Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN TRECUT
Rezultatele 881 - 890 din aproximativ 1341 pentru ÎN TRECUT.
Mihai Eminescu - S-a dus amorul...
... tuturora. Uitarea le închide-n scrin Cu mâna ei cea rece, Și nici pe buze nu-mi mai vin, Și nici prin gând mi-or trece. Atâta murmur de isvor, Atât senin de stele, Și un atât de trist amor Am îngropat în ele! Din ce noian îndepărtat Au răsărit în mine! Cu câte lacrimi le-am udat, Iubito, pentru tine! Cum străbăteau atât de greu Din jalea mea adâncă, Și cât de mult îmi pare ... blândă față, Să faci din viața mea un vis, Din visul meu o viață. Să mi se pară cum că crești De cum răsare luna, În umbra dulcilor povești Din nopți o mie una. Era un vis misterios Și blând din cale-afară, Și prea era de tot frumos De-au ... un înger mi-ai părut Și prea puțin femeie, Ca fericirea ce-am avut Să fi putut să steie. Prea ne pierdusem tu și eu În al ei farmec poate, Prea am uitat de Dumnezeu, Precum uitarăm toate. Și poate că nici este loc Pe-o lume de mizerii Pentr-un ...
Gheorghe Asachi - Amorul arător
... Moldovei țară, Unde oamenii mult ară, Dar nu seceră d-agiuns. Acel sprinten călători, Ce ne arde-adeseori, De brumă-atunci pătruns, Căta casă priincioasă În vro inimă duioasă, Îns, aleu, el nicăire N-a găsit adăpostire. Căci, precum pe la Vaslui, Ca-ntăi, astăzi miere nu-i, Și ... marfă rară. Ca albina și Amorul Umblă und-o trage dorul. Văzând grasă-acea țărână, Arcul, cucura depune. Tauri doi la giug supune, Strămurariul ia în mână, Pare-n port și la cuvânt. Lucrători chiar de pământ. Că-n această nouă mască, Cântând doina românească, A lui tauri asudau ...
... zilele ce mor. Și-n locul dragostei de-atunci Și-a patimei nebune, Pe vatra inimei simțesc O pată de cărbune... Iar când în cale-mi te-ntâlnesc, În
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Personalitatea și morala în artă
... simulare a artei, dar nu artă adevărată. Esența acesteia este de a fi o ficțiune ideală, care scoate pe omul impresionabil în afară și mai presus de interesele lumii zilnice, oricât de mari ar fi în alte priviri. Chiar patriotismul, cel mai important simțământ pentru cetățeanul unui stat în acțiunile sale de cetățean, nu are ce căuta în artă ca patriotism ad-hoc, căci orice amintire reală de interes practic nimicește emoțiunea estetică. Există în toate dramele lui Corneille un singur vers de patriotism francez? Este în Racine vreo declamare națională? Este în Moliere? Este în Shakespeare? Este în Goethe? Și dacă nu le are Corneille și Goethe, să ne învețe domnul X. Y. din București ca să le avem noi? Subiectul poate să ... omenești, și cu toate acestea tabloul poate fi o operă artistică în toată puterea cuvântului. Cum rămâne atunci cu teoria dlui Maiorescu în privința moralității în artă? Cum rămâne fraza: ,,...face pe omul stăpânit de ea... să se uite pe sine ca persoană și să se înalțe în lumea ficțiunii ideale"? La cea dintâi atingere a criticii, teoria se evaporează ...
Dimitrie Bolintineanu - Clavecinul
... Dimitrie Bolintineanu - Clavecinul Clavecinul de Dimitrie Bolintineanu Cum sub vise d-aur frageda junețe Pare la vederea minții omenești, A părut în sală, dulcea frumusețe, Sub grații cerești. Adunarea toată repede-ntorcea Ochii, cu plăcere, către dulcea mea. Între păru-i negru strâns în cosițele Albele camelii se pierdeau plăcut Cum prin geana nopții, depărtate stele Scântei un minut. Fiecare sunet ce-orologiul vărsa, Sufletu-mi, lovindu-l, crud ... se punea sfioasă Lâng-un clavecin. Mâinile-i p-octavuri se jucau ușor Deșteptând lugubre sunete de dor. Ochi aprinși de flacări ce-i îndivinau, În născânde lacrimi dulce se scăldau. Ca plăpânda rouă peste-o rozioară Ce la zori deschide grațiosu-i sin, Rătăcea surâsul p-a sa ... decât trudiri Și niciodată farmecu-i dulce! Vai! Pentr-un suflet ce s-a zdrobit, Uitarea-i floarea vindecătoare, Floare ce crește surâzătoare În câmpul morții cel veștezit. Eu mă voi stinge p-acest pământ Ca crinul dulce ce-n lacrimi piere Și nimeni știe cruda-i durere Ce ...
Ion Luca Caragiale - Pomada fermecată
... al providenții: după ce vreme îndelungată îți pune la încercare răbdarea, tocmai când, zdrobit, începi a crede că ți-ai sleit toată energia în zadar, îți scoate generoasă înainte o strălucită răsplată. În antichitate, Arhimede, făcând regulat băi reci, află legea greutății specifice; în evul mediu, alchimiștii, căutând piatra filozofală, descopăr chimia, fără de care n-am fi avut mai apoi chibriturile, hârtia de muște și Salvadenbul român; mai ... le-ai avut niciodată. Ca toate marile invențiuni, și aceasta este neînchipuit de simplă. E o rețetă care se poate face cu prea puțina cheltuială în orice familie. Iei: dureri și chinuri sociale, năzuințe, avânturi și idealuri sociale; le pisezi tare la un loc, le amesteci bine în mediul social, torni peste ele câteva linguri de cerneală de tipar — și pomada e gata. E foarte simplu, nu-i așa? Astfel, ajungi ce ... vremea lor nu se pomenea de invenția aceasta recentă. — Așa? strig eu, fără să-mi pierz cumpătul. Ia stăi, să vezi! Și pun mâna în borcanul meu cu pomadă și-ncep să-i frec si pe Anacreon, și pe Machiavelli, și pe toți, și-i frec, și-i năclăiesc, și ...
George Coșbuc - Nunta Zamfirei
... n mărgărint! Ce fete dragi! Dar ce comori Pe rochii lungi țesute-n flori! Iar hainele de pe feciori Sclipeau de-argint. Voinicii cai spumau în salt; Și-n creasta coifului înalt Prin vulturi vântul viu vuia, Vrun prinț mai tânăr când trecea C-un braț în șold și pe prăsea Cu celălalt. Iar mai spre-amiazi, din depărtări Văzutu-s-a crescând în zări Rădvan cu mire, cu nănași, Cu socri mari și cu nuntași, Și nouăzeci de feciorași Veneau călări. Și ca la mândre nunți de crai ... dalb iatac de foișor Ieși Zamfira-n mers isteț, Frumoasă ca un gând răzleț, Cu trupul nalt, cu părul creț, Cu pas ușor. Un trandafir în văi părea; Mlădiul trup i-l încingea Un brâu de-argint, dar toată-n tot Frumoasă cât eu nici nu pot O mai frumoasă să ... Și alți trei pași la dreapta lor; Se prind de mâini și se desprind, S-adună cerc și iar se-ntind, Și bat pământul tropotind În tact ușor. Iar la ospăț! Un râu de vin! Mai un hotar tot a fost plin De mese, și tot oaspeți rari, Tot ...
George Coșbuc - Golia ticălosul
... George Coşbuc - Golia ticălosul Golia ticălosul de George Coșbuc Publicată în Sămănătorul , 1902, nr. 16 (17 mart.) La Cahul, pe câmpie, din marginea poienii Se-ntinseră-n coloane de luptă moldovenii, Și-aveau cu ei pe ... ticălosul, pe mine și pe voi! Cumplit se-ntoarse vodă cu-ntreaga sa mânie Spre partea de-unde Golia venea cu dușmănie Spre frații săi, în fruntea grozavilor spahii. Să dați fără de milă, că-i inimă de fiară! Să piară-acum pământul! Moldova-ne să piară, Dar Golia-ntâi de ... din minți. Și neputând mai iute să-l stingă de pe lume Rosteau cu glasul urii bicisnicul său nume Prin gemete scrâșnite strivindu-i-l în dinți. O, Golia, tu! pândit-ai așa de-amară vreme Dar toate ale țării și plângeri și blesteme Ajungă-te de-a pururi ... Căzuși și tu, mișele, tu cel ce i-ai smintit! Călcau spahiii-n goană pe barba ta bătrână, Iar pumnii-n loc de aur strângeau în ei țărână Și-n gură-ți s-adunase și sânge și pământ, Să-nece-n tine, Golio, mai repede suflarea! Așa sfârșit să aibă în ... lor mormânt! Adânc ...
Nicolae Filimon - Don Pasquale. Operă comică în trei acte
... ne arăta pe Don Pasquale așa precum urmează a fi un bărbat de 70 de ani afectat de pasiunele juneței. Nu putem însă trece cu vederea că, în actul al II-lea și al III-lea, fu puțin cam esagerat; dar asta o atribuim mai mult licenței cei mari ce permite școala operei ... rolul doctorului Malatesta, aprețiat din îndoitul punct de vedere artistic și muzical, a fost bine și a fost aplaudat dupe merit în frumoasa arie Bello siccome un angelo In terra pellegrino [3] din primul act, pe care în adevăr a cîntat-o bine. D-l Palmieri, în partea dramatică a rolului lui Ernesto, a lăsat să se simță prea mult lipsa cunoștinței de scenă și a unei ... de a consimți la maritagiul lui Ernesto. Acest caracter ni se pare puțin cam inconstant și cam rău condus de autorul libretului, căci, daca în primul act ne pregătește a vedea în Norina o jună castă și pură în amorul ce nutrește pentru Ernesto, de ce în
Petre Ispirescu - Fata cu pieze rele
... trece peste o punte, pe unde trecea în toate zilele cu oile, de astă dată nu știe cum își făcu nălucă o oaie și sări în râu, după dânsa alta, după asta alta, până ce se năpustiră oile și săriră mai toate în râu. Se sili bietul cioban să le oprească, dar ași! pe dracu să-l oprești? când intră spaima în oi, degiaba toată munca; abia scăpase vro câteva oi, cu care veni acasă. Se luară de gânduri bieții ciobani, cum de în cele trei zile de când venise fata aia la stâna lor să dea ei peste o așa pagubă. Ei văzură că surata lor trebuie să ... Surată, cum ai venit, să te duci de la noi unde mila Domnului te va povățui. Noi nu te mai putem ține. Tu ai intrat în coliba noastră cu sărăcia. Paguba ce am încercat în aceste trei zile de când eștu tu la noi, nici în zece ani nu o vom putea pune la loc. Fata n-avu ce zice. Văzu și ea că așa este. Se sculă dară și cerându ... îmbăie frumos, o îmbrăcă cu niște haine curate și o luă pe lângă dânsa. Și așa, într-o zi arăpoaica o puse să-i caute
Alecu Russo - Cântarea României
... piepturile goale de pavezele... capetele descoperite de coifurile... Departe pe câmpie se văd arcuri zdrobite, fășii de steaguri, apoi un coșciug focul jertfei se înalță în văzduh... învinși și învingători cad în genunchi, și la lumina flăcării își dau dreapta și se iau în brațe... fii cu inimă bună... țară binecuvântată... Tu fuseși altarul rudirii crivățului cu pustia, a bărbăției cu mintea, a slobozeniei cu ... ci slobozenia cea bărbată și luminoasă, sau puternică și cu rădăcina țeapănă și adânc înfiptă în pământ... sabia, acum nefolositoare, a războinicului stă în coliba sa spânzurată... femeile zâmbesc dulce la pruncii lor... chipul zbârcit al bătrânilor se întinde de bucurie... pacea aduce legea care chizășuiește, iar nu asuprește ... și ceilalți sunt scutiți de sub ascultarea ei, slobozenia a pierit... și fericirea e stinsă... căci atuncea asuprirea, nevoile, necazurile și sărăcia izvorăsc în lume: atuncea lumea se împarte în săraci și bogați, în stăpâni și robi, flămânzi și îmbuibați... atuncea lumea stă în cumpănă de pieire... căci dreptatea dumnezeiască e vecinică; ea urăște și blestemă pe omul și pe neamul ce alunecă în ...