei volume Rustice , pe care le-am citit cu mare plăcere. Am rămas uimit de însemnatul talent ce aveți a păstra limba în toată naiviÂtatea și neprihănirea ei. Deci altă comparație nu-mi vine a Vă face, decât să Vă numesc un BĂ©ranger1 român. Admirabilă este dibăcia cu care puneți în ritmuri gusturile, ospețele, șăgile și toate naivitățile însușirilor țăranului român, fiind scrierile caracteristice și fiziologice. Dară chestia este a limbii, chestie foarte însemnată în privința reformei filologilor români moderni, care țintesc să curețe idioÂmul de vechile cuvinte ca de o rugină, dându-i lustrul unei limbi civilizate. Vă întreb însă: o veche monedă nu va pierde valoarea sa neprețuită, atunci când ea va fi curățită și din nou poleită? Să nu uităm că națiunea noastră tocmai în antichitatea sa are preponderență asupra altor națiuni ...
Constantin Stamati - Țăranii și pâraiele
Constantin Stamati - Ţăranii şi pâraiele Țăranii și pâraiele de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Nemaiputând să rabde țăranii Pagube și jafuri multe, Ce le făcea în toți anii Pâraiele ce curg din munte, S-au dus să se tânguiască, cerând milă și dreptate La râul acel mai mare, În care curgea pâraiele toate; Deci plânsoarea lor era foarte însemnătoare, Căci pâraiele rupsese țarini și grădini sădite, Iar aiurea înecase mori, case, oameni și vite, În timpul când totdeauna râul cel mare curgea Lin, încât nu ajungea, Cu mărețele lui valuri, Orașele răsfățate ce era pe a lui maluri. Apoi socotea țăranii că el va face dreptate Și va propi pe pâraie de la jac și strâmbătate. Dar zadarnică speranță, căci ei lângă râu viind, Și luând sama mai bine, Au văzut pe dânsul plutind Toată a lor avuție ce pâraiele răpise, Pe care râul le primise Și le înghiță în sine... Deci bieții țărani atunci unul la altul cătând, Și capetele clătind, Între ei așa vorbi: „De ce să mai pierdem timpul spre a ne tângui, Căci nimic vom isprăvi, Și nici vom afla dreptate, Dacă cei mici cu cei ...
Constantin Stamati - Domnia elefantului
Constantin Stamati - Domnia elefantului Domnia elefantului de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Acel mare și puternic, Măcar cât de bun să fie, nemândru și răbdător, Însă fiind făr’ de minte eu nu-l socotesc de vrednic Să fie cârmuitor; Căci odată elefantul s-au rânduit în domnie, Și măcar că ei, firește, au multă înțelepciune, Sunt la trup mari, arătoși Și vârtoși, Însă, lucru de minune, Că acest principe-al nostru avea atâta prostie, Că bietele oi și capre, plângându-se lui odată Asupra lupilor aprigi că le jupoaie de piele, El au început îndată A plânge de a lor jale, Și cu mânie răcnind: „O, lupi plini de vicleșuguri! O, tâlhari nelegiuiți, De unde vi s-au dat voie pe oi, capre să beliți?â€� Iar lupii, îngenunchind, Au zis: „Nu te întărta, O, doamne, măria ta! Căci însuși tu ne-ai dat voie, făcându-ți milă de noi, Să strângem cest bir ușor de la varvarele oi, Luând de fieștecare numai câte o pielcică, Ca să ne facem cojoace. Deci aceste toante dobitoace, Pentru așa lucru de nimică, Se jeluiesc măriei tale Degeaba și făr’ de cale...â€� Atunci ...
Constantin Stamati - Drumeții și câinii
Constantin Stamati - Drumeţii şi câinii Drumeții și câinii de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Doi prieteni sara la un loc mergea, Și de-a lor interesuri între ei vorbea, Și iată, Deodată, De lângă o poartă, Un câine au lătrat, După care alții, de prin alte curți, Sărind i-au împresurat. Și așa erau de mulți, Că unul din trecători o piatră au apucat; Atunci celălalt au strigat: „O, frate, leapădă piatra și mergi pe drum înainte, Căci oricât ne-am bate capul, câinii nu pot avea minte! Ce noi să-i lăsăm să latre cât le-a plăcea.â€� Și adevărat, că-ndată Ce drumeții au purces și nu s-au mai apărat, Laia de câini toată Au început a tăcea Și nu i-au mai supărat. Acei carii sunt deprinși să vorbească rău de toți, Orice văd în ochi hulesc, ca când lor nu le-ar plăcea, Însă dacă ești cu minte, cată-ți de treabă cât poți, Căci ei oricât să te latre, dar, în sfârșit, vor tăcea. Sau când te latră un câine, Astupă-i gura cu